Almanah Tribuna, 1978
ceasta, înalt patriotice. Depozitul ei realist este imens și de neprețuit, rar, în literatura română, deși și în cea universală, o privire mai demistificatoare asupra unei epoci pentru totdeauna trecute; rar, o imagine mai aproape de conturele cele mai apăsate ale adevărului; rar, o conștiință patriotică și civică mai activă și neobosită de datoria de a da seamă de propria epocă. Ascuțișul satiric însuși nu este denigrator; el pregătește fiecare generație din moștenirea marelui Caragiale pentru o mai ascuțită cunoaștere proprie, adîncind cunoașterea S-a născut la 18 ianuarie 1848, în comuna Șiria, județul Arad. A murit la 17 august 1925, în Crucea de Jos, județul Vrancea, în locuința ginerelui său Grigore Gheorghiu. E înmormîntat la schitul Brazi (Panciu). Școala elementară o urmează la Șiria și Arad. Liceul la Arad și Timișoara. Bacalaureatul îl trece la Satu Mare (august 1868). Urmează un trimestru (octombrie-decembrie 1868) cursurile Facultății de drept și științe de stat a Universității din Budapesta. Bolnav (ianuarie 1869), întrerupe studiile întorcîndu-se acasă. Din toamna anului 1869 până la 1874 își continuă studiile, cu întreruperi, la Universitatea din Viena. Aici cunoaște și se împrietenește cu Eminescu, numit încă din acea perioadă „fratele“ și „maestrul meu“ (scrisoare din 1874 către Iacob Negruzzi). Debutează cu o comedie de factură populară, Fata de birău, în Convorbiri literare (V, nr. 1—2, 1—15 martie 1871). Opere fundamentale: Novele din popor, București, 1881; Pădureanca, nuvelă, Sibiu, 1884; Novele, vol. I—II, București, 1892—1896; Vatra părăsită, nuvelă din popor, București, 1900; Din bătrîni, narațiune istorică (Luca), București, 1905; Mara, roman, Budapesta, 1906; Povești, București, 1908; închisorile mele. Scrisori adresate unui prcede sine a întregului popor și îndeplinind un rol meliorist, foarte general, e drept, dar, prin aceasta, de loc vag, ci exercitîndu-se pe spații largi, și în maximă profunzime. Arătîndu-ne, sub fața istoric trecătoare a unei epoci, adevărul etern, Caragiale ne învață cum să privim viitorul și cum să-l facem pe acesta mai bun și mai curat. Prin lecția crudă a istoriei pentru totdeauna revolute, el ne ajută să ne pregătim pentru viitorul care ni se deschide ca o eternitate. MIRCEA TOMUȘ ten din altă lume, București, 1921; Cel din urmă Armaș, roman, București, 1923; Amintiri: Eminescu — Creangă — Caragiale — Coșbuc — Maiorescu, București, 1924; Lumea prin care am trecut, București, 1930; Nuvele, vol. I—II. Ediție îngrijită, cu un glosar și note de I. Pervain, R. Todoran și Maria Protase. "►tJK IOAN SLAVICI 114