Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)

1885-10-10 / nr. 231

Anul II Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., Vi an 2 A- 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., 1/9 an 20 fr., 1 an 40 fr. Sibiiu, Joi în 10/22 Octomvrie 1885 Nr. 231 TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un minier costă 5 d­r. Uni stole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Hibilu, 9 Octomvrie st. v. Cuvântul nostru de astăzi să fie de­dicat în linia primă Românilor noştri din ţerile coroanei unguresci. în toate­­z­ilele se înmulţesc rapoar­tele noastre despre vexaţiunile cu care pacinicii noştri Români sânt maltrataţi de tiranii cei mici ai noştri. Dela Bistriţa, dela Baia-mare, dela Pilu, dela Sătmar, dela Dej, Cluj, Turda, Alba-Iulia, Orăştie, Deva, cu un cuvânt, cu puţine excepţiuni, din toate părţile locuite de Români primim rapoarte care mult ne supără, ne insuflă mari îngrijiri. Funcţionari şi privaţi de naţionalitate maghiară, pare căci lucră la ordinul unor dirigenţi secreţi, căror le place a sta în contradicţiune cu legea; pare că au mi­siunea de a discredita legalitatea şi a dis­truge respectul faţă cu ordinea şi cu su­punerea la legi. Din unele părţi raportorii ne ame­ninţă chiar, avertisându-ne să nu mai predicăm răbdare, căci numai ne perdem aderenţii. Cupa răbdării, ni se scrie din alte părţi, e plină cu vârf. Ajunge ca no­tarul sau solgăbirăul, sau alt funcţionar, să înţeleagă rău vre­un cuvânt şi să-­l in­terpreteze el după cum­­i­ se nălucesce lui şi gendarmii, cătuşile şi temniţa, acom­paniate de o mulţime de alte suferinţe, sunt inevitabile. Sfântul şi Drjeul Româ­nilor, care de bună seamă e şi al lor, căci Drjeu este al tuturor, nu este de loc cruţat de înjurăturile cele mai ordinare. Am pută compune o litanie foarte lungă din toate câte ni se scriu despre infestările feliurite şi împinse până la ne­­suferinţă. Cetindu-le toate ,ţi­ se presentă ca cea mai amară ironie, când şei, că tiranii mici sânt cei cu pricina şi tot ei aceia cari mai cer asistenţa militară şi chiar şi aceasta extra. Am spune neadevărul cel mai mare, dacă am susţină, că rămânem neimpre­sionaţi de cele ce se cuprind în rapoartele, de care ne fu vorba. Pentru­ că îşi poate închipui fie­ cine că nu putem rămână in­diferenţi, când îi seim pe preoţii, pe învăţă­torii noştri şi chiar pe fraţii noştri din popor, puşi la discreţiunea unor oameni, cari nu se închină decât şovinismului. Avem atâta experienţă ca să ştim, că oa­menii închinaţi şovinismului, în lipsa de conscienţiositate, ce-­i caracterisează, se demit la tratamente, de cari povestiau înainte cu nouă ani, şi.iar’ele că se petre­ceau prin Bulgaria. Cu toate aceste nu putem altfel de­cât şi de astădată să cjicem fraţilor noştri năpăstuiţi, din toate părţile, nu vă perdeţi cumpătul şi răbdarea. „Cel­ ce rabdă pănă în sfîrşit, acela se va mântui“, crice scriptura. Nu e de loc trasă goală nici cum­pătul, nici răbdarea, ce recomandăm. Avem o presimţire, care nu credem că ne va înşela. Monarchia noastră se poate că nu va trece mult şi va fi chiămată la un rol mare în politica orientală şi nu noi, cam­ în împregiurările cele mai grele am fost cu şi pentru monarchie, să fim aceia, căror să li se poată imputa că n’au scitit-o cruţa de perplexităţi. Neavând cumpăt şi pentând răbdarea acum faţă cu nisce nechibzuiţi, ar însemna a o rupe cu tradiţiunile poporului nostru. Şi pe lângă aceea, că cu perderea răb­dării nu am pută să o scoatem la nici un capăt, am strica şi monarchiei, dar­ şi neamului nostru întreg. Aceasta din urmă de sigur că ar fi pe placul compatrioţilor noştri maghiari, cari stăruesc a-­şi crea o posiţiune de panduri „civilisatorici“ pentru popoarele din Peninsula­ Balcanică. Plăcerea aceasta să ne ferim a le-o face. Au mai suferit şi luptat părinţii şi strămoşii între împregiurări şi mai nepriin­­cioase de cum sunt cele actuale. Pănă astăzi sânt calomniaţi antecesorii noştri că la 1848 s’au făcut instrumente oarbe în mânile camarilei împărătesei. Tot aşa de puţin suntem noi cruţaţi de suspec­­tările ridicole din partea pretinşilor monar­chişti maghiari. Continuu ne insinuă, că aşteptăm ordine de la camarila monarch­ului. Astfel de născociri însă nu trebue să ne conturbe în atitudinea noastră. Cre­dinţa noastră cătră tron, dinastie şi mo­narchie, este princip, şi nu de loc o toc­meală cu termin fixat. Inteligenţa română din cler şi din laici, care are sciinţă despre toate aceste, are o datorinţă sfântă de a priveghi­a, ca poporul să nu fie sedus şi să nu rătă­cească. Inteligenţa să stee totdeauna la pândă, şi îndată ce simte că ispita se apropie de popor, fie ca ameninţare, fie ca ademenire, să sară într’ajutorul popo­rului şi să-­l ţină pe cărarea adevărului şi a dreptăţii. Inteligenţa română să mai facă şi alt­ceva. Nu numai să stee la pândă, şi să dee poporului mână de ajutor acolo unde se presentează pericolul, ci ar fi foarte fo­lositor, dacă toate uneltirile contrarilor, prin mediul presei, la moment şi din fir în păr, le-ar denunţa opiniunii publice. Fotografiile faptelor compatrioţilor noştri maghiari, cât se poate de fidel şi fără cruţare, inteligenţa română să le scoată la iveală. Maghiarii de­sigur că nu se vor spăria de ele. Au o fire cu mult mai tare decât să se sfiească de lucrările lor. Dar, ori­ şi­cum, fotografiile vor ajunge şi la cunoscinţa astor­ fel de oameni, cari vor sei judeca nepreocupaţi şi fără de nici o părtinire, dacă mai merită poporul român tratamentul cu totul nepotrivit cu obiceiu­rile europene. Este adevărat, că pe inteligenţă o va costa muncă şi resignaţiune, dacă va vre să întimpine cu succes cursele contrarilor neamului nostru. Astfel de lucruri însă nu se pot pe altă cale. Ear’ de altă parte, inteligenţa numai în chipul acesta va fi binemeritată de numele şi de posiţiunea, de care se bucură în societatea omenească. Revistă politică. Sibiiu, 9 Octomvrie st. v. Nu s’a constatat încă nici acum, dacă trupele sârbesci au trecut graniţele Bul­gariei sau nu. Soirile, care sosesc din Pen­­insula­ Balcanilor, se desminţesc una câte una. Atâta e sigur, că monarchia au­­stro -ungară a întors spatele Sâr­bi­e­i şi a luat o înţelegere cu Rusia în ceea­ ce priveşte procederea ulterioară faţă cu eve­nimentele din Balcani. E probabil, că în urma aceleia, Sârbia va renunţa la planu­rile sale de răsboiu sau se va înţelege în cele din urmă chiar cu Bulgaria. Şi în această credinţă ne întăresce, mai cu seamă, mergerea principelui Alexandru la Sofia, vorbindu-se că motivul acestei călătorii e acela, de a începe con­sultări cu Sârbia şi la cas dacă aceste ar ave vre­un succes, de a întră cu statul vecin în negocieri directe, spre a se exonera o înţe­legere şi dacă se poate o proce­­dere comună. Despre poftele de compensa­­ţiune ale Sârbiei a făcut ambasadorul sârbesc din Londra corespondentului unei foi berlineze următoarea comunicare : Sârbia ar dori mai tare să dobândească districtul între fluviul Sitnica şi graniţa de Vest, care are poporaţiune curat sâr­bească şi stă astăzi sub stăpânirea tur­cească; Sârbia ar plăti pentru acesta un tribut Turciei. Demersurile energice făcute de Grer­­m­ania în sensul abţinerii Sârbiei dela ori­ce acţiune, fie în contra Turciei, fie în contra Bulgariei, a făcut în cercurile diplomatice din Belgrad o profundă impresiune. Se crede în genere, că Sârbia s’a angagiat prea mult pentru a se mai pută retrage şi că în curând totuşi se va da semnul de năvălire în Bulgaria. Alţii cred că regele va convoca scuptsina, îi va supune comunicările puterilor şi o va lăsa să hotă­rască singură ce e de făcut. Acesta e singurul mijloc de a eşi din impasul în care guvernul şi dinastia s’au aruncat prin pripita mobilisare a trupelor, în ve­cinătatea regelui se vorbesce deja de abd­icerea acestuia Toţi sânt măh­niţi că au contat pe Austro-Ungaria. Regele e convins că, dacă cade, va începe pentru Sârbia o eră de anarchia şi că Austria nu va găsi ocasiunea să-­şi stabi­lească influenţa în Sârbia, cum a putut-o face sub regimul pe care îl lasă să cadă detrăgându-ş i sprijinul. Ziarul „Neue freie Presse“ primesce de la corespondentul său din Paris un ra­port despre comunicările, pe care mi­ le-ar fi făcut o persoană diplomatică în privinţa situaţiunii puterilor europene faţă cu eve­nimentele din Balcani: „Suprinderea provocată de evenimintele din Rumelia — disc diplomatul frances — la început era atât de mare, încât unele puteri nu stiau ce să facă. Singurul, care spontaneu a mani­festat o vedere limpede şi o voinţă categorică, a fost împăratul Rusiei care, imediat, desaprobând cele întâmplate, a rechiămat pe ofiţerii ruşi din armata bulgară. Dar, fiindcă acest exemplu n’a fost repede urmat de toate puterile, Rusia a luat iniţiativa la întrunirea ambasadorilor în Constan­­tinopol. întrunirea avea numai se pregătească materialul, care în urmă să servească ca basă la hotărîrea puterilor. Rusia în acelaşi timp recu­­noscea dreptul de intervenire al Sultanului, înse îl sfătuia că e mai bine se aştepte hotărîrea pu­terilor. „Memoriul ambasadorilor nu era la înăl­ţimea misiunii şi de aceea trebuiau făcute modi­ficările propuse de corniţele Kalnoky. Eveni­mentele au fost desaprobate şi dreptul de acţiune al Sultanului a fost recunoscut în mod lămurit. Asemene Sultanul a fost felicitat pentru politica sa moderată şi statelor li s’a recomandat o ati­tudine pacinică. Convorbirile d-lui de Giers cu principele de Bismarck au întărit vederile puter­­rilor şi dacă al doilea memoriu nu va ave suc­cesul dorit, de­sigur se va într­uni o conferenţă europeană. „Gestiunea pare a fi foarte încurcată. Unele din puteri par a fi de părere, că faptele împli­nite să se ţină în seamă, însă textul tractatului din Berlin pe cât s’ar pute să nu fie alterat. O asemenea hotărîre însă ar sta în contrazicere cu desaprobarea celor întâmplate şi cu recunoas­­cerea drepturilor Sultanului. Dacă Sultanul ar dori se depună pe principele Alexandru, care îi este vasal, şi să restabilească pe Gavriil­ Paşa în postul seu, cine ar pute din punctul de vedere al dreptului, să ridice obiecţiuni? Toate aceste hotărîri n’ar mulţumi nici pe Turci, nici pe Bul­gari, şi Sârbia şi Grecia n’ar înceta să ceară compensaţiuni, în a cărui socoteală s’ar pute realisa pretenţiunile lor? Neapărat în socoteala Sultanului şi atunci împărţirea Turciei s’ar pune imediat pe tapet. Dar’ nici una din puteri în aceste momente grave nu doresce să deschidă cestiunea Orientului. Nu rămâne dar’ altă posi­ - bilitate decât restabilirea statului quo ante, fie chiar şi fără principele Alexandru. Prin resta-­­ bilirea stării de lucruri de mai înainte, ar căde­a şi pretenţiunile Serbiei şi ale Greciei, căci ac­ţiunea lor, în contra voinţei Europei, ar ave cele mai rele urmări. De o acţiune a Turciei ase­menea n’are să se teamă nimeni. Bulgarii n’ar pute face mare resistenţă, ei pot să aibă oameni înarmaţi, dar’ dela rechiămarea Ruşilor ei n’au ofiţeri şi apoi generalii le lipsesc cu desăvîrşire, în resumat. Dacă Europa va apuca pe singura şi recomandabila cale a restabilirii statului quo ante, atunci voinţa Europei, accentuată în mod solemn în tractatul de Berlin, din nou va apăre ca întărită, şi statele balcanice, numească-se ele ori­cum, pe viitor nu vor mai ave poftă să tul­bure starea de lucruri înfiinţată­ în interesul menţinerii păcii europene“. Cu privire la cearta engleză cu domnitorul din Birma, se zrice, că aceea s’a născut din faptul, că regele T­hi­baut a confiscat averea societăţii „Bom­bay and Birma“. Vice-regele din India să fi propus un tribunal de arbitri, regele din Birma însă a răspuns la această propunere în modul cel mai obraznic şi insolent. De altmintrelea însă nici acum nu se scie, că societatea numită prin ce a putut da prilegiu la confiscarea averii sale, poate că a intrigat în contra regelui şi a trans­portat arme şi muniţiune spre resturnarea lui. Destul, că regentul englez din firma­­engleză cere 8000 de oameni, spre a năvăli în Birma proprie și spre a pune capăt stăpânirii lui T­hi­baut. „Times“ publicase în zilele aceste un ultimat de al guvernului englez cătră re­gele din Birma. Regele să-­l fi primit foarte afabil pe trimisul comisarului su­prem din Birma — engleză, și să fi sistat toate măsurile luate în contra societăţii numite pănă atunci, pănă când trimisul va cer­ceta cearta escată între companie şi între guvernul birman. Evenimentele din Peninsula­ Balcanică. Scrii mai noue: Belgrad, 18 Octomvrie n. Principele Bul­gariei a trimis o notă guvernului sârbesc, prin care îi notifică că dl Grecoff a fost trimis la Niş, în scopul de a conferi cu regele Milan şi cu dl Garaşanin asupra situaţiei. îndată ce a primit această însdiinţare, regele Milan a telegrafat prin­cipelui Alexandru pentru a-­i spune că declină onoarea de a se întreţine cu dl Grecoff. Acest fapt are o mare însemnătate; el do­­vedesce pe deplin, că relaţiile dintre Bulgaria şi Sârbia se înăspresc din­­ji în di. Momentul e foarte apropiat când regele Milan va lua o ho­tărîre definitivă. Se z­ice că chiar mâne dimineaţă

Next