Vremea Nouǎ, octombrie-decembrie 1968 (Anul 1, nr. 191-270)

1968-10-19 / nr. 207

y \ t Pe șantierele de construcții Organizarea micii în vin schimburi - o­celi rare mi suferă um­ire! R­ămînerea în urmă din sectorul construcții este de acum un fapt cu­noscut. Sezonul vitreg pentru șantiere se poa­te spune că este la doi pași, și, după ultimele semne ale vremii, pașii aceștia aproape că nu mai există. Un număr însemnat de obiective planifi­cate a fi gata în 1968 stau sub semnul Incertitudinii. Și totuși, pe șantiere, nu se a­­gită nimeni. Calmul planează pe schele unde­­ pe la ora 8,30—9, muncitorii mai tineri își fac de joacă sau alții își iau micul dejun. Am stat de vorbă cu ei și la Vaslui și la Bîrlad. Oamenii se „îmbolnă­vesc" de așteptare, s-au să­turat de ritmul lent, de go­luri în producție, de lipsa cronică de materiale. Am întîlnit constructori conștienți de importanța lu­crărilor ce le sînt încredința­te și nemulțumiți în sinea lor de faptul că nu pot face mai mult. Printre aceștia amintesc și pe tovarășul Gheorghiță, secretarul organizației de ba­ză de pe șantierul nr. 23 ,Vaslui. Conducea lucrările viitoarei baze de producție a Întreprinderii de­­ construcții vasluiene și ne-a declarat că pentru cîteva obiective din bază încă nu există docu­mentație, iar pentru cele care există lipsesc materiale­le. I.U.T. Bîrlad nici pînă în prezent nu a livrat niște grinzi prefabricate pentru ca lucrările la un depozit de ci­ment să poată continua. „Nu avem cu ce lucra!" — în­cheie el mîhnit. Acest refren „N-avem ce ne trebuie!" se aude pe toate șantierele și stă la baza în­­tîrzierii organizării muncii în două schimburi, acum cînd lu­crul acesta mai este încă po­sibil și atît de necesar pentru recuperarea rămînerilor în urmă. Intr-o convorbire avută cu tovarășul Aurel Nechifor, șe­ful șantierului nr. 23 Vaslui, a reieșit că, în ultima vre­me, s-a făcut disponibilă forța de muncă necalificată cu care se va putea organiza lucrul în două schimburi, dar, din nefericire, numai la operațiu­nile de săpare a fundațiilor și turnări de betoane. Pe șan­tierele blocurilor B. 3, G. 5, și C. 7 lucrul în două schim­buri a și fost organizat. Pes­te cîteva zile el va fi extins și pe șantierele centrelor de vinificație de la Codăești și Vaslui, unde lucrările sînt mult rămase în urmă. La blo­cul B. 3 se fac pentru introducerea pregătiri a două schimburi și la operațiile de zidărie. A fost aprobată finanțarea și terminată documentația pentru blocurile C. 8, C. 9 și C. 10. Conducerea șantierului trebuie să ia măsuri grabnice pentru atacarea din­­ plin, a a­­cestor obiective, ele consti­tuind front de lucru pentru anul 1969. Aici se vor putea organiza chiar și trei schim­buri pentru ca sezonul frigu­ros să împiedice cît mai puțin turnarea fundațiilor. La Bîrlad, tovarășul Mihai Ștefanovici, maiștrii­ pe șan­tierul de locuințe, ne-a in­format că și aici lucrul în două schimburi a fost­ organi­zat numai la lucrările de fundații și turnări de betoa­ne, unde nu se cer muncitori calificați. La alte operații a­­bia se face față într-un sin­gur schimb. Lipsa de ziduri­ de dulgheri continuă să im­prime muncii de pe șantiere­le bîrlădene un ritm nesatis­­făcător. Pe șantierul comple­xului comercial din cartierul Cetina, de exemplu, unde răspunde maistrul Aurel Crețu, lucrau în ziua anche­tei noastre doar... 6 oa­meni (!) din care trei cali­ficați. E și firesc ca munca să meargă încet, iar graficul de execuție să fie întotdeau­na rămas în urmă. Pe șantierul liceului cu 12 clase — șef de șantier ingi­nerul Virgil Momanu — se lucra în două schimburi la fundații, care de altfel erau pe terminate. Tot în două schim­buri se lucra și la stația de alimentare cu apă a orașului, precum și la centralele ter­mice. La dispensar însă, ca și la centrul de vinificație, nu s-a organizat nimic în a­­cest sens, deși s-au făcut re­comandări încă de la sfîrși­­tul lunii septembrie. Se im­pune, așadar, din partea con­ducerii noii întreprinderi de construcții vasluiene mai multă operativitate — vremea nu iartă — mai multă stră­duință în asigurarea tuturor condițiilor ce se cer organi­zării muncii în două schim­buri pe toate șantierele. Cu forța de muncă existentă, da­ CONSTANTIN HUȘANU ELIADE SOLOMON (continuate Ip BAS­­aj-»! Proletari din toate țările, un*ți-vă’ Organ al Comitetului județean Vaslui al P. C. R. și al Consiliului popular județean provizoriu Fabrica de confecții Vaslui. In clișeu, complet automatizată, aspect din secția I, linia de călcat cămăși, Z­i de tîrg la Vaslui. Trenul din­spre Bîrlad—arhiplin. Oameni și fe­­mei purtînd desagi doldora de produse destinate pielii. Ghemuiți într-un colț­­ al unui compartiment, cîțiva cetățeni, din Roșiești, vorbeau pe șoptire, temători să nu fie auziți de cei din jur. — Așa cum iți spun, aseară a ieșit pe poartă un autocamion vîntuit cu­ cio­călăi. Să tot ai fost trei-patru mii de kite. — Și Joi, după prinz, cu toată ploaia, două tractoare cu remorci treceau spre Viișoara. — De, mai știu și eu ce să zic ?­­ — prinse a grăi cel mai vîrstnic, care pînă atunci tăcuse gînditor. Uite, eu am mun­cit la lopătat cereale aproape două săp­­tămîni, dar cînd m-am dus și l-am ru­gat pe „domnu'­șei" să-mi vindă și mie o mie de mile de ciocălăi a­­ s pat să-mi văd de treabă, că n-are timp! — De ce oare cu alții se poartă așa de frumos și nu-i scoate din „tovară­șe“, „tovărășele", „tovărășelule", iar la noi se burzuluiește degeaba, măi Io­nică ! — Ce știu eu, Pândele! Poate știe Victor, că de, el e mai tot timpul pe la Baza de recepție. — Și dacă știu, ce folosesc — ridică glasul cel vizat. Da, știu, uite ce știu... Și, pe șoptite, incepndu-se de supă­rare, omul prinse a le povești megieși­­lor, cum șeful Bazei de recepție Ro­șiești își „servește“ prompt, conștiin­cios și complet (des)­interesat, priete­nii, și pe prietenii prietenilor acestora de la Viișoara, Sirbi, Roșiești, Gura Idrici și din alte sate, cale de șapte poște în jur, de i s-a­ dus duhul de „culant" ce-i domnu' Vasilică Șeștian. ... Cele povestite de săteni nu mi-au dat pace­a după-amiază întreagă, așa că a doua zi, împreună cu Gh. Stoices­­cu, șef de secție la I.V.C., am pornit spre Roșiești. Ajunși la Baza de recep­ție, ne-a fost dat să constatăm veridi­citatea în întregime a celor auzite cu a fi inaliste în tren. . ■ ■ Și au urmat justificările, oferite cu dezinvoltură de șeful bazei de re­cepție, ajutat cu mărinimie de către contabilul șef. — Ce era să tăcem cu ciocălăii ? — se disculpa „domnu'-șef". Să-i fi lăsat să putrezească, să piardă statul ? — Trebuia să respectați dispozițiile, să intőrmiți tabele cu cei ce solicitau cumpărarea acestora, să da­i prioritate bătrînilor și oamenilor cu familii nu­meroase, să cereți aprobările respecti­ve, într-un cuvînt să lucrați legal ! Cuvintele­­ delegatului I.V.C. au avut darul să-l înfurie pe ,,domnu'-șei“ in așa măsură, nicit a trintit scaunul de dușumea, țișnind în sus ca o rachetă cosmică. Micile scene de indignare, naiv regizate, n-au făcut altceva decit să în­tregească cele povestite un tren de ro­­șieșteni. Așa că „șefului" i s-au­ cerut banierele­ de vînzare a rezidurilor va­loroase. Și. . stupoare. In mai putin de douăzeci de zile, dumnealui, „domnul" șei Neștian, a vindut, ia diferifi parti­cular­, iară nici un­ fel de aprobare prealabilă, peste 60 de tone de ciocălăi, in loc să-i­ fi livrat cooperativelor agri­cole ori fermelor zootehnice de stat, pentru a fi transformați în uruială. Cine sunt acești „beneficiari" parti­culari ? Pe Ion Mocanu din Roșiești, afirmă că nu-1 cunoaște, dar i-a vindut 3.070 de kg. de ciocălăi; lui Nicolae Turcu i-a dat 2.840 de kg. (litri,dcă este gine­rele magazionerului), iar lui Ion Cazimir 3.130 de kg. (că, de, este fratele lui Ște­fan Cazimir, șeful de depozit). Dar pe cine n-a servit „domnu-șef", cu bună­voința care îl caracterizează ? Poate vă veți întreba, ce tăcea în a­­cest timp contabilul șef? Vedea și tă­cea. Cum să nu taci, cind domnul șef de bază are atita curaj, încît, sfidînd indicațiile conducerii întreprinderii de valorificare a cerealelor Vaslui, trimi­tea, o adresă în care atrăgea atenția directorului acesteia că se amestecă in treburile bazei și, deci, ale dumnealui personal. Pasă-mi-te. Baza de recepție de la Roșiești a devenit o sursă de ve­nituri suplimentare pentru șeful ei. Nu­mai așa se explică faptul că, in aceeași adresă dumnealui interzicea pină și pri­mirea in audientă la I.V.C. a unor ce­tățeni din Roșiești, care (demascindu-i abuzurile), erau considerați ca „duș­mani personali". Ciudată concepție și nemaipomenit tupeu ! Intrebîndu-I dacă cunoaște proverbul cu ulciorul. .. domnul șef de bază, Va­sile Neștian, a ridicat, blazat, din u­­meri. Amnezie simulată în ultima cli­pă. Remediul ? Aplicarea exactă a pro­verbului, de către cei in drept. GH. ANGHELACKI AMNEZIA „domnului șef“ In comuna Muntenii de Jos, zilele trecute deși era timp frumos, oamenii nu ieși­seră pe cîmp la culesul recol­tei. T ­­l fVT VI. 207-SÎMBĂTA 19 OCTOMBRIE 1968 4 pagini 30 bani Redacția si Administrația: ’­­ști.Ștefan cel Mare nr. 13 Vaste Redacția tel. 618 Administrația tel. 611 La Coop, „Zorile“ din Huși Secții înzestrate cu mașini noi Preocuparea conducerii Cooperativei meșteșugărești „Zorile" din orașul Huși de a asigura deservirea ope­rativă și de calitate a clien­ților, este ilustrată și de faptul că, în ultimul timp, majoritatea secțiilor au fost dotate cu utilaje de înaltă productivitate. Secția de tricotaje, de pildă, a fost înzestrată cu o mașină ca­re poate executa peste 60 de modele la împletiturile pentru femei, bărbați și co­pii, cea de confecții a fost dotată cu o mașină de sur­­filat, iar în iihturi a fost atelierul de instalată o frez-mașină nouă. Nu mai vorbim de noile utilaje, în valoare de peste 30.000 de lei, cu care au fost dotate secțiile de frizerie, coafură și alte ateliere de deservire publică. La C.A.P. Popeni, zile in care nu s-a recoltat, nu s-a transportat și însămînțat nici un bob! E­ra soare, cald, fru­mos ■—­ o zi bună pentru muncă, dar pe ogoarele cooperativei agricole Popeni nu vedeai un om. La sediul C.A.P.-ului se afla numai paz­nicul. Iorgu Bălan, președin­tele cooperativei, inginerul agronom Ioachim Dră­­ghici, tehnicianul agro­nom Mircea Chelaru, tehnicianul agronom Aneta Bălan și toți ceilalți tehnici­eni, brigadieri și șefi de echi­pă se aflau acasă, în șinul familiei. Am încercat să stăm de vorbă cu președintele, dar acesta s-a eschivat să dea ochii cu noi. Mircea Chelaru a „motivat" că nu știa că tre­buie să lucreze și... dumini­că ! Iată o... scuză tocmai cînd, din totalul de 630 de hectare cultivate cu porumb, s­-au recoltat numai 100, dintre care, de pe 10 încă nu au fost transportați știuleții, iar de pe 90 nici cocenii. Nu s-a eliberat nici o palmă de porumbiște și nu s-a arat ni­mic. Dar nu numai atît. In aceeași­ situație se află și te­renurile cu floarea-soarelui și cele cu sfeclă de zahăr. De pe 130 de hectare cu floarea-soa­relui și de pe 50 de hectare cu sfeclă de zahăr nu s-a e­­liberat nimic. Floarea-soarelui a fost bătută și adunată în grămezi încă înainte de înce­perea ploilor, dar a­­ rămas a­­colo și mare parte a putrezit, în timp ce remorcile și ate­lajele cărau lemne din pădu­re, pentru diferiți cetățeni. Nici strugurii nu au fost in întregime culeși. Mai sunt încă pe vreo 5 hectare, dar pe aceștia nu-i mai­ păzește nimeni. Unii fură strugurii, îi fac must și-l vînd în piața municipiului Bîrlad. Știe și conducerea C.A.P.-ului, știe și miliția, nu ia însă nimeni nici o măsură ! Cele 14 tractoare e­­rau păzite de un paznic! Cu toate acestea 2 tractoa­re și remorcile lor au reușit să fugă. Unul la Zorleni cu șeful secției de tractoare, Ioan Coman, iar cel de al doilea nici paznicul nu știa pe unde a șterpelit-o. „Gurile rele" spuneau că a plecat in pădure după lemne. Din cele 14 tractoare (cînd se însă­­mînțează griul pe arăturile din vară) , 2 sînt repartizate la sămănători, 4 la discuit, 2 la remorci, 2 sînt stricate, iar restul stau degeaba. Stau pentru că conducerea C.A.P.­­ului nu a eliberat terenul de produse și de coconi, stau în primul rînd, pentru că nepăsarea și lipsa de răspun­dere, de aici, au ajuns să fie fără margini. Atelajele cărau lem­ne de foc, din pă­dure, pentru briga­dieri... Cooperativa agricolă de producție Popeni dispune de un număr de peste 30 de a­­telaje. Cu toate acestea, deși recolta putrezește pe cîmp, o parte din ele, și în special cele conduse de Ioan Ursu, Mitriță Ursu, Iacob Alexandru, Toader Lupu, Toader Enache și alții, cu știrea președinte­lui, erau plecate în pădure să aducă lemne pentru brigadie­rii­ de cîmp Constantin Căpra­­ru, Enache Toader și alte per­soane. Așa au fost folosite a­­telajele și înainte de ploi, așa sînt folosite și cînd timpul e frumos. Intre aces­tea floarea-soarelui, ceapa, cartofii, porumbul și alte pro­duse stau pe cîmp, se strică, iar o parte din ele sînt­­ sustrase de diferiți cetățeni printre care și cîțiva paznici : Mihai Amăriei, Neculai Pîslaru etc. La promenadă, pe marginea șoselei... In timp ce recolta se pier­dea pe cîmp, (o mare parte recoltată, o altă parte nere­coltată) unii membri ai C.A.P.-ului, cît tine șoseaua de pe mijlocul Pepenilor, se plimbau în grupuri, stăteau grămezi pe la porți, se încăl­zeau la soare, vorbeau de tot ce e în lună și stele — numai de ce se petrece pe ogoare MIHAI BOTEZ (continuare in pag. a 3-a) Jk V E­­ra o dimineață calmă și caldă de octom­brie. Botoșanii, o­­raș al cărui nume evocă figurile unor oameni de știință și cultu­ră, ne-a întimpinat ospita­lier și senin, mindru haina nouă și elegantă a in­trefacerilor înnoitoare, cu copacii și florile grădinilor bogat colorate de penelul neîntrecut al toamnei. Du­pă ce am admirat clădirea Teatrului de Stat­­, Mihai Eminescu" și am zăbovit în fața bustului marelui poet, ne-am descoperit ca­pelele, ca-ntr-un omagiu, în casa in care a copilărit aceia ce avea să devină savantul și patriotul Ni­­colae Iorga, bărbatul cute­zător pe ai cărui umeri a apăsat — dulce povară — răspunderea consemnării celor mai de seamă fapte din istoria neamului. Ieșind din orașul cu grădini și cu clădiri lumi­noase, am pătruns, printre ogoare nesfirșite, pe dun­ga de astalt a șoselei, in inima locurilor evocatoare ale figurii neîntrecutului nostru poet. De sus, de pe dealul de la intrarea in sat, totul pare generator de inspirații și de poezie. Undeva, spre apus, in cealaltă margine de sat, codrii din comună se clătinau ușor in adierea viatului. Printre case, ală­turi de pomii fructiferi, se înalță, uriași și bătrîni, co­pacii care atestă existenta pînă in vatra satului de azi a pădurilor de odinioa­ră, acele păduri ce l-au fermecat pe copilul sen­sibil și genial, producind­u-i primele vibrații ale sunetu­lui : „Fiind băiet păduri cu­treieram ! Și mă culcam ades lingă izvor“. In Ipotești nu poti pă­trunde ca intr-un sat oa­recare. Deși localitatea in sine nu se deosebește prea mult de altele din această parte a țării. Aici, ln Ipotești, dacă intri, nu știu de ce te cuprinde o ușoară melancolie, iar in minte iți vin frvituri de vers sau chiar poc­ii Întregi din creația neîntre­cută a celui ce s-a născut și a copilărit pe aceste meleaguri. Și calci pe utili cu sfială și cu pieta­te, ca și cum n-ai vrea să tulburi o liniște, o pace. In curtea casei memoria­le am intrat ca-n lumea versurilor eminesciene. Un salcim, un tei, un b­asm­, trandafiri cu cîteva flori intimate ne-au întimpinat cu freamăt ușor de frun­ze peste care toamna a vărsat culori galbene și roșii. Bustul poetului par­că te poftește să intri, că Mihai e acasă. Nu știu de ce, dar iată voia ta, simți, cind intri în curtea casei, un Hor aparte străbătin­­du-ți sufletul și trupul, iar ochii așteaptă să-l vadă pe acela care n-a murit, nu va putea muri nicioda­tă în conștiința noastră a românilor. Și, deși el nu apare în prag, îl simți totuși prezent pretutindeni. Mai cu seamă înăuntru, în încăperile în care intri V. FILIP f continuare în pag. a 3-a­ IPOTEȘTÎ în pagina a 2-a MOZAIC în orașul Vaslui Ieri au fost începute lucrările la noi blocuri de locuințe In cadrul lucrări­lor care constituie frontul de lucru pentru perioada 1968 - 1969, ieri au fost in­cresățite in cartierul Poalei Că­lugărești din Vaslui - ultim­ele 3 blocuri de lăcomie care vor totaliza 60 de apartamente. Aces­tea completează numărul de 19 blocuri care­­ alcă­tuiesc acest micro­­raion al Vasluiului și care va însuma a­stfel 881 de apar­tamente fizice. Important este faptul că, la indi­cațiile partea primite din popular Consiliului provizoriu, județean pentru fiecare din cele 3 blocuri s­oio, alcă­tuit grafice de exe­cuție care prevăd realizarea în exe­­cuție a unui ritm susținut de lucru, incit de la început să se poa­tă asigu­ra stadii cit mai a­­vansate ale lucrări­lor ce urmează a se realiza în perioada de timp friguros. jțseeeeeeeeeeeeeeegieeeeeeeeeeeiseeee© Probleme ale consiliilor populare PRIMARUL SITUATORIRILE C­ I­A UITAT­ onsiliile populare comu­nale din județul Vaslui, constituite cu numai cinci luni în urmă, din care fac parte cei mai buni și inimoși gospodari, au înțeles că au de rezolvat pro­bleme de o deosebită impor­tanță pentru dezvoltarea și în­florirea localităților rurale, pen­tru ridicarea necontenită a ni­velului de trai al populației. Marea majoritate a primari­lor au înțeles faptul că, în­­credințîndu-li-se o muncă de răspundere, le revine obligația de a munci și mai mult, și mai bine decit înainte, că schim­barea survenită în structura or­ganizatorică a administrației de stat nu constituie o simplă schimbare de denumire, ci, implică, așa cum e și firesc, îmbunătățirea întregii activi­tăți. Aceștia dovedesc prin munca lor de zi cu zi că sunt la înălțimea încrederii acorda­te, neprecupețind nici un e­­fort atunci cînd este vorba de îndeplinirea sarcinilor obștești n-ar fi fost poate necesar de amintit toate aceste lu­cruri dacă, pe alocuri, nu s-ar mai semnala și unele aspecte care demonstrează că unii oa­meni, cărora li s-a încredințat misiunea de a conduce inte­resele unei colectivități, au uitat de îndatoririle ce le re­­ vin. Unul dintre aceștia este Gheorghe Irimia, primarul co­munei Delești. Acesta a uitat că lărgirea atribuțiilor orga­nelor locale ale puterii și ad­ministrației de stat impune so­luționarea operativă a sarcini­lor, manifestarea unei înalte răspunderi față de problemele economice ale comunei, față de activitatea social-culturală și gospodăresc-edilitară. Neținînd seama de acest considerent major, neimprimînd activității un stil de muncă definit prin competență, mobilitate și di­namism, fără un contact direct, în toate cazurile, cu realitatea și o legătură strînsă cu masa de cetățeni, primarul Gheorghe Irimia n-a reușit să pregăteas­că acestei comune „o carte de vizită" reprezentativă, asemănă­toare marii majorități a comu­nelor din județul nostru. s-a Nu s-ar putea spune că nu făcut chiar nimic la De­lești. S-a făcut, însă, prea pu­țin față de cerințele și, mai ales, față de posibilitățile ce există în această comună­­ cu o tradiție valoroasă în acțiu­nile de muncă voluntar-patrio­­tică, cu oameni harnici și pricepuți, cu tragere de inimă pentru satul în care muncesc și trăiesc, lui. Dacă în prima parte a anii­în baza planului de mă­suri întocmit, au fost inițiate o serie de acțiuni gospodărești, acestea s-au pierdut apoi pe parcurs, membrii Comitetului executiv al Consiliului popu­lar comunal neinteresîndu-se nici de păstrarea a ceea ce se infăptuise. Numai așa se ex­plică faptul că zonele verzi și peluzele de pe cei peste 24 mii metri pătrați au fost de­teriorate, multe șanțuri au fost între timp înfundate în urma ploilor, drumul principal, dar mai ales ulițele interioare, sunt prost gospodărite. Numai gos­podar al comunei nu poate fi numit primarul Gheorghe Iri­mia, care acceptă ca, chiar , se­diul consiliului popular comu­nal să aibă un aspect cu to­tul necorespunzător (pereți ne­­văruiți, dușumele și ferestre ne­spălate, dependințe prost în­treținute), fără să mai vorbim cî și faptul că însăși curățenia zilnică lasă foarte mult de do­rit că în preajma sediului con­siliului popular sunt unele lo­cuințe cu același aspect neco­respunzător. Apoi, de la intra­rea dinspre satul Rădiești, noastă impresie lasă podețele­­ stricate, grămezile de piatră nisip de pe șosea, care au început să fie „așternute" de roțile autovehiculelor. In co­mună mai sunt și alte institu­ții cu fațade nevăruite, cu gar­duri nereparate (cum e și ca­zul cooperativei de consum, aflată vizavi de sediul consi­liului popular și unde, în afa­­r de ambalaje, butoaie, une­le aruncate la voia întîmplării, nu întilnești prea multe as­pecte... gospodărești). Aceeași situație este de fapt și in ce­le zece sate ale comunei un­de, de asemenea, nu prea ai ce evidenția la capitolul „gos­podărire - înfrumusețare". De foarte mult timp, în cir­cumscripțiile electorale, unii de­putați, unele comitete de ce­tățeni nu mai desfășoară nic un fel de activitate, iar comi­sia permanentă de gospodărire n-a fost antrenată în nici o acțiune specifică scopului pen- GEORGETA TAMAȘ !continuare în pag­a 3 a! — Cum, nu muncim­ la strinsul porumbului ? .. Bu muncim. Ne rugăm de cel de sus să ne ajute, de ne trec sudorile.

Next