Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-11-08 / nr. 258

Nr. 258 Anul III Sibiiu, Sâmbătă în 8/20 Noemvrie 1886 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/a an 2 fl. 50 cr., l/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V, an 10 fr., V, an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază.­­ Apare în fiecare zi de lucru Ear’ cestiunea Ardealului. 1. Unul din cei mai neobosiţi publicişti maghiari, dl Gustav Beksics, un zelos ade­rent al guvernului, pune ear’ în discuţiune cestiunea Ardealului, de astădată, însă nu în coloanele oficiosului „Nemzet“, ci în ale neoficiosului „Pesti Hírlap“. Domnul Beksics nu e nici vre-o so­mitate politică, nici vre-unul dintre co­riştii, care scriu după inspiraţiuni primite din cercurile hotărîtoare, e însc un publi­cist cu multă mâncărime de vorbă, care are relaţiuni intime cu cercurile guverna­mentale. Acesta e motivul, pentru care dăm oare­care importanţă părerilor şi te­merilor emise de dl Beksics. Este sigur, că dl Beksics, care nu e Ardelean, nu se interesează numai aşa din senin de cestiunea Ardealului, în cercu­rile politice, în care trăiesce dl Beksics, se va fi discutând adese­­­ori cestiunea aceasta, numai aşa ajunge dl Beksics să se intereseze de ea şi să o discute în public. De astădată discuţiunea e pe cât se poate de serioasă. „Ardealul, — orice dl Beksics, — şi cestiu­nea orientală încep a fi tractate împreună. Mai nainte se vorbia în legătură cu cestiunea aceasta numai de Bulgaria, de Rumelia­ orientală, de Macedonia şi c. r., acum încep a aminti şi Ar­dealul. Presa rusească şi cea română ne ame­ninţă cu luarea Ardealului. Organele lui Bismarck, când vor să ne spărie cu consecvenţele eventuale ale răsboiului cu Rusia, ne spun, că putem perde Ardealul“. Publicistul maghiar arată apoi, că Ungaria nu mai e stat fără de Ardeal şi că monarchia austro-ungară nu mai e mare putere, după­ ce perde Ardealul, această tărie de apărare de la hotarele orientale. De aceea nici că se poate perde Ardea­lul, căci „naţiunea maghiară s’ar scula şi s’ar lupta pănă la cel din urmă om.“ Ardealul e cu toate aceste ameninţat, fiindcă afară de Secui sânt numai puţini Maghiari în el. S’au sporit Românii în cea din urmă sută de ani, aceşti Români spo­riţi au câştigat averi multe, în vreme­ ce Maghiarii au sărăcit şi au perdut mult din influenţa lor. Apoi odinioară societatea cultă din Ardeal era maghiară, car’ acum alăturea cu cea maghiară există şi o so­cietate cultă germană, şi una românească. Ear’ „idea de stat“ nu o susţin decât Maghiarii. E clar, de temut, că în curând administraţiunea va cade şi ea în cea mai mare parte a Ardealului în mânile Ro­mânilor şi ale Saşilor. „E întrebare, — urmează dl Beksics, — dacă situaţiunea nu va deveni mai rea şi dacă în mai multe puncte ale Ardealului nu se va întoarce şi administraţiunea contra intereselor statului ungar. Nu acum, ci într’un viitor mai depărtat, când nu mâna energică a actualului ministru de interne va ţine frânele conducerii şi disciplinei administrative. „Nu zugrăvim sombru pe sombru. Nu voim să alarmăm. Altfel în ceea­ ce priveşte Ardealul, opiniunea publică e şi dumerită, şi se scie, că sânt rele preste munţii Meseşului. Nu voim nici se agităm, să aţîţăm la ură contra nici uneia dintre naţionalităţi. „Ci tocmai din contră ne vom da silinţa de a arăta putinţa împăcării. Vom arăta îndeo­sebi, că pacea, întinderea mânei fră­­ţesci e cel puţin tot atât de mult în in­teresul cetăţenilor români şi al celor germani din Ardeal ca şi în interesul Ma­ghiarilor şi al „ideii de stat“ maghiar. „Dar’ amăgirea de sine s’ar răsbuna amar­nic în Ardeal. Trebue să fim în clar, că în Ardeal există germenii unei periculoase disolu­­țiunii, pe care trebue să-­i facem inofensivi. . .“ Domnul Beksics încheie apoi cu cu­vintele: „A sosit timpul, ca statul ungar să lucreze mai mult ca până acum.“ Cum să lucreze și ce anume, aceasta nu ni se spune. Mai nainte de a cerceta, cum ar trebui să lucreze, punem alăturea cu cele zmise de dl Beksics câteva idei emise de un alt gu­vernamental în coloanele guvernamentalului „Magyar Polgár“ din Cluj. Zilele aceste s’au făcut în România alegerile comunale. Lupta electorală a fost foarte înverşunată. Tocmai de aceea ni-am impus cea mai desăvârşită reservă faţă cu ea, ca să nu ni se mai impute, că ne pro­nunţăm în cestiuni, care privesc afacerile interne ale vecinilor noştri, deşi ne inte­resăm foarte mult de cele ce se petrec la aceşti vecini, cari ne sunt fraţi buni. Gu­vernul a obținut o mare majoritate. Nu avem să ne pronunţăm, dacă e bine ori nu că a obţinut-o. Cu totul alta e atitudinea guverna­mentalilor din Cluj. Ei „serbează“ fără de reservă „triumful“ cabinetului Ioan Brătianu. De ce? „Partidul lui Brătianu, — liberal-naţional, — aşa ne spune „Magyar Polgár“, — pune mult temeiu pe cultivarea ţeranului român, ca să fie capabil de a-­şi executa drepturile constituţionale. A creat industrie şi comerciu şi în timpul gu­vernării sale de ziece ani a îndoit prin investi­­ţiuni folositoare veniturile României. „Guvernul acesta e foarte popular în Ro­mânia şi ar trebui să comită mari şi foarte multe abusuri, ca opiniunea publică să se pună în contra lui. „Scrrile de tot felul, că lui Brătianu ’i­ s’a urît de a guverna s’au dovedit de mincinoase; duşmanii ar voi cu ori­ce preţ să-’l facă pe mi­nistrul-preşedinte să se ducă, dar’ Brătianu nu se duce. E lucru foarte firesc, că oposiţiunea e cu atât mai înverşunată şi s’a înjosit într’atât, încât la 4 Septemvrie, s’a comis un atentat asupra ministrului. „Oare pentru noi, ca pentru vecini imediaţi, căderea ministrului Brătianu şi a partidului seu ar fi un lucru folositor? „Nu! Venirea la putere a actualei oposi­­ţiuni ne-ar causa nouă multe neplăceri, şi încă mai multe şi-ar crea României. „Din cine consistă afli oposiţiunea din­ Ro­­mânia ? „Din anarchişti, nemulţumiţi Ardeleni şi din câţiva boieri şi feciori de Domn, care nu îl vor pe Regele Carol acolo, unde este. „Acest element ni-ar causa nouă, — pre­cum am aosi — multe neplăceri, dar’ în prima linie ar fi şi spre paguba României, ^fiindcă ar pune în jop independenţa ei. „Stim prea bine, — cum atunci, când au­­silit să ne incendieze pe noi, când duşmanii ^noştri au apelat la dinamită, la petroleu şi la úiunghiu, ministrul Brătianu a expulsat din ţeară pe autorii proclamaţiunilor. " ^Cine mi-a apărat? Oratorii oposiţiunii au ţi­nut în camere dicţiuni strălucite în interesul di­namitarzilor, preamărind entusiasmul lor; chiar şeful partidului el însuşi a ţinut un discurs de patru oare pentru dînşii şi a cerut darea în ju­decată a lui Brătianu. „Ura de partid a mers atât de departe, că un deputat a comis un atentat asupra lui Bră­tianu, din aceste putem apoi să tragem conclu­­siune, cu ce arme şi pentru­ ce scopuri se luptă oposiţiunea. „Guvernul lui Brătianu e guvernul păcii, al progresului şi al desvoltârii; el nici într’un cas nu poate să ne fie stricăcios“. Dacă aşa este, atunci temerile d-lui Beksics sânt lipsite de ori-şi­ce temeiu, câtă vreme dl Ioan Brătianu se află în fruntea guvernului din Bucuresci. Cât pentru noi, ăşti de acasă, grijea braţului „energic“ al actualului nostru ministru de interne, — aşa cr­ice dl Beksics, — oar’ cât pentru fraţii noştri emigraţi în Ro­mânia, grijea d-lui loan Brătianu, — aşa cjice „Magyar Polgár“. Tisza la Budapesta, Brătianu la Bu­­curesciU noi —"Bieţii de Ardeleni — strîm­­toraţi între amândoi: ce-­şi mai face dl Beksics gânduri rele? Forţa „Tribunei“. Ţara. Din umbra deasă-a norului întins pe ţeri străine Cu aripele dorului Voios revin la tine, O! cuib al fericirilor, O! ţeară luminoasă, Comoară-a nălucirilor, Grădina mea frumoasă! Şi-avântul tinereţelor Ce ’n sînu­’mi se trezesce Prin lumile poeţilor Sburând mă rătăcesce. Şi ’n farmecul avântului Tot ce sub ochi răsare în poalele pământului Mai drăgălaş îmi pare; întinderea câmpiilor în zări mai lin se perde. Mai dulce-i rodul viilor, Verdeaţa e mai verde. Mai nalte sunt nălţimile, Mai cald e mândrul soare, Mai limpezi limpezimile De rîuri şi isvoare. Ear’ fetele cu florile Mai viu rîd între ele, Şi spun privighitorile Mai tainic viers la stele. Aice-i ţara basmelor Ce ’ngână-a noastră minte Prin freamătul fantasmelor Din timpi de mai nainte. Aice-i vestea Doamnelor Din lumea legendară, Şi-a prelungirii toamnelor Sub cer de primăvară. Aice-i ţara ţerilor Şi-a doinelor de jale Ce ’n liniştirea serilor Te ţin uimit în cale. Aici cu lăcrimioarele Bujori se prind în horă. Aice însuşi soarele Are ’ntre flori o soră, Şi ’n stâncele Carpaţilor Cresc paseri nesdrăvane Şi ’n sufletul bărbaţilor Mândriile romane! O­ gură dulce-a raiului Tu dai prin o zimbire Şi fericire traiului Şi morţii fericire. Luceferii eterului Rîvnind privesc la tine Şi toţi îngerii cerului Te-au îndrăgit ca mine! Mir ce sei, Septemvrie 1886. Vasile Alexandri. SgârcituL Comedie. De Moliére. (Urmare.) Actul al patrulea. Scena I. Cleant, Mărioara, Elisa, Frosina. Cl e a n t. — Să întrăm aici, are să ne vină mai bine; nu mai e împregiurul nostru nici un­ nechemat și putem vorbi în libertate. Elisa. — Da, domnişoară, frate-meu ,mi-a făcut destăinuiri despre iubirea ce aţi deşteptat în inima lui. Cunosc durerile şi amarul ce isvo­­resc din asemenea nenorociri, şi vă încredinţez,, că sânt prea viu mişcată de soartea d-voastre. Mărioara. — îmi este o dulce mângâ­iere de a sei, că mă bucur de sprijinul unei fiinţe ca d-voastrâ, şi vă rog cu stăruinţă, să-­mi păstraţi pentru totdeauna această generoasă amicie,­ care atât de mult poate să-’mi îndulcească soartea, neîndurată. Frosina. — Pe legea mea, d-voastră, şi unul şi altul, aţi avut nenorocirea de a nu mă fi vestit la timp despre cele petrecute. V’aş fi­ scutit fără îndoeală de această neliniştire, şi n’aş­ fi făcut, ca lucrurile să ajungă unde ele sânt acum. Cleant. — Ce să-’i faci! aşa a voit ur­sita mea cea rea. Dar’, frumoasă Mărioara, ce hotărîri ai luat d-ta? Mărioara. — Sărmana de mine! am eu oare voie se iau hotărîri? atîrnată precum sînt de alţii trebue să mă mărginesc la dorinţe. Revistă politică. 8 i b i i u, 7 Noemvrie st. v. Ministrul de externe, contele Kálnoky s’a pronunţat, în sfîrşit, şi în privinţa ra­porturilor comerciale politice cu România, în şedinţa comisiunii pen­tru afacerile externe a delegaţiunii ungare dela 17­­. c. contele Kálnoky a îm­părtăşit, că de present decurg negocieri confidenţiale, care pun în perspectivă, că prelângi bunele dispoziţii, ce domnesc în amendou, părţile, actualei situaţii în cu­rând se va putea pune capătul. Aceasta e cea dintâiu împărtăşire ofi­cială, ce s’a făcut despre iniţiarea favora­bilelor relaţiuni economice cu România. Declarările contelui Kálnoky sunt foarte îmbucurătoare, dar’ numai atunci vor ajunge la o însemnătate practică, dacă ministrul de externe îşi va validita înrîu­­rirea sa în cel mai eclatant mod, spre a înlătura momentele, care ne-au dus la un răsboiu vamal cu România. „Neue Freie Presse“, căreia nu li­ se poate de loc imputa, că une­ori nu e prea bine­voitoare faţă cu Ungurii, scrie din acest prilegiu între altele următoarele: „ . . . Voind să fim juşti în apreciarea lu­crului, trebue se recunoascem, că agitaţia pen­tru vămile de scutire în amândou, părţile a pro­dus actuala stare de lucruri. 15 un secret public, că interesele agrare în Unga­ria dispun de o înrîurire, care se simte în cel mai hotărât mod, de câte­ ori mo­narchia noastră are de a face cu tran­s­­acții comerciale-politice. Aici trebue să se pună pârghia, dacă vom să aibă succes științele, de a se termina odată răsbo­­iuî v­amal cu România, și contele Kál­noky trebui să-­și validiteze influ-Cleant. — Nu e dar’ în inima d-tale alt sprigin pentru Hiftie decât simplele dorințe? nici un fel de îndurare .ce te-ar îndemna să-’mi dai ajutor?­­Câtuși de puțină bunătate spriginitoare? nici un simțământ stăruitor ? Măr­io­ar­a. — Ce aș putea să-’ți răspund ? — închipuiesce-’ţi c’ai fi în locul meu şi dă-’ţi seamă ce pot eu face. Pune-mă pe cale, po­­runcesce-’mi chiar însuţi şi mă supun la cele ce vei (jie® * şi t® cred îndestul de chibzuit, pentru­­ca să ed­it, că nu vei voi să ceri dela mine decât ceea­ ce îmi permite onoarea şi buna cuviinţă. Ci e am­­. — Şi nu vei fi oare, în ce strîm­­torare mă laşi, cerând să mă mărginesc la ceea­­ce îmi vor permite supărăcioasele simţăminte ale unei onori neîndurate şi ale unei bune cuviinţe aspre ? Marioara. — Dar’ ce ai voi să fac? Chiar când aş trece preste mulţimea de soco­tinţe, pe care sexul nostru trebue să le aibă în vedere, ţin seamă de maică-mea: ea nu a crescut cu o gingăşie totdeauna fără de margini şi nu m’aş pute hotărî să o mâhnesc. Pune-te pe lu­­cru, stăruiesce prelungă dînsa, dă-’ţi toată si­linţa să câştigi bunele ei aplecări: poţi să faci şi să­­jici tot ceea­ ce vei voi, eu îţi dau voie la aceasta; şi dacă ea nu va mai cere decât să mă rostesc pentru d-ta, îţi făgăduiesc cu tot din­adinsul, că îi voiu face chiar însămi mărturisire despre toate simţămintele mele. Cleant. — Frosino, dragă Frosino, ai voi tu să ne dai mână de ajutor ?

Next