Vatra, 2020 (Anul 50, nr. 1-12)

2020-10-01 / nr. 10-11

VSaLil*13L sorin alexandrescu - schiță de portret67 Comité), și revista despre Romania (Roemenie Bulletin), în 2001, Sorin Alexandrescu este unul din fondatorii Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii ce ţine de Universitatea din Bucureşti împreună cu Dan Grigorescu, Mihai Zamfir, Laura Mesina, Vlad Alexandrescu, Vasile Morar şi Zoe Petre. în 2010, Sorin Alexandrescu este iniţiatorul proiectului Cultura bate criza, reprezentat printr-un ciclu de conferinţe având drept ţintă restaurarea ideii de valoare şi parteneri de dialog personalităţi precum George Banu, Mihai Măniuţiu, Andrei Pleşu, Hayden White şi Solomon Marcus. Acestea sunt câteva exemple despre nevoia incurabilă a lui Sorin Alexandrescu de a construi proiecte sociale, civice, nu doar academice şi căutarea unor „forme de mixaj” între proiectele private şi cele publice, la care se referă într-un interviu, răspunzându-i lui Carmen Muşat. Traversarea Oceanului. Biblioteca on line în 1999, m-am mutat în America împreună cu toate cărţile mele, cu bibliotecile în care stăteau, cu tot ce era în casa mea din Alexandru Constantinescu, adus cu vaporul în casa mea din Brooklyn. Mii şi mii de cărţi. Câteva sunt ale lui Sorin Alexandrescu. Deşi l-am întâlnit de puţine ori pe profesorul Sorin Alexandrescu, cel mai adesea zărindu-l în sălile unor teatre, am păstrat acea legătură, care poate rămâne unilaterală o viaţă, cu scrierile lui Sorin Alexandrescu. Despre Mircea Eliade, cărţi, studii, ediţii precum Jurnalul portughez şi alte scrieri (vol. 1 şi 2), articole şi eseuri, mereu remarcabile, întotdeauna de referinţă, inconfundabile. Am păstrat în ultimii ani o legătură durabilă citindu-i de pildă toate textele publicate în „Observatorul cultural” pe care le-am strâns într-un fișier, sunt peste 430 de pagini despre care voi scrie, ca și cum ele ar fi o carte, ale cărei fragmente le-am citit on line, la New York. Postmodemitatea nu duce, în cazul lui Sorin Alexandrescu la dispariţia criteriului aditiv şi succesiunea textelor se adaugă celor scrise anterior şi demonstrează şi o creştere organică a Textului şi Operei in progress, un stil de a problematiza, o arhitectură care dezvăluie în fiecare text, comentariu, eseu, reflecţie despre pictură, despre Brâncuşi, o schelă, un eşafodaj teoretic, o regie, o teorie, ce pregăteşte şi se dizolvă paradoxal în construcţia finalizată. Arătarea uneltelor teoretice e un mod de a asigura structura de rezistenţă, un mod de a fi al scrisului despre ceilalţi, recunoscut ca atare: „Despre nimic nu mai poţi scrie fără cunoaşterea teoriei, adică a bibliografiei, dar si a poziţiei pe care o iei in cadrul acesteia.” (Nu numai în cultura română, ci si pentru ea. Interviu cu Sorin Alexandrescu luat de Raluca Alexandrescu, „Observatorul cultural”, nr. 53, 27.02.2001). Unul dintre cele mai memorabile portrete critice despre Sorin Alexandrescu a fost scris de Solomon Marcus, sub titlul Sorin Alexandrescu în oglinda Occidentului, evocând câteva fragmente ale identităţii acestuia, aşa cum sunt percepute de alţii: „Mai toate au, după cum s-a văzut, şi după cum mi-am putut da seama, aerul de a-l considera pe Sorin Alexandrescu ca pe unul de pe la ei de-acasă, acest acasă (s.n.) putând să însemne de fiecare dată altceva: limba flamandă, semiotica lui Greimas, cultura olandeză. Ştim oare să explicăm toate acestea? Ştim să explicăm de ce a trebuit să vină Sorin Alexandrescu în Olanda, pentru ca această ţară să aibă o asociaţie naţională de semiotică şi de ce a trebuit sa plece el din România pentru ca să apară o revistă internaţională de studii româneşti?” Am citit acest portret în care Solomon Marcus discută un numitor comun, anume ruptura, condiţia fractală a omului de azi şi cele patru posibile variante de înţelegere a tipologiei identităţii între care varianta a patra, d) „mereu acelaşi, dar nu şi mereu el însuşi (un tip de identitate pe care Sorin Alexandrescu îl vede ca rezultat al unui act violent, conducând la o imagine falsă, tipică pentru societatea comunistă totalitară”. Am înţeles din nou de ce atâţia intelectuali au vrut şi mai vor să plece din România. „Varianta c) e aceea în care se regăseşte „mereu el însuşi, dar nu mereu acelaşi (cu trăsături generale de continuitate la un nivel superior, dar cu discontinuităţi şi rupturi la un nivel inferior, ceea ce el numeşte o analiză pluralistă, o imagine de sine nuanţată, lucid afectuoasă)”. Acest mereu el însuşi dar nu mereu acelaşi în cultură, corelat cu acest acasă în cultură şi devenirea intelectuală m-au reconfortat citind, de la New York, textele dense, publicate de Sorin Alexandrescu în „Observatorul cultural” şi din nou m-a impresionat punctul pe i interdisciplinar pus de Profesorul Solomon Marcus scriind despre Sorin Alexandrescu. Referindu-se la reconcilierea opoziţiei dintre identitate şi devenire, Solomon Marcus ne trimite la „Ilya Prigogine, From Being to Becoming', Time and Complexity in the Physical Sciences, San Francisco, Freeman, 1980).” Căci nu există a fi fără a deveni, în toate aceste articole publicate de Sorin Alexandrescu în „Observatorul cultural” impresionează perspectiva înaltă, de vultur, recomandată de Nietzsche şi calmul cu care avansează argumentarea, nuanţele, contextualizarea. Capacitatea de a-şi asuma valori atât de diverse este unică în peisajul românesc. Şi recunoaşterea şocului şi rolului fecund pe care l-au avut în propria devenire, întâlnirea cu marile valori, fie că a fost o pictură, metoda lui A. J. Greimas, o pânză Colour Field de Mark Rothko, cărţile lui Hayden White. Şi atâtea alte întâlniri care i-au dat „sentimentul unei modificări profunde” pe care ar fi fericit să-l poată comunica publicului. Sorin Alexandrescu reuşeşte să transmită cu prisosinţă acest lucru. Nu numai autorul comentariilor se simte altul după întâlnirea cu opera. Cititorii se simt mai bogaţi în înţelegerea unor artişti şi evenimente culturale, fie că e vorba de comentariul la o carte masivă dedicată lui Brâncuşi, de o expoziţie