Cuvîntul Nou, ianuarie 1984 (Anul 17, nr. 3714-3737)

1984-01-14 / nr. 3723

ANUL XVII, Nr. 3723 185©­­ 1984 Polară stea lui Mihai Eminescu Motto Fintîna dragostei de viaţă. Cu freamăt tainic de răget, îţi simt şoptirea Ta, adîncă, Şi flăcările-Ţi de poet!... Ţie-ţi scriu. Boltită Frunte, peste timp şi peste cronici, Ţie, peregrin al vieţii şi urmaş al unor vornici, Ce-ntr-o clipă de vecie Te-ai născut pentru vecii, Bătînd căile gîndirii, fulgerînd între stihii !... Ai vibrat cu­ o Planetă-n cugetarea omenească; Şi-ai strigat cu glas de aur: — Cei robiţi să se trezească!... Ai născut prin verbu-Ţi magic, doruri — faguri de nectar, Ce se duc de pe la praguri şi revin din lume, iar! ... Ne eşti Steaua cea Polară, din puzderia de stele, Sfântă Fire, revărsată peste osul ţării mele, Rază-a cugetului amplu, gind de foc prefigurat. Treaz, intr-un ocean de veacuri, peste slove — ÎMPĂRAT!... îţi sărut genunchii tineri, roşi de piatra mistuirii, Neamul, URMA Ţi-o cinsteşte pe răbojul moştenirii. Versul clasic— înţeleptul, Ţi-l păzim aici, sub cer, Ch­iar de-ar fi să se prefacă universu-n ochi de ger!... Ţi­-Ţi scriu aceste rinduri, la lumini strălucitoare, Şi văd umbra Ta, poete, capătul de luminare —, Tremurînd intr-o odaie cu podelele de lut, în a călca unghere mintea cosmică-a-ncăput!... Două lespezi învechite, dar cu iz primăvăratic. Una-n Bellu străjuieşte, alta-n criptă la Văratic, împăcaţi de geniul morţii şi de-a frunzelor şoptite, El in glorie eternă, Ea-ntr-o veşnic-amintire!... ION BURCĂ La fiecare 15 ale lui Gerar, Eminescu adaugă încă un an existenţei sale de-a pururi. Şi odată cu această trecere în timp dimensiunile lui se am­plifică în inima şi cugetul fiecăruia, viersul lui — pă­sări în zbor nemuritor peste plaiurile Mioriţei — avînd melosul unei orgi tulburătoa­re. De freamăt de codru şi şoapte de izvoare. De piscuri astrale şi suflet zbuciumat. De tainică iubire şi vis înmires­mat. Toate cu rădăcini adinei în pămîntul străbun, în isto­ria,­ tradiţiile şi obiceiurile a­­cestuia, în frumuseţea chi­pului şi a sufletului oameni­lor lui. Toate înmănunchea­­te-n cărţi-tezaur de pană mă­iastră, neegalată, cu suflet ro­mânesc. Eminescu reprezintă „esen­ţa spiritului românesc“, el este al tuturor celor care din generaţie în generaţie îl păs­trează în ochii minţii şi ai inimii cu neasemuită preţuire şi veneraţie. Pentru că au desluşit şi desluşesc în aceste cărţi-tezaur „lumea plină de amaruri şi chin“ a vremii lui, falnica „armie română“, sim­bol al unei istorii zbuciumate, dar încrustată de nenumărate ori cu purpura vieţii, oamenii eroi, intraţi în epopeea naţio­nală a luptei pentru neatîrna­­re, dragostea de păsări albe care străbat eternitatea si se intîlnesc, în jalea buciumului LUCEAFĂRUL de pe deal in dreptul unei stele, „lacul codrilor albastru“, pădurea de „argint“ cu foşnet tinguitor de doină. Au des­lusit marele viitor al tării în care fiii ei să „trăiască numai in frăţie“, in glorii, bucurie“, vis de aur, astăzi împlinit. Pentru că au descoperit şi descoperă în versul său nu o „fulguraţie uluitoare, unică şi neaşteptată pe cerul poeziei româneşti“, ci o chintesenţă istorică de tradiţie popular­­naţională şi de cultură, con­centrată intr-o „personalitate genială, cu o gîndire socială şi filozofică profundă şi cu o sensibilitate de acuităţi supe­rioare“. Eminescu este universal. „Luceafărul“ va străluci etern pe bolta spirituală a umani­tăţii, consfinţind perenitatea operei sale, integrarea ei în patrimoniul culturii şi civili­zaţiei universale. Ca un ful­ger neîntrerupt a durat o fru­moasă punte astrală pe care păşeşte omul spaţiului miori­tic cu tot ce are el mai de preţ în inimă şi cuget. In fiecare 15 ianuarie, Emi­nescu adaugă încă un an exis­tenţei sale de-a pururi. Şi de fiecare dată, floarea albastră se adaugă cununei Luceafăru­lui, semn de recunoştinţă ce­lui care a dat României­­gra­­nit şi aur poeziei. IOAN NEGULICI Critica literară a descoperit valenţe multiple ale poeziei eminesciene, le­­gătu­­­rie ce o are poetul cu ţara şi cu poporul nostru, nesfirşită dragoste faţă de poezia populară, universul fi­lozofic şi romantic al creaţiei emines­ciene geniala intuiţie a poetului, ati­tudinea sa socială, contribuţia adusă a formarea limbii literare etc., etc. Despre Eminescu - poet al tineretului, creator de şcoală prin exemplul ope­­rei, mai puţin s-a vorbit şi mi se pare absolut necesar de a fi abordat şi din acest punct de vedere, din mai multe motive Practic, Eminescu şi-a încetat activitatea literara cînd abia 'mplinea treizeci şi trei de ani, la­ virsta cînd cei mai mulţi încep să-şi definească rosturile vieţii, iar cei şaptesprezece ani de prodigioasă activitate nu repre­­zintă decit o virstă a adolescenţei, o adolescentă ce a cuprins in ea sen­surile tuturor vîrstelor, păru a fi stăpiniţi de o falsă idola­trie in aprecierea operei scriitorului, nu greşim dacă considerăm că in viaţa tineretului nostru, din fiecare genera­ţie, poezia lui Eminescu este principa­lul eveniment intelectual rezultat din faptul că în ea tînărul întîlnieşte toate năzuinţele poporului nostru, că evocă o imagine a lumii înzestrată cu toate dimensiunile prelungite pina la limita lor cea mai îndepărtată. După cum menţionează Tudor Vianu - „înălţi­mea, adîncimea, extensiunea acestei lumi in toate direcţiile sint imense şi fără nici o analogie in tot ce au scris poeţii români mai înainte. In vastul univers al poeziei eminesciene, gîndul omenesc este purtat pînă la ultimele şi cele mai înalte întrebări ale lui şi sentimentele omeneşti sînt urmărite in ecourile lor cele mai profunde. înăl­ţimea, vastitatea şi adîncimea sunt tră­săturile principale ale lumii şi simţirii eminesciene şi, realizîndu-se în sine în­suşi, cititorul român a simţit acea în­depărtare a limitelor sale, acea creş­tere interioară, care ne dă dreptul a recunoaşte, în poezia lui Eminescu, e­­venimentul cel mai important al cultu­rii noastre moderne". La nici unul dintre poeţii români cred că nu vom intîlni ca la Eminescu o poezie cu un aşa de profund ecou în planul intim sau al cugetării. Omul iubeşte în poezia lui E­­minescu „cu o intensitate care conduce extazul erotic pînă la limita suferinţei şi a minţii". Ceea ce unii numesc pesimism în poezia lui Eminescu este mai degrabă starea omului care a dus pînă la capăt ex­perienţa iubirii şi totul se înfăptuieşte în natură, de preferinţă în cadru, ele­mentul cel mai propriu cunoaşterii poetului, în acordurile unei simfonii de o tiranică sugestie. Iubirea in poezia lui Eminescu este puritate şi suferinţă, adorare şi resemnare, renunţare şi a­­mintire. Este o tinguire melodică a su­fletului, o stare de beatitudine „dure­ros de dulce". Sugestivitatea poeziei de dra­goste eminesciene a fost caracterizată de G. Ibraileanu, prin esenţă emotivă muzicală, prin sentimentul de genera­litate şi absenţa ocazionalului, prin idealitatea ei. „Eminescu nu cîntă in­cidentele iubirii, ci iubirea : nu cîntă farmecele unei femei, ci femeia ; nu ne dă crîmpeie separate din natura, colţuri de peisaje, ci ceea ce este mai general în natură, nu sentimente in­cidentale, comune, ocazionale, ci sen­timente generale...". Miracolul emines­cian îşi are prima cauză în întrebuin­ţarea pe care el a ştiut s-o dea lim­bii româneşti. Eminescu a realizat ver­sul cu armonia cea mai perfectă­­ expresiv şi muzical in a cărui seducţie cititorul trăieşte vrăjit. IOAN DAMŞA MIHAI EMINESCU poet al tineretului CU \ \\ . . i zene şi­­­ţiona c \ © O.i t zează o PERPESSICIUS, „EMINESCIANA" In editura ieşeană „Juni­mea“, in prestigioasa colecţie „EMINESCIANA“ a apărut recent, cu numărul 33, o a doua ediţie a cărţii, mult a­­dăugită, sub îngrijirea regre­tatului său fiu şi apropiatului prieten şi colaborator al zia­rului „Cuvîntul nou“, Dumitru D. Panaitescu. Această cuprinzătoare edi­ţie are două secţiuni: prima reproduce integral volumul a­­părut în 1971, iar a doua în­sumează, cronologic, cele mai importante pagini care n-au fost cuprinse, din motive de spaţiu, în culegerea pregătită de Perpessicius însuşi. De-a lungul anilor, în nenu­mărate articole prezente în acest volum, Perpessicius de­­plînsese lipsa unei biografii e­­minesciene, a unei ediţii criti­ce şi a unui monument înăl­ţat „astrului polar al poeziei româneşti“, cum l-a numit cu o inspirată sintagmă. A avut mulţumirea să le vadă reali­zate, pe unele integral (bio­grafia scrisă de G. Călinescu şi statuia bucureşteană), pe axa parţial (ediţia critică a operelor). L. GRĂURE-CORNEA Mihai Eminescu şi Unirea (Urmare din pag. 1) resc eu­­ie, dulce Românie . ..Fiii tăi trăiască numai în frăţie / Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, / Viaţa în vecie, glorii, bucurie, / Arme cu tă­rie, suflet românesc. / Vis de vitejie, fală şi mîndrie, / Dul­ce Românie, asta ţi-o doresc!“ Unitatea naţională a po­porului român este cheia de boltă în viziunea politică a lui Mihai Eminescu. Intr-o evocare a tragicului destin al lui Grigore Ghica Voievod al II-lea, Eminescu scria: „Po­por românesc! Mari învăţă­turi îţi dă ţie această întîm­­plare. Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna, atunci şi pă­­mîntul tău strămoşesc rămi­­nea unul şi nedespărţit“. Fruntaşii marilor lupte po­litice pentru înfăptuirea Uni­rii se bucurau de profunda preţuire a poetului. Sunt bine cunoscute versurile sale dedi­cate lui Vasile Alecsandri. In­tr-un prim articol scris la moartea lui Costache Negri. Eminescu nota cu durere: „Constantin Negri reprezenta nu numai cel mai curat pa­triotism şi caracterul cel mai desinteresat, dar­ şi o capaci­tate intelectuală extraordinară căreia-i datorim, în bună par­­te, toate actele mari săvârşite în istoria modernă a româ­nilor... ca reprezentant al României la Constantino­­pol a făcut să se recu­noască alegerea îndoită a lui Alexandru Ioan Cu­­za, a pregătit secularizarea moşiilor mănăstireşti şi a în­lăturat greutăţile ce se iviseră in urma acestui act“. Intr-un manuscris rămas de la Mihai Eminescu acesta scrie despre sfîrşitul domniei lui Alexandru loan Cuza: „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Alexandru loan Cuza vom afla că aproape toţi complotiştii, afară de cîţiva amăgiţi, erau străini. Străinii au adus un străin“. In 1871, se desfăşoară la Putna serbările prilejuite de împlinirea a 400 de ani a ctitoriei lui Ştefan cel Mare. Iniţiatorul acestor serbări era Eminescu. Reprezentînd o pu­ternică afirmare a ideii de u­­nitate naţională, la aceste ser­bări erau prezenţi, alături de Eminescu, şi Slavici şi M. Kogălniceanu, în anul în ca­re se sărbătorea împlinirea a 30 de ani de la Unire, în 1889, se stingea din viaţă, in­­trînd în eternitatea poeziei româneşti M. Eminescu. r CU' SÎM ­ 13.0 i­şti dr . „Draj ’ desen \ tație i wig ' ' emint \ ra, pi ! Repot ' natele ' artişti \ legăm . Repor ' litică: \ 19,15 , b­end­ ' rial: \ Ninge t muzic } jurnal­e Televi­l IN ­ 19,01 19.15 1 pitalei ^ tru vi ’ neanu \ preți­ i 21,00 ’ mânes i sport; ^ bună ! R­DUM \ \ 9.00 ( 9.30 ) ’ Muzica ’ la satu \ Lumeai , dumini ' Fhm s­i **­ț (color), tru cei ' (parțial \ format i diotele' ) Film a \ marilor­­ Melodii I lejurna \ \ 9.00 ( triei - 1 făcut-c ’ 10.00 c \ 10,30 IV l Muzică } ecranul t zicii: T \Mic die­­­let „Lit '­bul Unt ) TV. : „C ( gp Gent . ca. .â; i TV.; 19 ( Tel era rr / râ: „E 1 20,55 D ( La han ) jurnal. I---------­ î \ Socii ) .„­*Repui­­­mană cu­­ 5—13 m * motiv: 7 \ coroane ' buzunar @ Ag­­lin mu­­­ghe esti 1 orele 17 1 chis.

Next