Convorbiri Literare, 1895 (Anul 29, nr. 1-12)
1895-06-01 / nr. 6
literatura română şi să o comparăm cu scriitorii noştri recunoscuţi de orice Român. Eminescu a exprimat în poesiile sale lirice ideile filosofice şi stările de sentiment ale unui mic număr din publicul nostru, foarte mic, căci doar nu orice om, care ştie să citească, e în stare să-l înţeleagă, şi dacă numărul admiratorilor lui Eminescu se pare mare, efectul modei nu trebue uitat—şi apoi e aşa de măgulitor să crezi că poţi înţelege idei şi sentimente, de a cărora profunditate auzi vorbindu-se! După cum Eminescu e cel mai mare poet al nostru, aşa e Ion Creangă primul presator, şi subiectele sale sunt toate, tocmai contrar lui Eminescu, luate din viaţa ţărănească, exclusiv ţărănească, idei şi sentimente simple pe care oricine e în stare să le înţeleagă. Avem apoi pe dramaturgul Caragiale, poetul orăşenilor şi mitocanilor. Aşadar aceşti trei mari scriitori au presentat poporul nostru aproape sub toate feţele. Cu care din aceştia seamănă scriitoarea noastră ? Nu mai rămâne îndoială, că cu cel din urmă. O deosebire însă va lovi pe oricine. Se ştie că, după teoriile literare şi artistice ale maestrului Gherea, adoptate de toţi prietenii, nimeni nu se interesează decât de literatura şi de arta, care se ocupă cu el şi cu clasa sa... burghesul intelectual va citi pe Eminescu, ţăranul de la coarnele plugului va fi încântat de Creangă, chiristigiii, cetăţenii turmentaţi, poliţaii, avocaţii de provincie vor merge la teatru numai când se vor representa piese de ale lui Caragiale, adică odată pe an, dacă s’ar întîmpla să locuiască în Bucureşti. Din nenorocire însă, faptele nu voesc să se adapteze acestei teorii aşa de raţionale şi toţi aceşti trei scriitori sunt admiraţi deopotrivă de toţi Românii, chiar şi de prietenii noştri, deşi fac parte din pătura superpusă, şi mai ales e curios că Creangă, cu ţărăniile sale, încântă pe oricine. Sunt multe întrebări în aparenţă uşoare şi totuşi imposibile de deslegat. Gîndiţi-vă numai la cea pusă de stimabilul Nae Gaţavencu pe la 83, cum constatase el că în Iaşi n’avem nici un negustor român, nici unul. ... şi cu toate acestea, toţi faliţii sunt Jidani! Nici pînă acuma nu s’a dat un răspuns satisfăcător acestei întrebări, şi tot aşa, socot, nu se va putea explică nici ne-