Universul, februarie 1890 (Anul 7, nr. 25-48)

1890-02-14 / nr. 36

Amin TH.—No. 36. De la 15 FEBRUARE Ziarul UNIVERSUL politic cotidian trasem de următorele abonamente cu Premii Extra­ordinare : PENTRU 3 LUNI ! In­ capital £ t­orf .6—­In județe­lei . 7 Abonații tot primi france : Universul po­litic și Universul literar pe 3 luni, Calen­darul Universului și Calendarul Armatei, Calendarul de perete, precum și anul din «r­­mătorele romane după alegere: Oarba din Sorrento, Perul de aur, Crima de la Bă neasa, Onórea Dianei, Crima din calea­­ Moșilor sau Iubire. APARE­M TOATE ZILELE LA 7 ORE DIMINEAȚA KB3SARITSA ȘI A»MX5NST»AȚIA AXI‘CrO‘Ta3Srx ±.—‹trezd.» Brezoianu XTo. 1 ©.—BTJCXJSe'H'.Ș'I'X.­­... B01"A2 £ SNTE ! IN CAPITALA IN JUDEȚE ! Pentru 1 an . . 20 Lex Pentru 1 an . . 24 Lex Pentru 6 luni . . 10 „ Pentru 6 luni . . 12 „ Pentru 11 luni. . 5 „ Pentru S luni. . 6 „ ANUNȚURILE, INSERȚIILE ȘI RECLAMELE SE PRIMESC NUMAI LA ADMINISTRAȚIA Z­ARUL­UI BX­TC'CrB?.33 ȘIX­ X.-Strad­a. Brezoianu XTo. 1 ©.—BXTC'CTBaE^a,X — D-le ministru, îî zice ambasadorul nervos, nu trebue să uitați că reprezint aci pe Maiestatea sa britanică! — D-le ambasador, n’am uitat aceasta nici­odată , dar cum puteam să primesc în cămașă pe Maiestatea sa ? Furia ambasadorului se potoli. Un furt îndrăzneț Zilele astea, un domn elegant îmbrăcat se prezintă la o casă unde era anunțat un apartament de închiriat. Stăpânul casei îl duse prin odăi ca să i le arate. După aceia străinul plecă. Cât­eva minute în urmă, stăpânul obser­vă că’î dispăruse un cosornic de aur și niște argintării. Le furase domnul cel elegant. Toate cer­cetările poliției au rămas zădarnice. Halos PENTRU 6 LUNI: In capitala lei 10. — In judeci lei lt.it. Abonații vor primi franee : Universul po­litic și Universul literar pe șose lanț, tot* calendarele de mai sus, plus romanele Mes­­salina (3 volume ilustrate) și Catacombele Parisului (2 volume ilustrate). PENTRU 1 AN : In capitala lui 22.—In județ* l*t­2S. Abonații vor primi trazee : Universul po­litic și Universul literar pe un an, tot* calendarele de mai sus, plus romanele Mes­­salina (3 volume ilustrate), Gladiatorii (8 volume ilustrate), Cadavrul meu (1 volum), Frideric Lenois (1 volum), Iubire (1 volum) precum și 1 sticlă de parfum și 1 săpun fin. Cine nu vrea săpunul și parfumul va plăti în capitală lei 20 și lei 26 în provincie. «Pr. Premiile, se trimit imediat după primirea costului abonamentului. CALENDAR PE 1880 Ortodox Marți 13 Februarie.— Cuviosul Martiriu, Catolic Marți 25 Februarie.—Walburga Soarele răsare la 6.46 ; apune la 5.41. Efemeride 13 Februarie 1372. — Papa influențează direct prin domnii țării românești spre a catoliza țara, dar nu reușește. 5 Bani în Capitală.—10 Bani în Județe. Amatfi Regian­a și Danemarceza.—(Vezi pag. 3) București 13 Februarie Precât de stricți am fost în îndatorirea noastră de a arăta imparțial lucrurile bune pe care le fac guvernele, — a lăuda fără de rezervă reformele bune pe care le votează parlamentul,—tot așa, imparțiali, fără patimă, zicem acum că majoritatea camerelor a făcut un rău respingând proiectul de lege pentru desființarea licențelor, că tot rău a procedat guvernul nesusținând un asemene proiect. A căzut... S’a isprăvit oare cu aceasta ? Licențele asupra băuturilor nu rămân oare o nedreptate strigătoare ? De­sigur că da. * * * »Universul­ de multă vreme a susținut ideia, pe care speram să o vedem adusă la îndeplinire. Ne sălta inima de bucurie gân­­dindu-ne că, în sfîrșit, se vor desființa și în comerțul de băuturi ,clasele,“ introducân­­du-se egalitatea. Am mai zis că e natural și drept ca fie­­care să plătească proporțional cu ceea­ ce ars și cu cât câștigă: Agricultor să fie el, ne­gustor, industriaș, ș. c. 1. Am mers atât de departe pe această cale, încât am susținut—și azi tot așa susținem— că nedreptate se face chiar în perceperea im­pozitelor funciare, rurale ori urbane. Ce fo­los că am atâte hectare de pământ, când el nu e fertil, sau­ când vine o serie de ani răi pe capul meu ? Dacă nu câștig, mai nimic, de unde să dau ? Pe de altă parte, ce dreptate e ca, cutare alt proprietar, cu moșie tot atât de mare ca a mea, care câștigă din causa felului de pă­mânt și altor împrej­urări de 5 ori cât mine, să plătăscă atât cât mi se cere și mie ? Pe fie­care an, după variația producției, trebue să varieze și cuantumul impozitului. Acest raționament se aplică întocmai și la chestia de „actualitate“ — de­oare­ce Camera a avut în dezbatere proectul. Tot sistemul cel bun, singurul drept, e că un cârciumar să plătească pe­ atât cât cumpără și vinde, iar nu după o arbitrară clasificare semănând cu rangurile de boierie din vechime. Susținând aceste idei, adăugam, în arti­colul nostru de la 13 ianuare a. c.: —„Lucrul e atât de vădit, încât, zăă­i ne-am mira când am vedea, în parlament, producându-se o obiecție în adevăr serioasă în contra propunerii“. Am avut dreptate. In adevăr nici o o­­biecție serioasă nu s’a produs. Din potrivă, argumente seriose pentru s’au dat cu sutele. Putem zice, în conștiință, că parlamentul și guvernul au pierdut o ocazie ușoară ca să facă un bine mare ! DIM AUSTRIA Corespondența­ part­­a­­ iarului „ Universul“ Viena, 10 Februarie. Andrassy In toată monarhia, evenimentul care preo­cupă acum toate spiritele de moartea conte­lui Andrassy, marele bărbat de stat care a jucat un rol atât de mare ca prim-ministru unguresc și ca cancelar al imperiului austro­­ungar. Se destul să amintesc că politica externă pe care o urmează și astă­zi monarhia se datorește contelui Andrassy și izvorește din tratatul de alianță ofensivă și defensivă în­cheiat cu Germania la 1879. Acesta a fost ultimul act ca om de stat al lui Andrassy. Ie drept că împăratul, în scrisoarea ce i-o adresă în urma demisiunii sale, exprima speranța că activitatea publică a contelui nu s’a sfîrșit încă, dar această speranță nu s’a realizat. De la demisiunea sa, contele s’a ocupat aproape exclusiv cu afacerile sale pri­vate, cari se cam zdruncinaseră pe vremea cât a fost ministru. Ceva caracteristic In viața acestui om, care a fost destul de agitată la 1848 și câți­va ani după aceea se de remarcat ceva caracteristic. Toată vremea cât a trăit ca exilat la Pa­ris, iei nu s’a amestecat în nici o conspira­ție, de­și tovarășii săi nu se astîmpărau­ nici un moment. De aceea, când s’a dat afânistia și s’a întors în țară, contele Andrassy a fost bine primit în toate cercurile și chiar la curte. Franz Deák, marele om de stat unguresc, spunea din capul locului că Andrassy i e „omul providențial al Ungariei“. Anecdote politice In toată viața sa, Andrassy a fost de o in­dependență de caracter și de o francheță rară față cu toată lumea și chiar cu împă­ratul. Iată două anecdote în privința aceasta: Beust, predecesorul său în cancelariat, sera pentru emanciparea sclavilor din imperiu. Andrassy iera contra. Intr’o zi se preumblau în trăsură la Prater. — De ce n’am da mână liberă sclavilor ? zise Beust, care umbla să convingă pe An­drassy. — Pentru că prima întrebuințare pe care ar face-o cu această mână liberă ar fi să tragă o palmă zdravănă, și acela care ar primi această palmă... ar fi d­oat răspunse An­drassy. Când, în urma unor neînțelegeri asupra politicei interne, Andrassy înmână monar­hului demisia sa, acesta îi spuse să nu de­misioneze, pentru că opinia publică o să interpreteze lucrul ca o demonstrație. An­drassy nu primi cu nici un preț, împăratul îi ceru atunci să-și desemneze urmașul și contele îi spuse mai multe nume adăugând : — Maiestatea voastră are destui servitori vechi și credincioși, care pot fi întrebuin­țați la ori­ce. Acești d-ni sunt ca drapelul unui regiment, cu căt mai multe gloanțe îl străpung, cu atât de mai venerabil. lefi însă sunt ministru constituțional, și dacă onoarea mea primește o gaură, atunci nu mai ie decât... o cârpă. Alte anecdote Că Andrassy era un om de spirit, se știe de toată lumea, iată o anecdotă în­­ acestă privință. Intr’o zi îl vizitează ambasadorul Angliei. Din­adins, Andrassy îl face să aștepte mult, ceea ce supără mult pe ambasadorul englez. In sfîrșit, Andrassy se arată. Miercuri, 14 (26) Februare 1890 C­RONICA Baba­ Vișa o fi fost frumoasă acum cinci­zeci și cinci de ani, o fi fost naltă băba Vișa. Acum și-a pierdut ori­ce urmă de frumusețe, ie mică și îndesată, puțin cam­ gheboasă.­­ Fața îi ie uscată, numai pielea ie pe os. Pe frunte pe lângă gură sbârcită foc. Ochii mici și duși în fundul capului, sunt aparurea u­­mezi din pricina guturaiului care n’o slă­bește nici vara nici iarna. Și tușește, tu­șește! Tușea ei nu e de ori de alaltăerî, ci de ani de zile ! S’a învățat cu ea ca și cu graiul. Spune o vorbă, tușește de trei ori, oftează de patru ori. Când tușește, i se ro­­șesc puțin obrajii ofiliți! îi es ochii din cap, scoate vîrful limbei, îi curg lacrămile pe față, i se întinde pielea pe beregată și „mărul lui Adam“ îi ese mereu în afară, mișcându-se cu iuțeală. „Of! of! Doamne Doamne ! — Bătu-te-ar Dumnezeu să te bată de tuse ! —Doamne iartă mă ! “ o auzi escla­­mând după fie­care acces de tuse. Baba Vișa trăia înainte din datul cu căr­­țile, dar de când “s’a deșteptat lumea“ nu mai are cătare. Pe urmă nici nu prea vede. Nu pate ea să zărească o­mu, cum trebue, dar mite niște picățele roșii și negre ca cele de la cărți! Acum cere. Sâmbăta plecă în zori de zi și isbește zece, două­zeci de ulițî d’ale mai prima. Stă în ușa prăvăliei sau birtului câte cinci minute dă din cap, să șterge mereu la nas cu mâneca scur­­teiu­l și’șî pironește ochii pe câte cine­va. I se zice: „Crede, crede, nu te jupâni a­­casă!“ Ea stă. I se zice: „Pleacă, babo, nu înțelegi! “ Ea stă și nu pleacă până ce n’o ia cine­va la goană cam pe îmbrâncite. După ce și-a umplut basmaua roșie, traista, finul, cu lucruri d’ale mâncării, ea tot mai cere. Duminica aleargă din biserică în biserică. Știe unde se sfârșește slujba mai iute și unde mai târziul. Stă în tinda bisericei și când el oamenii începe pe un glas plângător să ceră : „un gologănaș, ce va lasă inima“. Dacă cine­va dă altul cerșetor sau cerșetoare și ei nu, începă să se certe și ține-te ! „Pomi vosule! Te vîrî în ochii omului! Lasă creștinul să dea cui o vrea, ce-i lasă inima. Și ei omului sufletul din gură !„ Sau: „Nu vă mai sa­tură dracii­­ Doamne iartă-mă ! O să muriți de lăcomie! “ Și aleargă la altă biserică suflând, muș­când din vr’un covrig, și curgându-i balele, urmată de zece—doui­spre­zece tofologî și tofoloage înghețați, cu mâinele vîrîte în mâ­­nicele gheroacelor rupte și pline de pete groase. Această suită, drept ori­ce răspuns la vor­bele ei, mormăește cuvinte neînțelese, bles­teme și înjurături. După ce cere la șapte—opt biserici, se duce acasă prăpădită de oboseală. In timpul săptămânei, când nu e rost de cerșit, trage cu urechea pe unde e vra un mort și aleargă pe fugă. Aci face ce face, și ia zăbranic negru și făclie de ceară, hă­­păie, până zice că nu e ea, colivă. Mahalagii care o cunosc, spun că are bani înodați cu zece noduri în basmale și teste­melurî și că nu cheltuește nici lăscae, mă­car s’o pici cu ceară. Dacă o întreba cine-

Next