Cuvântul Liber, iunie 2014 (Anul 26, nr. 104-123)

2014-06-19 / nr. 116

CUVÂNTUL JOI, 19 IUNIE 2014 LEGE PRIVIND APĂRAREA SIMBOLULUI NAŢIONAL MIHAI EMINESCU La începutul lunii iunie 2014, cu câteva zile înainte de comemorarea Genialului MIHAI EMINESCU la 125 de ani de la asasinarea sa, românii din ţară şi din străinătate au fost şocaţi de vestea eva­cuării Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, în ziua de duminică, 15 iunie a.c. Manuscrisele lui EMINESCU, Creangă, Caragiale, Coşbuc, Blaga, Goga, Iorga, Labiş, Stănescu, Preda, Păunescu­ şi mulţi alţii, împreună cu unele obiecte ce le-au apar­ţinut, riscă să fie scoase în stradă sub pretextul că, de 12 ani, Primăria Capitalei şi Guvernul României nu au plătit chiria pentru acel imobil la noul proprietar. Acelaşi Guvern al României,împreună cu autorităţile publice locale, mai ales în Ardeal şi în Bucureşti, au plătit anual zeci de milioane de euro pentru chirii la hoţii de imobile, cei care le-au dobândit în proprietate pe calea retroce­dărilor ilegale. Pentru plata chiriei la Muzeul Literaturii Române nu au găsit soluţii alogerii din Guvernul României şi de la Primăria Generală a Capitalei. De fapt, urmaşii asasinilor Genialului MIHAI EMINESCU vor să lichideze şi Muzeul Literaturii Române, iar cu ocazia evacuării să dispară nume­roase manuscrise. După mai bine de 160 de ani de la naşterea Genialului MIHAI EMINESCU şi după o luptă tenace s-a reuşit ca, prin lege, să fie stabilită Ziua Culturii Naţionale şi să fie sărbătorită la 15 ianuarie. Alogenii care au pus la cale şi l-au asasinat pe Genialul MIHAI EMINESCU, prin otrăvirea cu injecţii cu mercur, precum şi urmaşii lor au recurs, de peste 125 de ani, la minciuni, condamnări, etichetări şi ponegriri la adresa simbolului nostru naţional. De ce o fac şi cine i-a mandatat pe detractori să-l „ciuruiască" pe Genialul MIHAI EMINESCU? Din păcate, nimeni nu-i întreabă. Mai mult, unii dintre cei care îl hulesc, dintre mai marii duşmani ai Genialului MIHAI EMINESCU, inclusiv un schelet ambulant, au fost propuşi de Ministerul Culturii şi au fost decoraţi pentru meritele lor împotriva simbolului naţional al Poporului Român. Cu această ocazie, alogenii s-au deconspirat. Românii trebuie să ştie că oricine îl acuză, îl etichetează sau îl ponegreşte pe simbolul nostru naţional MIHAI EMINESCU nu-i din Neamul Românesc, ci este un urmaş al celor care l-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. La niciun popor din lume nu se practică ponegrirea şi asasinarea marilor patrioţi, inclusiv a marilor poeţi şi scriitori, de către compatrioţii lor! Singura excepţie o întâlnim în România, unde asemenea fapte au fost săvârşite­ de alogeni, de cei despre care Genialul MIHAI EMINESCU a scris că sunt cei mai mari duşmani ai Poporului Român, în poezia „Doină", interzisă de comuniştii mozaici şi pusă la index, după anul 1989, de democraţii mozaici, EMINESCU scria: „Cine-au îndrăgit străinii, Mînca-i-ar inima cîinii, Mînca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia !" Pentru a preveni reluarea, an de an, a atacurilor la adresa Genialului MIHAI EMINESCU, mai ales în preajma zilelor de 15 ianuarie și 15 iunie, se impune adoptarea unei Legi privind apărarea simbolului nostru naţional MIHAI EMINESCU. Cine îl atacă pe Genialul MIHAI EMINESCU, îl etiche­tează sau îl denigrează trebuie considerat şi tratat ca un duşman al Poporului Român şi al Limbii Române. România este singura ţară în care Regimul Iliescu-Năstase a instituit pedeapsa cu închisoarea pentru cetăţenii care spun sau scriu adevărul în legătură cu Holocaustul evreilor şi neagă Holocaustul din al ll-lea Război Mondial. . A venit vremea, cam târziu, dar la români niciodată nu-i prea târziu, pentru ca Genialul MIHAI EMINESCU să fie apărat printr-o lege şi duşmanii lui, din ţară şi din străinătate, să fie sancţionaţi, fie cu amenzi mari, fie cu interdicţia, pentru străini, să intre în România. Proiectul unei asemenea legi ar trebui să cuprindă, cel puţin, următoarele articole: 1. Persoanele fizice sau persoanele juridice care neagă public, verbal sau scris, asasi­narea Genialului MIHAI EMINESCU săvâr­şesc o contravenţie, care se sancţionează cu amendă de la 10 000 - 50.000 lei. 2. a) Cetăţenii români care, în scris sau verbal, îl denigrează pe Genialul MIHAI EMINESCU,­simbolul naţional al românilor săvârşesc o contravenţie care se sancţionează cu amendă de la 50.000 - 100.000 lei. b) Cei amendaţi primesc titlu onorific de duşmani post-mortem ai lui MIHAI EMINESCU. 3. Cetăţenii străini care,în scris sau verbal, l-au ponegrit pe Genialul MIHAI EMINESCU, simbolul naţional al Poporului Român, au interdicţie de a intra pe teritoriul României. Lista lor se întocmeşte şi se mediatizează de către Guvernul României. 4. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se face de către prim-ministrul, ministrul Culturii, ministrul Educaţiei şi de către prefecţi. Prin adoptarea acestei legi, MIHAI EMINESCU - simbol al spiritualităţii româneşti -, va fi apărat de duşmanii săi, cei care îşi des­­conspiră adevărata etnie, deşi poartă nume şi prenume neaoş româneşti. Rămâne de văzut care partid politic sau alianţă politică de Dreapta ori Stânga şi care dintre candidaţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie a.c. vor acţiona pentru adoptarea Legii privind apărarea simbolului naţional MIHAI EMINESCU. Dr. GHEORGHE FUNAR, preşedintele Partidului România Mare „Indicaţii regizorale" înainte de manifestare. Mircea Dorin Istrate, Mariana Cristescu şi Mihaela Raşcu 0 UN OMAGIU MIC, ADUS UNUI OM MARE, IN LUNA CIREŞELOR S-au scris multe despre Crăişorul Munţilor, cel mai adesea, materialele care îl au în prim­­plan având caracter istoric, biografic şi documentar. Acum, când se împlinesc 190 de ani de la naşterea acestui simbol al românilor din Ardeal, mi-am dorit cu ardoare să aduc un mic omagiu, un altfel de omagiu, unui mare om, ale cărui fapte de glorie şi renunţare personală m-au urmărit obsesiv, în întreaga mea existenţă adultă. Deşi nu a rămas menţionată documentar cu exactitate data naşterii sale, aceasta se situa, după unele surse, în luna iunie a anului 1824, probabilitate susţinută de afirmaţia lui Avram lancu că s-ar fi născut „la vremea cireşelor". Am vizitat de patru ori casa memorială din comuna Avram lancu, păstrată cu sfinţenie de moţi şi prezentată cu o admirabilă dăruire şi mândrie de învăţătoarea din satul Inceşti. M-a încercat de fiecare dată un straniu sen­timent de recunoştinţă, amestecată cu res­pect, consideraţie şi mândrie, pentru că şi o latură a obârşiei mele este înrădăcinată adânc în Ţara Moţilor, la Câmpeni. Cuvintele nu au cum să redea amploarea trăirilor ce izvorăsc chiar şi numai din simpla vizitare a casei cu acoperiş ţuguiat, care te poartă, odată cu vizitarea odăilor, prin întreaga viaţă a conducătorului în fapt al Ţării Moţilor. De la leagănul lui Avrămuţ şi certificatele şcolare, la fluiere, săbii, tunuri şi alte arme şi până la documentele care prezintă pregătirea şi desfă­­şurarea Revoluţiei de la 1848-1849, pătrunzi într-o lume care te face să înţelegi cu adevărat personalitatea şi puternicul caracter al celui care a avut rolul de frunte în conducerea arma­tei transilvănene. Omagiul meu nu se do­rește o incursiune în istorie, pentru că doar istoricii sunt cei care pot realiza o docu­mentare corectă, profe­sionistă, a unor evenimente care au marcat românimea, cu ecouri până în zilele noastre. Doresc însă, să am posibilitatea de a împărtăși sentimentele unui om simplu, recunoscător vremurilor care ni l-au dăruit pe Crăişor. Doresc să îmi exprim,în cuvintele mele, aprecierea faţă de o personalitate unică, despre care nu se poate spune doar că a fost un avocat transilvănean şi revolu­ţionar român paşoptist. A fost în primul rând un român care a simţit pentru ţară şi care,în calitatea sa de avocat, a găsit de cuviinţă să îşi pună în slujba naţiunii toate capacităţile intelectuale, profesionale, materiale şi de orice altă natură, de care a fost în stare. Simpla rostire a numelui său punea în mişcare întreaga românime, cu toate împotrivirile şi intimi­dările unor duşmani, declaraţi sau nu, ai pământului pentru care s-a vărsat sângele stră­moşilor de generaţii întregi, în eforturi care nu meritau şi nu merită să fie uitate, cu nici un preţ. Avram Iancu fost cel care a sus­­ţinut mereu că românii sunt destul de tari ca să-şi câştige libertatea prin luptă, fapt ce poate şi trebuie dovedit, ori de câte ori par să se abată ori asupra ţării, dinăun­trul sau din afara ei, învăţăturile sale patriotice dăinuiesc, tocmai pentru că au pornit dintr-un suflet măcinat de dorinţa de dreptate şi adevăr. Toţi românii l-au iubit, dar mai presus de toţi, l-au iubit ardelenii, pentru care s-a ridicat până la rangul unui zeu dac. A ştiut să pătrundă în inima fiecărui român, iar cuvân­tările sale au fost construite pe înţelesul tuturor, fiind mai presus de toate ancorate în sinceritate şi devotament(„Uitaţi-vă pe câmp, românilor, suntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noi!"). A rămas faimoasă peste timp şi sentinţa sa: „Nu cu argumente filozofice şi umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horep". „Ultima mea voinţă! Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd raţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea­ un fel de presimţire pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voesc dară şi hotărât dispun ca, după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul Naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Naţiunii mele". Acesta este testamentul Crăişorului Munţilor, stând pildă peste vremuri asupra modului în care acest simbol al românimii şi-a preţuit neamul şi ţara, fiind totodată un îndemn adresat tuturor celor care au la îndemână arma legii şi nu numai, să apere drepturile naţiunii române cu orice preţ. ■ Astăzi, mai mult decât oricând, sacrificiul, dăruirea şi lupta sa nu trebuie date uitării. Pentru noi a luptat şi a sângerat ca o fiară hăituită, pentru noi s-a umilit pe la porţi închise şi pentru noi a murit trist şi neîmpăcat de atâta nedreptate şi ură adresată celor mai vechi locuitori ai Ardealului. Nu pot să închei acest mic omagiu, decât cu cuvintele înscrise în „Telegraful român" şi postate în casa memorială a lui Avram Iancu: „Viaţa lui, în totalitatea ei, va rămâne o oglindă sinceră a vieţii noastre naţionale". v MIHAELA RAŞCU Imagini de la manifestarea omagială de la Cercul Militar. Vorbeşte scriitorul Răzvan Ducan

Next