Tribuna, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 224-249)
1889-10-10 / nr. 231
Anul VI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., Va an 2 fi. 50 cr., Va an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., V/* an 3 fi. 50 cr., Va an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, '/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru •as Sibiiu, Marţi 10/22 Octomvrie 1889 ]Sr. 231 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr. şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnadiei 3. --------0- Se prenumeră şi la poşte şi la librării. -------------------" ■ .V x XT In Bucuresci i "V. primesce abonamente D. C. Pascu, Str Li Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se i Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiin, 9 Oetomvrie st. v. (X) Biroul de corespondenţă telegrafică din Budapesta ni-a comunicat Sâmbătă dela Viena o scrie foarte însemnată. Ni-a comunicat, că într’un consiliu comun de miniştri sub presidiul Monarchului s’a schimbat numele armatei comune. în locul numelui „cesaroregească“ are de aci încolo se poarte numele „cesară și regească“. în legătură strînsă cu schimbarea numelui armatei, comunicatul telegrafic ne mai spune, că în același consiliu de miniștri, s’a decis, ca în viitor colorile negre-galbine să fie numai pentru armata comună, pănă când pentru honvezi numai tricolorul roşu-alb-verde. Nu ne îndoim, că şi alţii, nu numai noi, vor fi de părerea, că amândouă decisiunile sunt de însemnătate. Armata şi honveefimea, ce e drept, rămân aceea ce au fost. Dar, cu toate aceste, decisiunile sunt concesiuni faţă cu Maghiarii, concesiuni care mai ales după cele ce s’au întâmplat când s’a desbătut legea armatei şi mai încoace spre toamnă, când au avut loc manevrele în Ungaria, capătă un relief cu caracter deosebit. Seamănă concesiunile cu un fel de retragere înaintea pretenţiunilor maghiare. Şi dincoace şi dincolo de Laita, concesiunile de sigur nu vor fi făcut impresiunea cea mai bună. Amorul propriu al popoarelor cu tradiţiuni vechi pentru monarchia habsburgică va fi fost atins neplăcut, în inimile amicilor sinceri ai monarchiei habsburgice concesiuni de felul acesta prea lesne excită nedumeriri. Temerea de o slăbire a monarchiei prin divisarea armatei, deşi numai prin unşi, în faţa unor evenimente de felul celor de mai sus prea lesne ocupă inimile şi este greu de suprimat. Divisării acesteia, vor cugeta unii, şi poate mulţi, e posibil că va urma şi ceealaltă cu limba în comandă. Mai vine apoi, că tocmai acum s’a pus în circulaţiune prin soâre scriea despre un memorand al cunoscutului general rusesc Ignatiev, a cărui cuintesenţă este, că Rusia numai preste o Ungarie independentă poate ajunge la Constantinopol. Generalul rusesc calculează, că într’o Ungarie independentă de tot certele şi frecările naţionale ar deschide Rusiei mai curând calea la intervenţiuni cu scop de a face „ordine“ şi „pace“. Ear’ ceea ce înţelege Rusul, cândjice ordine şi pace, este prea sciut şi prea cunoscut. Sânt dar’ multe cuvinte pentru nedumeriri, îndată-ce ar fi justificată presupunerea, că concesiunile sunt o retragere înaintea pretenţiunilor maghiare, şi îndată-ce ar încăpă verosimilitatea, că ar fi cu putinţă, că astfel de concesiuni n’au să se oprească la decisiunea cu şi, nici la cea cu culorile pentru armata comună şi pentru convejime. Şi nu e mirare, că sunt multe cuvinte pentru nedumeriri, când vedem cum pândesc inimicii monarchiei austroungare habsburgice după ocasiuni, spre a-şi înfige ghiarele în carnea ei, ca să o sfâşie, cu gândul, că sfăşiindu-o şi perijându-o își vor netezi drumul cătră alte cuceriri. Nedumeririle de altă parte se vede că nu sunt excitate din sentiment de gelosie, ci din temere, că prin asemenea concesiuni se mînă apa pe moara intereselor inimicilor monarchiei austro-ungare. Conclusiunea mai departe credem că nu va fi greu aşi-o face orişi-care om cu mintea sănătoasă. Vorba este însă, dacă situaţiunea, în urma atinselor concesiuni, este tocmai aşa de desperată. Când ar fi să ne orientăm numai după factorii constituţionali politici de dincolo de Laita, cu excepţiunea Monarchului, am avă cuvânt să fim cuprinşi de cele mai mari nedumeriri. Avem ocasiuni multe de a ne convinge, cât de stângaci sunt şi neîndemânateci mulţi dintre factorii politici de dincolo de Laita. Mai la toate ocasiunile admiră dibăcia politică a Maghiarilor şi pare că rîvnesc, de ce nu pot fi şi ei ca Maghiarii. Noi însă, când privim preste Laita, punem speranţele noastre în cel mai înalt factor politic, în Monarchul. Faţă cu acesta dispare orice fel de preocupaţiune şi nedumerire. Chibzuinţă lui cea mare, prin care conduce naia monarchiei printre Scilla şi Charibde, tactul seu politic, nu permit vederi aşa de posomorite nici acum, în urma celor petrecute în causa armatei şi a honvejimii. Oposiţiunea maghiară, cel puţin o parte dintr’însa, a şi început a se arăta nemulţumită cu câştigul menţionat. Ea reduce concesiunile cu „şi“ şi cu tricolorul la nisce daruri cerşite de dl Coloman Tisza dela Viena, ca să poată astupa cu ele gura acelora, care în parlament vor să ceară dela guvern seamă, pentru-ce s’a folosit şi la honvezi tricolorul negru-galbin şi pentru-ce „armata maghiară“ (magyar hadsereg) nu se administrează şi comandează în limba maghiară. Expectoraţiunile oposiţiunii pentru noi n’ar trebui să fie normative. Cu toate aceste, şi ele ne pot servi încâtva spre orientare. Căci deşi stim, că dacă ar fi după oposiţiune, ea ar pretinde, ca şi sfântul soare se strălucească numai în colori maghiare şi pasările toate sboară prin aer se ciripească şi să cânte numai în limba maghiară, de altă parte nu putem perde din vedere, că oposiţiunea, oricât de îndrăsneaţă este, tot nu cutează a se adresa cu nemulţumirile sale la capul monarchiei, şi în fine, că o politică înţeleaptă poate merge cu concesiunile pănă la un anumit extrem; nu poate însă ignora cu totul pe aceia, care se pot nedumeri şi au dela un loc încolo şi dreptul de a fi nedumeriţi. Şi să vedem mai deaproape, cum stă treaba şi cu concesiunile cele anunţate de telegraf, da. cele s’au şi făcut după cum ne sânt enunţate. Se duc ele mai departe decuia este firea monarchiei dela dualism încoace? Nu putemfice-Monarchia austriacă este astăzi austro-ungară. în cadrul, după cum este astăzi constituită, nu e lucru aşa de străin ceea ce ni se spune că s’a decis în consiliul comun de miniştri. Am pută mai curând zace, că e un câştig pentru unitatea monarchiei, că lucrurile din cestiune s’au discutat şi decis într’un consiliu comun de miniştrii monarchiei din ambe sferele. Ear’ dacă evenimentele amintite le aflăm compatibile cu starea actuală a monarchiei, nu credem, că ele vor duce la consecvenţe care să desmembreze monarchia. La atâta nu credem că am ajuns. Conducătorii din centrul monarchiei nu vor voi, ca de dragul şovinismului maghiar să facă pe placul generalului Ignatiev. Şi aşa, după ce am aşteptat mult, am fost câteodată şi nedumeriţi, poate câ nu e departe timpul, ca să vedem, că ne vine şi nouă rîndul să ni se împlinească dorinţele, pentru că aşa credem, că trebue să se împlinească dorinţele juste ale tuturor naţionalităţilor din monarchia austroungară, pentru ca monarchia, după care pândesc inimicii ei să o vadă slabă şi expusă pradei lor, să se întărească şi să fie adevăratul scut al civilisaţiunii şi progresului. FOIŢA „TRIBUNEI“. Literatura poporală. Frunză verde frunzuliţă, Ia-mă ’n braţe, mândruliţă, Şi mă du la umbruliţă Şi-’mi dă apă cu mâna Să-’mi mai stempăr inima, Că-’mi arde ca flacăra. Frunză verde nucă sacă, Nu-’mi trebue boi, nici vacă, Numai mândruța să-’mi placă ; Nu-’mi trebue nici avere, Numai mândră pe plăcere, Că decât cu urît în casă, Mai bine cu boala ’n casă, De-o fi maica ’n sănătate Ea din boală mă va scoate, Dar’ din urît nu mă poate, Nu mă poate păn’ la moarte. Spune-’mi bade-adevărat, Iai-mă după cărat? Io-’ţi spun, mândră, rupt ales, Că te iau după cules. Bâdiţ, bădişorul meu, Sărutu-’ţi obrazul tău, De ai gând de însurat, Nu-’mi ţinea drumul legat, Că pe mine mulţi mă cer, însă după tine cer, Şi-oiu muri, de mă voiu duce, Că ’ţi-a fost guriţa dulce, Dulce ’ţi-a fost gura ta Şi nu o mai pot uita. Mândră de dragostea noastră A ’nflorit pomii pe coastă. A ’nflorit şi n’a rodit Fost-am dragi şi ne-am urît, A ’nflorit şi n’a legat Fost-am dragi şi ne-am lăsat. Vai de mine ce-i pe-aici, Că-i plin codru de voinici La tot fagul câte cinei, La un fag mai lângă cale Zace-un tinăr de lingoare Cu mândruţa la picioare. Mândra dulce-’l mângăia Şi din graiu aşa-’ifirea : „Ori mori, bade, ori te scoală „Ori îmi dă şi mie boală, „Să bolesc şi eu cu tine „Cel puţin un an defile“Tinărul din graiu grăia: „Ba eu, mândră, nu ’ţi-oiu da „Pănă tu nu-’mi vei aduce „Ceea ce eu îţi voiufice: „Apă rece din Dunăre, „Sloiu de ghiaţă din ţărmure, „Mure negre din pădure“. — „Bădiţ-bădişorul meu, „Rabde-’mi-te Dumnezeu, „Dar’ de unde ’ţi-oiu aduce „Ce-’mi spusei atât de dulce ? „Da ’ncătro eu să apuc, „Ce aifi, tu sfi’ţi aduc? “,Că de când bade-ai bolit, „Apa rece s’a ’ncălefit, „Sloiu de ghiaţă s’a topit, „Mure negre au perit“. — „O tu, dragă, ce grăesci, „Rău pricepi şi mare eşti, „Apa rece-i gura ta, „Dacă primesci vorba mea, „Sloiu de ghiaţă-i pieptul tău, „Dacă laşi pe gândul meu, „Mure negre-’s ochii tăi, „De-’i lăsa precum văd ei, „Te pleacă de mă sărută „Şi’mi eşti car’ a mea iubită. De-ai fi, Murăş, grăitor, Precum eşti de mergător, Eu pe tin’ te-aş întreba, N’ai văitut pe mândra mea? — Eu de ’ţi-oiu fi şi văcjut, Bine nu o-am cunoscut. — Lesne, Murăş, a o cunoasce, De-ai fi şi tu cu dragoste; Că la pas e păunaş, La obraz bulgăr de caş, La ochi două mure negre, Crescute din rogozele. Frunzuleană lozioară, Am avut o sorioară, Uşurică ca o pară. Şi-a venit o apă lină Şi-a dus-o ’n ţeară străină, Să cerce pânea de-i bună. Auifise din bătrâni, Că-i rea pânea prin străini, Au fi dar’ n’a creitut, Păn’ ce singură-a văitut. Vai săracă sora mea Prin străini ce-a făce eal Frunză verde şi-o lalea, Sărmana inima mea. Ear’ a prins a mă dură ! De m’a dure tot aşa, Nu aciu ’n cât o rămâne. Arde inimioara ’n mine Ca un cuptoraş de pâne, Dau cu apă să mă stîng, Şi mai tare mă aprind. Frunză verde peliniţă, Gătesce-mă, măiculiţă, De-un cal bun şi de-o suliţă Şi de-o biată puşculiţă, De-un cal bun de călărie, Că mă duc la bătălie. Cântă cuce, nu cânta, Că-’mi-i ruptă inima, Cântă cuce numai mie Că mă duc la bătălie, Să mă ’ntorc, cine mai scie, La ce ţeară mă duc eu Nu se află spic de grâu, Numai sânge pănă ’n brâu. Frunză verde doi bujori, Aşa-’mi vine uneori Să mă suiu pe munţi cu flori Să-’mi cat fraţi să-’mi cat surori. N’am cui să mă jeluesc, Inima să-’mi răcoresc, Căci de vre-o treifile ’ncoace Sânt mâchnit, că puiul tace. De-ar fi piatră s’ar preface Şi la mine s’ar întoarce. Pentru a noastră ’nstrăinare Arde-un foc şi mic şi mare, De-’mi arde inima tare. O stupiditate vinovată. „Luminătoriul“ din Timişoara publică la adresa „Românului“ din Bucuresci următoarea stupiditate : O, Doamne, ce ajutor, sau măcar numai mângâiere sau încuragiare era pe atunci, — precum ar fi şi astăzfi, — o vorbă bună din partea „regatului român-liberal-naţional-constituţional-independent“ etc. etc. pentru noi, la Viena sau la Berlin! Dar’ făcutu-s’a asta? Cutezat-au atunci, sau cutează astăifi „marele I. C. Brătianu“, sau Catargiu sau junimiştii sau „marele căpitan“ al României se crâcnească măcar? Dar’ avut-a şi are statul „naţional-român“ durere, inimă sau pricepere pentru Românii de aici? Vorbă să fie! Poate fi! Noi însé nu numai că nu simţim nimic d’al d’aste, ci chiar din contră convinsu-ne am, că în dragul lui Bismarck şi al politicei sale, care ne-a dat pe noi pradă abusului şi călcării de lege neruşinate, se mulţumesc şi dînşii cu această situaţiune şi „nici habar“, — precum vorbiţi d-voastre, — n’au de noi, ba chiar sufer, sprijinesc şi menagiază şi ei germanismul şi maghiarismul în însuşi statul „independent român!“ Şi de aceea încheiem cu observările noastre faţă cu confraţii dela „Românul“, cfic£n‘du-le rupt ales: Pănă când nu veţi cunoasce, studia şi resolva la voi acasă aceste cestiuni, pănă atunci noi toate observările şi imputările d-voastre, — oricât de sincere şi binevoitoare faţă cu noi, — numai ca material pentru a vă ocupa coloanele jurnalelor cu câte ceva de dincoace, ca vorbe fără capeteiu le privim şi le vom privi. ‘ Mântuiţi-vă voi pe voi Înşivă, dacă vă puteţi; ear’ încât pentru noi daţi-ne pace; şi vă rugăm să nu ne priviţi niciodată de „golumb fript“ — în gura regatului României, nici în dragul românismului vostru, nici în dragul „marelui vostru căpitan“ neamţ-înemţit. Red. E lucru dureros, că chiar astăifi, când ministrul de externe al României se întoarce de la Viena, unde a fost primit în audienţă de cătră Maiestatea Sa Monarchul nostru şi a conferit cu ministrul nostru de externe asupra intereselor ţerii sale, se pot publica asemenea netrebnicii la adresa fraţilor noştri de preste Carpaţi în coloanele unei foi scrise în limba românească, care se pretinde organ al partidului naţional românesc, ba e socotită chiar drept organ inspirat de câţiva dintre cei mai distinşi membri ai acestui partid. Am putea să ne mărginim la constatarea aceasta,dacă redacțiunea „Luminătoriului“ n’ar fi crezut de cuviință să se mai pună și alăturea cu noi. 3. Mai cetim însă din răspunsul dat confraților noștri dela „Românul“ și următoarele insinuațiuni: în „Tribuna“ se publica adesea lucruri ce nu ar trebui publicate; dar’ se publică în dragul imparţialităţii, dând ocasiune oamenilor ca să-’şi exprime şi motiveze opiniunile lor, chiar contrare fiind aceste programei naţionale. Câteodată am făcut-o chiar şi noi aşa. Nu credem însă ca direcţiunea genuină a „Tribunei“ să fie alta ca aceea, care este al programei naţionale din Sibiiu; prin urmare domnii de la „Românul“ ne combat cu motivele unui organ ce el însuşi nu le profesează. Ar urma deci, că „L u m i n ă t o r i u l“ exprimă simţământul comun al partidului naţional român, când vorbesce cu atâta lipsă de decenţă despre România, despre oamenii ei de frunte şi chiar despre regele României, şi că noi nu profesăm şi înşine vederile particularilor, care exprimă alte vederi şi vorbesc despre România în alt ton în coloanele „Tribunei“. Trebue deci să declarăm, că respingem cu toată hotărârea insinuarea făcută de redacţiunea „Luminătoriului“, şi să le dăm fraţilor noştri de preste Carpaţi încredinţarea cea mai formală, că stupiditatea „Luminătoriului“ nu poate decât să producă cea mai penibilă impresiune în toate cercurile române de aici. Programul partidului naţional român nu determină deloc atitudinea partidului în ceeace privesce politica externă a patriei noastre; el e fuse programul unui partid de oameni reali, chiar din el urmează clar’, că atitudinea noastră faţă cu toţi vecinii, care întreţin relaţiuni bune cu monarchia austroungară, nu poate să fie decât sinceră, binevoitoare şi mai presus de toate decentă. Aceasta este şi are să şi rămână atitudinea „Tribunei“ şi faţă cu fraţii noştri de preste Carpaţi, ba mai ales faţă cu dânşii, care sunt cei mai buni dintre vecinii noştri. Nu stim, dacă între aderenţii programului naţional român mai sunt ori nu oameni, care merg cu curentul ieşit la iveală în coloanele „Luminătoriului“, seim însă, că consolidarea statului român e în interesul patriei noastre, că regele Carol I, şi oamenii de stat ai României, lucrând pentru conservarea statului român şi pentru consolidarea lui, ori pe cine s’ar răzima în această lucrare a lor, câştigă şi iubirea Românilor din monarchia aceasta şi încredinţăm pe toţi cei interesaţi, că în coloanele „Tribunei“ curentul ieşit la iveală în „Luminătorul“ va fi combătut totdeauna cu aceeaşi hotărîre. Atunci, când ar fi împinsă spre acest curent, „Tribuna“ poate se înceteze a mai exista, dar’ câtă vreme există ea rămâne ceea ce este şi a fost dinJiua întemeierii e . ^ Pentru dumerirea publicului. Mai mulţi dintre amicii noştri ni-au făcut întrebarea, dacă e ori nu adevărat, că am luat şi noi dne şi pregătirea manifestaţiunilor proiecta “ , -crea înaltpreasfinţiei Sale părintelui impolit Miron Roman. Credem deci de cem vă a da informaţiunea, că la conferenţa cofe beată în cestiunea aceasta au fost invitaţi lo: Roiţâpr ’ din Sibiiu, şi deoarece vorba e îi I '■“‘i •'—• * da nisce ^îat», pe care le împărtăşim, unii dintre amicii noştri au şi luat parte, precând alţii au crecjut, că trebue să rămână în reservă, câtă vreme n’au fost dumeriţi asupra scopului ce se urmăresce prin acţiunea iniţiată de înaltpreasfinţia Sa. Rămâne deci ca fiescecare să facă precum îl va inspira propria lui conscienţă. Partide nu există la noi Românii, ci numai deosebiri în ceea ce privesce sinceritatea şi buna credinţă. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 9 Octomvrie st. v. încorporarea Dalmaţiei la Croaţia, în şedinţa dietei croate de la 19 Octomvrie. oposiţia a presentat propunerea pentru încorporarea Dalmaţiei la Croaţia. Această propunere sună astfel: „Subscrişii, pătrunşi de convingerea, că această înaltă dietă nu va putè mai mult concede, ca cestiunea încorporării regatului Dalmației se rămâna neresolvată, ci din contră e cea mai sfântă a ei datorință, de a urgea resolvarea acestei cestiuni, pentru ca prin aceasta să se satisfacă dorinței unanime a întregului popor croat, presentăm următorul proiect de resoluţiune: Dieta hotăresce, ca Maiestăţii Sale Preagraţiosului nostru Monarch să se aştearnă o adresă, prin care, prelimgă provo-