Viața Studențească, ianuarie-martie 1971 (Anul 16, nr. 1-13)
1971-01-06 / nr. 1
v> I B I U •ledoarie pentru fiziune ceputul de an este totdeauna vizionar, du că niciodată ca în acest moment, destinul nostru se înscrie pe un nou cosmic, sentimentul trăirii în viitor nuît de iminent, de a cvea. Generozitatea i și încrederea în viață, proprii firii orului nostru, ating în aceste ceasuri maximă trăire a idealului, înălțimi neutre, demne doar de un empireu al celoi alese spirite. Virtuțile acestea l-au și ca prin fiii săi cei mai temerari să cifreze eternitatea" chiar și „în ruina an" să cugete cu optimism la venirea „an tînăr", atunci cînd orizonturile erau impenetrabile pentru ochilorde lacrimile durerii și ale umilinței. Aenea virtuți capătă intensitatea și arta flăcării în anii noștri, ai socialismuși cu precădere la trecerea prin acea samă a timpului, minunat și memorabil icterizată de către tovarășul Nicolaeușescu în tradiționalul mesaj adresat unii noastre cu prilejul Anului Nou : • dată cu începutul anului 1971, intrăm •o nouă etapă a dezvoltării economiceocial-culturale a țării, concretizată in vederile noului cincinal. Pe drept cuse poate spune că cincinalul viitor, •emit pe baza Directivelor celui de-al*a Congres al partidului, va asigura carea la un nivel superior a întregi eomii naționale, atit ca potențial, dar ales din punct de vedere enlitati. Viitorul devine astfel un „cârpe diem”, începe azi, cum spun autorii de sciencefiction, tocmai datorită certitudinii cu care toate cotele sale sînt înscrise în planurile noastre de bătaie. Fiecare nouă ascensiune ne dă totodată sentimentul tonic al intîlnirii cu idealul, al fericirii de a vedea zi cu zi împlinite aspirațiile și nădejdile noastre cele mai scumpe. Fiindcă marile viziuni asupra devenirii unui om sau unei nații nu se pot alimenta decât din combustia unor mari idealuri. Or, și din acest punct de vedere, semnificația deosebită a noului an este accentuată de faptul că în 1971 „vom aniversa semicentenarul Partidului Comunist Român, a cărui glorioasă existență demonstrează că idealul suprem al comuniștilor români a fost și rămîne slujirea devotată a poporului in mijlocul căruia s-a născut, asigurarea libertății și prosperitatea patriei, a viitorului ei fericit“. Necesitatea viziunii ca strategie în atingerea unui ideal măreț, care nu poate fi altul decit acela de a fi cil mai util poporului din care te tragi, după pilda fără seamăn pe care ne-au dat-o și ne-o dau cotidian cei mai buni fii ai țării — comuniștii, este indispensabilă realizării depline a fiecărui om. Ce este de altfel împlinirea idealului unui popor decit un focar în care se concentrează lumina revărsată de fiecare om în trecerea lui de flacără prin viața patriei sale ? Nu-i tocmai acesta patriotismul lucid, vizionar, pe care-l reclama Guști tuturor celor care vor să contribuie cu adevărat la propășirea civilizației și culturii românești ? Nimic mai stimulator ,în acest punct de vedere decit să întîlnești asemenea oameni capabili de viziuni revelatoare asupra devenirii spiritualității noastre. Cîteva discuții purtate în ultima vreme cu doi dintre reprezentanții cei mai autentici ai noilor generații de creatori — cu poetul Ion Gheorghe și pictorul Sabin Balașa — mi-au dezvăluit frumuseți ale spiritului nebănuite, la care rămînem adesea insensibili în tumultul nostru cotidian. Dintr-o dată, după asemenea discuții revelatoare, parcă te auzi chemat de miraculoasa pasăre din basm, întocmai ca Harap Alb în toiul petrecerii . Toți stați și vă veseliți, dar de fata Împăratului Roș, nu vorbiți ! Poate că de mai multe ori fata împăratului Roș nu e decit o fata morgana, nu e decit frumoasa fără corp din mitul eminescian, dar care nu tot Eminescu făcea remarca demnă de luare aminte că marii noștri poeți, „sînteie firi vizionare", credeau în scrisul lor precum Shakespeare în fantasmele sale. Niculae STOIAN (Continuare in pagina 2) --------------------------------- „Ca semn de bărbăție și spor la lucru“ Intr-o filă din hronicul obiceiurilor vechi, râmase ca legi nestinse ale oamenilor de pe pămintul nostru, se transmite un ritual de An Nou, purtind simbol de continuitate și credință in muncă . La Anul Nou, de demînecare, fiecare om trebuie să ia în mină unealta cu care lucrează și s-o mînuiască de trei ori. Așa, plugarul ia sapa, cu care dă de trei ori în pămînt, și furca, cu care ridică de trei ori. De asemenea fac, fiecare în felul său, ciubotarul, ermiteriul, dulgherul, chetrariul și morariul, ca semn de bărbăție și spor la lucru. Astfel, fiecare an ce începe se recunoaște legat și pătruns în creșterea din cel vechi, cuminecat în truda necesară, pecete nobilă a datoriei și bărbăției fiecăruia. Continuat și amplificat și in vir—ita noastră, ritualul se cere săvirșit cu aceeași sfințenie și convingere, consumat nu in concretețea lui arhaică, ci in suflet, in conștiință, ca o dovadă proprie de început bun. Să luăm deci acum, cind cad primele file ale lui 71, condeiul, unealta noastră diurnă, de trei ori, de treizeci de ori, să ne aplecăm gindurile intr-una din cărțile fundamentale ale studenției, pentru lumina și pentru pasiunea în care trebuie să ne împlinim rosturile și speranțele. Pentru augurii acestui an, pentru sentimentul curgerii pline a zilelor, pentru a exista cinstit in fiecare din faptele și succesele noastre. Și mai presus de impresia stingerii unui ciclu, să punem convingerea Începutului altuia, energia ce așează drept și adevărat trepte noi în cunoaștere. Nu e vorba de invadarea unui fir tăiat de teritoriul alb al vacanței, de o „reîntoarcere la unelte", pentru că studenția nu este o meserie, o obișnuință, ci un ideal care nu admite golurile. Ne întoarcem în amfiteatre cum te mnorci intr-o umbră pe care ai lăsat-o undeva ca garanție a permanenței. Dacă nu ne-am concepe așa, dacă nu s-ar intimpla așa, ar însemna că ne compunem vîrsta din fragmente urmărind desăvirșirea măruntă a fiecăriia, pierzind tocmai imaginea întregului, a idealului. Didactic, ne impărțim orele in semestre, sesiuni și vacanțe. Real, există, trebuie să existe, sentimentul unui anotimp unic, total. STUDENȚIA Sintem in ea atita cit credem in ea, atita cit sintem demni de ea, atita cit răspundem încrederii pe care o pune în noi ȚARA — matca noastră de suflet cu care trecem în timp. In felul in care începem noul an, în care ne docrim faptele și izbinzile de fii ai A’mei Mater, este SEMNUL NOSTRU DE BĂRBĂȚIE ȘI SPOR LA LUCRU. Dan FRUNTELATU r Iată, in reproducerea alăturată după un tablou neexpus încă al pictorului Sabin Bă’a~a, o expresie elocventă a atotputerniciei viziunii ! Multitudinea de sensuri pe care o sugerează, dincolo de frumusețea ei plastică pe care tiparul o estompează, in aceste condiții, ne-a făcut să o numim „Trinitatea naturii“ deși in egală măsură, ea poate să primească titlurile unor cunoscute poeme eminesciene — „Antropomorfism“ sau „O călărire în zori“. I