Convorbiri Literare, 1898 (Anul 32, nr. 1-12)
1898-05-01 / nr. 5
REPLICE171 coace, ce ne-o atribue distinsul critic ? Doar nu va susţine că e representată prin reposatul Victor Vlad Delamarina ? «Nu, nu, să nu ne închipuim că avem aci o mişcare literară care ar putea fi socotită ca continuare a mişcării literare ce a existat în Romînia înainte de anii 1890. D-nul Maiorescu a privit desigur cu prea mult optimism în depărtare şi la tot caşul cu prea mare pesimism în jurul său.. * Am vrea să stabilim, împreună cu d-nul N. Chendi ce se înţelege prin mişcare literară. Este evident cred, şi pentru noi toţi şi pentru d-nul Chendi, că nici mulţimea revistelor, nici a scriitorilor, nici a producţiunilor de mîna a doa nu indică existenţa unei adevărate mişcări literare. O asemenea mişcare numai atunci se produce cînd într’un centru oarecare şi la un timp dat, încep să apară lucrări, care, prin fondul şi forma lor, sunt în stare să deştepte entusiasmul cel puţin al iubitorilor şi cunoscătorilor de literatură. Acest entusiasm al unei părţi din public este adeseori însoţit de repulsiunea unei alte părţi, care, refractară la inovaţiuni, ia o posiţiune vrăjmaşă faţă de noii autori şi de nouele producţiuni. De aci se naşte un fel de luptă, mai mare sau mai mică, între deosebiţii admiratori şi detractori ai nouelor opere, pînă cîştigă chiar interesul unei mari părţi din public, care de ordinar este indiferentă la acest fel de chestiuni. Cînd o asemenea luptă să susţine pe basa unor principii clar statornicite şi de oameni, care au scrutarea ageră şi talent de expunere, atunci mişcarea literara face epocă şi are o profundă influenţă asupra spiritului public. Aşa a fost bunioară mişcarea literară a romantismului în contra clasicismului în Franţa la începutul acestui secol; aşa a fost mişcarea literară inaugurată de societatea literară «Junimea» prin organul critic al d-lui Titu Maiorescu şi susţinută de producţiunea artistică a lui Eminescu, Alexandri, Creangă, Negruzzi, Caragiale, Slavici; şi mai apoi prin aceea a lui Duiliu Zamfirescu, Vlăhuţă şi chiar Delavrancea. Dar nu toate mişcările literare adevărate au o mare intensitate. Sunt mişcări literare, care n’au în sprijinul lor