Almanahul Literar, 1989

„CA üTLUCEAFĂR..." zîmbind prin lume treci, Vis, Se bate miezul nopții ș.a. In acest an, se ivesc „forme in­­siduoase de manifestare a bolii, care nu-i mai lasă poetului nici o îndoială că scadența prezumată prin anticipație mentală și lucid autocontrol va veni poate mai curînd decit se așteptase" (George Munteanu). ■ ■ 1877, octombrie - Directorul tipo­grafiei unde se tipărea Curierul il rugă pe poet să scrie citeva rînduri în apararea d-lui Pastia, primarul Iașiului, criticat într-o foaie locală. Eminescu răspunse „demn pre­cum că nici nu cunoaște pe domnul Pastia, nici nu e cunoscut de dînsul, și fiind de pu­țină vreme în țară, iar acela nu demult pri­mar, nu poate emite nici o opinie nici bună nici rea asupră-i sub proprie semnătură." Directorul se oferă să scrie el și să semneze poetul ; indignat, Eminescu ripostă „că nu înțelege ca stilul unui om care nu știe să scrie să treacă drept stilul său." (G. Căli­­nescu). In urma acestui conflict, Eminescu fu constrîns să părăsească redacția. Spre sfîrși­­tul aceleiași luni, „Junimea" îl angajează re­dactor la Timpul, unde lucrează alături de Slavici și Caragiale. „Cînd citești pagină cu pagină Timpul, vezi în ce viitoare a vremurilor se afla Emi­nescu : războiul independenței, pacea de la San-Stefano, congresul de la Berlin, modifi­carea Constituției, marea alianță a conser­vatorilor cu liberalii fugiți de la matcă, în­ceputul opoziției antibrătieniste, la a cărei dispoziție era marele talent al lui Kogălni­­ceanu etc., etc. Și în mijlocul acestor valuri, el, căruia un ziar liberal îi zicea «sufleurul», «actorul»" (G. Bogdan-Duică). Ani de zile, aproape singur, a luptat „cu greutățile redacționale, scriind articole de fond, corectînd și paginînd. Așezat la o masă lungă, plină cu jurnale, el lucra absor­bit ceasuri întregi, vara numai în cămașă și pantaloni, cu mîinile pline de cerneală vio­letă și fața obosită și neorînduită. Fiindcă însă nu putea alcătui articole mai de tem­ei decit în liniște, el se închidea seara în odaia lui acasă, compunînd noaptea, la lumina oscilantă a lămpii cu petrol, pentru ca a doua zi, fiind, nepieptănat, să apară în ti­pografie cu un teanc de manuscrise, pentru că, deși lipsit de grija de sine, era de o conștiinciozitate profesională inalterată" (G. Călinescu). ■ ■ 1878, vara — Semnele bolii se ac­centuează. Sfătuit de Kremnitz, medicul ger­man al palatului regal, junimistul Nicolae Mandrea, căsătorit cu Zoe Bălcescu, nepoata de frate a revoluționarului de la 1848, îl in­vită, cu aprobarea conducătorilor ziarului, la Florești — Dolj, pe valea Gilortului, pentru a traduce în limba română, din germană, pri­mul tom din Fragmente asupra istoriei ro­mânilor, cuprinzînd documente copiate de Eudoxiu Hurmuzakh din arhivele germane ; volumul va apărea în anul următor. Slavici il vizitează și-l găsește „sănătos tun și-n voie bună. Era numai el la conacul moșiei, sin­gur, adică în foarte bună societate." ■ ■ 15 noiembrie - Eminescu, Slavici și Caragiale participă la Iași la a cincispre­zecea aniversare a „Junimii" . Caragiale ci­tește comedia O noapte furtunoasă. ■ ■ sfirșitul anului și începutul celui următor - Idila cu Mite Kremnitz, publicistă germană și cumnata lui Maiorescu. ■ ■ 1879, august — Moare Ștefan Micle. Poetul mărturisește încă o dată Veronicăi complexitatea sentimentelor sale : „Nici ti­nerețea, nici frumusețea ta, nici virtuți sufle­tești, nici grații fizice nu au fost cauza acelei simțiri care a aruncat o umbră adîncă asu­pra vieții mele întregi. Adesea, există enigme matematice, pentru a căror dezlegare îți trebuie o cifră cunoscută ; adesea, un com­plex de cazuri se dezleagă printr-o singură cauză necunoscută. Astfel, viața mea, ciuda­tă și azi și neexplicabilă pentru toți cunos­cuții mei, nu are înțeles fără tine." Se gîn­­dește la căsătorie, dar Maiorescu deconsi­­liază legătura. B ■ 1880, iunie — Eminescu se odihnește zece zile la Constanța : marea „o văz pen­­tru-ntîia oară!” Redactează Scrisorile. ■ ■ septembrie — Creangă, sosit în București la lucrările Consiliului general al instrucțiunii, citește, lui Eminescu și Slavici, prima parte din Amintiri din copilărie. ■ ■ 1882 — Elaborează, în manuscris Mușat și ursitoarele, definitivează Glossa, Oda (In metru antic) și redactează Mai am un singur dor. ■­n 1883, martie — La „Junimea", unde asista și Iosif Vulcan, Eminescu citește șapte poeme, pe care, la sfîrșit, le încredințează directorului Familiei : S-a dus amorul: Cînd amintirile, Adio, Ce e amorul, Pe lingă plopii fără soț, Și dacă, Din noaptea, ■ ■ aprilie - In Almanahul „României June", apare poemul Luceafărul. ■ 1 iunie - Participă, la Iași, la dezve­lirea statuii lui Ștefan cel Mare ; în ședința festivă, citește Doina. ■ ■ 28 iunie — Boala cu care corpul său se luptase atîta vreme învinge și mintea lui Eminescu se întunecă. Aflînd știrea, Cara­giale izbucnește în plîns , la Iași, Creangă trece printr-o stare sufletească similară. Zia­rele vremii vesteau cu nespusă cruzime : „D-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Ti­mpul a înnebunit. D-l Paleologu va lua direcțiunea sus-zisului ziar." Prin grija lui Maiorescu, poetul este internat în sanatoriul doctorului Suțu din București. H­1 noiembrie — Este reinternat în sana­toriul Ober-Döbling din Viena, unde fusese tratat și Lenau.

Next