Contemporanul, iulie-decembrie 1976 (nr. 27-53)
1976-10-08 / nr. 41
ULTURA ŞI EDUCAŢIE în sectorul 8 al Capitalei Ce oferă tineretului casele de cultură? Casele de cultură, cluburile, căminele culturale, bibliotecile iţi vor întocmi programe de activitate corespunzător condiţiilor şi cerinţelor specifice locale, asigurînd îmbinarea cit mai armonioasă a activităţii productive a oamenilor cu viaţa cultural-artistică, petrecerea plăcută şi educativă a timpului liber. Un accent deosebit se va pune pe acţiunile care se adresează direct tineretului. (Din PROGRAMUL DE MASURI pentru aplicarea hotăriilor Congresului al XI-lea al partidului şi ale Congresului educatei politice şi al culturii socialiste) In investigaţiile noastre întreprinse in sectorul 8 al Capitalei, am plecat de la o întrebare pe care o considerăm esenţială : Ce oferă Casa de cultură şi „Moder-Club“-ul - instituţiile vizitate generaţiei tinere ? UTEM să afirmăm că * avem un public numeros — ne spune Vasile Felea, directorul Casei de cultură — iar tinerii reprezintă un procent însemnat în rîrrdul participanţilor la activităţile educative şi artistice. Credem că am devenit, în mare măsură, o instituţie populară“. Urmărind să asigure ridicarea nivelului politico-ideologic al oamenilor, cultivarea spiritului revoluţionar, a patriotismului, în programul aşezămîntului au fost înscrise manifestări educative cu caracter permanent. Am nota, în primul rînd, suita de informări privind politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, susţinute de persoane competente, suită care, trebuie totuşi să observăm, nu are încă o cursivitate satisfăcătoare. „Am dori să audiem mai multe conferinţe, formă educativă pe care, personal, o socotesc eficientă. Probabil organizatorii se tem că ele constituie o modalitate nu prea atrăgătoare de dezbatere. Adevărul este că temele sunt interesante şi, dacă uneori publicul nu este foarte receptiv, vina o poartă acei conferenţiari pedanţi, preocupaţi doar să-şi citească paginile aduse de acasă, în loc să declanşeze un dialog viu cu publicul“ (George Benchescu, student). Adăugăm că, pentru Îmbunătăţirea programului, ar putea fi iniţiate simpozioane, prilejuri pentru ca înşişi tinerii să prezinte puncte de vedere interesante şi să-şi completeze orizontul de cunoaştere şi înţelegere. Sunt, de altfel, citeva experienţe remarcabile, între care se situează întilnirile lunare de la licenie-Club, unde tinerii abia intraţi pe poarta uzinelor capătă lămuriri privind profesiunea aleasâ, sunt informaţi în legătură cu legislaţia muncii şi, totodată, se cunosc reciproc, discută despre viaţă şi societate. De reţinut şi faptul că, totdeauna, cu ocazia serilor cultural-distractive se organizează concursuri pe diferite teme, întâlniri cu personalităţi marcante ale vieţii culturale, social-politice şi economice, proiecţii de filme documentare şi informări ce urmăresc educarea civică şi morală a participanţilor. Totuşi, deşi directorul Casei de cultură ne-a declarat că tinerii vin intr-un număr mare la manifestările educative, nu putem să trecem cu vederea „acalmia estivală“, care se cam prelungeşte. Ideea că vara este un anotimp mai puţin prielnic acţiunilor educative a dăunat, înainte de toate, continuităţii în activitatea unor cercuri de creaţie, cit şi a formaţiilor artistice ai căror membri sunt, in mare parte, tineri. Astfel, activitatea prezentă a echipei de teatru este nesatisfăcătoare. Repertoriul nu este suficient de consolidat, incit să se garanteze susţinerea unor stagiuni la sediu sau în întreprinderi. Cu toate că unele spectacole au fost onorabileca piesele Convorbirile tovarăşului Alexandru de Solomon şi Centrala telefonică de Iosif Naghiu), de aproape o lună formaţia (care cuprinde actori înzestraţi — Valentin Pricob, mecanic, D. Gaidargioglu, electrician, Doina Dobre, casieră, Gina Mihai, elevă) „vegetează“, excepting prezentarea unor montaje muzical-literare. Programul „Modern Club“ului lasă, totuşi, o impresie apăsătoare de monotonie. Cel puţin in luna august, aproape în proporţie de 50 la sută, se află notate aici serile cultural-distractive, cu timide încercări de a le înviora prin intercalarea unor concursuri (Mozaic geografic) şi recenzii (O carte pe săptămînă). Concluzia ? Un club al tineretului cu un hiatus regretabil în activitatea cercurilor şi formaţiilor artistice, avînd ca motivaţie acelaşi refren despre... scăderea interesului publicului pe timpul verii, cu repercusiuni pînă în... toamnă. De fapt, nu se cunoaşte de către factorii responsabili un element esenţial. Pentru atragerea tineretului în sfera educativă, programele de manifestări trebuie să fie unitare, să urmărească evidenţierea calităţilor proprii ale tinerei generaţii : elanul creator, propensiunea spre nou dorinţa de a şti. Ce se întîmplă însă în realitate ? Dezbaterile, informările politice, discuţiile pe diverse teme socialeconomice (exceptînd consultaţiile juridice din cadrul Clubului „Civitas“) n-au deocamdată regularitatea necesară, brigăzile ştiinţifice nu şi-au regăsit cadenţa, la cercurile de creaţie şi aplicative nu s-au încheiat încă înscrierile... Dacă distanţa fizică dintre aşezămintele la care ne-am referit este destul de mică, faptul acesta nu contribuie cu nimic la realizarea unei colaborări între cele două instituţii, cooperare menită să evite anumite paralelisme. O analiză serioasă, eventual la aceeaşi masă, ar reliefa că ambele lăcaşe au disponibilităţi demne de luat în seamă, oricum puţin dezvăluite pînă acum. Sondarea mai atentă a realităţii, impunerea unui stil de acţiune mai eficient vor conduce, negreşit, la imprimarea unui suflu înnoitor în toate activităţile dedicate tineretului, tuturor oamenilor muncii, la crearea unui climat şi mai propice promovării artei şi culturii socialiste, adîncirii procesului de educaţie comunistă a maselor. Dumitru NICU Creaţia plastică ţărănească Sculptură (Sudul Transilvaniei) SCENA Sub semnul permanenţei istoriei pRIN seriozitatea pregătirii — Trei premiere româneşti absolute cu piese clasice şi contemporane —, prin rezonanţa culturală amplificată de înscrierea „zilelor teatrului“ în cadrul manifestărilor prilejuite de Decada culturii la Botoşani, prin larga participare a publicului local dar şi a numeroşi oameni de teatru — istorici, critici, actori, regizori — din Capitală şi din alte oraşe ale ţării, deschiderea stagiunii la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani a dobîndit semnificaţia unui gong inaugural pentru stagiunea teatrală a întregii ţări. O stagiune care se deschide în mod evident sub semnul angajării ferme a teatrului, a tuturor artiştilor, de a contribui activ, cu întreaga capacitate creatoare, prin mijloacele specifice ale artei scenice, la educarea revoluţionară, patriotică a tuturor cetăţenilor, în spiritul hotărârilor Congresului al XI-lea al partidului, ale Congresului educaţiei politice şi al culturii socialiste. O stagiune care se deschide sub semnul pregătirilor pentru participarea teatrului, a slujitorilor săi, la marile momente politice, aniversări ale anului viitor — 1907, 1877, 1947 — şi la primul Festival naţional al educaţiei şi culturii socialiste. O stagiune care va marca, fără îndoială, mai mult decit oricare alta, contribuţia Teatrului la integrarea istoriei în contemporaneitate, temelie spirituală a construcţiei lucide, conştiente, a viitorului. Acestea au fost şi gindurile care au prezidat colocviul organizat de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă Botoşani şi Teatrul „Mihai Eminescu“ în colaborare cu A.T .. O idee dominantă, atît în referatele prezentate cit şi în discuţiile care le-au urmat, a fost aceea a poziţiei contemporane în interpretarea scenică a istoriei, fie că e vorba de piese clasice, fie de lucrările unor autori de azi. Concepţia filozofică a dramaturgului, a regizorului este hotărîtoare pentru înţelegerea sensului obiectiv adine al faptelor, al personalităţilor istorice, folosind, bineînţeles, şi rezultatele cele mai recente ale cercetărilor istorice Un argument pozitiv in această direcţie aduce chiar piesa lui Virgil Stoenescu Alexandru Lăpuşneanu, reprezentată în deschiderea stagiunii de Teatrul „Mihai Eminescu“, în regia lui Constantin Dinischiotu. Construită declarat pe baza nuvelei omonime a lui C. Negruzzi, piesa urmează aparent exact firul acţiunii acesteia, cele patru tablouri ale lucrării dramatice constituindu-se în jurul motto-urilor bine cunoscute. Dar dramaturgul s-a îndepărtat cu bună ştiinţă de sensurile nuvelei clasice — şi de cele ale cronicii lui Grigore Ureche, sursă principală a viziunii unilaterale a nuvelei — încercînd să se apropie mai mult de adevărul istoric obiectiv, căutînd totodată motivaţii umane, psihologice, morale, actelor şi destinului personajului principal. Alexandru Lăpuşneanu nu mai este aici — cum n-a fost nici în istorie — domnitorul crud, setos de singe, gata să ucidă în masă boierii numai din ambiţia de a-şi început de stagiune la Botoşani manifesta puterea şi din plăcerea sadică de a ucide. Gestul lui e dictat de atitudinea ostilă a boierilor, grijulii faţă de, propria avere şi putere. In piesa lui Virgil Stoenescu, Lăpuşneanu e un însingurat, un om care caută dragostea oamenilor şi găseşte ura lor, un domnitor care încearcă să afle adevărul, din gura oamenilor din popor, dar care nu iubeşte adevărul cînd îi este potrivnic, un om care încearcă să-şi învingă propria „faimă“, faima de om crud, dar nu izbuteşte decit s-o întărească. Dramaturgul a creat două personaje interesante, ieşind din cadrul nuvelelei lui Negruzzi : Scutierul, un fel de alter -ego al lui Lăpuşneanu, comentator şi critic lucid al faptelor acestuia (interpretat inteligent şi nuanţat de tînărul actor Victor Nicolae) şi Bătrina, un fel de voce a poporului (Silvia Brădescu, sobră şi simplă) care apare în momente esenţiale pentru a defini poziţiile. Astfel, sensurile istorice şi umane se îmbogăţesc, se amplifică. Şi totuşi, rămînînd încorsetat în structura nuvelei, dramaturgul s-a oprit la jumătatea drumului spre afirmarea unei poziţii noi, pâstrînd în piesă elemente care contrazic flagrant adevărul istoric (destinul lui Motoc, de pildă) sau lăsînd neprecizate unele motivări istorice ale actelor eroului. Cu o regie corectă, care a căutat să pună In valoare ideile noi ale textului — într-un mod cam ilustrativ, punînd prea mult actorii să vorbească cu fața la public, dar construind bine momentele dramatice —, beneficiind de participarea lui Constantin Codrescu în rolul principal — o interpretase viguroasă și interiorizată, punind accentul pe sensul uman al personajului, dar umbrită pe alocuri de unele neglijenţe de dicţie, — în decorul simplu, funcţional, creat de Constantin Russu şi costumele Măriei Bortnovschi, cu contribuţia celorlalţi interpreţi din care am mai reţinut pe Cazimir Tanase, Doru Buzea, Ildi Codrescu — spectacolul reprezintă un meritoriu act de valorificare a dramei istorice şi un bun început de stagiune pentru Teatrul „Mihai Eminescu". Nu acelaşi lucru, din păcate, se poate spune despre spectacolul cu piesa „de actualitate“ Unde eşti mamă ? (N-au îngheţat blidunelele) de Ion Bădărău, a cărei prezenţă pe scenă, la acest început de stagiune, nu se poate explica decât printr-o eclipsă de exigenţă din partea teatrului. Nu se pot nega bunele intenţii ale autorului, dar acestea nu sunt deajuns pentru realizarea artistică a unei lucrări dramatice. Amestecul de sentimental cotidian şi referinţe La simboluri antice (Clitemnestra, Electra), lipsa unei structuri coerente, a unei idei dominante clare, a unor personaje vertebrate s-au răsfrint şi asupra spectacolului pus în scenă de Ion Olteanu, surprinzător de neasemănător cu regizorul exigent şi profesional pe care-l cunoaştem. Regizor pe care l-am recunoscut, din fericire, reîntîlnindu-i cu plăcere simţul poetic, rigoarea, gîndirea concentrată şi capacitatea de a realiza o „regie interioară“ în mica bijuterie care este Emmi de Mihai Eminescu. Ion Olteanu a găsit o formulă de spectacol care să se potrivească acestui text, frântură de operă dramatică a unui geniu poetic, îndrumind actorii să trăiască intens rolurile într-o nemişcare aproape totală, concentraţi asupra cuvîntului, ideii, emoţiei. O adevărată descoperire : tînăra actriţă Cristina Radu, impresionantă prin capacitatea de a trăi și a comunica poezia sentimentului. Histrion, adaptarea lui Mihai Eminescu după o obscură lucrare de G. Ierwitz, a completat în mod fericit acest spectacol care înseamnă încă un pas spre deplina restituire către publicul contemporan a operei eminesciene, act de cultură în care Teatrul „Mihai Eminescu“ s-a angajat cu convingere şi cu succes de doi ani încoace. Inegal în lucrările prezentate, merituos în spiritul său şi in bună parte din rezultate, începutul de stagiune al teatrului botoşănean este de bun augur. Margareta BĂRBUŢĂ Contemporanul 8 PROCURE Obligaţii locative • — TREBUIE să înlocuiesc nişte elemente la calorifer. S-a defectat. Dar nu este singura amenajare pe care vreau să o fac in apartamentul în care stau. Locuinţa este proprietate de stat. Lămureşte-mă, te rog , ce obligaţii cad in sarcina mea şi care sunt cele ce revin proprietarului ? — Obligaţiile organizaţiilor de stat care închiriază ca şi ale chiriaşilor în legătură cu întreţinerea şi repararea fondului locativ de stat cu destinaţia de locuinţă sunt stabilite in art. 47—49 din Legea nr. 5/1973. — Am citit legea, dar mi s-a părut că termenii ei sunt prea sintetici ; de altfel, şi răspunsul tău este prea... profesional. — De regulă, potrivit legii tot ceea ce se referă la repararea şi înlocuirea elementelor de construcţie şi instalaţii din exteriorul clădirii, sau a elementelor de instalaţii aferente clădirii priveşte pe proprietar, iar tot ceea ce se referă la întreţinerea şi repararea elementelor de construcţii şi instalaţii din interiorul locuinţei revine chiriaşului. Ţinindu-se seama însă că delimitarea precisă a acestor obligaţii este deosebit de importantă pentru buna întreţinere a fondului nostru locativ de stat cit şi pentru existenţa unor raporturi foarte limpezi între proprietar şi chiriaş, a fost elaborată — în dezvoltarea legii — o hotărâre a Consiliului de Miniştri, nr. 880/1973, care în anexa nr. 3 conţine o enumerare, cit se poate de detaliată a obligaţiilor pe care le au cele două subiecte ale contractului de închiriere, în legătură cu prima parte a întrebării pe care mi-ai pus-o — adică, dacă înlocuirea parţială a radiatoarelor îţi revine sau nu — ea este rezolvată de textul anexei la care m-am referit. Da, îţi revine ţie. în schimb, dacă s-ar fi defectat instalaţia centrală de încălzire a clădirii, reparaţia ei ar fi fost obligaţia proprietarului. — Şi dacă proprietarul nu acţionează, adică nu aduce la Îndeplinire sarcinile ce-i revin ? — în principiu, suprafaţa locativă închiriată trebuie să se predea chiriaşului în stare normală de folosinţă. Aşa spune legea. Dacă proprietarul, fără temei legal, nu-şi îndeplineşte obligaţiile sale cu privire la întreţinerea şi repararea clădirii închiriate, lucrările necesare pot fi executate de chiriaş în contul proprietarului, după prealabila lui încunoştinţare. N-am răspuns insă la partea a doua a întrebării tale. In privinţa amenajărilor pe care vrei să le faci pentru sporirea confortului apartamentului (un anume parchet, faianţă la baie şi bucătărie, un sistem special de iluminare sau chiar instalarea caloriferului și, sigur, exemplele nu se opresc aici), practica judiciară a statuat că valoarea lor nu se poate recupera de la proprietar dacă acesta n-a fost de acord cu efectuarea lor. Bineînțeles că nici nu va putea să pretindă o chirie majorată pentru un spor de confort pe care chiriaşul l-a realizat pe cheltuiala lui. în cazul în care proprietarul şi-a dat însă autorizaţia prealabilă pentru asemenea lucrări, el se va putea înţelege cu chiriaşul , fie în sensul de a-i plăti valoarea lucrărilor, cu obligaţia pentru chiriaş de a-i plăti chiria majorată, fie în sensul de a suporta chiriaşul cheltuielile respective, cu dreptul acestuia de a le reţine din chiria majorată. Dar mai aştept o întrebare. — Care ? — Ce măsuri se pot lua împotriva acelora ce nu îngrijesc fondul locativ. Articolul 24 din Legea nr. 5/1973 prevede că în situaţia în care chiriaşii pricinuiesc însemnate stricăciuni locuinţei sau chiar clădirii în care locuinţa este situată, instalaţiilor şi accesoriilor acestora, precum şi oricăror altor bunuri aferente lor sau dacă înstrăinează fără drept părţi ale acestora, pierd dreptul de folosinţă asupra locuinţei şi pot fi evacuaţi pe cale judecătorească fără atribuirea altei suprafeţe locative. Sanda GHIMPU