Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)
1885-11-08 / nr. 256
Anul II Sibiiu, Vineri în 8/20 Noemvrie 1885 Nr. 256 Abonamentele Pentru Sibini: 1 luna 85 cr., V* an 2 A- 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1U an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. 'S TRIBUNA Jtsaa Apare in fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibliu, 7 Noemvrie st. v. Garda cea credincioasă şi supusă a d-lui Tisza a fost aşa de nenorocoasă, ca într’una din şedinţele plenare ale delegaţiunii ungare se săvîrşească un act de o bravură nechibzuită, în sine mare lucru nu ar fi, ceea ce au făcut representanţii credincioşi ai d-lui Tisza. Au strigat un „éljen“, simplu sau întreit, puţin impoartă. Lucrul de căpetenie este, că au strigat şi încă tocmai după ce au aucjit din gura representantului guvernului comun, că a întărit scriea despre declaraţiunea răsboiului din partea Serbiei contra Bulgariei. Nici lucru greu n’a fost ceea ce au făcut delegaţii unguresci guvernamentali. A căsca pe jumătate gura şi a încorda odată gâtul pentru un sunet de două silabe ascuţite, este lucru uşor de tot. Şi cu toate aceste şi ţipetul acesta, atât de simplu, trebue să fie de mare gravitate. Sunt patru zile, de când a venit evenimentul din cestiune pe lume şi sărmanele oficioase nu mai ştiu cum să netezească, cum să micşoreze şi cum să facă tot evenimentul o nimica toată, o rătăcire de două glasuri din două guri, deasupra căror şede câte o căpăţină nechibzuită. Truda oficioaselor nu se face de flori de măr. Oare-unde în sferele mai înalte ale guvernului trebue că au băgat de stamă, că delegaţii guvernamentali maghiari au scrintit-o. Pentru că, sciindu-m i lumea, că ei dela sine, şi dacă ar fi în stare, nu îndrăsnesc a face nimica, se presupune că ei au tradat un secret, care pentru guvern de sigur că a eşit prea curând la iveală. Nu rămâne aşadar’ decât să cerce, nu cumva ceea ce odată s’a făcut, s’ar pută face nefăcut? Lângă truda oficioaselor se alătură imputările energice ale presei oposiţionale maghiare. Aceste, ca şi fiarele din Cislautania s’ar vedă că simt gravitatea consecvenţelor unei manifestaţiuni de bucurie nesocotită. Pe noi, şi credem că pe Români în genere, nu-’i poate surprinde atitudinea guvernamentalilor maghiari. Ea mai mult corespunde firei celei precipitate a Maghiarilor. Noi o ştim de mult, că elementele politicei maghiare sânt: isbucnirile, norocul şi sumeţia, însă dacă nu ne surprinde, indiferenţi încă nu ne poate lăsa. Trebue dar să ne îngrijească atitudinea delegaţior guvernamentali maghiari, îngrijirea aceasta nu e de loc nejustificată. Chiar şi imputările oposiţiunii maghiare sânt un fel de justificare a îngrijirii noastre. Şi ea se vede că se teme, ca nu cumva isbucnirea „elten-urilor“ nesocotite să aibă urmări grele pentru monarchie, ale căror sarcini am avă să le urtăm în cele din urmă şi noi dimeană cu popoarele celelalte din monarchie. Aşa este, am avă să le purtăm şi dacă nu mai mult, cel puţin în măsură egală cu aceia, cam în saloane şi la festivităţi, cu deosebire, unde se ciocnesc pahare cu vin spumegător, totdeauna au fost cei mai viteji. Cum că îngrijirea noastră nu e de loc ceva aşa pe aci încolo, n’avem lipsă să o dovedim cu evenimentul ce ne-a dat prilegiu la şirurile aceste. De la începutul erei celei noue „constituţionale“, le place politicilor maghiari a face pe lume să creadă, că ei au cuvântul cel dintâiu şi din urmă în politica externă a monarchiei. Se poate că-l şi au, cu toate că ocuparea Bosniei şi Erţegovinei nu ne-a prea dovedit-o. Compatrioţii maghiari însă nu ţin mult nici la deosebirea între părere şi realitate. Cu bună seamă că și acum când representantul guvernului a afirmat declararea răsboiului din partea Serbilor contra Bulgarilor, vor fi cugetat să arete lumii prin bucuria lor, că regele Milan a pornit la răsboiu cu voia lor, ceea ce este una cu voia monarchiei austro-ungare. Nu putem sti positiv întrucât au isbutit, dacă cu gândul acesta au pus la cale manevra cu „éljen“-ul. Fie însă cum va fi, ne stă bun acum cineva, că nu se vor afla între puterile europene, poate chiar şi de acele, despre care se cjice, că sântem cu ele în relaţiuni amicabile, căror să nu le vină la socoteală manifestaţiunea guvernamentalilor maghiari? Şi dacă s’ar afla cumva, cine ne garantează, că acea putere, cărei nu ’i-ar veni la socoteală manifestaţiunea, ar alege din monarchia întreagă pe Maghiari la o parte, ca să se înţeleagă cu ei despre motivele acelei manifestaţiuni de bucurie? A fost o mare lipsă de tact politic, care cu anevoie se va pută repara, când delegaţii maghiari guvernamentali şi tocmai ei prin manifestaţiunea lor au deschis lumii externe calea la credinţă, că monarchia austro-ungară protege paşii Serbiei în Peninsula Balcanică. De cumva o astfel de credinţă aravă intrare undeva la vre-o putere mare europeană, urmările nu vor întârcuia, pentru monarchia întreagă. Frumoasă privelişte, înlăuntru compatrioţii maghiari provoacă resentimente, pentru că nu numai ignorează, ci vatămă chiar simţul de egalitate şi de dreptate al tuturor popoarelor. Afară doar’ de Polonii din Galiţia, nu este popor în monarchia întreagă, care aravă simpatie cătră Maghiari, în Ungaria? Aci situaţiunea e tristă. Cam acum când prin procederea jignitoare a compatrioţilor maghiari, — la care procedere nu numai guvernamentalii sânt de vină, — sântem pe calea cea mai bună, aşa Zicând, a ne destrăma, tot ei provoacă şi conflicte externe. Oare n’ar fi în drept, n’ar avă datorinţă popoarele nemaghiare din monarchie să cugete la o modalitate, cum să se pună odată capăt unei hegemonii în mânile unor copii politici, cari nu stiu decât să se joace pănă şi cu focul politic, ca să aprindă edificiul asupra capetelor lor şi a compatrioţilor lor? Nu mai atingem, batem coarda aceasta de un timp încoace şi nu vom înceta a o bate, până când nu vom vedea redeşteptându-se popoarele spre a păşi solidare în contra mititeilor tirani. Ar fi o mare norocire pentru monarchie şi un mare favor pentru progresul popoarelor din monarchie, scăpând de supremaţia de tot nefirească a unor oameni, cari acum de mai douăzeci de ani s’au pus să ne facă o gălăgie după ceealaltă. Ce ar fi, — Z’cemi — dacă una ori alta dintre puterile europene s’ar formálisa din causa acelui „eljen“? S’au şi formalisat. Afiarele din Budapesta ne aduc scrrea, că două dintre puterile mari au cerut explicări asupra acestei manifestaţiuni răsboinice. în Zilele noastre, mai ales în mijlocul europei civilizate, răsboiul este considerat drept o calamitate, şi este un lucru cel puţin foarte barbar, ca un privitor indiferent şi neinteresat să se bucure în faţa isbucnirii unui răsboiu. E dlar foarte firească întrebarea, dacă Maghiarii vor şi ei să între în răsboiu, căci numai aşa acel ..eljen“ poate să fie scusabil. Credem cu toate aceste, că intervenirea celor două puteri a fost mai mult un fel de şicană menită a pune în evidenţă uşurinţa representanţilor din delegaţiunea ungară, deoarece încă din timpul răsboiului trecut se scie, cât preţuesc „eljen“urile maghiare, şi Turcii pot să Ie spună Serbilor cât temeiu se poate pune pe amicia Maghiarilor. Revistă politică. Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. Delegaţiunea austriacă ’şi-a terminat afacerile şi s’a încheiat prin şedinţa dela 17 i. e. n. Cu acest prilegiu ministrul de externe contele Kálnoky a mulţumit delegaţiunii în numele Maiestăţii Sale şi în al său propriu pentru devotamentul şi aplecarea spre jertfe, apreciind motivele, de care a fost îndemnată delegaţiunea, când în faţa evenimentelor din Orient a făcut abstracţie de la discutarea politicei externe. Presidentul a dat expresiune acelei speranţe, că conflictul din Peninsula Balcanică va rămână localizat. După ce ministrul a recapitulat activitatea delegaţiunii, a provocat pe membrii acesteia, să aducă un întreit „să trăească“ pentru Monarch, ceea ce s’a şi întâmplat cu mare entusiasm. Dieta ungară se va întruni Sâmbătă, şi Luni se vor începe deja consultările meritorice începând cu desbaterea proiectului de lege pentru modificarea legii despre notarii publici. Comisiunea finanţiară încă îşi va începe atunci desbaterea asupra budgetului de stat pentru anul viitor. Cu privire la demisionarea directorului general al căilor ferate ungare Ludovic Tolnay, despre care am făcut amintire în unul din numerii trecuţi, „Vaterland“ publică o scrisoare din Pesta, din care extragem următoarele: ... Epistola din urmă a ministrului Trefort a adus pe oamenii aceştia într’o adevărată strîmtoare. Dealtmintrelea „presemnele unei disoluţiuni a statului ungar“ es la iveală şi în cercurile funcţionarilor mai mari, isbucnind acum latenta crisă de mult pregătită în ministerul de comunicaţiune. De ani încoace se vorbesce despre încurcăturile şi conflictele, ce existau între direcţiunea generală a căilor ferate de stat şi între minister, respective între directorul general şi între secretarul de stat, pănă ce ministrulpresident se învertia prelingă partide pervendu-şi însuşi capul. E vorba de o luptă între conducerea expertă şi între laicismul setos de stăpânire, în detrimentul statului şi al publicului. Nenorocirile pe căile ferate de stat sânt tot atât de permanente, ca şi nefavoritoarele resultate financiare şi plângerile cele multe în contra funcţionarilor, în contra nepotismului şi celelalte. Secretarul de stat al acestui minister e prototipul acelei moderne aspiraţiuni parlamentare, care umblă într’aceea, să facă curend carieră prin o clasă bună de consciinţă de sine şi de ambiţiune. Acest om a păşit în funcţiune fără cualificaţiune specială, ba chiar fără de nici o cualificaţiune şcolară generală, ocupând mai nainte cu o asemene „dexteritate specială“ posturile unui referent dietal şi delegaţional în cause şcolare, militare etc. „Un astfel de om parlamentar, care prelingă toate aceste mai e încă şi şovinist, spre toate şi la noi e bun pentru toate. Directorul general al căilor ferate, un om întru toate superior secretarului de stat n’a putut să sufere sfătuşirile laice ale d-lui Baross şi ’şi-a dat demisiunea“. Acţiunea sârbească e atât în Francia cât şi în Anglia desaprobată. Foile engleze acasă pe Sârbia şi în legătură cu aceasta şi pe Austro-Ungaria, pentru că nu a scitit să reţină pe regele Milan dela acţiune. Regelui Milan ’i se ia în nume de rău mai cu seamă aceea, că nu ’şi-a ţinut cuvântul, promiţând, că nu va face nici un pas pănă nu-’şi va termina conferenţa lucrările sale. Se vorbesce, că Rusia se interesează din nou de Macedonia, voind a exopera pe seama acesteia o autonomie mai mare, fie chiar pe contul uniunii Bulgariei. împreunarea are mai târziu să urmeze de sine şi ar face cu mult mai mare efect, dacă cele trei ţeri surori ’şi-ar da mâna. în cercurile politice din Paris circulă faima, că crisa ministerială a isbucnit deja, cu toate că se fac încă încercări spre evitarea aceleia. O depeşă cu datul de 17 Noemvrie, pe care o primesce din Paris „Neue freie Presse“ comunică următoarele: „Astăzi se adună 200 de radicali spre a-şi statur! atitudinea, care vor lua-o în adunarea de mâne a tuturor deputaţilor republicani. Clovis Hugues va presenta o propunere pentru amnestie. Dacă aceasta se va respinge, atunci se va presenta o propunere pentru punerea sub acasă a dlui Ferry. Unii voesc să pună sub acasă și pe ministerul Broglie. Mai departe se va face propunerea, ca alegerea presidentului republicei să se efectuească încă în decursul acestei luni, deoarece ministerul la toată întâmplarea îşi va da demisiunea şi astfel crisa va fi pentru moment evitată. Adunarea de mâne va fi decizatoare pentru guvern“. Se asigurează că hotărîrea definitivă a Papei în cestiunea insulelor Caroline se va transpune păr