Contemporanul, iulie-decembrie 1962 (Anul 16, nr. 27-52)
1962-09-14 / nr. 37
î COIILE au fost văruite, cele a căror construcţie a în« * ceput în primăvară sînt acum gata, florile rîd în grădina din faţă, soneriile au fost puse la punct, cataloagele aşteaptă întîia serie de note. Mîine va începe un nou an de şcoală. '"’Tija părintească a partidului şi guvernului se simte pretutindeni. In încheierea procesului de generalizare a învăţămîntului de şapte ani şi trecerea la înfăptuirea şcolii generale de opt ani. In cele peste 5000 de săli de clasă noi. In cele peste 17.400.000 de cărţi care se vor distribui gratuit. In cele 410 şcoli de opt ani, noi, a căror dare în folosinţă va asigura cuprinderea în învăţămîntul general a tuturor elevilor de vîrsta claselor I—VII. In cele 64 de noi şcoli medii de cultură generală. In sfîrşit, în cele aproape 3 milioane — cu peste 200.000 mai mulţi decît anul trecut —de copii şi tineri care, începînd de mîine, vor păşi pragul şcolilor. Fenomenul se încadrează dinamicii întregii noastre vieţi economice şi sociale. Dezvoltarea şcolii merge în pas cu dezvoltarea Industriei, agriculturii, ştiinţei şi culturii, ale căror cerinţe este chemată să le dea răspuns prin pregătirea unui număr tot mai mare de specialişti, prin ridicarea neîntreruptă a nivelului general de cultură al poporului. Moment care marchează începutul unei etape noi de muncă pe ogorul învăţăturii, deschiderea anului şcolar, primii paşi făcuţi în clasa nouă şi curată înaripează gîndurile copiilor şi tinerilor, le dă imbold la muncă stăruitoare în însuşirea cunoştinţelor. Ei au în faţă un viitor luminos, trăiesc şi se formează într-o epocă de mari realizări în ştiinţă, de mari prefaceri sociale, şi nici o piedică nu le stă în calea dezvoltării şi instruirii multilaterale, în aceleaşi realizări ale ştiinţei, în ideile care revoluţionează societatea, cadrele didactice găsesc izvorul nesecat din care-şi pot îmbogăţi cunoştinţele, sursa de inspiraţie în ridicarea continuă a conţinutului lecţiilor, în îmbunătăţirea metodelor de predare. Pentru părintele mai vîrstnic ce-şi conduce cu emoţie copilul pînă în pragul clasei, pentru educatorul din generaţia mai veche, această zi-ntîi de şcoală este nu numai prilej de visare cu ochii şi mintea în viitor, ci şi unul ce evocă amintiri dureroase. Nu sînt atît de îndepărtate, pentru a fi fost cu totul date uitării, vremurile cînd cele cîteva cărţi cu care copilul îşi umplea ghiozdănaşul echivalau cu preţul muncii pe o lună a lucrătorului din fabrică, cînd taxele şcolare erau o oprelişte de netrecut pentru copilul de ţăran, cînd educatorii se găseau la cheremul politicienilor veroşi, iar zeci de mii de copii rămîneau în fiecare an în afara şcolii pentru motivul amar că nu aveau cu ce fi încălţaţi, îmbrăcaţi, hrăniţi. Astăzi, copiii ţării au şcoli şi cărţi, îmbrăcăminte şi hrană din destul, asigurate prin burse de stat, prin creşterea continuă a nivelului de trai al întregului popor. Educatorii — intelectuali legaţi de popor — sunt stimaţi şi preţuiţi. Tuturor, urarea să le fie cu spor munca. .. ÎNCEP ŞCOLILE! O disciplina nouă în şcoala de 8 ani. AGRICULTURA îNCEPÎND cu acest an şcolar, planul de învăţămînt al şcolilor de opt ani din mediul sătesc s-a îmbogăţit cu o nouă disciplină — agricultura. Urmărim cu viu interes dezvoltarea impetuoasă a industriei, ca urmare a politicii partidului in acest domeniu, a dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. Descoperirea şi valorificarea paşnică a energiei atomice, construcţia ingenioaselor maşini electronice, sintezele uimitoare de materiale necunoscute şi alte atîtea realizări care îmbogăţesc în epoca noastră fondul de aur al cuceririlor minţii omeneşti, revoluţionează procesele de producţie, reduc eforturile de muncă, sporind în acelaşi timp productivitatea. Agricultura, ramură de producţie de cea mai mare importanţă, n-a rămas nici ea în afara acestui proces de înnoire. Realizările ştiinţei îşi găsesc aici o tot mai cuprinzătoare valorificare practică. Au fost puse la punct metode noi de selecţie a plantelor şi animalelor. Soiuri de hibrizi de mare productivitate se cultivă pe milioane de hectare. Introducerea pe scară tot mai largă a mijloacelor mecanizate în lucrarea solului a revoluţionat concepţiile despre agrotehnică. Transformarea socialistă a satului, unirea gospodăriilor mici în mari unităţi de producţie agricolă favorizează în cel mai înalt grad valorificarea superioară a solului şi a plantelor, cu ajutorul metodelor ştiinţifice. în acest climat, practica producţiei cere ca ştiinţa să aibă o bază de însuşire şi de aplicare de masă, ca fiecare ţăran colectivist să devină un factor în promovarea metodelor înaintate elaborate de cercetători în laboratoare şi pe cîmpurile experimentale, înfăţişînd, în raportul prezentat la Sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale consacrată încheierii procesului de colectivizare, un nou sistem de pregătire a cadrelor de tehnicieni şi ingineri necesare agriculturii noastre în etapa nouă a dezvoltării ei, tovarăşul Gh. Gheorghiu- Dej a indicat şi căile prin care întreaga ţărănime colectivistă va ajunge să dobîndească pregătirea ştiinţifică în problemele de bază ale producţiei agricole, cursurile agrozootehnice de masă cu durata de trei ani, şi includerea, în planul şcolilor de opt ani de la sate, a obiectului agricultura. Introducerea predării, în clasele V-VIII, a cunoştinţelor agricole reprezintă, aşadar, răspunsul şcolii la cerinţele obiective de a da tineretului sătesc, pe lîngă cunoştinţele de cultură generală, pregătirea necesară înţelegerii bazelor ştiinţifice ale producţiei. Prin predarea noului obiect de învăţămînt, elevii vor primi cunoştinţe teoretice şi practice despre sol şi lucrările lui, despre metodele sporirii fertilităţii solului, despre aplicarea îngrăşămintelor şi combaterea eroziunii solului, despre cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, despre legumicultură, pomicultură şi viticultură, despre creşterea şi îngrijirea animalelor. în ultima clasă a şcolii generale de opt ani, elevii vor dobîndi cunoştinţe despre mecanizarea, electrificarea, chimizarea agriculturii precum şi cunoştinţe despre organizarea întreprinderilor agricole socialiste. Pentru ca acest sistem de cunoştinţe şi deprinderi privind principalele ramuri ale agriculturii să poată fi însuşite de către elevi, în planul de învăţămînt s-au prevăzut cîte 5 ore pe săptămînă la fiecare clasă. O problemă importantă o constituie repartizarea materiei pe ani de studii. Aici s-a ţinut seama atît de caracterul sistematic al ştiinţei agricole, de legătura dintre diferitele ei ramuri ,cît şi de particularităţile de vîrstă ale elevilor, de nivelul pregătirii lor lor la dferite clase şi obiecte de cultură generală, realizîndu-se, pe cît a fost posibil, o corelaţie a studiului agriculturii cu celelalte discipline de învăţămînt. Astfel, la clasa a V-a se va studia agrotehnica şi fitotehnia, prin care elevii primesc cunoştinţe despre sol şi lucrările lui, măsuri privind creşterea fertilităţii solului, precum şi cunoştinţe despre principalele plante agricole şi, în mod deosebit, despre acelea care deţin locul important în economia naţională (cereale şi plante tehnice). S-a avut în vedere ca însuşirea cunoştinţelor despre cultura plantelor să se sprijine pe cunoştinţele dobîndite de elevi la botanică, în clasa a VI-a urmează să se studieze horticultura (legumicultura, pomicultura şi viticultura) care se bazează atît pe cunoştinţele de botanică cît şi pe unele capitole studiate de copii în manualul din clasa anterioară. Studiul zootehniei ridică probleme mai complexe, însuşirea ei necesită cunoştinţe de zoologie şi anatomie, cunoştinţe despre plantele de cultură şi mai ales despre plantele de nutreţ. De aceea, ea şi-a găsit locul în clasa a VlI-a, cînd elevii au un orizont de cunoştinţe mai larg în domeniul biologiei şi se găsesc la vîrsta care le permite înţelegerea proceselor legate de ameliorarea, creşterea, alimentaţia şi îngrijirea animalelor. In acelaşi timp, la această vîrstă elevii pot desfăşura şi lucrările practice legate de cunoştinţele de zootehnie care se predau, în condiţii mult mai bune. In ultimul an al şcolii de opt ani, elevii vor fi iniţiaţi în cunoaşterea problemelor legate de mecanizarea, electrificarea şi chimizarea agriculturii, precum şi în organizarea întreprinderilor agricole socialiste. Se vor preda cunoştinţe despre principalele maşini agricole folosite în diferite lucrări despre construcţia, funcţionarea, folosirea şi îngrijirea acestor maşini. Un loc deosebit în cadrul sistemului de maşini agricole îL ocupă studiul tractorului.- l De asemenea, s-a apreciat că este util ca elevii să cunoască, pe lîngă mecanizare, și celelalte căi ale introducerii progresului tehnic în agricultură cum ar fi electrificarea și chimizarea agriculturii. Pe parcursul claselor V—VII, odată cu studierea problemelor de agrofitotehnie, horticultura şi zootehnie, elevii iau cunoştinţă despre maşinile şi utilajele folosite în diferite munci agricole, despre metodele de ridicare a fertilităţii solului şi sporirea producţiei agricole prin folosirea îngrăşămintelor chimice, despre instalaţii electrice şi folosirea energiei electrice. Totuşi, aceste probleme nu pot fi studiate sistematic şi aprofundat în clasele V—VII, deoarece elevii nu au în aceste clase cunoştinţe suficiente de fizică, chimie, matematică, desen. Tocmai de aceea s-a preconizat ca studiul maşinilor agricole şi al problemelor de electrificare şi chimizare să se facă în mod sistematic la clasa a VIII-a. Programa pentru clasa a VIII-a mai prevede un capitol care se referă la principalele probleme de economie şi organizare a producţiei agriculturii socialiste cum ar fi: statutul model al G.A.C., structura organizatorică a G.A.C., organizarea şi retribuţia muncii, întocmirea planului de producţie, organizarea G.A.C. şi a S.M.T. şi rolul acestora ş.a. Studiul agriculturii, prin însuşi caracterul său aplicativ, şi mai ales prin scopul pe care-l urmăreşte în şcoală, impune realizarea unei strînse legături între teorie şi practică; în acest scop, programele prevăd la fiecare clasă ore pentru predarea cunoştinţelor teoretice şi ore pentru efectuarea lucrărilor practice. Predarea orelor de curs va fi îmbinată organic cu munca practică ce se va desfăşura în cadrul G.A.C. sau G.A.S., elevii participînd, după posibilităţile lor, la toate activităţile ce constituie procesul muncii în agricultură. Raportul dintre cunoştinţele teoretice şi lucrările practice variază de la o clasă la alta, în funcţie de ramura agricolă ce se studiază. De exemplu , la clasa a V-a, cunoştinţele teoretice se vor preda în cîte 3 ore pe săptămînă, iar lucrările practice în cîte 2 ore. O situaţie asemănătoare se prezintă şi la clasa a VI-a. La clasa a ViI-a, în primul trimestru, cunoştinţele teoretice se vor preda în cîte 3 ore pe săptămînă, iar în trimestrele II şi III în cîte 2 ore pe săptămînă. Avînd în vedere caracterul sezonier al muncilor agricole şi faptul că unele lucrări nu se pot efectua în toate perioadele anului, în programele pentru predarea agriculturii s-a prevăzut organizarea unei practici continue de două săptămîni a cîte 5 ore pe zi, timp în care elevii participă efectiv la executarea lucrărilor caracteristice sezonului respectiv din G.A.C. sau G.A.S. Această perioadă de practică a fost stabilită diferenţiat, în funcţie de ramura agriculturii care se studiază în fiecare clasă. Pentru buna desfăşurare a procesului de predare a obiectului agricultura au fost editate manuale (unele sunt încă în curs de editare), s-a realizat materialul didactic ajutător (planşe, diafilme, filme etc), au fost pregătite, prin cursuri speciale în timpul verii, cadre didactice de la acest obiect de însăţămînt. Scopul predării agriculturii în şcolile de opt ani din mediul sătesc este, după cum am spus, să transmită viitorilor colectivişti cunoştinţele de bază ale producţiei agricole. Să mai adăugăm — la cîştigul practic pe care-l va avea agricultura în perspectiva anilor viitori de pe urma acestei noi discipline de învăţămînt — faptul că studiiile despre sol, despre cultivarea plantelor şi despre creşterea animalelor contribuie în modul cel mai activ la formarea concepţiei materialiste despre lume a tineretului. Ing. G. Bîlteanu directorul direcţiei învăţămîntului superior agricol din Ministerul Invăţămîntului Sfîrşit de vacanţă. LIMBA ROMINA, cl. a VI-a (autori: C. Boroianu, E. Iliescu, I. Popescu) 17 OUL manual de limba romî/ \/ pentru clasa a VI-a cu 1_ T prinde două părţi: lecturi literare şi gramatică. Partea de lectură conţine texte selectate din operele scriitorilor noştri clasici şi contemporani, păstrînd, în general, o justă proporţie între lecturile în proză şi versuri, între scriitorii clasici (Eminescu, Creangă, Caragiale) şi cei contemporani (Geo Bogza, V. Em.Golan etc.); multe dintre ele au la sfîrşit o scurtă notă biografică asupra autorului. In cuprinsul îndrumărilor care însoţesc textele pentru lectură, s-au introdus noţiunile de teorie literară (cerute de programă). O atenţie specială s-a acordat lecţiilor de compunere, care caută să îndrume elevii la o muncă independentă. In manual sunt incluse şi lecţii avînd ca temă alcătuirea actelor oficiale (cereri, adeverinţe etc.). Cuvintele mai puţin cunoscute sunt explicate. Gramatica este înfăţişată sistematic. Definiţiile sunt corecte, simple şi clare. Exemplificările, în majoritatea lor, sunt extrase din textele folosite. Ilustrarea manualului s-a făcut prin clişee-fotografii, completată cu două planşe color, plasate la sfîrşit. Noul manual de limba romînă pentru clasa a VI-a este net superior celui vechi. Prof. Al. Costescu ISTORIA ROMINIEI, cl. a VlI-a (autori: D. Almaş, P. Aron, Gh. Georgescu-Buzău) MANUALUL Istoria Romîniei /■ /I (cl. a Vil-a) a fost revizuit IfJ pentru anul şcolar 1962—63, ţinîndu-se seama atît de programă, cît şi de propunerile cadrelor didactice. O atenţie specială s-a acordat accesibilităţii lucrării, majoritatea lecţiilor fiind sistematizate şi INT cincizeci şi mai bine de ani de atunci. In clasa noastră, la liceul din Piteşti, aveam cîţiva colegi — feciori de ţărani din judeţ. Toţi luptau din greu cu sărăcia. Îşi găsiseră locuinţe pe uliţele de margine ale tîrgului, pe la gospodarii strîmtoraţi şi ei, pentru care modesta chirie de cîţiva lei pe lună însemna o mare înlesnire. Afară de asta, băieţii mai dădeau o mină de ajutor în casă, cărînd apă de la cişmeaua din stradă, tăind lemne de foc, rînind zăpada din curte iarna, stropind şi plivind straturile de zarzavat vara, alergînd pînă la băcănie ca să cumpere cine ştie ce lucru mărunt şi aşa mai departe. La căderea nopţii, cînd sfîrşeau aceste corvezi, trudiţi şi cu ochii cîrpiţi de somn, se aşezau să-şi facă lecţiile. De altfel, nici copiii tîrgoveţilor săraci nu duceau o viaţă mai bună. Dintre aceşti colegi chinuiţi de lipsuri şi nevoi, mă urmăreşte mai ales figura patetică a unui băiat de pe valea Vîlsanului. Îl chema Ştefănescu Aurel. Era slăbuţ la trup, tras la faţă şi avea ochii de un albastru deschis, ca floarea de cicoare. Sfios din fire, nu lua parte la discuţii şi mai puţin încă la glume, li plăcea mai mult să asculte, acoperindu-şi îndelungatele tăceri cu un zîmbet de nesfîrşită bunătate. Treptat s-a legat între noi o prietenie strînsă. Am aflat de la el că taică-său murise, iar maicăsa ar fi vrut să-l ţină lîngă dînsa, ca să-i fie de ajutor în lupta cu necazurile de fiecare zi. După multe stăruinţe, Ştefănescu Aurel i-a smuls învoirea să vină la oraş, ca să-şi continue studiile. Intr-o zi, mi-a destăinuit că „lucrează la un aeroplan”. (Aşa se zicea pe atunci; cuvîntul avion a fost încetăţenit mai tîrziu). Am înţeles că Ştefănescu Aurel se afla sub vraja faimei care începuse a se crea în jurul lui Aurel Vlaicu. Acesta nu zburase încă, dar ziarele vorbeau de aparatul pe care îl construia, luptînd din răsputeri cu neîncrederea şi cu indiferenţa politicienilor de la cîrma ţării. Intr-o zi de iarnă, Ştefănescu Aurel v-a chemat la el „acasă”. Pe o uliţă botezată pompos Strada Libertăţii, la capătul de jos al oraşului, către Argeş, era pe vremea aceea o fabrică de tăbăcărie a unui oarecare Marenco. Din ce motive nu ştiu, fabrica nu mai lucra de multă vreme şi căzuse în paragină. Uşile şi ferestrele fuseseră furate şi puse pe foc de sărăcimea din jur. Sub acoperişul spart, îşi făcuseră cuib păsările de noapte. Tencuiala de pe pereţi căzuse, ca mîncată de lepră. Prin pardoseala putregăită creşteau năvalnic smocuri de bălării. In faţa acestei dezolante privelişti, către stradă, rămăsese în picioare căsulia portarului de pe vremuri. O singură încăpere în paiantă. Pereţii, subţiri ca foaia de ceapă, erau reci ca gheaţa. Un ochi de geam spart fusese înlocuit cu un petic de gazetă. Pe sub uşă, omătul spulberat de viscol pătrunsese pînă în mijlocul odăii, desfășurîndu-se într-un superb evantai alb. In vatra rece — nici urmă de foc. Aici locuia Ştefănescu Aurel. Un pat de scînduri, o masă şi un singur scaun — toate înjghebate de el — alcătuiau toată mobila. L-am întrebat cum se descurcă cu mîncarea. Mi-a răspuns că „asta nu e o problemă”. El totdeauna a mîncat puţin. Cît îi trebuie, îi aduce maică-sa, în fiecare lună. Imprumutînd un căluţ de munte de la o rudă mai înstărită şi călărind bărbăteşte, ca toate muntencele, ea cobora pînă la Piteşti cale de aproape o zi, purtînd în desagă ce putea să agonisească din sărăcia ei: o halcă de slănină, o turtă de mălai, ceapă, mere... Cum sosea, îi făcea curăţenie în odaie, smulgea cîteva scînduri din fabrica în ruină, aprindea focul în vatră, îi spăla rufele şi pregătea o fiertură caldă. A doua zi, se scula cu noaptea-n cap, mai făcea un foc straşnic, „ca să ţie", îi dădea sfat să-şi vază de învăţătură şi să nu se înhăiteze cu tot felul de copii răi, cum a auzit ea că s-ar afla pe la oraş. Apoi îi punea cîţiva lei în palmă, îl săruta pe frunte, încăleca şi pornea înapoi la Brădet, satul lor de sub munte. Istorisindu-mi toate acestea, Ştefănescu Aurel avea o uşoară tremurare în glas, iar în ochi o sclipire de lacrimă cu greu stăpîriită. Smulgîndu-se însă din această clipă de înduioşare, a luat un carnet plin cu tot felul de calcule şi cu multe schiţe de desen, ca să-mi explice pe ce s-a întemeiat şi cum a ajuns la alcătuirea maşinii lui de zburat. In pasiunea şi entuziasmul lui, uitase binecunoscuta mea inaptitudine pentru ştiinţele pozitive, începînd cu matematica şi toate celelalte ramuri ale ei. Şi-a adus aminte mai tîrziu şi a început să rîdă: — Mai bine să-ţi arăt aparatul I simplificate (de exemplu lecţiile Dacia în timpul stăpînirii romane, Dacia în timpul migraţiilor ş.a.). In ediţiile anterioare existau trei lecţii privind secolele al XVlI-lea şi al XVlII-lea, foarte greoaie. In actuala ediţie, autorii au elaborat o singură lecţie consacrată dezvoltării Ţărilor Române în secolul al XVII- lea şi începutul secolului al XVIII- lea, care tratează in mod unitar situaţia economică socială si politică. O a doua lecţie cuprinde prima jumătate a secolului al XVlII-lea. Tot într-o singură lecţie este tratată cultura între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea. Lecţia privind Ţările Române în prima jumătate a secolului al XIX- lea a fost completată cu date privind Transilvania, incluzînd şi capitolul asupra mişcării premergătoare revoluţiilor din 1848. A fost revăzută lecţia privind L-a scos dintr-un ungher şi l-a aşezat cu grijă pe masă. Era făcut din foi de şiţă atît de subţiri, cum nu mai văzusem şi nici n-am mai ’ăzut de-atunci încoace, legate intre ele cu o sîrmă foarte subţire. La prima vedere, părea o jucărie de copii, dar ceva mai mare şi mult mai complicată. Am ieşit în curte, ca să-l experimentăm. Ţinîndu-l de o sfoară, Ştefănescu Aurel a pornit cu el în goană, pînă cînd elicea, făcută din hîrtie pergament, a început să se învîrtească vertiginos, ridicînd aparatul în sus şi cerînd zbor liber. Atunci, Ştefănescu Aurel a slobozit sfoara şi aparatul a parcurs cîţiva metri, cumpănindu-se bine pe aripi, în suflarea năpraznică a viforului şi aterizînd lin pe omătul care se aşternuse în strat înalt. — Vrei să-l fac să vină înapoi ? — m-a întrebat inventatorul, şi răsucind cîrma într-o parte, a repetat experiența. Aparatul a descris o curbă largă, înclinîndu-se într-o parte, şi a coborît la picioarele noastre. Ştefănescu Aurel voia să mai facă o demonstraţie, dar pieptul lui îngust şi slăbuţ s-a cutremurat într-o tuse rea, al cărei hîrîit sec îl mai auzisem şi altă dată, iar în umerii obrajilor i-au apărut două pete roşii. L-am oprit cu blîndeţe şi ne-am întors în căsulia rece ca o gheţărie. In toamna următoare, Ştefănescu Aurel nu a mai venit la liceu. Boala îl ţintuise în cocioaba părintească din satul de sub munte. Cam pe atunci a zburat la Bucureşti aviatorul francez Blériot, care trecuse Canalul Minerii, mare performanţă pentru vremea aceea, şi Aurel Vlaicu al nostru, care — luptînd din greu cu lipsa de înţelegere a politicienilor de la cîrma ţării — izbutise să-şi înjghebe aparatul lui. Ştefănescu Aurel nu s-a mai putut bucura de aceste izbînzi. Cu plămînii găuriţi de tuberculoză, îşi dăduse sufletul în braţele maică-si. Nu vreau să spun că băiatul acesta inventase un nou tip de avion. La cei cincisprezece ani ai lui, fără pregătirea necesară şi lucrînd cu mijloacele cele mai rudimentare, nici nu putea s-o facă. Sînt încredinţat însă că el avea pasiunea şi scînteia care îi marchează pe aleşi. După cum ştiu, de asemenea, că n-a fost un exemplar unic şi tocmai de aceea i-am evocat amintirea. Ca el au fost — de-a lungul anilor şi pe tot întinsul ţării — nenumăraţi alţii. Fiecare se afirma într-o direcţie sau alta. Cei mai mulţi cădeau doborîţi în lupta cu mizeria. Cei foarte puţini, care ajungeau pînă la limanul diplomei universitare, se întorceau în oraşele lor de provincie — profesori, medici, ingineri etc. — elemente foarte utile societăţii, dar care nu aveau posibilitatea să dea întreaga măsură a însuşirilor şi a valorii lor. ★ RĂSCOLIND aceste triste aduceri-aminte, mă întorc cu gindul către copiii de astăzi. I-am văzut în fiecare vară pe străzile Bucureştiului, în grupuri voioase, sub îndrumarea profesorilor, vizitînd muzee, fabrici, parcuri. In trenuri sau în confortabile autocare, i-am văzut cutreierînd ţara, pe care noi, la vîrsta lor, o cunoşteam numai din slova uscată a cărţii de geografie. I-am văzut în restaurante, stînd la masă şi discutînd cu gravitate despre locurile pe unde umblaseră. Alţii îşi petrec vacanţele în tabere bine organizate, pe litoral sau sub cetina munţilor. Toamna, cînd se întorc la şcoală cu plămînii aerisiţi şi cu mintea odihnită şi îmbogăţită de atîtea cunoştinţe noi, îi aşteaptă marile înlesniri acordate din plin de regimul socialist, în primii ani de învăţătură manuale gratuite, apoi cămine, internate şi burse. Invăţămîntul superior, care în trecut era aproape inaccesibil copiilor nevoiaşi, e pus acum la îndemîna tuturor. Nu li se cere decît un singur lucru: să muncească. Tudor Teodorescu-Branisco Rommia la smrşitul primului razpot mondial. Crearea P.C.R. Unele probleme (tratatele de pace, consecinţele războiului) au fost eliminate, întrucît ele erau expuse şi în lecţia anterioară. Lecţia privind transformarea socialistă a agriculturii a fost revăzută în lumina ultimelor documente de partid, iar cea referitoare la Congresul al IlI-lea al P.M.R. a fost lărgită şi îmbogăţită, fiind intitulată Ţara noastră pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialismului. Faţă de ediţia anterioară, sub aspect metodic, manualul a fost simplificat. Unele lecţii care tratează orînduirea capitalistă mai prezintă însă deficiente stilistice care pot da naștere la confuzii. Prof. V. Mateescu ECONOMIE POLITICA, cl. a X-a (autori : C. Golfitescu, A. Negucioiu, N. Goldhamer) EDIȚIA actuală a manualului de economie politică a fost r completată și actualizată în lumina documentelor Congresului al XXII-lea al P.C.U.S. si a ultimelor documente de partid si de stat din tara noastră Cele mai importante modificări s-au efectuat la femeie pnima etapa a trem a crizei generale a capitalismului, perioada de trecere de la capitalism la socialism, victoria socialismului în R.P. Romînă, relaţiile agrare în socialism, sistemul mondial socialist şi trecerea treptată de la socialism la comunism. Datele statistice au fost împrospătate. De asemenea, s-au eliminat unele scheme şi grafice depăşite, iar altele au fost refăcute ; au fost introduse grafice noi pentru secţiunea a lI-a a manualului (economia socialistă), îndeosebi pentru tema privind trecerea treptată de la socialism la comunism. Pe alocuri, textul manualului a fost simplificat; s-au făcut numeroase precizări şi intervenţii stilistice, eliminînduse unele freze greu accesibile sau insuficient de clare. In actuala ediţie manualul cuprinde noţiuni noi în legătură cu capitalul comercial şi capitalul de împrumut. Volumul manualului a crescut însă, unele probleme privind etapa a treia a crizei generale a capitatismului călătind o extindere prea mare. Socotim că manualul încă nu-i îndeajuns de accesibil, iar o serie de formulări rămîn greoaie. D. Guranda STEFANESCU AUREL Şcoala ESJ IN vederea asigurării învăţămîntului de cultură generală cu manuale de un bun nivel calitativ din punct de vedere ideologic, ştiinţific, pedagogic şi artistic-literar, Ministerul învăţămintului a instituit, prin Editura Didactică şi Pedagogică, concursul pentru elaborarea următoarelor manuale şcolare : Limba romina (citire şi gramatică) cl. a II-a; Limba română (citire şi gramatică) cl. a IlI-a ; Aritmetica cl. a I-a ; Aritmetica cl. a II-a; Limba romina (Citire şi gramatică) cl. a VIII-a ; Geometria cl. a VIII-a; Algebra cl. a VIII-a ; Fizica cl. a VIII-a ; Chimia cl. a VIII-a ; Elemente de analiză matematică cl. a XI-a reală. La concurs pot participa cadre didactice din învăţămîntul de cultură generală şi din învăţămîntul superior, oameni de ştiinţă, specialişti, precum şi alte persoane cu preocupări în domeniul învăţămîntului. Manualele pentru clasele I—III scoase la concurs se vor elabora în baza programelor şcolare pentru clasele I—IV, ediţia 1962. Manualele pentru clasa a VIII-a vor fi elaborate în baza proiectelor de programe publicate în cele două volume ale lucrării Şcoala de 8 ani în Republica Populară Romina Manualul Elemente de analiză matematică cl. a XI-a reală se va elabora în baza programei școlare în vigoare la data publicării concursului. PP? NUMĂRUL elevilor din clasele I■ I—IV a crescut la 1.566.000, al elevilor din clasele V—VII la 1.063.800, iar al elevilor din şcolile medii la 203.200. Reţeaua şcolilor de cultură generală cuprinde în acest an cu 205.000 elevi mai mult decit în anul trecut. [R] EDITURA de stat didactică şi pedagogică a tipărit pentru învăţămîntul de cultură generală 386 titluri de manuale (tiraj 20.600.000 exemplare), dintre care 224 (1.980.000 exemplare) sunt destinate minorităţilor naţionale. Faţă de anul trecut, tirajul manualelor pentru şcolile de cultură generală a sporit cu 12 la sută. ■ MN şcolile profesionale vor învăţa în acest an 141.162 elevi, cu 19.300 mai mulţi decît în anul şcolar trecut. In şcolile tehnice numărul elevilor a crescut la 30.940, sporind cu 3.160 numărul elevilor din 1961/1962. Pentru învăţămîntul profesional şi tehnic au fost tipărite în Editura de stat didactică şi pedagogică 168 manuale tehnice, cu un tiraj de peste 800.000 de exemplare, adică cu 35 la sută mai mult faţă de anul şcolar trecut. REK 7.900 de cadre didactice din învăţămîntul de cultură generală au susţinut, în vara acestui an, la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Braşov examene pentru definitivarea în învăţămînt. Aproximativ 260 de profesori în specialităţi tehnice diverse (ingineri, economişti, agronomi) din şcolile profesionale şi tehnice au promovat, de asemeni, examenele de definitivat. P PENTRU perfecţionarea profe*** sională a profesorilor de limbile rusă, franceză şi germană. Ministerul învăţămîntului a organizat la Predeal un curs la care au participat 450 de profesori. Au predat lectori universitari din R.P. Romînă, U.R.S.S., R.D.G. şi Franţa. 2.000 de cadre didactice care predau limba română, istoria şi geografia R.P. Române în şcolile minorităţilor naţionale, au urmat un curs de perfecţionare în domeniul specialităţii respective. „ ANUL acesta au intrat în învăţămînt, ca profesori, 3.100 de absolvenţi ai institutelor de învăţămînt superior, cu 2.400 mai mulţi decît în anul şcolar precedent. „ PATRU filme didactice noi, pe care şcolile şi le procură gratuit de la Arhiva Naţională de filme, au fost realizate pentru noul an şcolar la Studioul Alexandru Sahia : Centrale termoelectrice, Oţelul, Coloranţi organici de sinteză şi Alcoolii. Reţeaua şcolară a fost înzestrată cu încă o sută de aparate portabile de proiecţie cinematografică. Diafilmele noi, printre care Complexul petrochimic de pe Valea Trotuşului, vor înlesni cunoaşterea în şcoală a realizărilor economiei noastre socialiste.