Astra Dejeană, 2017 (Anul 24, nr. 1-2)
2017 / nr. 2
ASTRA DEJEANĂ M. VAIDA Despre „Ioan Slavici între loialismul pro-habsburgic şi devotamentul naţional” Sala festivă a Primăriei municipiului Dej a fost gazda celei de a doua prelegeri, din seria de conferinţe iniţiate şi organizate de Despărţământul „Dr. Teodor Mihali” Dej, al ASTRA, în cadrul unui proiect care reuneşte astrişti din Dej, Gherla, Beclean, Năsăud, Şomcuta Mare, Tg. Lăpuş şi comunele arondate municipiului Dej. în cadrul proiectului, un loc important revine colocviilor generic întitulate „Despărţămintele ASTRA şi Universitatea. Modalităţi de conlucrare”, care preced prelegerile propriu-zise, moderator şi amfitrion al acestor întâlniri de elevatione mentis, fiind dr. ec. Radu Gavrilă, preşedintele Despărţământului Dej al ASTRA. Invitatul de joi al Astrei dejene a fost prof. univ. dr. Ioan Bolovan iar tema conferinţei a fost „Ioan Slavici între loialismul prohabsburgic şi devotamentul naţional”, expunerea domniei sale fiind urmată de lansarea volumelor publicate de Editura Şcoala Ardeleană: „Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania. Familie, moralitate şi raporturi de gen” de Ioan Bolovan; „Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop şi Ioan Bolovan (Ediţia a II-a, publicată sub egida Academiei Române - Centrul de Studii Transilvane). Ioan Slavici face parte, potrivit criticii literare, din „careul cu aşi al literaturii române” fiind creditat ca unul dintre „cei patru clasici”, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Ion Luca Caragiale, toţi patru făcând parte din Societatea literară Junimea. Dacă Eminescu şi Creangă reprezentau Moldova, iar Caragiale, sudul, Ioan Slavici este un demn reprezentant al Transilvaniei. Operele sale precum „Moara cu noroc”, „Pădureanca”, „Moara” sau „Budulea Taichii” sunt câteva dintre capodoperele literaturii române, ieșite de sub pana scriitorului transilvănean. în spatele succesului literar se ascunde, însă, calvarul unui publicist, care a avut curajul să spună întotdeauna ce gândeşte. Departe de a fi linear şi încununat cu lauri, destinul lui Ioan Slavici a fost unul complicat. A fost acuzat de trădare de puterea politică şi de reprezentanţii guvernamentali din Cluj, Budapesta şi Bucureşti, din Transilvania, Austro- Ungaria şi România, „patriile” apărate de el cu vigoare în sute şi mii de articole de gazetă (de publicistică generalistă, nu literară!), într-o carieră jurnalistică de 55 de ani. A intrat în dispute cu oameni politici, dar şi cu scriitori, Ion I. C. Brătianu, Octavian Goga sau Nicolae Iorga desemnându-se printre adversari. I-au fost aproape Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi, cu acesta din urmă stând în puşcăria Văcăreşti, în 1919,11 luni încheiate. Slavici avea 71 de ani şi un stagiu de un an (1888-1889) în temniţa din Vaţ (Vac) de lângă Budapesta. O recitire a publicisticii sale se impune, precum şi o reevaluare în contextul epocilor. O reevaluare în care un merit deosebit îi revine istoricului Ioan Bolovan. în acest sens, „pledoaria” domniei sale subliniază din start „rolul lui Ioan Slavici în crearea, apărarea şi promovarea culturii naţionale româneşti din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar. Formula „soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare”, pe care a impus-o scriitorul pe frontispiciul ziarului Tribuna de la Sibiu începând cu 1884, a fost una dintre mostrele crezului său cultural-naţional. Convingerile sale politice, îndeosebi în anii primei conflagraţii mondiale, au fost însă în esenţa lor austro- şi mai apoi germano-centriste, ceea ce i-a adus numeroase prejudicii la începutul Primului Război Mondial. Arestat în noaptea de 14/27 august 1916, dată la care România a intrat în război de partea Antantei, Ioan Slavici a trebuit să facă faţă în prima detenţie unor interogatorii pentru a se disculpa de acuzaţia de spion în favoarea Puterilor Centrale. După ce a fost eliberat în toamna pag. 19