Contemporanul, iulie-decembrie 1962 (Anul 16, nr. 27-52)

1962-09-14 / nr. 37

î COIILE au fost văruite, cele a căror construcţie a în« * ceput în primăvară sînt acum gata, florile rîd în gră­dina din faţă, soneriile au fost puse la punct, cataloagele aşteap­tă întîia serie de note. Mîine va începe un nou an de şcoală. '"’Tija părintească a partidului şi guvernului se simte pretutin­deni. In încheierea procesului de generalizare a învăţămîntului de şapte ani şi trecerea la înfăptuirea şcolii generale de opt ani. In cele peste 5000 de săli de clasă noi. In cele peste 17.400.000 de cărţi care se vor distribui gratuit. In cele 410 şcoli de opt ani, noi, a căror dare în folosinţă va asigura cuprinderea în învăţă­­mîntul general a tuturor elevilor de vîrsta claselor I—VII. In cele 64 de noi şcoli medii de cultură generală. In sfîrşit, în cele aproa­pe 3 milioane — cu peste 200.000 mai mulţi decît anul trecut —­­de copii şi tineri care, începînd de mîine, vor păşi pragul şco­lilor. Fenomenul se încadrează dinamicii întregii noastre vieţi econo­mice şi sociale. Dezvoltarea şcolii merge în pas cu dezvoltarea Industriei, agriculturii, ştiinţei şi culturii, ale căror cerinţe este chemată să le dea răspuns prin pregătirea unui număr tot mai mare de specialişti, prin ridicarea neîntreruptă a nivelului gene­ral de cultură al poporului. Moment care marchează începutul unei etape noi de muncă pe ogorul învăţăturii, deschiderea anului şcolar, primii paşi fă­cuţi în clasa nouă şi curată înaripează gîndurile copiilor şi tine­rilor, le dă imbold la muncă stăruitoare în însuşirea cunoştin­ţelor. Ei au în faţă un viitor luminos, trăiesc şi se formează în­­tr-o epocă de mari realizări în ştiinţă, de mari prefaceri sociale, şi nici o piedică nu le stă în calea dezvoltării şi instruirii multi­laterale, în aceleaşi realizări ale ştiinţei, în ideile care revolu­ţionează societatea, cadrele didactice găsesc izvorul nesecat din care-şi pot îmbogăţi cunoştinţele, sursa de inspiraţie în ridicarea continuă a conţinutului lecţiilor, în îmbunătăţirea metodelor de predare. Pentru părintele mai vîrstnic ce-şi conduce cu emoţie copilul pînă în pragul clasei, pentru educatorul din generaţia mai veche, această zi-ntîi de şcoală este nu numai prilej de visare cu ochii şi mintea în viitor, ci şi unul ce evocă amintiri dureroase. Nu sînt atît de îndepărtate, pentru a fi fost cu totul date uitării, vremurile cînd cele cîteva cărţi cu care copilul îşi umplea ghioz­­dănaşul echivalau cu preţul muncii pe o lună a lucrătorului din fabrică, cînd taxele şcolare erau o oprelişte de netrecut pentru copilul de ţăran, cînd educatorii se găseau la cheremul politi­cienilor veroşi, iar zeci de mii de copii rămîneau în fiecare an în afara şcolii pentru motivul amar că nu aveau cu ce fi încăl­ţaţi, îmbrăcaţi, hrăniţi. Astăzi, copiii ţării au şcoli şi cărţi, îmbrăcăminte şi hrană din destul, asigurate prin burse de stat, prin creşterea continuă a nivelului de trai al întregului popor. Educatorii — intelectuali legaţi de popor — sunt stimaţi şi preţuiţi. Tuturor, urarea să le fie cu spor munca. .. ÎNCEP ŞCOLILE! O discip­lina nouă în şcoala de 8 ani. AGRICULTURA î­­­NCEPÎND cu acest an şcolar, planul de învăţămînt al şco­lilor de opt ani din mediul să­tesc s-a îmbogăţit cu o nouă dis­ciplină — agricultura. Urmărim cu viu interes dezvol­tarea impetuoasă a industriei, ca urmare a politicii partidului in acest domeniu, a dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. Descoperirea şi valorifi­carea paşnică a energiei atomice, construcţia ingenioaselor maşini electronice, sintezele uimitoare de materiale necunoscute şi alte a­­tîtea realizări care îmbogăţesc în epoca noastră fondul de aur al cuceririlor minţii omeneşti, revo­luţionează procesele de producţie, reduc eforturile de muncă, spo­rind în acelaşi timp productivi­tatea. Agricultura, ramură de pro­ducţie de cea mai mare importan­ţă, n-a rămas nici ea în afara acestui proces de înnoire. Reali­zările ştiinţei îşi găsesc aici o tot mai cuprinzătoare valorificare practică. Au fost puse la punct metode noi de selecţie a plante­lor şi animalelor. Soiuri de hibrizi de mare productivitate se cultivă pe milioane de hectare. Intro­ducerea pe scară tot mai largă a mijloacelor mecanizate în lu­crarea solului a revoluţionat concepţiile despre agrotehnică. Transformarea socialistă a satului, unirea gospodăriilor mici în mari unităţi de producţie agricolă fa­vorizează în cel mai înalt grad valorificarea superioară a solului şi a plantelor, cu ajutorul metode­lor ştiinţifice. în acest climat, practica pro­ducţiei cere ca ştiinţa să aibă o bază de însuşire şi de aplicare de masă, ca fiecare ţăran colecti­vist să devină un factor în pro­movarea metodelor înaintate e­­laborate de cercetători în labo­ratoare şi pe cîmpurile experimen­tale, înfăţişînd, în raportul pre­zentat la Sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale consa­crată încheierii procesului de co­lectivizare, un nou sistem de pregătire a cadrelor de tehnicieni şi ingineri necesare agriculturii noastre în etapa nouă a dezvol­tării ei, tovarăşul Gh. Gheorghiu- Dej a indicat şi căile prin care întreaga ţărănime colectivistă va ajunge să dobîndească pregătirea ştiinţifică în problemele de bază ale producţiei agricole, cursurile agrozootehnice de masă cu du­rata de trei ani, şi includerea, în planul şcolilor de opt ani de la sate, a obiectului agricultura. Introducerea predării, în clasele V-VIII, a cunoştinţelor agricole reprezintă, aşadar, răspunsul şco­lii la cerinţele obiective de a da tineretului sătesc, pe lîngă cu­noştinţele de cultură generală, pregătirea necesară înţelegerii ba­zelor ştiinţifice ale producţiei. Prin predarea noului obiect de învăţămînt, elevii vor primi cu­noştinţe teoretice şi practice des­pre sol şi lucrările lui, despre me­todele sporirii fertilităţii solului, despre aplicarea îngrăşămintelor şi combaterea eroziunii solului, despre cultura cerealelor şi a plan­telor tehnice, despre legumicultu­­ră, pomicultură şi viticultură, despre creşterea şi îngrijirea a­­nimalelor. în ultima clasă a şco­lii generale de opt ani, elevii vor dobîndi cunoştinţe despre meca­nizarea, electrificarea, chimizarea agriculturii precum şi cunoştinţe despre organizarea întreprinderilor agricole socialiste. Pentru ca acest sistem de cunoştinţe şi deprinderi privind principalele ramuri ale agriculturii să poată fi însuşite de către elevi, în planul de învăţă­­mînt s-au prevăzut cîte 5 ore pe săptămînă la fiecare clasă. O problemă importantă o consti­tuie repartizarea materiei pe ani de studii. Aici s-a ţinut seama atît de caracterul sistematic al ştiinţei agricole, de legătura din­tre diferitele ei ramuri ,cît şi de particularităţile de vîrstă ale e­­levilor, de nivelul pregătirii lor lor la dferite clase şi obiecte de cultură generală, realizîndu-se, pe cît a fost posibil, o corelaţie a stu­diului agriculturii cu celelalte dis­cipline de învăţămînt. Astfel, la clasa a V-a se va studia a­­grotehnica şi fitotehnia, prin care elevii primesc cunoştinţe despre sol şi lucrările lui, măsuri privind creşterea fertilităţii solu­lui, precum şi cunoştinţe­ despre principalele plante agricole şi, în mod deosebit, despre acelea care deţin locul important în economia naţională (cereale şi plante tehni­ce). S-a avut în vedere ca însu­şirea cunoştinţelor despre cultura plantelor să se sprijine pe cunoş­tinţele dobîndite de elevi la bo­tanică, în clasa a VI-a urmează să se studieze horticultura (legumicul­tura, pomicultura şi viticultura) care se bazează atît pe cunoştinţele de botanică cît şi pe unele capitole studiate de copii în manualul din clasa anterioară. Studiul zootehniei ridică pro­bleme mai complexe, însuşirea ei necesită cunoştinţe de zoologie şi anatomie, cunoştinţe despre plan­tele de cultură şi mai ales des­pre plantele de nutreţ. De aceea, ea şi-a găsit locul în clasa a VlI-a, cînd elevii au un orizont de cu­noştinţe mai larg în domeniul bio­logiei şi se găsesc la vîrsta care le permite înţelegerea proceselor legate de ameliorarea, creşterea, alimentaţia şi îngrijirea animale­lor. In acelaşi timp, la această vîrstă elevii pot desfăşura şi lu­crările practice legate de cunoş­tinţele de zootehnie care se pre­dau, în condiţii mult mai bune. In ultimul an al şcolii de opt ani, elevii vor fi iniţiaţi în cu­noaşterea problemelor legate de mecanizarea, electrificarea şi chi­mizarea agriculturii, precum şi în organizarea întreprinderilor agri­cole socialiste. Se vor preda cunoş­tinţe despre principalele maşini a­­gricole folosite în diferite lucrări despre construcţia, funcţionarea, folosirea şi îngrijirea acestor ma­şini. Un loc deosebit în cadrul sistemului de maşini agricole îL­ o­­­cupă studiul tractorului.- l De ase­menea, s-a apreciat că este util ca elevii să cunoască, pe lîngă mecanizare, și celelalte căi ale in­troducerii progresului tehnic în a­­gricultură cum ar fi electrificarea și chimizarea agriculturii. Pe par­cursul claselor V—VII, odată cu studierea problemelor de agrofito­­tehnie, horticultura şi zootehnie, elevii iau cunoştinţă despre maşi­nile şi utilajele folosite în diferite munci agricole, despre metodele de ridicare a fertilităţii solului şi sporirea producţiei agricole prin folosirea îngrăşămintelor chimice, despre instalaţii electrice şi fo­losirea energiei electrice. To­tuşi, aceste probleme nu pot fi stu­diate sistematic şi aprofundat în clasele V—VII, deoarece elevii nu au în aceste clase cunoştinţe sufi­ciente de fizică, chimie, matemati­că, desen. Tocmai de aceea s-a pre­conizat ca studiul maşinilor agrico­le şi al problemelor de electrifica­re şi chimizare să se facă în mod sistematic la clasa a VIII-a. Programa pentru clasa a VIII-a mai prevede un capitol care se referă la principalele probleme de economie şi organizare a produc­ţiei agriculturii socialiste cum ar fi: statutul model al G.A.C., struc­tura organizatorică a G.A.C., orga­nizarea şi retribuţia muncii, întoc­mirea planului de producţie, or­ganizarea G.A.C. şi a S.M.T. şi ro­lul acestora ş.a. Studiul agriculturii, prin însuşi caracterul său aplicativ, şi mai a­­les prin scopul pe care-l urmă­reşte în şcoală, impune realizarea unei strînse legături între teorie şi practică; în acest scop, progra­mele prevăd la fiecare clasă ore pentru predarea cunoştinţelor teo­retice şi ore pentru efectuarea lu­crărilor practice. Predarea orelor de curs va fi îmbinată organic cu munca practică ce se va des­făşura în cadrul G.A.C. sau G.A.S., elevii participînd, după posibilită­ţile lor, la toate activităţile ce constituie procesul muncii în a­­gricultură. Raportul dintre cunoştinţele teo­retice şi lucrările practice variază de la o clasă la alta, în funcţie de ramura agricolă ce se studia­ză. De exemplu , la clasa a V-a, cunoştinţele teoretice se vor pre­da în cîte 3 ore pe săptămînă, iar lucrările practice în cîte 2 ore. O situaţie asemănătoare se prezintă şi la clasa a VI-a. La clasa a ViI-a, în primul tri­­mestru, cunoştinţele teoretice se vor preda în cîte 3 ore pe săptă­mînă, iar în trimestrele II şi III în cîte 2 ore pe săptămînă. Avînd în vedere caracterul se­zonier al muncilor agricole şi fap­tul că unele lucrări nu se pot efectua în toate perioadele anului, în programele pentru predarea agriculturii s-a prevăzut organi­zarea unei practici continue de două săptămîni a cîte 5 ore pe zi, timp în care elevii participă efec­tiv la executarea lucrărilor carac­teristice sezonului respectiv din G.A.C. sau G.A.S. Această perioa­dă de practică a fost stabilită dife­renţiat, în funcţie de ramura agri­culturii care se studiază în fie­care clasă. Pentru buna desfăşurare a pro­cesului de predare a obiectului agricultura au fost editate manua­le (unele sunt încă în curs de edi­tare), s-a realizat materialul didac­tic ajutător (planşe, diafilme, filme etc), au fost pregătite, prin cursuri speciale în timpul verii, cadre di­dactice de la acest obiect de în­s­­ăţămînt. Scopul predării agriculturii în şcolile de opt ani din mediul să­tesc este, după cum am spus, să transmită viitorilor colectivişti cu­noştinţele de bază ale producţiei agricole. Să mai adăugăm — la cîştigul practic pe care-l va avea agricultura în perspectiva anilor viitori de pe urma acestei noi discipline de învăţămînt — fap­tul că studiiile despre sol, despre cultivarea plantelor şi despre creş­terea animalelor contribuie în mo­dul cel mai activ la formarea con­cepţiei materialiste despre lume a tineretului. Ing. G. Bîlteanu directorul direcţiei învăţămîntului superior agricol din Ministerul Invăţămîntului Sfîrşit de vacanţă. LIMBA ROMINA, cl. a VI-a (autori: C. Boroianu, E. Iliescu, I. Popescu) 1­­7 OUL manual de limba romî­­/ \/ pentru clasa a VI-a cu­ 1_ T prinde două părţi: lecturi li­terare şi gramatică. Partea de lectură conţine texte selectate din operele scriitorilor noştri clasici şi contemporani, păstrînd, în general, o justă proporţie între lecturile în pro­ză şi versuri, între scriitorii clasici (Eminescu, Creangă, Caragiale) şi cei contemporani (Geo Bogza, V. Em.­­Golan etc.); multe dintre ele au la sfîrşit o scurtă notă biografică asu­pra autorului. In cuprinsul îndrumărilor care în­soţesc textele pentru lectură, s-au in­trodus noţiunile de teorie literară (cerute de programă). O atenţie spe­cială s-a acordat lecţii­lor de compu­nere, care caută să îndrume elevii la o muncă independentă. In manual sunt incluse şi lecţii avînd ca temă alcătuirea actelor oficiale (cereri, a­deverinţe etc.). Cuvintele mai puţin cunoscute sunt explicate. Gramatica este înfăţişată sistema­tic. Definiţiile sunt corecte, simple şi clare. Exemplificările, în majoritatea lor, sunt extrase din textele folosite. Ilustrarea manualului s-a făcut prin clişee-fotografii, completată cu două planşe color, plasate la sfîrşit. Noul manual de limba romînă pentru clasa a VI-a este net superior celui vechi. Prof. Al. Costescu ISTORIA ROMINIEI, cl. a VlI-a (autori: D. Almaş, P. Aron, Gh. Georgescu-Buzău)­­ M­ANUALUL Istoria Romîniei /■ /I (cl. a Vil-a) a fost revizuit IfJ pentru anul şcolar 1962—63, ţinîndu-se seama atît de pro­gramă, cît şi de propunerile cadrelor didactice. O atenţie specială s-a acor­dat accesibilităţii lucrării, majorita­tea lecţiilor fiind sistematizate şi INT cincizeci şi mai bine de ani de atunci. In clasa noastră, la liceul din Piteşti, aveam cîţiva colegi — feciori de ţărani din judeţ. Toţi luptau din greu cu sărăcia. Îşi găsiseră lo­cuinţe pe uliţele de margine ale tîrgului, pe la gospodarii strîmto­­raţi şi ei, pentru care modesta chirie de cîţiva lei pe lună însem­na o mare înlesnire. Afară de asta, băieţii mai dădeau o mină de ajutor în casă, cărînd apă de la cişmeaua din stradă, tăind lem­ne de foc, rînind zăpada din curte iarna, stropind şi plivind stratu­rile de zarzavat vara, alergînd pînă la băcănie ca să cumpere cine ştie ce lucru mărunt şi aşa mai departe. La căderea nopţii, cînd sfîrşeau aceste corvezi, tru­diţi şi cu ochii cîrpiţi de somn, se aşezau să-şi facă lecţiile. De alt­fel, nici copiii tîrgoveţilor săraci nu duceau o viaţă mai bună. Dintre aceşti colegi chinuiţi de lipsuri şi nevoi, mă urmăreşte mai ales figura patetică a unui băiat de pe valea Vîlsanului. Îl chema Ştefănescu Aurel. Era slăbuţ la trup, tras la faţă şi avea ochii de un albastru deschis, ca floarea de cicoare. Sfios din fire, nu lua parte la discuţii şi mai puţin încă la glume, li plăcea mai mult să asculte, acoperindu-şi îndelunga­tele tăceri cu un zîmbet de nesfîr­­şită bunătate. Treptat s-a legat între noi o prietenie strînsă. Am aflat de la el că taică-său murise, iar maică­­sa ar fi vrut să-l ţină lîngă dînsa, ca să-i fie de ajutor în lupta cu necazurile de fiecare zi. După multe stăruinţe, Ştefănescu Aurel i-a smuls învoirea să vină la oraş, ca să-şi continue studiile. Intr-o zi, mi-a destăinuit că „lucrează la un aeroplan”. (Aşa se zicea pe a­­tunci; cuvîntul avion a fost înce­tăţenit mai tîrziu). Am înţeles că Ştefănescu Aurel se afla sub vraja faimei care începuse a se crea în jurul lui Aurel Vlaicu. Acesta nu zburase încă, dar ziarele vorbeau de aparatul pe care îl construia, luptînd din răsputeri cu neîncre­derea şi cu indiferenţa politicie­nilor de la cîrma ţării. Intr-o zi de iarnă, Ştefănescu Aurel v-a chemat la el „acasă”. Pe o uliţă botezată pompos Strada Libertăţii, la capătul de jos al ora­şului, către Argeş, era pe vremea aceea o fabrică de tăbăcărie a unui oarecare Marenco. Din ce motive nu ştiu, fabrica nu mai lu­cra de multă vreme şi căzuse în paragină. Uşile şi ferestrele fuse­seră furate şi puse pe foc de sără­cimea din jur. Sub acoperişul spart, îşi făcuseră cuib păsările de noapte. Tencuiala de pe pereţi căzuse, ca mîncată de lepră. Prin pardoseala putregăită creşteau nă­valnic smocuri de bălării. In faţa acestei dezolante prive­lişti, către stradă, rămăsese în pi­cioare căsulia portarului de pe vremuri. O singură încăpere în paiantă. Pereţii, subţiri ca foaia de ceapă, erau reci ca gheaţa. Un ochi de geam spart fusese înlocuit cu un petic de gazetă. Pe sub uşă, omătul spulberat de viscol pătrun­sese pînă în mijlocul odăii, desfă­­șurîndu-se într-un superb evan­tai alb. In vatra rece — nici urmă de foc. Aici locuia Ştefănescu Au­rel. Un pat de scînduri, o masă şi un singur scaun — toate înjghe­bate de el — alcătuiau toată mo­bila. L-am întrebat cum se des­curcă cu mîncarea. Mi-a răspuns că „asta nu e o problemă”. El tot­deauna a mîncat puţin. Cît îi tre­buie, îi aduce maică-sa, în fiecare lună. Imprumutînd un căluţ de munte de la o rudă mai înstărită şi călărind bărbăteşte, ca toate muntencele, ea cobora pînă la Pi­teşti cale de aproape o zi, purtînd în desagă ce putea să agonisească din sărăcia ei: o halcă de slănină, o turtă de mălai, ceapă, mere... Cum sosea, îi făcea curăţenie în odaie, smulgea cîteva scînduri din fabrica în ruină, aprindea focul în vatră, îi spăla rufele şi pregătea o fiertură caldă. A doua zi, se scula cu noaptea-n cap, mai făcea un foc straşnic, „ca să ţie", îi dă­dea sfat să-şi vază de învăţătură şi să nu se înhăiteze cu tot felul de copii răi, cum a auzit ea că s-ar afla pe la oraş. Apoi îi punea cîţiva lei în palmă, îl săruta pe frunte, încăleca şi pornea înapoi la Brădet, satul lor de sub munte. Istorisindu-mi toate acestea, Şte­fănescu Aurel avea o uşoară tre­murare în glas, iar în ochi o scli­pire de lacrimă cu greu stăpîriită. Smulgîndu-se însă din această clipă de înduioşare, a luat un car­net plin cu tot felul de calcule şi cu multe schiţe de desen, ca să-mi explice pe ce s-a întemeiat şi cum a ajuns la alcătuirea maşinii lui de zburat. In pasiunea şi entuzias­mul lui, uitase binecunoscuta mea inaptitudine pentru ştiinţele pozi­tive, începînd cu matematica şi toate celelalte ramuri ale ei. Şi-a adus aminte mai tîrziu şi a în­ceput să rîdă: — Mai bine să-ţi arăt aparatul I simplificate (de exemplu lecţiile Dacia în timpul stăpînirii romane, Dacia în timpul migraţiilor ş.a.). In ediţiile anterioare existau trei lecţii privind secolele al XVlI-lea şi al XVlII-lea, foarte greoaie. In ac­tuala ediţie, autorii au elaborat o singură lecţie consacrată dezvoltării Ţărilor Române în secolul al XVII- lea şi începutul secolului al XVIII- lea, care tratează in mod unitar si­tuaţia economică socială si politică. O a doua lecţie cuprinde prima ju­mătate a secolului al XVlII-lea. Tot într-o singură lecţie este tratată cultura între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea. Lecţia privind Ţările Române în prima jumătate a secolului al XIX- lea a fost completată cu date privind Transilvania, incluzînd şi capitolul asupra mişcării premergătoare revo­luţiilor din 1848. A fost revăzută lecţia privind L-a scos dintr-un ungher şi l-a aşezat cu grijă pe masă. Era făcut din foi de şiţă atît de subţiri, cum nu mai văzusem şi nici n-am mai ’­ăzut de-atunci încoace, legate intre ele cu o sîrmă foarte subţi­re. La prima vedere, părea o ju­cărie de copii, dar ceva mai mare şi mult mai complicată. Am ieşit în curte, ca să-l expe­rimentăm. Ţinîndu-l de o sfoară, Ştefănescu Aurel a pornit cu el în goană, pînă cînd elicea, făcută din hîrtie pergament, a început să se învîrtească vertiginos, ridicînd aparatul în sus şi cerînd zbor li­ber. Atunci, Ştefănescu Aurel a slobozit sfoara şi aparatul a par­curs cîţiva metri, cumpănindu-se bine pe aripi, în suflarea năpraz­­nică a viforului şi aterizînd lin pe omătul care se aşternuse în strat înalt. — Vrei să-l fac să vină înapoi ? — m-a întrebat inventatorul, şi răsucind cîrma într-o parte, a re­petat experiența. Aparatul a de­scris o curbă largă, înclinîndu-se într-o parte, şi a coborît la picioa­rele noastre. Ştefănescu Aurel voia să mai facă o demonstraţie, dar pieptul lui îngust şi slăbuţ s-a cutremurat într-o tuse rea, al că­rei hîrîit sec îl mai auzisem şi altă dată, iar în umerii obrajilor i-au apărut două pete roşii. L-am oprit cu blîndeţe şi ne-am întors în căsulia rece ca o gheţărie. In toamna următoare, Ştefănes­cu Aurel nu a mai venit la liceu. Boala îl ţintuise în cocioaba pă­rintească din satul de sub munte. Cam pe atunci a zburat la Bucureşti aviatorul francez Blé­riot, care trecuse Canalul Minerii, mare performanţă pentru vremea aceea, şi Aurel Vlaicu al nostru, care — luptînd din greu cu lipsa de înţelegere a politicienilor de la cîrma ţării — izbutise să-şi în­jghebe aparatul lui. Ştefănescu Aurel nu s-a mai putut bucura de aceste izbînzi. Cu plămînii găuriţi de tuberculoză, îşi dăduse sufletul în braţele maică-si. Nu vreau să spun că băiatul acesta inventase un nou tip de avion. La cei cincisprezece ani ai lui, fără pregătirea necesară şi lu­­crînd cu mijloacele cele mai rudi­mentare, nici nu putea s-o facă. Sînt încredinţat însă că el avea pasiunea şi scînteia care îi mar­chează pe aleşi. După cum ştiu, de asemenea, că n-a fost un exemplar unic şi tocmai de aceea i-am evo­cat amintirea. Ca el au fost — de-a lungul anilor şi pe tot întin­sul ţării — nenumăraţi alţii. Fie­care se afirma într-o direcţie sau alta. Cei mai mulţi cădeau dobo­­rîţi în lupta cu mizeria. Cei foarte puţini, care ajungeau pînă la li­manul diplomei universitare, se întorceau în oraşele lor de pro­vincie — profesori, medici, ingi­neri etc. — elemente foarte utile societăţii, dar care nu aveau po­sibilitatea să dea întreaga măsură a însuşirilor şi a valorii lor. ★ RĂSCOLIND aceste triste adu­­ceri-aminte, mă întorc cu gindul către copiii de astăzi.­­ I-am văzut în fiecare vară pe străzile Bucureştiului, în grupuri voioase, sub îndrumarea profeso­rilor, vizitînd muzee, fabrici, parcuri. In trenuri sau în confor­tabile autocare, i-am văzut cutre­­ierînd ţara, pe care noi, la vîrsta lor, o cunoşteam numai din slova uscată a cărţii de geografie. I-am văzut în restaurante, stînd la masă şi discutînd cu gravitate despre locurile pe unde umblaseră. Alţii îşi petrec vacanţele în tabere bine organizate, pe litoral sau sub cetina munţilor. Toamna, cînd se întorc la şcoală cu plămînii aerisiţi şi cu mintea odihnită şi îmbogăţită de atîtea cunoştinţe noi, îi aşteaptă marile înlesniri acordate din plin de re­gimul socialist, în primii ani de învăţătură manuale gratuite, apoi cămine, internate şi burse. Invă­­ţămîntul superior, care în trecut era aproape inaccesibil copiilor nevoiaşi, e pus acum la îndemîna tuturor. Nu li se cere decît un singur lucru: să muncească. Tudor Teodorescu-Branis­co Rommia la smrşitul primului razpot mondial. Crearea P.C.R. Unele pro­bleme (tratatele de pace, consecinţele războiului) au fost eliminate, întru­­cît ele erau expuse şi în lecţia an­terioară. Lecţia privind transfor­marea socialistă a agriculturii a fost revăzută în lumina ultimelor docu­mente de partid, iar cea referitoare la Congresul al IlI-lea al P.M.R. a fost lărgită şi îmbogăţită, fiind inti­tulată Ţara noastră pe drumul desă­­vîrşirii construcţiei socialismului. Faţă de ediţia anterioară, sub as­pect metodic, manualul a fost sim­plificat. Unele lecţii care tratează o­­rînduirea capitalistă mai prezintă însă deficiente stilistice care pot da naștere la confuzii. Prof. V. Mateescu ECONOMIE POLITICA, cl. a X-a (autori : C. Golfitescu, A. Negucioiu, N. Goldhamer) E­DIȚIA actuală a manualului de economie politică a fost r­­ completată și actualizată în lumina documentelor Congre­sului al XXII-lea al P.C.U.S. si a ul­timelor documente de partid si de stat din tara noastră Cele mai im­portante modificări s-au efectuat la femeie pnim­a etapa a trem a crizei generale a capitalismului, perioada de trecere de la capitalism la socia­lism, victoria socialismului în R.P. Romînă, relaţiile agrare în socialism, sistemul mondial socialist şi trecerea treptată de la socialism la comunism. Datele statistice au fost împrospătate. De asemenea, s-au eliminat unele scheme şi grafice depăşite, iar altele au fost refăcute ; au fost introduse grafice noi pentru secţiunea a lI-a a manualului (economia socialistă), în­deosebi pentru tema privind trecerea treptată de la socialism la comu­nism. Pe alocuri, textul manualului a fost simplificat; s-au făcut nume­roase precizări şi intervenţii stilisti­ce, eliminînduse unele freze greu accesibile sau insuficient de clare. In actuala ediţie manualul cuprinde noţiuni noi în legătură cu capitalul comercial şi capi­talul de împrumut. Volumul manualului a crescut însă, unele probleme privind etapa a treia a crizei generale a capitatis­mului călătind o extindere prea mare. Socotim că manualul încă nu-i îndeajuns de accesibil, iar o serie de formulări rămîn greoaie. D. Guranda STEFANESCU AUREL Şcoala ESJ IN vederea asigurării învăţă­­mîntului de cultură generală cu manuale de un bun nivel cali­tativ din punct de vedere ideolo­gic, ştiinţific, pedagogic şi artis­­tic-literar, Ministerul învăţămin­­tului a instituit, prin Editura Di­dactică şi Pedagogică, concursul pentru elaborarea următoarelor manuale şcolare : Limba romina (citire şi gramatică) cl. a II-a; Limba română (citire şi gramatică) cl. a IlI-a ; Aritmetica cl. a I-a ; Aritmetica cl. a II-a; Limba ro­mina (Citire şi gramatică) cl. a VIII-a ; Geometria cl. a VIII-a; Algebra cl. a VIII-a ; Fizica cl. a VIII-a ; Chimia cl. a VIII-a ; Ele­mente de analiză matematică cl. a XI-a reală. La concurs pot participa cadre didactice din învăţămîntul de cul­tură generală şi din învăţămîntul superior, oameni de ştiinţă, spe­cialişti, precum şi alte persoane cu preocupări în domeniul învăţă­­mîntului. Manualele pentru clasele I—III scoase la concurs se vor elabora în baza programelor şcolare pen­tru clasele I—IV, ediţia 1962. Manualele pentru clasa a VIII-a vor fi elaborate în baza proiecte­lor de programe publicate în cele două volume ale lucrării Şcoala de 8 ani în Republica Populară Romina Manualul Elemente de analiză matematică cl. a XI-a reală se va elabora în baza programei școlare în vigoare la data publicării con­cursului. PP? NUMĂRUL elevilor din clasele I■ I—IV a crescut la 1.566.000, al elevilor din clasele V—VII la 1.063.800, iar al elevilor din şcolile medii la 203.200. Reţeaua şcolilor de cultură generală cu­prinde în acest an cu 205.000 elevi mai mult decit în anul trecut. [R] EDITURA de stat didactică şi pedagogică a tipărit pentru în­­văţămîntul de cultură generală 386 titluri de manuale (tiraj 20.600.000 exemplare), dintre care 224 (1.980.000 exemplare) sunt des­tinate minorităţilor naţionale. Faţă de anul trecut, tirajul manualelor pentru şcolile de cultură generală a sporit cu 12 la sută. ■ MN şcolile profesionale vor învăţa în acest an 141.162 elevi, cu 19.300 mai mulţi decît în anul şcolar trecut. In şcolile tehnice numărul elevilor a crescut la 30.940, sporind cu 3.160 numă­rul elevilor din 1961/1962. Pentru învăţămîntul profesional şi tehnic au fost tipărite în Editura de stat didactică şi pedagogică 168 ma­nuale tehnice, cu un tiraj de peste 800.000 de exemplare, adică cu 35 la sută mai mult faţă de anul şcolar trecut. REK 7.900 de cadre didactice din învăţămîntul de cultură gene­rală au susţinut, în vara acestui an, la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timi­şoara şi Braşov examene pentru definitivarea în învăţămînt. Apro­ximativ 260 de profesori în spe­cialităţi tehnice diverse (ingineri, economişti, agronomi) din şcolile profesionale şi tehnice au promo­vat, de asemeni, examenele de de­finitivat. P­ PENTRU perfecţionarea profe­­*** sională a profesorilor de lim­bile rusă, franceză şi germană. Mi­nisterul învăţămîntului a organizat la Predeal un curs la care au parti­cipat 450 de profesori. Au predat lectori universitari din R.P. Ro­­mînă, U.R.S.S., R.D.G. şi Franţa. 2.000 de cadre didactice care pre­dau limba română, istoria şi geo­grafia R.P. Române în şcolile mi­norităţilor naţionale, au urmat un curs de perfecţionare în domeniul specialităţii respective. „ ANUL acesta au intrat în în­văţămînt, ca profesori, 3.100 de absolvenţi ai institutelor de în­văţămînt superior, cu 2.400 mai mulţi decît în anul şcolar prece­dent. „ PATRU filme didactice noi, pe care şcolile şi le procură gra­tuit de la Arhiva Naţională de filme, au fost realizate pentru noul an şcolar la Studioul Alexan­dru Sahia : Centrale termoelectrice, Oţelul, Coloranţi organici de sin­teză şi Alcoolii. Reţeaua şcolară a fost înzestrată cu încă o sută de aparate portabile de proiecţie cinematografică. Diafilmele noi, printre care Complexul petrochi­mic de pe Valea Trotuşului, vor înlesni cunoaşterea în şcoală a realizărilor economiei noastre so­cialiste.

Next