Tribuna, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 224-249)

1889-10-10 / nr. 231

Anul VI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., Va an 2 fi. 50 cr., Va an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., V/* an 3 fi. 50 cr., Va an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, '/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru •as Sibiiu, Marţi 10/22 Octomvrie 1889 ]Sr. 231 INSERŢIUNILE Un şir garmond prim­a dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr.­ şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnadiei 3. --------0­-­­ Se prenumeră şi la poşte şi la librării. -------------------" ■ .V x XT In Bucuresci i "V. primesce abonamente D. C. Pascu, Str Li Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se i Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiin, 9 Oetomvrie st. v. (X) Biroul de corespondenţă tele­grafică din Budapesta ni-a comunicat Sâmbătă dela Viena o scrie foarte în­semnată. Ni-a comunicat, că într’un con­siliu comun de miniştri sub presidiul Monarchului s’a schimbat numele arma­tei comune. în locul numelui „cesaro­­regească“ are de aci încolo se poarte numele „cesară și regească“. în legătură strînsă cu schimbarea numelui armatei, comunicatul telegrafic ne mai spune, că în același consiliu de miniștri, s’a decis, ca în viitor colo­rile negre-galbine să fie numai pentru armata comună, pănă­ când pentru hon­vezi numai tricolorul roşu-alb-verde. Nu ne îndoim, că şi alţii, nu nu­mai noi, vor fi de părerea, că amân­două decisiunile sunt de însemnătate. Armata şi honveefimea, ce e drept, rămân aceea ce au fost. Dar, cu toate aceste, decisiunile sunt concesiuni faţă cu Maghiarii, concesiuni care mai ales după cele­ ce s’au întâmplat când s’a desbătut legea armatei şi mai încoace spre toamnă, când au avut loc mane­vrele în Ungaria, capătă un relief cu caracter deosebit. Seamănă concesiunile cu un fel de retragere înaintea preten­­ţiunilor maghiare. Şi dincoace şi dincolo de Laita, con­cesiunile de sigur nu vor fi făcut im­­presiunea cea mai bună. Amorul pro­priu al popoarelor cu tradiţiuni vechi pentru monarchia h­absburgică va fi fost atins neplăcut, în inimile amicilor sin­ceri ai monarchiei habsburgice conce­siuni de felul acesta prea lesne excită nedumeriri. Temerea de o slăbire a mo­narchiei prin di­visarea armatei, deşi nu­mai prin un­şi, în faţa unor evenimente de felul celor de mai sus prea lesne ocupă inimile şi este greu de suprimat. Divisării acesteia, vor cugeta unii, şi poate mulţi, e posibil că va urma şi ceealaltă cu limba în comandă. Mai vine apoi, că tocmai acum s’a pus în circulaţiune prin soâre scriea despre un memorand al cunoscutului general ru­sesc Ignatiev, a cărui cuintesenţă este, că Rusia numai preste o Ungarie in­dependentă poate ajunge la Constan­­tinopol. Generalul rusesc calculează, că într’o Ungarie independentă de tot cer­tele şi frecările naţionale ar deschide Rusiei mai curând calea la interven­­ţiuni cu scop de a face „ordine“ şi „pace“. Ear’ ceea­ ce înţelege Rusul, când­­jice ordine şi pace, este prea sciut şi prea cunoscut. Sânt dar’ multe cuvinte pentru ne­dumeriri, îndată-ce ar fi justificată pre­supunerea, că concesiunile sunt o re­tragere înaintea pretenţiunilor maghiare, şi îndată-ce ar încăpă verosimilitatea, că ar fi cu putinţă, că astfel de con­cesiuni n’au să se oprească la decisiu­nea cu şi, nici la cea cu culorile pen­tru armata comună şi pentru conve­­­jime. Şi nu e mirare, că sunt multe cu­vinte pentru nedumeriri, când vedem cum pândesc inimicii monarchiei austro­­ungare habsburgice după ocasiuni, spre a-­şi înfige ghiarele în carnea ei, ca să o sfâşie, cu gândul, că sfăşiindu-o şi per­­ijându-o își vor netezi drumul cătră alte cuceriri. Nedumeririle de altă parte se vede că nu sunt excitate din sentiment de ge­­losie, ci din temere, că prin asemenea concesiuni se mînă apa pe moara inte­reselor inimicilor monarchiei austro-un­­gare. Conclusiunea mai departe credem că nu va fi greu a­­şi-o face ori­şi-care om cu mintea sănătoasă. Vorba este însă, dacă situaţiunea, în urma atinselor concesiuni, este toc­mai aşa de desperată. Când ar fi să ne orientăm numai după factorii constituţionali politici de dincolo de Laita, cu excepţiunea Mo­­narchului, am avă cuvânt să fim cu­prinşi de cele mai mari nedumeriri. Avem ocasiuni multe de a ne convinge, cât de stângaci sunt şi neîndemânateci mulţi dintre factorii politici de dincolo de Laita. Mai la toate ocasiunile ad­miră dibăcia politică a Maghiarilor şi pare­ că rîvnesc, de ce nu pot fi şi ei ca Maghiarii. Noi însă, când privim preste Laita, punem speranţele noastre în cel mai înalt factor politic, în Monarchul. Faţă cu acesta dispare ori­ce fel de preocu­­paţiune şi nedumerire. Chibzuinţă lui cea mare, prin care conduce naia mo­narchiei printre Scilla şi Charibde, tac­tul seu politic, nu permit vederi aşa de posomorite nici acum, în urma celor petrecute în causa armatei şi a honve­­­jimii. Oposiţiunea maghiară, cel puţin o parte dintr’însa, a şi început a se arăta nemulţumită cu câştigul menţionat. Ea reduce concesiunile cu „şi“ şi cu tri­colorul la nisce daruri cerşite de dl Coloman Tisza dela Viena, ca să poată astupa cu ele gura acelora, care în par­lament vor să ceară dela guvern seamă, pentru-ce s’a folosit şi la honvezi tri­colorul negru-galbin şi pentru-ce „ar­mata maghiară“ (magyar hadsereg) nu se administrează şi comandează în limba maghiară. Expectoraţiunile oposiţiunii pentru noi n’ar trebui să fie normative. Cu toate aceste, şi ele ne pot servi încâtva spre orientare. Căci deşi stim, că dacă ar fi după oposiţiune, ea ar pretinde, ca şi sfântul soare se strălucească numai în colori maghiare şi pasările toate sboară prin aer se ciripească şi să cânte nu­mai în limba maghiară, de altă parte nu putem perde din vedere, că oposi­ţiunea, ori­cât de îndrăsneaţă este, tot nu cutează a se adresa cu nemulţumirile sale la capul monarchiei, şi în fine, că o politică înţeleaptă poate merge cu concesiunile pănă la un anumit extrem; nu poate însă ignora cu totul pe aceia, care se pot nedumeri şi au dela un loc încolo şi dreptul de a fi nedumeriţi. Şi să vedem mai deaproape, cum stă treaba şi cu concesiunile cele anun­ţate de telegraf, da.­ cele s’au şi făcut după­ cum ne sânt enunţate. Se duc ele mai departe decuia este firea mo­narchiei dela dualism încoace? Nu putem­­fice-Monarchia austriacă este astăzi au­­stro-ungară. în cadrul, după­ cum este astăzi constituită, nu e lucru aşa de străin ceea­ ce ni­ se spune că s’a decis în consiliul comun de miniştri. Am pută mai curând zace, că e un câştig pentru unitatea monarchiei, că lucrurile din cestiune s’au discutat şi decis în­tr’un consiliu comun de miniştrii mo­narchiei din ambe sferele. Ear’ dacă evenimentele amintite le aflăm compatibile cu starea actuală a monarchiei, nu credem, că ele vor duce la consecvenţe care să desmembreze monarchia. La atâta nu credem că am ajuns. Conducătorii din centrul mo­narchiei nu vor voi, ca de dragul şo­vinismului maghiar să facă pe placul generalului Ignatiev. Şi aşa, după­ ce am aşteptat mult, am fost câte­odată şi nedumeriţi, poate­ câ nu e departe timpul, ca să vedem, că ne vine şi nouă rîndul să ni­ se împlinească dorinţele, pentru­ că aşa credem, că trebue să se împlinească dorinţele juste ale tuturor naţionalităţilor din monarchia austro­­ungară, pentru­ ca monarchia, după care pândesc inimicii ei să­ o vadă slabă şi expusă pradei lor, să se întărească şi să fie adevăratul scut al civilisaţiunii şi progresului. FOIŢA­ „TRIBUNEI“. Literatura poporală. Frunză verde frunzuliţă, Ia-mă ’n braţe, mândruliţă, Şi mă du la umbruliţă Şi-’mi dă apă cu mâna Să-’mi mai stempăr inima, Că-’mi arde ca flacăra. Frunză verde nucă sacă, Nu-’mi trebue boi, nici vacă, Numai mândruța să-’mi placă ; Nu-’mi trebue nici avere, Numai mândră pe plăcere, Că decât cu urît în casă, Mai bine cu boala ’n casă, De-o fi maica ’n sănătate Ea din boală mă va scoate, Dar’ din urît nu mă poate, Nu mă poate păn’ la moarte. Spune-’mi bade-adevărat, Iai-mă după cărat? Io-’ţi spun, mândră, rupt ales, Că te iau după cules. Bâdiţ, bădişorul meu, Sărutu-’ţi obrazul tău, De ai gând de însurat, Nu-’mi ţinea drumul legat, Că pe mine mulţi mă cer, însă după tine cer, Şi-oiu muri, de mă voiu duce, Că ’ţi-a fost guriţa dulce, Dulce ’ţi-a fost gura ta Şi nu o mai pot uita. Mândră de dragostea noastră A ’nflorit pomii pe coastă. A ’nflorit şi n’a rodit Fost-am dragi şi ne-am urît, A ’nflorit şi n’a legat Fost-am dragi şi ne-am lăsat. Vai de mine ce-i pe-aici, Că-i plin codru de voinici La tot fagul câte cinei, La un fag mai lângă cale Zace-un tinăr de lingoare Cu mândruţa la picioare. Mândra dulce-’l mângăia Şi din graiu aşa-’i­­firea : „Ori mori, bade, ori te scoală „Ori îmi dă şi mie boală, „Să bolesc şi eu cu tine „Cel puţin un an de­­file“­­Tinărul din graiu grăia: „Ba eu, mândră, nu ’ţi-oiu da „Pănă tu nu-’mi vei aduce „Ceea­ ce eu îţi voiu­­fice: „Apă rece din Dunăre, „Sloiu de ghiaţă din ţărmure, „Mure negre din pădure“. — „Bădiţ-bădişorul meu, „Rabde-’mi-te Dumnezeu, „Dar’ de unde ’ţi-oiu aduce „Ce-’mi spusei atât de dulce ? „Da ’ncătro eu să apuc, „Ce ai­­fi, tu sfi­’ţi aduc? “,Că de când bade-ai bolit, „Apa rece s’a ’ncălefit, „Sloiu de ghiaţă s’a topit, „Mure negre au perit“. — „O tu, dragă, ce grăesci, „Rău pricepi şi mare eşti, „Apa rece-i gura ta, „Dacă primesci vorba mea, „Sloiu de ghiaţă-i pieptul tău, „Dacă laşi pe gândul meu, „Mure negre-’s ochii tăi, „De-’i lăsa precum văd ei, „Te pleacă de mă sărută „Şi­’mi eşti car’ a mea iubită. De-ai fi, Murăş, grăitor, Precum eşti de mergător, Eu pe tin’ te-aş întreba, N’ai văitut pe mândra mea? — Eu de ’ţi-oiu fi şi văcjut, Bine nu o-am cunoscut. — Lesne, Murăş, a o cunoasce, De-ai fi şi tu cu dragoste; Că la pas e păunaş, La obraz bulgăr de caş, La ochi două mure negre, Crescute din rogozele. Frunzuleană lozioară, Am avut o sorioară, Uşurică ca o pară. Şi-a venit o apă lină Şi-a dus-o ’n ţeară străină, Să cerce pânea de-i bună. Auifise din bătrâni, Că-i rea pânea prin străini, Au­ fi dar’ n’a creitut, Păn’ ce singură-a văitut. Vai săracă sora mea Prin străini ce-a făce eal Frunză verde şi-o lalea, Sărmana inima mea. Ear’ a prins a mă dură ! De m’a dure tot aşa, Nu aciu ’n cât o rămâne. Arde inimioara ’n mine Ca un cuptoraş de pâne, Dau cu apă să mă stîng, Şi mai tare mă aprind. Frunză verde peliniţă, Gătesce-mă, măiculiţă, De-un cal bun şi de-o suliţă Şi de-o biată puşculiţă, De-un cal bun de călărie, Că mă duc la bătălie. Cântă cuce, nu cânta, Că-’mi-i ruptă inima, Cântă cuce numai mie Că mă duc la bătălie, Să mă ’ntorc, cine mai scie, La ce ţeară mă duc eu Nu se află spic de grâu, Numai sânge pănă ’n brâu. Frunză verde doi bujori, Aşa-’mi vine une­ori Să mă suiu pe munţi cu flori Să-’mi cat fraţi să-’mi cat surori. N’am cui să mă jeluesc, Inima să-’mi răcoresc, Căci de vre-o trei­­file ’ncoace Sânt mâchnit, că puiul tace. De-ar fi piatră s’ar preface Şi la mine s’ar întoarce. Pentru a noastră ’nstrăinare Arde-un foc şi mic şi mare, De-’mi arde inima tare. O stupiditate vinovată. „Lumină­­toriul“ din Timişoara publică la adresa „Ro­mânului“ din Bucuresci următoarea stupi­ditate : O, Doamne, ce ajutor, sau măcar numai mângâiere sau încuragiare era pe atunci, — precum ar fi şi astăzfi, — o vorbă bună din partea „regatului român-liberal-naţional-consti­­tuţional-independent“ etc. etc. pentru noi, la Viena sau la Berlin! Dar’ făcutu-s’a asta? Cutezat-au atunci, sau cutează astăifi „marele I. C. Brătianu“, sau Catargiu sau junimiştii sau „marele căpitan“ al României se crâc­nească măcar? Dar’ avut-a şi are statul „na­­ţional-român“ durere, inimă sau pricepere pen­tru Românii de aici? Vorbă să fie! Poate fi! Noi însé nu numai că nu sim­ţim nimic d’al d’aste, ci chiar din contră con­­vinsu-ne am, că în dragul lui Bismarck şi al politicei sale, care ne-a dat pe noi pradă abu­­sului şi călcării de lege neruşinate, se mulţu­mesc şi dînşii cu această situaţiune şi „nici habar“, — precum vorbiţi d-voastre, — n’au de noi, ba chiar sufer, sprijinesc şi mena­­giază şi ei germanismul şi maghiarismul în însuşi statul „independent român!“ Şi de aceea încheiem cu observările noas­tre faţă cu confraţii dela „Românul“, cfic£n‘­du-le rupt ales: Pănă­ când nu veţi cunoasce, studia şi resolva la voi acasă aceste cestiuni, pănă atunci noi toate observările şi imputările d-voastre, — ori­cât de sincere şi binevoitoare faţă cu noi, — numai ca material pentru a vă ocupa coloanele jurnalelor cu câte ceva de dincoace, ca vorbe fără capeteiu le privim şi le vom privi. ‘ Mântuiţi-vă voi pe voi Înşivă, dacă vă puteţi; ear’ încât pentru noi daţi-ne pace; şi vă rugăm să nu ne priviţi nici­odată de „go­­lumb fript“ — în gura regatului României, nici în dragul românismului vostru, nici în dragul „marelui vostru căpitan“ neamţ-înemţit. Red. E lucru dureros, că chiar astăifi, când ministrul de externe al României se întoarce de la Viena, unde a fost primit în audienţă de cătră Maiestatea Sa Monarchul nostru şi a conferit­ cu ministrul nostru de externe asupra intereselor ţerii sale, se pot publica asemenea netrebnicii la adresa fraţilor noştri de preste Carpaţi în coloanele unei foi scrise în limba românească, care se pretinde organ al parti­dului naţional românesc, ba e socotită chiar drept organ inspirat de câţiva dintre cei mai distinşi membri ai acestui partid. Am putea să ne mărginim la constatarea aceasta,dacă redacțiunea „Luminătoriului“ n’ar fi crezut de cuviință să se mai pună și alăturea cu noi. 3. Mai cetim însă din răspunsul dat con­fraților noștri dela „Românul“ și următoarele insinuațiuni: în „Tribuna“ se publica adesea lucruri ce nu ar trebui publicate; dar’ se publică în dragul imparţialităţii, dând ocasiune oamenilor ca să-’şi exprime şi motiveze opiniunile lor, chiar contrare fiind aceste programei naţio­nale. Câteodată am făcut-o chiar şi noi aşa. Nu credem însă ca direcţiunea genuină a „Tribunei“ să fie alta ca aceea, care este a­l programei naţionale din Sibiiu; prin urmare dom­nii de la „Românul“ ne combat cu mo­tivele unui organ ce el însuşi nu le pro­fesează. Ar urma deci, că „L u m i n ă t o r i u l“ exprimă simţământul comun al partidului na­ţional român, când vorbesce cu atâta lipsă de decenţă despre România, despre oamenii ei de frunte şi chiar despre regele României, şi că noi nu profesăm şi înşine vederile particu­larilor, care exprimă alte vederi şi vorbesc despre România în alt ton în coloanele „Tri­bune­i“. Trebue deci să declarăm, că respingem cu toată hotărârea insinuarea făcută de redac­ţiunea „Luminătoriului“, şi să le dăm fra­ţilor noştri de preste Carpaţi încredinţarea cea mai formală, că stupiditatea „Lumină­tori­ului“ nu poate decât să producă cea mai penibilă impresiune în toate cercurile ro­mâne de aici. Programul partidului naţional român nu determină deloc atitudinea partidului în ceea­­ce privesce politica externă a patriei noastre; el e fuse programul unui partid de oameni reali, chiar din el urmează clar’, că atitudinea noastră faţă cu toţi vecinii, care întreţin relaţiuni bune cu monarchia austro­­ungară, nu poate să fie decât sinceră, bine­voitoare şi mai presus de toate decentă. Aceasta este şi are să şi rămână atitudinea „Tribunei“ şi faţă cu fraţii noştri de pre­ste Carpaţi, ba mai ales faţă cu dânşii, care sunt cei mai buni dintre vecinii noştri. Nu stim, dacă între aderenţii progra­mului naţional român mai sunt ori nu oameni, care merg cu curentul ieşit la iveală în co­loanele „Luminători­ului“, seim însă, că consolidarea statului român e în interesul pa­triei noastre, că regele Carol I, şi oamenii de stat ai României, lucrând pentru conservarea statului român şi pentru consolidarea lui, ori pe cine s’ar răzima în această lucrare a lor, câştigă şi iubirea Românilor din monarchia aceasta şi încredinţăm pe toţi cei interesaţi, că în coloanele „Tribunei“ curentul ieşit la iveală în „Lu­mină­tor­­ul“ va fi com­bătut totdeauna cu aceeaşi hotărîre. Atunci, când ar fi împinsă spre acest curent, „Tribuna“ poate se înceteze a mai exista, dar’ câtă vreme există ea ră­mâne ceea­ ce este şi a fost din­­Jiua întemeierii e . ^ Pentru dumerirea publicului. Mai mulţi dintre amicii noştri ni-au făcut între­barea, dacă e ori nu adevărat, că am luat şi noi dn­­e şi pregătirea manifestaţiunilor proiec­ta “ , -crea înaltpreasfinţiei Sale părintelui impolit Miron Roman. Credem deci de cem v­­ă a da informaţiunea, că la conferenţa cofe beată în cestiunea aceasta au fost invitaţi lo: Roiţâpr ’ din Sibiiu, şi deoarece vorba e­­ îi I '■“‘i •­'—• * da nisce ^îat»,­ pe care le împărtăşim, unii dintre amicii noştri au şi luat parte, precând alţii au crecjut, că trebue să rămână în re­­servă, câtă vreme n’au fost dumeriţi asupra scopului ce se urmăresce prin acţiunea iniţiată de înaltpreasfinţia Sa. Rămâne deci ca fiesce­­care să facă precum îl va inspira propria lui conscienţă. Partide nu există la noi Românii, ci numai deosebiri în ceea­ ce privesce sincerita­tea şi buna credinţă. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 9 Octomvrie st. v. încorporarea Dalmaţiei la Croaţia, în şedinţa dietei croate de la 19 Octomvrie. oposiţia a presentat propu­nerea pentru încorporarea Dalmaţiei la Croaţia. Această propunere sună ast­fel: „Subscrişii, pătrunşi de convinge­rea, că această înaltă dietă nu va putè mai mult concede, ca cestiunea încor­porării regatului Dalmației se rămâna neresolvată, ci din contră e cea mai sfântă a ei datorință, de a urgea re­­solvarea acestei cestiuni, pentru­ ca prin aceasta să se satisfacă dorinței unanime a întregului popor croat, presentăm ur­mătorul proiect de resoluţiune: Dieta hotăresce, ca Maiestăţii Sale Preagra­­ţiosului nostru Monarch să se aştearnă o adresă, prin care, prelimgă provo-

Next