Convieţuirea, 1999-2000 (Anul 3, nr. 4 - Anul 4, nr. 1)

ANUL EMINESCU

98 ANUL EMINESCU Debuturile lui Eminescu în Ungaria Dr. Farkas Jenő Budapesta Monografiile consacrate vieţii şi operei poetului, semnate fie de George Călinescu, fie de cercetătorii ultimelor trei-patru decenii prezintă prea succint adevărata dimensiune a debutului poetului şi publicistului Eminescu în revistele româneşti din Ungaria­, care a fost o constantă deloc neglijabilă în evoluţia spirituală a poetului şi a publicistului Eminescu. Momente importante din viaţa lui Eminescu se leagă strîns de capitala Ungariei: debutul său poetic la Pesta (De-aş avea...) sau un ultim ciclu de şapte poezii ( S-a dus amorul..., Cinci amintirile, Adio, Ce e amorul, Pe Ungă plopii fără soţ, Şi dacă... Din noapte a­ oferit spre publicare lui Iosif Vulcan la o şedinţă a Junimii din vara anului 1883 şi apărute în Familia începînd cu numărul 17/1883. Debutul său publicistic (în ziare ca Umoristul, Albina, Federaţiunea), “războiul” său permanent cu redactorii ziarului Pester Lloyd (ziar liberal de limbă germană între anii 1854-1944 din Budapesta) este strîns legat de presa românească din Ungaria. Originile sale ardeleneşti, debut literar şi publicistic în capitala Ungariei şi receptarea în maghiară cu totul excepţională a operei poetului naţional al românilor fac din Eminescu un scriitor şi publicist ce îşi are un loc distinct în istoria şi critica literară maghiară, precum şi în politologia noastră din ultima vreme (vezi studiile lui Molnár Gusztáv2). Departe de mine să “ungurizez” începuturile literare şi publicistice ale poetului naţional, aşa cum îmi repoşase C. Stănescu de la Adevărul că am dorit să găsesc surse maghiare ale literaturii române scriind despre importanţa Tipografiei Universităţii de la Buda, la care s-au publicat lucrări importante pentru cultura românească.3 Dintre istoricii şi scriitorii români ai secolului al XIX-lea un număr redus de intelectuali români, printre care Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Mihai Eminescu, a înţeles impactul factorului politic unguresc asupra orientării politicii principatelor, iar pe urmă a statului român, Bălcescu şi Bolliac au reacţionat conform unui liberalism de tip occidental (chiar dacă Bolliac va promova mai tîrziu idei „autohtonizante”­­ pentru a folosi un eufemism). Aş numi acest spirit reacţia încrincenată a gindirii politice româneşti la factorul maghiar. Mai bine de un veac şi jumătate se pune necesitatea clarificării poziţiei românilor faţă de Ungaria. Începînd cu revoluţia din 1848/49 această problemă devine o obsesie. Odată constituită în stat, România (1859) trebuia să-şi clarifice poziţiile privind problema românilor din Transilvania şi din Ungaria, prin urmare relaţiile sale cu Monarhia Austro-Ungară. Printre gînditorii români tînărul Eminescu al anilor 1870 a fost cel mai radical şi mai agresiv în această operă de precizare de poziţii. Aş vrea să accentuez că există, de asemenea, o reacţie încrincenată a gindirii politice maghiare la factorul românesc, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi mai accentuat în perioada de după Trianon.4

Next