Convorbiri Literare, 1897 (Anul 31, nr. 1-12)

1897-05-01 / nr. 5

Eminescu şi Caragiale.... n’a rîs acelaş Caragiale şi încă cu poftă şi rîsul lui n’avea «nici revoltă, nici mare însemnătate socialăil) (adică tocmai cum se cuvine să fie un rîs de artist) şi n’a rîs atît de sănătos Creangă (întotdauna netrecut în cadrul artiştilor proletari intelectuali) şi n’a rîs cu aceeaşi poftă şi fără însemnătate socială Coşbuc ? Şi oare a trăit mai bine Creangă decît Eminescu şi a fost mai sătul Caragiale şi Coşbuc în rîsul, decît în plînsul lor ? Cu cîtă uşurinţă nu s’ar putea întocmi o culegere de probe de rîs tot atît de puternice, pentru a susţine cît de bună e societatea modernă burgheză! Această încercare nu s’a făcut pînă acum şi bine ar fi să nu se mai facă. Şi-apoi plînsul ?... A plîns Eminescu; dacă ar fi plîns el de dorul unui traiu mai bun, ar fi trebuit să se reducă plînsul lui numai după o viaţă existentă pe care numai singur el n’o are, după o iubire existentă pe care numai el n’o poate cumpăra, fiind-că n’are cu ce. Dar aşa?... El doreşte Neantul, căci viaţa ori cum i s’ar presenta, tot atît de deşartă i se pare; el plînge o iubire eterată a unor femei-ideal.... Cu plînsul lui Caragiale e ceva şi mai nostim. Carageale într’o vreme mai îndepărtată a rîs şi a rîs destul de bine ; pe atunci criticul Gherea îi făcea mustrare, că de ce rîde cu aşa poftă şi fără însemnătate mare socială şi conchidea: «Caragiale n’are ideal social şi asta-i micşorează valoarea» 1 2). Cînd mai tîrziu Caragiale a plîns şi a ştiut să plîngă tot atît de bine precum ştiuse să rîdă. D-l Gherea, pentru că tocmai atunci îl descopere şi pe el ca un tipic artist proletar intelectual, nu s’a mulţămit a ne arăta numai importantul caracter social al Năpastei, revolta ei contra stării burgheze, ci a revenit la sentimente mai bune chiar pentru comediile de mai nainte, care de astă-dată nu mai sînt fără importanţă socială, ci sînt şi ele o revoltă contra societăţii burgheze «fiindcă a blestema o societate, a te plînge de urmările ei, ori a o biciui cu rîsul satiric e tot revoltă» 3). 1) I. Gherea, Studii Critice Vol. I. 2) I. Gherea, Studii Critice Vol. I. 3) I. Gherea, Literatură şi Ştiinţă Vol. II.