Almanah Tribuna, 1978

ceasta, înalt patriotice. Depozitul ei rea­list este imens și de neprețuit, rar, în li­teratura română, deși și în cea univer­sală, o privire mai demistificatoare asu­pra unei epoci pentru totdeauna trecute; rar, o imagine mai aproape de conturele cele mai apăsate ale adevărului; rar, o conștiință patriotică și civică mai activă și neobosită de datoria de a da seamă de propria epocă. Ascuțișul satiric în­suși nu este denigrator; el pregătește fiecare generație din moștenirea mare­lui Caragiale pentru o mai ascuțită cu­noaștere proprie, adîncind cunoașterea S-a născut la 18 ianuarie 1848, în co­muna Șiria, județul Arad. A murit la 17 august 1925, în Crucea de Jos, județul Vrancea, în locuința ginerelui său Gri­­gore Gheorghiu. E înmormîntat la schi­tul Brazi (Panciu). Școala elementară o urmează la Șiria și Arad. Liceul la Arad și Timișoara. Bacalaureatul îl trece la Satu Mare (au­gust 1868). Urmează un trimestru (oc­­tombrie-decembrie 1868) cursurile Fa­cultății de drept și științe de stat a Uni­versității din Budapesta. Bolnav (ianua­rie 1869), întrerupe studiile întorcîn­­du-se acasă. Din toamna anului 1869 până la 1874 își continuă studiile, cu în­treruperi, la Universitatea din Viena. Aici cunoaște și se împrietenește cu Eminescu, numit încă din acea perioadă „fratele“ și „maestrul meu“ (scrisoare din 1874 către Iacob Negruzzi). Debutează cu o comedie de factură populară, Fata de birău, în Convorbiri literare (V, nr. 1—2, 1—15 martie 1871). Opere fundamentale: Novele din po­por, București, 1881; Pădureanca, nu­velă, Sibiu, 1884; Novele, vol. I—II, București, 1892—1896; Vatra părăsită, nuvelă din popor, București, 1900; Din bătrîni, narațiune istorică (Luca), Bucu­rești, 1905; Mara, roman, Budapesta, 1906; Povești, București, 1908; închi­sorile mele. Scrisori adresate unui prce­de sine a întregului popor și îndeplinind un rol meliorist, foarte general, e drept, dar, prin aceasta, de loc vag, ci exerci­­tîndu-se pe spații largi, și în maximă profunzime. Arătîndu-ne, sub fața isto­ric trecătoare a unei epoci, adevărul e­­tern, Caragiale ne învață cum să privim viitorul și cum să-l facem pe acesta mai bun și mai curat. Prin lecția crudă a istoriei pentru totdeauna revolute, el ne ajută să ne pregătim pentru viitorul care ni se deschide ca o eternitate. MIRCEA TOMUȘ­ ten din altă lume, București, 1921; Cel din urmă Armaș, roman, București, 1923; Amintiri: Eminescu — Creangă — Caragiale — Coșbuc — Maiorescu, Bucu­rești, 1924; Lumea prin care am trecut, București, 1930; Nuvele, vol. I—II. Edi­ție îngrijită, cu un glosar și note de I. Pervain, R. Todoran și Maria Protase. "►tJK IOAN SLAVICI 114

Next