Vatra, 2020 (Anul 50, nr. 1-12)

2020-10-01 / nr. 10-11

Vatra sorin alexandrescu - schiţă de portret71 Biblioteca, o prezenţă modelatoare Când şi când veneau veşti din exil de la profesorii pe care nu i-am avut, chiar şi cărţile lor pe care le xeroxam şi legam. Am transformat absenţa lor de la catedră într-o prezenţă modelatoare, citindu-le cărţile şi urmărind parcursul lor în Occident. Devoram cărţile, continuam febrilitatea Criterioniştilor, pe care am descoperit-o şi în jurnalul lui Jeni Acterian, când l-am editat, traducând şi părţile scrise în franceză, Jurnalul unei fete greu de mulţumit. Am trăit biografiile exilului şi creativitatea lor în varii domenii ca o gură continuă de oxigen. Păstrând un contact cu profesorii pe care nu i-am avut, cu tot ceea ce au scris Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu dar şi alţi români în România şi în exil. Am avut în acei ani o bibliotecă de xeroxuri impresionantă, în 1971, aflam că Toma Pavel îşi susţinuse teza de doctorat la Universitatea din Paris sub îndrumarea lui A. J. Greimas. Apoi alte ştiri despre cărţile publicate de-a lungul anilor, despre universităţile unde preda, la Ottawa California (1986-1989) şi Princeton (1989-1999), apoi la Universitatea din Chicago. Citeam cărţile, publicate după ce îmi susţinusem licenţa cu Profesorul Paul Miclău, cu o teză de 400 de pagini de semiotică şi sintagmatica poeziei. Citeam cărţile publicate şi cât reuşeam din cărţile citate/citite de ei, în exilul care ni se părea împărăţia normalităţii şi afirmării de sine. Sufeream de adicţie faţă de biblioteci şi lecturi şi, împreună cu prietenii mei trăiam prin corespondenţă realizările unor profesori şi scriitori români din exil. Făceam tot posibilul să citim aceste cărţi care trebuiau să ne hrănească, să ne elibereze de cursurile anoste despre literatura franceză şi literatura română, cu puţine excepţii. Se crease un gol în facultăţile de limbi străine, gol amplificat şi prin politica de selecţionare a noilor asistenţi, pe care am trăit-o pe propria-mi piele când s-a ocupat postul meu la semiotică. Nu aveam cei trei ani de producţie prevăzuţi de lege. Alternative Studentă în anul întâi şi a doilea, mergeam la cursurile lui Grigore Moisil de matematică, la cursurile şi seminariile de poetică matematică şi semiotică, unde l-am descoperit pe uluitorul Solomon Marcus, o minte speculativă şi pluridisciplinară unică, mergeam la filosofie, unde era cât pe ce să mă transfer, dacă n-ar fi fost marxismul. Urmăream cercetările şi cărţile Profesorilor Doru Ogodescu şi Eduard Pamfil de la Timişoara. Citeam teza de doctorat susţinută de Doru Ogodescu la Institutul de Medicină din Timişoara în 1971 Modele lingvistico-matematice în Psihopatologie avându-l drept conducător ştiinţific pe Prof. dr. Eduard Pamfil, folosind aceste modele în lucrarea mea de licenţă. Mă pasionau cursurile doamnei Profesor Maria Manoliu-Manea de gramatică comparată a limbilor romanice şi structuralism. Şi ea a plecat, dar mai târziu, aşa că am apucat să-i fiu studentă, i-am fost studentă, a fost o remarcabilă profesoară, cu o carieră excepţională în domeniu, asistenta ei era Anca Giurescu, şi ea a plecat cu soţul ei, istoricul Dinu Giurescu, ne-am regăsit în America, unde am reîntâlnit-o, după decenii şi pe doamna Maria Manoliu-Manea. Nu ştiu câţi au xeroxat, în 1973, când mi-am susţinut licenţa, cărţile lui Toma Pavel La syntaxe narrative des tragédies de Corneille, Paris, Klincksieck, 1976, apoi cartea prin care se desparte de principiile unei analize pur formale, The Poetics of Plot: the Case of English Renaissance Drama (Minneapolis, 1985), apoi Fictional Worlds (Cambridge, Mass., 1986), o carte nemaipomenită în hermeneutica literară, o fereastră ce nu trebuie să lipsească din arhitectura criticii interesate de literatura secolului XX și începutul veacului nostm. Am citit Le mirage linguistique (publicată la editura du Minuit, în 1988), o impresionantă privire critică și analiză asupra structuralismului, primită cu entuziasm de scriitorul, filosoful şi jurnalistul Jean-François Revel, membru al Academiei Franceze ori filosoful, cercetătorul şi jurnalistul Roger-Pol Droit, autorul mai multor cărţi de succes despre felul în care filosofia Orientului e înţeleasă în Occident dar şi despre felul în care e înţeleasă filosofia în viaţa de zi cu zi, de diferite generaţii. Mi-am cumpărat-o sau am primit-o de la Paris, în acel lung periplu pe care l-am făcut în 1990, la editurile franceze, unde am fost introdusă de Francoise Very, la Papesse des lettres atunci, de Constantin Tacou marele editor care a creat Editions de l’Home, de Julia Kristeva, căreia i-am tradus un roman, Le Vieil Homme et les loups, urma să-i traduc şi Les samourais, roman publicat de Kristeva, tot la Fayard, în 1990, în care pot fi recunoscuţi în diversele personaje Julia Kristeva, studentă şi analist, Philippe Sellers, Roland Barthes, Claude Lévi-Strauss, Jacques Lacan, Emile Benveniste, Jacques Derrida, Michel Foucault, Tzvetan Todorov, Lucien Goldmann, Jean-Paul Sartre, Marcelin Pleynet, Francis Ponge, Antoinette Fouque, jurnalul şi grupul Tel Quel, probabil şi Gilles Deleuze şi Georges Bataille, în această seducţie pe care o exercită scrisul asupra teoreticienilor literaturii, structuralişti, hermeneuţi, semioticieni. Cu Philippe Sellers m-am întâlnit tot la Pont Royal. Cu marele editor Vladimir Dimitrievici, care a construit editura L’Age d’Homme, un imperiu al cărţilor interzise, al literaturii gulagului din Europa de Est, fondat în 1966, încă din vremea în care editurile franceze erau controlate de stânga, m-am văzut cu el şi în Elveţia, la Lausanne. Am adus în România vreo 400 de titluri ce puteau fi traduse şi publicate de edituri, fără a plăti copyright, precum Dictionnaire des symboles Mythes, rives, coutumes, gestes formes, figures, couleurs, nombres de Alain Gheerbrant şi Jean Chevalier, publicat la Robert Laffont.