Adevěrul Literar şi Artistic, ianuarie 1925 (Anul 6, nr. 213-216)
1925-01-18 / nr. 215
"WtPf to sinnxul Pitit in grota aromată de larege *ncălzite prin Harte și flori ce'și sorb culorile din sera ecuatorului prea rodtttt, așteaptă răbdător o pradă tarie potoli iar Foamea — altă fiară ce'l mușcă îndârjită ’n mărunta, — Și necurmat privește fix, ca și un sfinx, ne ’ndurătorul lux. Răpus sub greutatea comorilor streine, bătrânul sclav, prin zid de flori abia își face drum. U sfredelește grija — .. . căci soarele prin ramuri îl privește ironie.... somnoros — iar el e încă prea departe de-al său stăpân haiti. Și se târăște sclavul — 'nainte f înainte! —i ’ncremenește de-oaaina grota aromată. Mici, două globuri străluceai , fosforescente se rotesc in întuneric ; pulpie în ritm de stele Si se fixează apoincandescente. Iar două lame de lumină adânc, in inimă, pătrund și un fior de fascinare in scorălcitul piept trezește valuri de înviorare.. Incinsele priviri misterele și desfac să reînvie în suflet, milenara omenie. Și sclavul vede acolo fulgerarea biciului nedrept și nemilos — și tot acolo, ca 'n delir, el simte prezenta mult-prearmaU râvnită a sfintei Libertăți. Copleșit de adorare, aruncă de pe umeri comorile streine, — și ’ngenunchiând, se apropie să strângă comoara cea adevărată la pieptul său flămând — visând c'ar fi mântuitorul acelor care mor gemând în grele lanțuri strămoșești... „.Și nu mai simte sfâșierea ghiarelor perfide, și nu mai urlă de durerea inimei mâncate, .......... căci l-a vrăjit cu ochi aprinși de mii de nestemate — privindu-l fix, ca și un sfinx. — nendurătorul linx„ EUGEN ——---00C=O$O=3«--------- Orașul imens, automat și expresiv. Se totounește sub un coif de cer, Orașul meu brodat pe-un vechiu motiv, Eternizat in „Villes Tentaculaires“ In golul de lumină inundat. Trosnesc airicutalii de olek Lași sub ferul să fi sboare snerfat Cum lași să fi cadâ'n mare un inéitit fouș, in orașul blesfemat. Sub lună, ajutând cu albe pof, găsesc caisul a b. înfrigurat Și sufletul unei petale moi... -ncr-OiîîC: Romulus filitnu UMORUL MEU Cum ar scneG. Racova Amurg de plumb Amurg de toamnă sumbra ca de plumb. De sus se scurge ploaia pe pământ... Nu vezi un om pe străzi... și-i frig... și-i frânt. De-abia îmi târâi sufletul de plumb. In depărtări fanfare triste se aud ducând cu greu un mort la cimitir. Azi cea din urmă zi îmi mai înșir... Pustiu adânc... Și trupul tot e udă sfârșit de toamnă Plouă... Pământul e plin de noroi.. Amurgul nu e ca ori violet, Melancolia apasă încet Pe corpul meu ce se mișcă greoi Corbii pe sus croncănesc a iarnă Vâslind în atmosfera de metal. Lume grăbită se mișcă la deal și’n fuind soldații cântă din goarne 'n tonuri barbare și apăsat o fită tușește stins la un geam, Dee-acuma eu nici o zi nu mai an» Deschide iubito, căci a ’noptat.„ ■ VIRGIL HUZU'AI mmm .ADEVERI t LITERARUL ARTISTIC” CĂRȚI ȘI REVISTE RADU D. ROSETTI: Hai-Hui — note din călătorie. Ed. Librăriei „Socec * Co.1’ București 1924. Volumașul d-lui Radu D. Rosetti aduna la un loc toate descrierile de călătorie publicate pe vremuri, prin ziarețe și revistele noastre. Sunt note culese în 1914, din ținuturile bosniace, din Zara, Spalato și Cetinje, din Sarajevo și Raguza Despre însemnătatea și felul cum se aduna notele acestea, d. Radu D. Rosetti scrie încă de la începutul volumului: .De câteori, întors dintr’o călătorie, îmi răsfoesc notele, cu intențiunea de a povesti cele văzute, ezit la început să scriu, gândindu-mă că-mi va fi peste putință să fiu original , dar mă conving apoi că, cu scrupulul acesta, nu s’ar fi scris nici o carte cu impresii de drum, deoarece, fătăl, un drumeț trecând printr’o grădină, tot o grădină o să descrie, or cât ar fi botezat alții partea locului la fel, — afară numai dacă nu s’ar apuca să publice fantezii, ca Heine în Reisebilder (,,ce livre est ttil théâtre d’exibilioft”) și atimei șovăiala dispare. O carte e o note din călătorie e o oglindă minunată, în care privești peisagiile reflectate intri ttsa — după ce te-ai întors acasă. Dar o oglindă nu poate reflecta decât întriun fel. Acum depinde de locul unde te așezi, de cadru și de lumină ; e chestie de nuanță. Micul merit al scriitorului e aici“. Stilul vioiu și colorat în care sunt scrise aceste însemnări de călătorie, fac din volumul d-lui Radu D. Rosetti o lectură instructivă și amuzantă. Autorul, obișnuit cu călătoriile, observă partea cea mai caracteristică a locurilor străbătute, le descrie — pe alocuri — cu umor și ironie, dar totdeauna cu sinceritate. Volumul e completat cu descrierea unei călătorii mai scurte la via unui prieten din Prahova — de unde nu se evoacă figura bătrânului podgorean care știa să povestească minunat vremea „romaticurilor” și a „culesului bogat“ — și a urei călătorii mai lungi, în sidecar și automobil —* prin Ardealul de după războiu. Autorul este la al optulea volum de descrieri din călătorie. * * * 1. PELTZ : Fantome vopsite. Editura „Ancora“, Alcalay & Calafateanu, București, 1924. Poemele în proză pe care d. I. Peltz le-a risipit darnic prin toate revistele noastre, mai mari sau mai mici, apar într’un volum care va însemna, în scrisul d-sale și un punct de reazim și o răspânte. Reazimul — îi va da oarecare notorietate și mai ales încrederea în sine. Poemele d-lui Peltz sunt scrise vioiu, într’un stil bogat în imagini și plastic. Nota realistă (Pâinea sau bucuria roșie) anunță un prozator viguros, căruia nu-i lipsește nici adâncirea stărilor de suflet, nici elementele descripției. Ne oprim la Peisaj rural și reproducem întreg. „Măgarul încalecă zarea, cu sprintenele de adolescent citadin. A ars soarele și câmpul pârloagă și spinarea robului, a plecat paste țărână. E urît în suflet și în ochii roși de boală și de nădejdi. Pe margine, undeva, o femee și-a suflecat fustele. Toată întinderea putea iarbă și a bălegar. Povestașul ar începe cam așa: „Soarele tocmai răsărise când Marin al Saftei“. „Sau așa : „Priveliștea era minunată ; firea cânta prin arborii împodobiți cu...“ " , „Sau cum vreți. „Uite și popa Panait care s’a veselit foarte în crâșma istețului Leiba... Și are părintele porniri ciudate, tocmai acum, când privește, statul în potcap, ogoarele, și b Mi și oamenii... și... s'ar da parcă la trup de muere, năzdrăvanul! „Un nătărău întârzie în bătătură. — „Ce ai, Neculai ? „Glasul fetii tremură. — „Mai nimic... Așa tremur cam pe la amiază. Câteodată și pe la asfințit. „Flăcăul, umflat de pătimiri, râde cu gura largă, „Dumnezeu închide, cu mâna mester á, panorama , măgarii și oamenii dorm în brațe cu năluci ... Am spus mai sus că scrisul d-lui I. Peltz se află astăzi la o răspânte. De la Poveste reală și până la Roman de toamnă sau Primăvara vieții, întâlnim o notă intelectuală și uina pur poetică. Lirismul aparține noemului în proză intelectualismul esseului sau — cu ironia caracteristică d-lui Peltz — pamfletului Noi stăruim a crede că autorul va ști să apuce pe drumul notației realiste, iată de ce Buciștii roșie, Stradă de răsboi, Pâinea și Peisaj rural sunt, sau pot deveni, autentice schițe realist? 4 * * G. BESCHYL : Prometeu și Perșii. Trad. de Ion Foti. Ed. Cultura Națională, București, 1924. In colecția „Clasicii antici“ a editurii Cultura au apărut până acum mai multe traduceri. Însemnătatea originalului ca valoare estetică presupune din partea traducătorului o muncă împreunată cu o grije pioasă. Numai așa se reproduc marile opere ce formează puncte luminoase în ceata obscură și tremurătoare a preocupărilor și gândurilor umanității. Mai ales când e vorba de arta elină, marele monument al culturii umane. Arătam într'un număr trecut graba și nepăsarea condamnabilă a unui traducător în asemenea lucrări. Lipsa lui de cinste constitue un sacrilegiu pentru artă. Nu tot așa procedează de Ion Foti reproducând Prometeu și Perșii lui Eschil. Prin stăruința conștiincioasă, modelarea limbii și entuziasm de operă, a plăsmuit versuri românești cu ritmul antic spre a îmbrăca în formă cât mai ■supusă originalul. Această lucrare are un merit capital în literatura română. Când iarăș vine m din"”'-'...... °urii și educației antice, ba chiar valoarea artei antice, tiparul prezintă modele de apreciere. Când uitarea se lasă mai greoaie peste o cultură rară, filosofie și artă neîntrecute, tipărituri de felul acestora deșteaptă spre frumos și perfecție spiritele moderne, fatal tot mai legate de viață momentană, de senzație și griji materiale. Dar cu cât viața activă e mai absorbantă, cu atât mai luminoase ni se înfățișază tragediile anticilor. Forma lor simplă și arhitectonică, șirul cugetărilor divine și gama sentimentelor eterne ce frământă omenirea satisfac deodată și deplin cerințele spirituale și estetice. In frământarea convulsivă a vieții de azi, complexă și plină de rrjeschinerii, năzuința de bine, adevăr și frumos devine și mai necesară. E nevoe de opere sănătoase, active și optimiste. Realismul satură. Romantismul displace prin sentimentalismul neserios. Celelalte curente nu sunt accesibile tuturor. Atunci rămâne ca izvor de adăpare a sentimentului estetic clasicizmul , plin de luptă și sănătate morală, elaborator de gândiri etern-omenești, mișcat de sentimente înăscute și perpetui. Din totul au echilibru normal și o împăcare cu viața pentru fiecare temperament meditativ, sentimental, activist — »« raport cu idealul Unul dintre genurile artei clasice antice, proeminent monumental, e tragedia. „Prometeu“ este prototipul și perfecția ei. Născută din imnurile religioase cântate zeului Dyonseos, tragedia are a fi privită tot In sens religios : gravă, solemnă și înnaltă. Astfel a conceput-o marele contemplator de oameni, care a fost Eschil, și astfel a realizat-o Ffi chip desăvârșit. El este și creatorul și neîntrecutul compunător de tragedii. A scris nouăzeci și trei. Ne-au rămas șapte: Prometeu înlănțuit, Perșii, Cei șapte contra Thebei, Rugătoarele, Agarttemnon, Coephefele și Eumenidele. Sentimental și gânditor, Eschyl a luat viata firește în grav și a conceput-o tragic. Oinuil e slab, miser, apăsat de puterile naturii și de necunoscut — dar cu tendință spre iluminare și spre absolut, spre atot-știintă și atot-puternicie. Cât e pe pământ muncește, suferă în chin, neînțeles de semenii lui răi, singur îm făța colosului naturii, geloziei zeilor și ineluctibilei soarte. Descoperă, câteodată, ceva cjtn secretele naturii, e nesocotit de ai săi, tiranizat de gândul său și zdrobit de invidia zeilor și ineluctabilei soarte. Descoperă, câte o dată, cum din secretele naturii, e nesocotit de ai săi, tiranizat de gândul său ,î zdrobit de Invidia zeilor. Acesta e „Prometeu“ : nesfârșita sforțare a omului, a omenirii, spre mai bine, mereu înainte, mereu înfrântă, mereu înnainte. „Prometeu“ înseamă cea mai magnifică creațiune a spiritului: Gniul geniu* t*uui superb și orgolios, idealist luptătoir — plin de umanitate. * * * * * * — Lasă gluma Baby dragă, taci... Hai să dăm înlături amândoi perdeaua Să privim și s’ascultăm cumneaua oblojește brațe de copaci... * * * V. U. DR. HOREA SLOBOZIANU : Copilul, îngrijirea lui modernă, Editura „Cartea Românească“, București, 1924. In prima sa lucrare „Medicul educator al Copilului“ d-rftii dr. Slobozianu se ocupă de sufletul copilului, in lucrarea de față d-sa studiază corpul copilului.. D-sa ne dă o sumă de lucrări noi, văzute în spitalele din Paris și Berlin. E um gest frumos ca specialiștii noștri să coboare din turnurile lor de fildeș și să contribue la combaterea ignoranței mamelor, căci numai așa vor putea combate marea mortalitate a copiilor. D-nul dr. Slobozianu studiază copilul până la 16 ani. Copilul mic e studiat în toate detaliile, căci după formiile vagi nu se poate îngriji un copil. D-sa se ocupă și de copilul ceva mai mărișor și ne imdică modul cum trebue crescut și alimentat un copil la diferite vârste. într-un capitol care va interesa tim 1lt este expusă îngrijirea copilului bolnav. Găsim Indicațiuni și detalii asupra pregătirei unui sinapism asupra modului cum se face o compresă, o bac, un cearșaf, etc. Nu lipsește tratamentul câtorva boale mai frecvente : eczema, guturaiul, constipația, lipsa de poftă de mâncare. Sunt atâtea cunoștințe condensate în această carte și ni s’au dat atâtea formule încât lucrarea de față va interesa nu numai pe mame dar și pe medicii practiciani. Urăm lucrărei de față tot succesul pe care îl merită. X. Z. NĂZUINȚA (Decembrie 1924) continuă publicarea contribuțiilor d-lui G. B. Georgescu asupra mănăstirilor oltenești (în No. acesta „Bolnița Coziei“) ,și a interesantului studiu „Kant și geneza criticismului“, pe care-l semnează de Mircea Florian. Proza literară o susțin d-nii Ion Dongorozi („Binefacere“) și Al. Popescu Telega „Pricusoarea lui moș Gurbet“ — al căror scris îndreptățesc cele mai serioase nădejdi pe care ni le-am prins odinioară. Despre Anatole France scrie d. C. V. Gerotă, înțelegător și cald. Versurile deschid luminișuri tainice de suflet: I. N. Milcu interiorizează imaginea întreagă a unui „Noembrie“ posomorât dar liniștit ca o încremenire târzie : O. rodul care așteaptă... Și parcul in rugină.. .i-un foșnet de petală ce lunecă din glastră... —• Amurgul iți lipește obrazul de fereastră — Din prag de toamnă, visul, se prăvălește’n tină... D. Stefan Bălcești redă, evocator, o poezie de interior (Dialog familiar) : —De trei zile, ninge, nnge tot mereu... Ție nu ti-e teamă că ne’ngroapă neaua? — Ninge așa de parcă s’ar fi rupt salteaua Norilor pe care doarme Dumnezeu... . ........................................................................................................................................................* * * Uite, tot văzduhu-i plin de fum, Și au crescut nămeții pân’ la cleanță . N’o să mai putem ieși pe drum, fa și tu o carte -n mănă acum Că mai sunt trei zile de vacanță... Celelalte versuri: „Strofe vechi“ de Ada Umbră și „Van“ de Dem. Basarabeanu. Intr’o notita d. Al. P. Telega se ridică în contra acelora cari nesocotesc revistele de provincie, tocmai dându le calificativul.... „de provincie“. Părerile d-lui Al. P- T. sunt destul de întemeiate și răspunsul e la timp și binevenit; întotdeauna am fost de părere că în provincie se lucrează : „într’un oraș de milioane — ne referim la numărul locuitorilor — nu ar fi fost cu putință tragedia lui Romeo și Julieta. Cine zice că se plictisește în orașele de provincie, n’a încercat niciodată să se coboare până în tainițele tragice ale sufletului, n’a atins suveranitatea augustă a adâncimii monotoniei“. Cronici bogate și pline de interes. GÂNDIREA (1 ianuarie 1925). într’un articol de fond („Pro Domo“) d. Nichifor Crainic pune problema scritorului în societatea de astăzi: „Dacă literatura, prin natura ei, e pentru scriitor o chemare, ea trebuie să fie, prin directă negociere, o profesie, cel puțin ca oricare altă profesie, între Nistru și Tisa se vor deschide mâine la lumină zeci de mii de ochi ce vor căuta lacomi paginile hrănitoare ale cărților. Aria culturală a țării acesteia va fi și curând destul de întinsă ca să îngăduie scriitorului pâinea reală, omenească, răsplată a visurilor sale de idealitate. Sindicatul, care trebue cu necesitate logică să se alcătuiască, năzuește la înființarea editurii scriitoricești, suprimând dintre scriitor și public mijlocirea parazitară a negustorilor de literatură. El va statornici membrilor săi un rost social lămurit și Indulgent Prin aceasta le va suprima totdeodată și patronagiul politic, redându-se omului de litere demnitatea și libertatea de gândire pe care nu le are în situația actuală de sateliți ai aștrilor convenționali“. Dintre versurile numărului de fată remarcăm „Sălbateca“ d-lui Zaharia Stancu : ...Dar pentru ea ce-mi tâlhări Iubirea Prin care-aș fi putut să te cunosc Stăpâne, strig ca glas de răsvrătire Să implnești osânda cea mai grea. Pe sufletul ei, — pom nerodnic, — zis Să altoești o fragedă mlădiță Din sufletul meu tânăr și să-i dai Viata, cât pământului de lungă. Să treacă printre oameni, cum ar trece Un călător de sete chinuit Peste nisipuri de sahară arsă, Ne’nsămpinând nici moartea, nici fântâna, Nici mâini in tremurate ’nfrigurate Sfios întinse ca să-i prinzi mâna... D-l Cezar Petrescu publică fragmentul de fontân : „Mergeau cântând vitejește“, versuri, d-nii I. Pillat (Comoara), Lucian Buga (Fum căzut) și A. Pop Marțian (Cântec vechi).. Din „Peer Gynt“ de Ibsen publică, în traducere, d. Adrian Maniu. Cronica literară lipsește. * * * GÂNDUL NOSTRU (Decembrie 1924). Două schițe în proză semnează d-nii Adrian Pascu și Al. Alexandrescu "Patru bătrâne și un bătrân). Cu calități ce-i întregesc debutul, schițele d-lui Al. Alexandrescu cearcă sa fixeze sufletele întregi prin descrierea stăruitoare a amănuntului, care-si are rostul lui în împletirea acțiunii totale. Poezii (Reîntoarcere) a d-lui Emil Bărbulescu se remarcă: o notă senină, un imagismc proaspăt, o inspirație sănătoasă. Poetul a simțit că — pe vremuri — svârlea în față bunüM stafini»**! ciudățenii. Cineva a râs (or a tușit ?) bolnav și obsedant. Orchestranții au isbit sonor tn corn jazz—band.... și s’a întors la ceea ce-i aparținea sufletește : Mă reîntorc din câmpul plin de rod Cu brațul, cumpănă de grea povară, Cu sufletul un fericit năvod. M’am tolănit prin lanuri de otavă Și-am rătăcit pe drumuri lungi de tavă O solitară, necârmită stavă.~ san . Și din misteru’mprăștiat în fire: “ A coborât în huma mea săracă, Profund, o mistică împărtășire — sbaciumului, lin șopti să tacă0 M’am înfrățit cu lacul și cu luncă, Cu pasările 'n rugă in frunzișuri, Cu gâzele din țarini și cu munca— — Și-au fost în suflet albe luminișuri«* In restul numărului: versuri și proză de ănvinte- Dan Păunescu, Gr. Vuja, Virgil Duiculescu, Tratan I. Cristescu și George Mihail-Zamfirescu. G. Bi --------13=0 » 0=99»---—•— BIBLIOGRAFIE Au apărut, în editura „Cultura Națională“, Ioan Slavici. Amintiri. Un volum de 1S4 pagini, cuprinzând: Eminescu omul; Poporanismul lui Eminescuj Eminescu și limba românească; Serbarea de la Putna; Alecsandri și Eminescu: La balamuc; Eminescu $ consemvatorii; Eminescu la Viena; Ion Creangă; Coșbuc; Tht8 Maiorescu; I. L. Caragiale; Eminescu și I. L. Caragiale. 50 lei. Ilarie Chendi. Schițe de critică literară. Un volant di 200 pagini cuprinzând: Eminescu; Panu; Mihalache Dragomirescu; Sadoveanu; Fleșdeu; Caragiale; Agârbiceanul• Angliei; Sandu Aldza; Caton Theodosian; Em Gârleanu; Traian Demetrescu; Victor Eftimiu; A. Stavri; Corneliu Moldovanu; Pincio; Gh. Diamandi; N. Davidescu; Emil Isac; Radu D. Rosetti; Cincinal, N. N. Beldiceanu etc. 70 lei. * * * Manualul lui Epictet, trad. și studiu introductiv de Oredeleș, 133 pagini — 40 lei. Ion Minulescu. Roșu, galben și albastru. Roman. 250 pagini. — 100 lei. Dr. Marinescu. Infecțiunea gonococica- 85 pagini. -— 100 lei. Virgil Sotropa și Dr. Al. Ciplea: Năsăudul. (Istorie, viață culturală, populație, mișcare economică, monumente, etc.). Un volum de 52 pagini, bogat ilustrat cu numeroase hărți și planurilei 30. ^ * * * Gheorghe Brăescu: Schița vesele. Un vol. de 110 pagini cuprinzând: Dela popotă, Colonelul Ionescu?, La dentist, Flirt, Elo, Pentru tară, etc. — 35 lei. Liviu Rebreanu: Trei nuvele. Un volum de 140 pagini, cuprinzând: Catastrofa, Itic Ștrul dezertor- Hora morții.— 50 lei. George Vâlsan: Povestea unei tinerete, nuvele 220 pagini, cuprinzând: Nășica, Spre vie, Prima poezie, Pe-o vale, într’o dimineață de Mai, insula Șerpilor, etc.— 60 lei. Ion Foti: Spre necunoscut, versuri 110 pagini, cuman* zând: Filozoful, Poetul, Satan și Hari, Zeului necunoscut Adonis, Nemuritoarea iubită, etc- 40 lei. * * * Tudor Teodorescu-Braniște: Gambetta. Un volum de 122 pagini, cuprinzând: Copilăria lui Gambetta; Gambetta student; Avocat. Primii pași în politică: Gambetta în România; Gambetta despre desmembrarea Austriei și Întregirea României; Deputat; Căderae Imperiului; Apărarea națională; Republica etc. — 30 lei. ------—«x—rpoKü-----------—