Convieţuirea, 2018 (Seria a doua - Anul 5, nr. 1)

Studierea operei lui Ion Luca caragiale în gimnaziu la secţia română şi la secţia maghiară

STUDIEREA OPEREI LUI ION LUCA CARAGIALE ÎN GIMNAZIU LA SECŢIA ROMÂNĂ ŞI LA SECŢIA MAGHIARĂ Mariana Mureşan, Liceul Teoretic „Kemény János”, Topliţa Unul dintre cei mai importanţi scriitori satirici şi dramaturgi ai literaturii române, I.L.Caragiale, s-a născut la data de 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, astăzi numit Ion Luca Caragiale, din judeţul Prahova, ca fiu al lui Luca şi al Ecaterinei Caragiale. Primele clase le urmează la Ploieşti, la Şcoala Domnească, păstrând o pioasă amintire învăţătorului Basil Dragoşescu, de la care a învăţat întâia dată tainele gramaticii şi respectul pentru limba românească. După anul 1870, timp de câţiva ani, preocupările lui Caragiale se aseamnănă cu ale marelui său contemporan şi prieten de mai târziu, Mihai Eminescu: în anul 1870 Caragiale este copist la Tribunalul Prahova, iar un an mai târziu este sufleul şi copist al Teatrului Naţional din Bucureşti1. Anul 1873 este deosebit de important în evoluţia lui Caragiale, deoarece acum dă prima probă a înclinaţiilor sale satirice, debutând în revista umoristică „Ghimpele”, cu articole şi note de polemică ascuţite, în care atacă cu fronda juvenilă printre alţii pe Maiorescu şi pe Macedonski. Anul 1884 trebuie reţinut ca dată memorabilă, deoarece în acest an apare capodopera dramaturgiei literaturii române clasice, comedia „O scrisoare pierdută”1­2. La cei 32 de ani, Ion Luca Caragiale oferise literaturii române mai multe opere literare, şi anume : „O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” şi „O scrisoare pierdută”, în perioada anilor 1888-1889, Caragiale ocupă funcţia de director general al teatrelor însă relaţiile cu Junimea şi cu Titu Maiorecu încep să se răcească, iar Caragiale începe să devină, pentru liberali şi conservatori, deopotrivă, un scriitor dificil şi incomod. în anul 1901 apare volumul „Momente şi schiţe”, şi tot atunci are loc cunoscuta acuzaţie de plagiat adusă de Caion Al. Ionescu, publicist mediocru, necinstit şi amator de scandaluri, înfierat în fulminanta pledoarie a lui Delavrancea, în anul 1904, beneficiind de o moştenire considerabilă, Caragiale pleacă la Berlin, unde se va stabili până la moarte. Plecarea lui din ţară nu trebuie privită cu superficialitate, ca fiind un simplu rezultat al unei 1 I.L.Caragiale, op. cit., p.81 2 Paul Zarifopol, Introducere la I.L.Caragiale.Opere,vol. 1,Editura Minerva,București.­p. 67

Next