Vremea Nouǎ, ianuarie-martie 1970 (Anul 3, nr. 581-654)

1970-03-26 / nr. 650

k-bi PAGINA 2 O poveste dinii și litera urii privind rolul, obligațiile și stilul de miă al tenorului de tăi rultural C­ ititorul ne va ierta, cre­dem, pentru că, în pre­zentarea faptelor, vom folosi mai mult nara­țiunea, că vom înșirui aici cîteva secvențe aparent fără nici o legătură între ele. Am procedat așa, deoarece considerăm că, in fiecare ase­menea relatare, există u­n fapt semnificativ, pe baza căruia poate fi trasă o concluzie pri­vind rolul, obligațiile și stilul de muncă al directorului de cămin cultural, modalitățile prin care acesta reușește sau nu să fie un bun organiza­tor și coordonator al întregii activități culturale din comu­nă. Și acum, faptele. Ne aflam, duminică, 8 mar­tie a.c., în comuna Lunca Ba­nului. Un afiș, expus în curtea consu­lui popular, ne anun­ța că, la ora 14, formația de teatru­ a căminului cultural din Vierrișoara va prezenta, în localitate, spectacolul de tea­tru cu­ piesa lui I. L. Ca­­ragiale noasă”. — „O noapte furtu­Formația din Vetri­­șoaia spserse la Lunca Banu­lui încă de dimineață, cu cursa. A­rtiștii amatori, inter­preți ai personajelor caragia­­lești, se machiau într-o săliță improvizații ad-hoc în cabină de teatru.­­În Sală, circa 20 de spectatori,­­­­n majoritatea lor elevii lui Ora 14. Directorul cămini­cultural din Lunca Ba­nului, tov. Ev­dochia Mereuță, (asistat de coleguil său de la Vetrișoaia — Ion Bărbuță) „di­rija“ intrarea în sala de spec­tacole. Zadarnic încerca să-l lămurească directorul căminu­lui cultural de la Vetrișoaia pe omologul său de la Lunca Banului că ora programată trebuie respectată, că așa le-a fost înțelegerea, că oamenii de afară așteaptă pentru spec­tacolul de teatru și nu pentru altceva. Neînduplecat, tovară­șul Evdochia Mereuță s-a pro­nunțat sever: „Acum rulează film. Trebuia să fie matineu la fala 9, nu s-a putut, se dă acum! Asta e! Chiar dacă pierdeți cursa de ora 5 spre Vetrișoaia, nu-i nimic. Poate faceți rost de un camion de la C.A.P. și vă întoarceți în seara asta acasă. Dacă nu... Și, la urma­ urmelor, cred că era mai bine dacă veneau­ cu un camion de la C.A.P., nu erau­ legați de orarul auto­buzelor și nu-mi creaț­ mie greutăți! Spectacolul a avut totuși lot. A început, însă, la ora 16.30, cu o întîrziere de două ore și jumătate. Artiștii ama­tori au înnoptat la Lunca Bă­nulții și s-au întors la Vetri­­șoaia luni dimineață, cu pri­ma cursă. S-ar părea că la Vetrișoaia e­­stă o adevărată predilecție ji­tru teatru, dovada cea mai bună constituin­d-o prezenta activă a mai multor formații care au montat sau au in pre­gătire piesele : „Gaițele“ de Al. Kirițescu, „Mușcata din fe­reastră" și „Take, Ianke și Ca­­dir“ de V. I. Popa, „Nota zero la purtare" de Virgil Sto­­enescu și Octavian Sava. Spunem prezență activă, pentru că, tot duminică, 8 martie, o altă formație de teatru din Vetrișoaia a pre­zentat piesa „Gaițele" de Al. Kirițescu la Bumbăta — sat component al comunei. Deși, în­ prealabil s-a vorbit — du­pă cum ne informează prima­rul Gheorghe Iacob — cu conducerea cooperativei agri­cole de producție (președinte Costică Roman), care a pro­mis un mijloc de transport pe ruta Vetrișoaia — Bumbă­ta și retur (un tractor cu re­morcă), deplasarea s-a făcut pe jos. Spectacolul a avut to­tuși loc. Transcriem, în ordine, frag­mente din discuțiile purtate cu directorii căminelor cultu­rale din Lunca Banului și, res­pectiv, Vetrișoaia : a) RED. : Ce acțiuni au mai fost programate azi la cămin? Au­ avut activități artistice în alte duminici ? E. M. : A venit astăzi, de dimineață, o brigadă științifi­ca de la Huși, alcătuită din două persoane și condusă de tovarășul Anton. Program ar­tistic la Lunca Banului n-a mai fost de anul trecut. A­ vemi, în schimb, brigadă și dansuri la Oțetoaia. In alte duminici, mai dăm și noi film, că televizorul e stricat și n-avem fonduri la extrabuge­tar să-I reparăm. RED.­­ Acțiunea de azi — respectiv, deplasarea brigăzii științifice de la Huși și întîl­­nirea cu țăranii cooperatori, discuțiile care au avut loc, o considerați un succes ? E. M. : Desigur ! Au parti­cipat aproape 20 de oameni ! RED. : Și despre ce s-a vor­bit ? E. M. : A făcut tovarășul Anton o expunere, nu mai știu exact despre ce anume... b) RED. : La Vetrișoaia, din cîte cunoaștem, există o bri­gadă științifică, alcătuită din specialiștii care-și desfășoară activitatea în localitate. Ce ne puteți spune despre ea ? 1. T­. : Da, există. Brigada științifică are în componența sa trei ingineri agronomi, doi medici veterinari, un medic uman, mai mulți profesori. Dar, nu-și prea trăiește acti­vitatea ... RED. : Cum explicați acest lucru ? I. B. : N-a venit nimeni de la județ care să ne spună cum anume trebuie să-și or­ganizeze activitatea o brigadă științifică. Nu ni s-a oferit, în acest sens, nici măcar nouă, directorilor de cămin, vreo posibilitate de a afla ceva. Eventual, cu prilejul înșiruirilor de la Vaslui sau prin convocarea noastră la un schimb de experiență sau o lecție metodică pe această te­mă. Duminică seara, după ce ar­tiștii amatori din Vetrișoaia s-au... aciuat pentru a înnop­ta în Lunca Banului pe la ca­sele cunoștințelor — ne co­munică tov. Dumitru Boțu, primarul comunei Lunca Ba­nului, directorul căminului cultural din localitate, împre­ună cu operatorul cinemato­grafic Ștefan Brodea au or­ganizat, în cabina de proiec­ție, o chermesă în... doi. Cu bufet. Nu știm cu­ anume s-a consumat și cine a fost bar­man. Vinul, însă, a fost trans­portat la locul distracției cu­ damigeana ! Și acum concluziile promise. ( 1) Un grup de tineri sun­e­­­­tiști din Vetrișoaia, amatori­­ de teatru, care fac totul nu­mai și numai din pasiune, se deplasează cale de aproape 15 km., pentru a susține un spec­tacol la un cămin cultural dintr-o localitate unde activi­tatea artistică e mai mult de­­­­cât palidă. In loc să fie intim­­i­pinați așa cum se cuvine în­­ astfel de situații, primesc re­­s­proșuri. De la cine ? De la­­ cel care ar trebui să se mul­­ț­­um­ească pentru că au venit­­ să suplinească cu o acțiune de-a lor ceea ce el, directo­­­­rul căminului, n-a reușit să­­ înjghebe in comuna lunca­­ Hanului. Probabil că inexis­­­­tența unor formații artistice permanente în Lunca Banului se datorează și acestui mod, cel puțin ireverențios, de a le purta cu cei care desfă­șoară munca culturală. Pro­babil, 2) Este lăudabilă intenția conducerii căminului din Ve­trișoaia, intenție în mare parte realizată (nu știm dacă și sub aspectul valorii ar­tistice), de a pune în scenă mai multe spectacole teatrale. Ea dovedește că aici Se poate vorbi despre descoperirea așa­­zisului secret al antrenării în acțiune a oamenilor, respec­tiv, despre ceea ce numim frecvent a ști să alegi acea formă de activitate culturală care să-ți ofere posibilitatea să închegi mai ușor o grupă activă care să desfășoare munca culturală de masă. A­­ceastă formă a fost, la Vetri­șoaia , teatrul. Dar la aceas­tă lăudabilă intenție, realiza­tă deja, se cuvin a fi făcute și cîteva observații. Oare re­pertoriul ales este adecvat, in­teresează, în cea mai mare măsură, publicul spectator ? Majoritatea interpreților, e drept, sunt intelectuali. Dar piesa nu se joacă pentru in­terpreți, ci pentru public. Es­te inexplicabilă absența unei piese contemporane, a cărei acțiune să se desfășoare în mediul rural, care să ridice probleme ce le sunt familiare oamenilor și îi interesează în­deaproape. 3. Directorul căminului din Lunca Banului are o optică relativ ciudată despre munca culturală, despre criteriile e­­ficienței acestei activități. Spunem relativ ciudată, deoa­rece această viziune simplistă asupra scopului și a metode­lor de desfășurare a activității culturale s-a mai întîlnit la noi, dar în urmă cu­ 10— 15 ani. Este vorba de niște pre­judecăți legate de mărirea ci­frelor statistice. Eficienta ac­tivității culturale se măsoară, potrivit normelor metodei e­­nunțate, în numărul de confe­rințe, la care oamenii sunt uneori forțați să participe prin forța împrejurărilor (și nu în numărul ascultătorilor cu ade­­vărat interesați, care urmăresc atent expunerea­, în numărul de acțiuni organizate și nu după eficiența lor. 4) Oare e greu să se or­ganizeze o acțiune metodică, pe județ sau pe grupe de comune, privind modul de organizare a activității unei brigăzi științifice, începînd de la sondajul efectuat în rîn­dul cetățenilor și pînă la al­cătuirea răspunsurilor ? 5) Să nu încercăm să tra­gem concluzii pripite de la o chermesă în doi. Și să spe­răm că viitoarea petrecere se va numi reuniune tovărășeas­că, sau seară cultural-distrac­­tivă pentru tineret și că de la ea va lipsi... Bachus. I. BENEDICT £­unt numeroși iubitorii artei cinematografice care au un gust estetic format, care știu să se­lecteze filmele, să ex­tragă ceea ce este bun din­tr-o peliculă. Un dicton latin spune : „De gustibus non est disputandum", adică gusturile nu se discută. Deasupra tutu­ror gusturilor, însă, trebuie să stea simțul adevărului, simțul valorilor. Totuși,­­­­ ■ ■ mulți spectatori, — fie din lipsa unei so­lide culturi cinema­tografice, fie din ca­uza comodității sau a gusturilor îndoiel­nice, de fapt, urma­re firească a unei culturi superficiale, urmăresc filmul, ne­­receptînd decît fap­tul lipsit de impor­tanță și acceptînd, în exclusivitate, pe­licule "ușoare", mu­zicale ori de aven­turi. Relatăm, nuare, doar în conti­nu­din­ _______ log cu unul dintre a- “”1­—a­cești spectatori (M.B. — func­ționară cu studii medii, 22 de ani, orașul Vaslui), consem­nat lapidar, după vizionarea filmului „Vă place Brahms?" (regia — Anatol Litvák) în holul cinematografului din Vaslui. REP. : Ce vă spune titlul filmului ? M. B. : ? REP. : Cine a fost Brahms, al cărui num­e apare pe ge­nericul filmului ? M. B. : -Un compozitor ger­man, mi se pare ... REP. : Ce semnificație are titlul ? M. B. : Din cauză că el (sic!) s-au întîlnit la un con­cert cu muzică de Brahms... REP. : Cine este regizorul producției ? M. B. : Niciodată nu m-am interesat să știu cine este re­gizorul unui film. Rețin din întîmplare cîteva nume. REP. : Dar dintre interpreți puteți să-mi spuneți pe cine­va ? M. B. : Sînt trecuți cîțiva și pe afiș, dar nu-mi amintesc acum. A. da... Yves Mon­tand și Ingrid. Ingrid ... REP. : Bergman: Ce veți re­ține, pentru mai m­ult timp, din creația cinematografica vizionară ? M. B.: Nu-mi dau seama ... REP. : Cînd citiți o carte— un roman, să spunem — nu va interesează autorul, per­sonajele? Nu căutați să re­țineți niște idei, niște fapte semnificative, să extrageți niște învățăminte ? M. B. : Ba da ! Dar filmul îl privesc altfel. O carte e o carte... și filmul îl vizio­nez pentru destindere și a­­tunci cînd aflu că e unul bun, încheiem aici convorbirea noastră. Arta filmului are mari po­sibilități de influențare a pu­blicului. Această capacitate se datorează unui limbaj direct de comunicare cu spectatorul, unor elemente specifice : dia­logul lapidar, perfect „lizibil", imaginea vizuală în mișcare, decorurile care, de cele mai multe ori, sunt naturale sau aproape n­aturale, muzica ce punctează metafora cinemato­grafică conferindu-i un plus de expresivitate, factori îmbi­nați armonic rintr-un tot nu­mit film. Ca și o carte, filmul poate să fie bun, foarte bun­, mediocru și chiar submedio­cru. Spectatorul, în funcție de gradul său de înțelegere artei, în funcție de posibili­a­tățile sale de discernere valorilor de pseudovalori, va a aprecia sau nu un film ori al­tul. Ideal ar fi ca spectatorul să poată aprecia la adevărata valoare creația cinematogra­fică, să aibă simțul realului, să înțeleagă cu­m trebuie și un film-comedie și un film­­­dram­ă și, de ce nu?, un film documentar (istoric, politic, științific, de artă etc.). Pentru îndeplinirea, în timp, a acestui ideal e necesar, în­să, ca și instituțiile de cultură să facă ceva, să întreprindă niște acțiuni. Nu ne amintim să fi fost organizate niște pro­cese cinematografice sau vreun concurs gen „Cine știe cîștigă" pe teme cinematogra­fice, dezbateri cu publicul, întîlniri între spectatori și ac­tori sau regizori, invitat­ de organele culturale de resort. Și Direcția difuzării filmelor, prin oficiul județean,­ are po­sibilitatea sa contribuie la a­­ducarea gustului spectatorilor, oferind publicului, pe cît po­sibil, filme de bună factură artistică, în mod diferențiat, pentru copii și tineret. La fel, universitățile populare pot face ceva mai mult pe linia aceasta, prin cîteva cursuri cinematografice, susținute, ca exemplificare, de proiecții de filme. Instituțiile de învăță­­mînt pot întreprinde și ele acțiuni variate, fie în cadrul orelor de dirigenție, fie prin înființarea unor" cluburi ale iubitorilor celei­ de-a 7-a ar­te,­­ care pot funcționa și pe lingă casele de cultură și u­­nitățile de cultură" sindicale. Se discută, în ultima vreme, în presa de specialitate, des­pre necesitatea introducerii u­­nor ore de artă cinematogra­fică în învățămîntul liceal sau universitar, ceea ce atestă ro­lul filmului în educația elico­­estetică a maselor și lărgirea ariei lui de influență în sis­temul educațional.. . Tot mai mulți spectatori do­resc să înțeleagă filmul, tind către aprecierea creațiilor ci­nematografice de calitate. Să facem în așa fel încît și acei spectatori care refuză creații­le bune, adevăratele opere ar­tistice. Care „se dau în vînt" după producțiile exclusiv co­merciale să adere la valorile certe ale filmului. Senzațiile încercate în fața scenelor „tari" sau a celor melodrama­tice, lacrimogene, siropoase nu pot ține locul emoției este­tice. Cu siguranță că sensibilita­tea omului, trăirile sale nobile se ascut la flacăra creațiilor de artă veritabilă. Și filmul este o artă. Să-l privim și să-l discernem, deci, ca pe un produs al inteligenței și talentului omului modern. VASILE IANCU Filmul, nu numai un divertisment, ci si un­u * mijloc de a ne instrui La ora de vioară. Foto: D. Pavalașcu Căminul cultural și bibliotecă comunală din Munteni de Jos* Foto : V. Petrescu VREMEA NOUĂ • Centrul civic vasluian spre cota finală (urmate din pag. 1) etaj II — zidit 100 la sută și tencu­it 70 la sută, etaj III — zidit 80 la sută, tencuit pe jumătate,­­ etaj IV — turnat betoane și încheiat rezistența. La etajul al V-lea am termi­nat cotrasere. Urmăm itinerarul impus de ordinea cifrelor aliate și ia­­tă-ne ajunși la ultimul etaj al construcției, cu­ prezenț­a de a fi în punctul cel mai înalt din centrul orașului. Cineva totuși ne privește „de sus". Este tînăru­l macuiragiu Teodor Pricop care „alimen­tează" punctul m­ereu de câte două tone de cărămizi. Transporturile vin unul după altul, dirijate atent, cu mină de maestru. In limbajul con­structorilor, „macaraua este un fel de om mai mare" , despre termenul de dare in folosință a noului edificiu : „nici nu poate fi vorba de In­­tirziere", cu toate că vor exista anumite probleme la acoperișul cu șarpantă de lemn. Ia turnul cu două cea­­suri care se va înălța peste „coama construcției“ cu încă 25 de metri și va fi acoperit cu solzi din tablă z­incată și arămită, la aplicarea în­ holurile principale a marmurei de Moneasa și Căpriori. Argu­mente . Priceperea și hărnicia oamenilor de aici: — Nu lucrăm noi de azi, de ten ca să ne poticnim la așa ceva. De la etajul al V-lea, coloo­­zim la circa 4 metri sub nive­lul zero al păm­ântului, in i­­mediata apropiere politico-administrativ, a sediului acolo unde se toarnă fundația unui magazin general. Același ritm însuflețitor al muncii. Suntem­ deocamdată într-o „groapă" dreptunghiulară din care s-au excavat peste 10.000 m.c. de pămînt. Geometria planșelor de proiect a început să se dezvolte la scara reală a di­mensiunilor. Șeful de fot Va­sile Țapu ne dă cîteva relații asupra randamentului ultimei zile de lucru: s-a turnat o treime din „talpa fundației", iar dulgherii, conduși de co­munistul Simion Pletoianu, au confecționat și încheiat o ju­mătate din necesarul de ma­teriale pentru costarea de­misolului. Pe acest mic șantier, nu trebuie să întrebi de „munci­tori buni". „Toți sunt fruntași" — ți se va răspunde, între­băm altceva. Răspuns prompt: — Ce­i de sus­­ constructo­rii de la sediul politico-admi­nistrativ — n.r.j cum n­ierg ?! Noi, de ce să ne lăsăm mai prejos ? Analizînd posibilitățile de care dispunem, credem că pentru luna martie vom dubla planul. Peste cîteva clipe, atenția ne-a fost distrasă : se începu­se montarea unei noi macara­le. Moment de emoție pentru toți muncitorii. Prezența la fața locului a interlocutorilor noștri era absolut obligatorie. La clădirea Oficiului P.T.T.R., care se­ va da în folosință in vara aceasta, sîntem parte­neri modești ai unui dialog despre economisirea forței de muncă prin intermediul noilor utilaje cu care va fi înzes­trat șantierul. — V-am auzit folosind ex­presia „hectare de tencuială". Nu cumva e o exagerare, da­că încercăm să comparăm 10.000 m.p., cit are un hectar de pămînt, cu tot atlția me­tri pătrați, dar ... verticali ? — Nicidecum I, ne spune maistrul Emil Dianescu, mai tencuiala pereților de Nu­ia clădirea poștei are o supra­față de circa 8.630 m.p. și va fi executată de două mașini speciale, care ne vor sosi în curți ii­ Fiecare dintre ele va înlocui munca dintr-o zi a 100 de zidari. Se economisește o uriașă forță de muncă și, în plus, se asigură îmbunătățirea calității lucrărilor. Dialogul continuă în biroul tovarășului Alexandru Bu­­tușneac, directorul Direcției județene de poștă și teleco­municații, care ne vorbește despre avantajele instalării in noul sediu a centralei te­­ lefonice automate cu 1.000 dé linii (prevăzută cu spațiu pen­tru extensie). Carnetul reporterului se umple cu cifrei prescurtări și linituri de discuții. Interlocu­torii oferă, find pe find, date elocvente despre patosul mun­cii, despre conștiinciozitatea cu care înțeleg să-și îndeplineas­că sarcinile de plan ce le revin. Energie și creație, participa­re entuziastă, spirit activ, muncă asiduă pentru ridica­rea a noi construcții cu o ar­hitectură modernă, în care betonul coexistă armonic cu sticla și lumina. Este tocmai ceea ce-i trebuie unui oraș allat în plină dezvoltare eco­nomică, socială și culturală, unui oraș în care vechi tra­diții se întrepătrund cu noi peisaje și ritmuri urbane, spe­cifice societății noastre socia­liste. Cenaclul literar „M. Emi­­nescu" al Casei orășenești de cultură din Huși a închinat una din ședințele sale memo­riei domnitorului Al. I. Cuza. Cenacliștilor le-au fost pre­zentate interesante documente, existente la muzeul din lo­calitate, privitoare la viața și activitatea lui Al. I. Cuza. A­­poi, s-au citit poezii din litera­tura Unirii. Biblioteca tehnică a Fa­bricii de mobilă din Vaslui a împlinit, recent, un an de l­a înființate. Fondul ei de­­ arte numără 600 de volume de spe­cialitate și 3.000 de reviste (60 de titluri de reviste românești și 8 sc­âine, din Ungaria, R.F.G., Italia, Franța, R.D.G.). La a­­cestea se adaugă o colecție completă de STAS-uri și bre­vete de invenții­ Biblioteca este frecventată de peste 400 de cititori, salariați ai fabricii. Printre manifestările cu cartea, organizate de bibliotecă in ul­timul timp, amintim simpozio­nul: „Cartea tehnică în spri­jinul producției". Divizia „B EUIMU _________ Constructorul Bîrlad — Chimia Năvodari 16-3 (11-0) rar Rugbiștii de la Constructo­au debutat în returul campionatului diviziei „B" cu o frumoasă victorie repurta­­tă asupra echipei Chimia Nă­vodari. Partida a plăcut prin dîrzenia cu care cele două formații și-au disputat șan­sele, Bîrlădenii, în vervă de­osebită, și-au surprins adver­sarul prin acțiunile rapide ale liniei de treisferturi. Ei au a­­tacat insistent încă de la în­ceputul partidei și, numai du­pă 10 minute, o acțiune splen­didă a liniei de treisferturi este finalizată de către Coja (încercare). Profilil transfor­mă și gazdele conduc cu 5—0. Oaspeții încearcă să echilibre­ze jocul și au o ușoară pe­rioadă de dominare, însă Bîzu (Constructorul) reușește să culce balonul în terenul de țintă al oaspeților (min. 33), încurajați de evoluția scoru­lui și profitând de faptul că rugbiștii din Năvodari „nu se găsesc", pînă la sfârșitul pri­mei reprize, localnicii își mă­resc avantajul la 11—0 prin Pătrăhău (min. 38). După pauză, rugbiștii de la Constructorul continuă să do­mine și, în min. 42, realizează o excelentă fază la capătul căreia Mihalcea culcă balonul în centrul buturilor adverse, Caramziuc transformă și sco­rul devine 16—0. Mulțumiți de rezultat, jucătorii bîrlă­­deni slăbesc ritmul, oaspeții avînd posibilitatea să reducă din handicap prin Colac (în­cercare, în min. 76). Scor fi­nal, deci, 16—3 pentru Con­structorul Bîrlad. REMUS DAN - cores* ADUNATE și REDATE Jocul de-a... stația Nu ne îndoim de faptul că ce­tățenii orașului Bîrlad, care por­nesc cu autobuzul spre Fabrica de rulmenți, știu la ce stație tre­buie să coboare, fiecare dintre ei cunoscîndu-și interesele. S-a con­statat însă, în ultimul timp, că unii șoferi bîrlădeni au început să se joace „de-a stația". „Ce-ar fi în fond - își spun ei­­ să-l duc pe ăsta cu o stație mai încolo? Puțină plimbare nu-i strică". La vociferările călătorilor rămîn surzi, zîmbesc șmecherește în o­­glinda din față și nu mai opresc, de exemplu, în stația Fabricii „In­dustria laptelui". Nu de puține ori, salariații de la această uni­tate întîrzie de la serviciu din cauza glumeților șoferi. Orice glumă, se știe, este de dorit să aibă hazul ei. Glumele proaste însă nu fac „firmă" bună între­prinderii comunale Bîrlad. In con­cluzie, așteptăm măsurile ! Dacă nu pentru firmă, măcar pentru ce­tățeni, Amnezie Fiind martoră la molestarea ca­sierului comunal Ne­cu­lai M. de către Mircea State, care-și căuta cu bila și cu pumnii vreo drep­tate a lui, a sărit în mijlocul băr­baților reușind să-i despartă. Che­mată ca martoră, a declarat în fața organelor de anchetă cele amintite de noi mai sus. frn instan­ță s-a răzgîndit, ajutind astfel a­­cuzatului și nu victimei, afirmînd că nu a văzut nimic și că dacă s-o fi bătut cineva ea nu are ni­mic împotrivă să se fi întîmplat acest lucru, dar nu în fața ei s-au bătut și nici măcar nu a auzit de așa ceva. Instanța, comparînd mărturiile Măriei Niță din Pușcași, comuna Laza, a concluzionat că una din ele este falsă, dispunind recercetarea cazului. Și astfel, da­torită amneziei de care a suferit la un moment dat (acum reve­nind la prima declarație­, s-ar pu­tea ca M. Niță să nu mai fie che­mată ca martor, instanța solici­­tînd-o în calitate de acuzat pen­tru mărturie mincinoasă. Romeo vrea mobilă Romeo ăl nostru din Negrești n-a întimpinat împotrivirea famili­ei sale și nici a iubitei lui, Julietta Nici scurta lor poveste de dragos­te nu a avut un sfîrșit atît de tra­gic ca al eroilor lui Shakespeare Dar a avut, totuși, un sfirșit : Con­stantin Gnesiescu, zis Titi, după o lună de conviețuire cu M. A., du­pă o lună de promisiuni, a alun­gat-o de acasă, căci imberbul se­ducător nu o vrea fără zestre, din care musai să nu lipsească mo­bila. Nefiind mobilă, nici nuntă nu se poate face. Spuneam mai sus că povestea de dragoste s-a sfir­șit. Acum începe o altă poveste, de astă dată cu un singur erou, care, pasămi­te, va păși și in fața instanței. Să vedem ce promisiuni va mai face acest logodnic profesie, însemnări dinlă­untrul unui bec Cu tristețe, în pixuri și penițe, anunțăm decesul ultimului bec via­bil de pe străzile din satul Duda, comuna Duda - Epureni. Născut acum 10 ani, a avut o existență tumultuoasă, aruncîndu-și razele sale asupra unui perimetru mai mic la început, dar care cu timpul a crescut mereu, ajungind în final să cuprindă tot satul. E­­forturile lui încununate de suc­ces i-au adus in ultimul timp titlul de unicul bec, floare luminoasă a nopții. Remarcabila lui activitate a fost „stinsă" de curînd de un scurtcircuit, lăsînd astfel toți du­­dertii într-o aprigă și întunecoasă Suferință. Toți cei prezenți la ul­tima pîlpîire a becului lor drag așteaptă cu solicitudine și de mult timp tovarășii de la secția rețele electrice Huși pentru înlocuirea lui și a colegilor săi de pe stâlpii satului. Atenție pietre. Nu mușcați! Ne-a sosit, mai zilele trecute, un mic colet conținînd o piatră. Nici prețioasă și nici măcar semi­­prețioasă. Doar adăugată la evi­­tar, pusă la dospit, frămintată, coaptă și vîndută drept pîine albă. Anunțăm doritorii de asemenea su­veniruri să incerce la centrul de pîine de pe strada Hagi Chiriac din Vaslui. Nu este exclus să nu mai găsească. Pentru autori ținem la dispoziție, în original, valoroa­sa piatră. Le-o oferim pentru un răspuns­­ și prin poștă, dar mai ales vizibil în galantarele maga­zinelor de piine. Pînă atunci, nu uitați , mușcați Cu atenție­­ de Spargere cu... decor Neculai Chiosa (Bolați, comuna Rebricea) a dorit o viață întreagă să ajungă regizor la un teatru, fie el și de provincie. N-a reușit să se califice decit... gestionar, dar ve­chea lui patimă nu i-a slăbit o clipă. Nu de mult, a vrut să pu­nă in scenă o spargere. Ori­cărui spectacol însă, ii este nece­sară o reclamă. Astfel, N. C.... re­clamă că s-a comis o spargere la magazin și i s-au furat 1.000 de lei. Revizorii, de bună cre­dință, au intervenit prompt și au constatat că, din gestiune, hoțul respectiv furase mai mult. Spec­tacolul s-a consumat foarte repe­de. O singură dată in viață, N. C. a vrut să în­sceneze o spargere și atunci s-a năruit decorul peste el. De unde vorba: „Unde nu-i cap...". Rubrică redactată de C. PETRESCU și V. NANEAI

Next