Cuvîntul Nou, ianuarie 1984 (Anul 17, nr. 3714-3737)
1984-01-14 / nr. 3723
ANUL XVII, Nr. 3723 185© 1984 Polară stea lui Mihai Eminescu Motto Fintîna dragostei de viaţă. Cu freamăt tainic de răget, îţi simt şoptirea Ta, adîncă, Şi flăcările-Ţi de poet!... Ţie-ţi scriu. Boltită Frunte, peste timp şi peste cronici, Ţie, peregrin al vieţii şi urmaş al unor vornici, Ce-ntr-o clipă de vecie Te-ai născut pentru vecii, Bătînd căile gîndirii, fulgerînd între stihii !... Ai vibrat cu o Planetă-n cugetarea omenească; Şi-ai strigat cu glas de aur: — Cei robiţi să se trezească!... Ai născut prin verbu-Ţi magic, doruri — faguri de nectar, Ce se duc de pe la praguri şi revin din lume, iar! ... Ne eşti Steaua cea Polară, din puzderia de stele, Sfântă Fire, revărsată peste osul ţării mele, Rază-a cugetului amplu, gind de foc prefigurat. Treaz, intr-un ocean de veacuri, peste slove — ÎMPĂRAT!... îţi sărut genunchii tineri, roşi de piatra mistuirii, Neamul, URMA Ţi-o cinsteşte pe răbojul moştenirii. Versul clasic— înţeleptul, Ţi-l păzim aici, sub cer, Chiar de-ar fi să se prefacă universu-n ochi de ger!... Ţi-Ţi scriu aceste rinduri, la lumini strălucitoare, Şi văd umbra Ta, poete, capătul de luminare —, Tremurînd intr-o odaie cu podelele de lut, în a călca unghere mintea cosmică-a-ncăput!... Două lespezi învechite, dar cu iz primăvăratic. Una-n Bellu străjuieşte, alta-n criptă la Văratic, împăcaţi de geniul morţii şi de-a frunzelor şoptite, El in glorie eternă, Ea-ntr-o veşnic-amintire!... ION BURCĂ La fiecare 15 ale lui Gerar, Eminescu adaugă încă un an existenţei sale de-a pururi. Şi odată cu această trecere în timp dimensiunile lui se amplifică în inima şi cugetul fiecăruia, viersul lui — păsări în zbor nemuritor peste plaiurile Mioriţei — avînd melosul unei orgi tulburătoare. De freamăt de codru şi şoapte de izvoare. De piscuri astrale şi suflet zbuciumat. De tainică iubire şi vis înmiresmat. Toate cu rădăcini adinei în pămîntul străbun, în istoria, tradiţiile şi obiceiurile acestuia, în frumuseţea chipului şi a sufletului oamenilor lui. Toate înmănuncheate-n cărţi-tezaur de pană măiastră, neegalată, cu suflet românesc. Eminescu reprezintă „esenţa spiritului românesc“, el este al tuturor celor care din generaţie în generaţie îl păstrează în ochii minţii şi ai inimii cu neasemuită preţuire şi veneraţie. Pentru că au desluşit şi desluşesc în aceste cărţi-tezaur „lumea plină de amaruri şi chin“ a vremii lui, falnica „armie română“, simbol al unei istorii zbuciumate, dar încrustată de nenumărate ori cu purpura vieţii, oamenii eroi, intraţi în epopeea naţională a luptei pentru neatîrnare, dragostea de păsări albe care străbat eternitatea si se intîlnesc, în jalea buciumului LUCEAFĂRUL de pe deal in dreptul unei stele, „lacul codrilor albastru“, pădurea de „argint“ cu foşnet tinguitor de doină. Au deslusit marele viitor al tării în care fiii ei să „trăiască numai in frăţie“, in glorii, bucurie“, vis de aur, astăzi împlinit. Pentru că au descoperit şi descoperă în versul său nu o „fulguraţie uluitoare, unică şi neaşteptată pe cerul poeziei româneşti“, ci o chintesenţă istorică de tradiţie popularnaţională şi de cultură, concentrată intr-o „personalitate genială, cu o gîndire socială şi filozofică profundă şi cu o sensibilitate de acuităţi superioare“. Eminescu este universal. „Luceafărul“ va străluci etern pe bolta spirituală a umanităţii, consfinţind perenitatea operei sale, integrarea ei în patrimoniul culturii şi civilizaţiei universale. Ca un fulger neîntrerupt a durat o frumoasă punte astrală pe care păşeşte omul spaţiului mioritic cu tot ce are el mai de preţ în inimă şi cuget. In fiecare 15 ianuarie, Eminescu adaugă încă un an existenţei sale de-a pururi. Şi de fiecare dată, floarea albastră se adaugă cununei Luceafărului, semn de recunoştinţă celui care a dat Românieigranit şi aur poeziei. IOAN NEGULICI Critica literară a descoperit valenţe multiple ale poeziei eminesciene, legăturie ce o are poetul cu ţara şi cu poporul nostru, nesfirşită dragoste faţă de poezia populară, universul filozofic şi romantic al creaţiei eminesciene geniala intuiţie a poetului, atitudinea sa socială, contribuţia adusă a formarea limbii literare etc., etc. Despre Eminescu - poet al tineretului, creator de şcoală prin exemplul operei, mai puţin s-a vorbit şi mi se pare absolut necesar de a fi abordat şi din acest punct de vedere, din mai multe motive Practic, Eminescu şi-a încetat activitatea literara cînd abia 'mplinea treizeci şi trei de ani, la virsta cînd cei mai mulţi încep să-şi definească rosturile vieţii, iar cei şaptesprezece ani de prodigioasă activitate nu reprezintă decit o virstă a adolescenţei, o adolescentă ce a cuprins in ea sensurile tuturor vîrstelor, păru a fi stăpiniţi de o falsă idolatrie in aprecierea operei scriitorului, nu greşim dacă considerăm că in viaţa tineretului nostru, din fiecare generaţie, poezia lui Eminescu este principalul eveniment intelectual rezultat din faptul că în ea tînărul întîlnieşte toate năzuinţele poporului nostru, că evocă o imagine a lumii înzestrată cu toate dimensiunile prelungite pina la limita lor cea mai îndepărtată. După cum menţionează Tudor Vianu - „înălţimea, adîncimea, extensiunea acestei lumi in toate direcţiile sint imense şi fără nici o analogie in tot ce au scris poeţii români mai înainte. In vastul univers al poeziei eminesciene, gîndul omenesc este purtat pînă la ultimele şi cele mai înalte întrebări ale lui şi sentimentele omeneşti sînt urmărite in ecourile lor cele mai profunde. înălţimea, vastitatea şi adîncimea sunt trăsăturile principale ale lumii şi simţirii eminesciene şi, realizîndu-se în sine însuşi, cititorul român a simţit acea îndepărtare a limitelor sale, acea creştere interioară, care ne dă dreptul a recunoaşte, în poezia lui Eminescu, evenimentul cel mai important al culturii noastre moderne". La nici unul dintre poeţii români cred că nu vom intîlni ca la Eminescu o poezie cu un aşa de profund ecou în planul intim sau al cugetării. Omul iubeşte în poezia lui Eminescu „cu o intensitate care conduce extazul erotic pînă la limita suferinţei şi a minţii". Ceea ce unii numesc pesimism în poezia lui Eminescu este mai degrabă starea omului care a dus pînă la capăt experienţa iubirii şi totul se înfăptuieşte în natură, de preferinţă în cadru, elementul cel mai propriu cunoaşterii poetului, în acordurile unei simfonii de o tiranică sugestie. Iubirea in poezia lui Eminescu este puritate şi suferinţă, adorare şi resemnare, renunţare şi amintire. Este o tinguire melodică a sufletului, o stare de beatitudine „dureros de dulce". Sugestivitatea poeziei de dragoste eminesciene a fost caracterizată de G. Ibraileanu, prin esenţă emotivă muzicală, prin sentimentul de generalitate şi absenţa ocazionalului, prin idealitatea ei. „Eminescu nu cîntă incidentele iubirii, ci iubirea : nu cîntă farmecele unei femei, ci femeia ; nu ne dă crîmpeie separate din natura, colţuri de peisaje, ci ceea ce este mai general în natură, nu sentimente incidentale, comune, ocazionale, ci sentimente generale...". Miracolul eminescian îşi are prima cauză în întrebuinţarea pe care el a ştiut s-o dea limbii româneşti. Eminescu a realizat versul cu armonia cea mai perfectă expresiv şi muzical in a cărui seducţie cititorul trăieşte vrăjit. IOAN DAMŞA MIHAI EMINESCU poet al tineretului CU \ \\ . . i zene şiţiona c \ © O.i t zează o PERPESSICIUS, „EMINESCIANA" In editura ieşeană „Junimea“, in prestigioasa colecţie „EMINESCIANA“ a apărut recent, cu numărul 33, o a doua ediţie a cărţii, mult adăugită, sub îngrijirea regretatului său fiu şi apropiatului prieten şi colaborator al ziarului „Cuvîntul nou“, Dumitru D. Panaitescu. Această cuprinzătoare ediţie are două secţiuni: prima reproduce integral volumul apărut în 1971, iar a doua însumează, cronologic, cele mai importante pagini care n-au fost cuprinse, din motive de spaţiu, în culegerea pregătită de Perpessicius însuşi. De-a lungul anilor, în nenumărate articole prezente în acest volum, Perpessicius deplînsese lipsa unei biografii eminesciene, a unei ediţii critice şi a unui monument înălţat „astrului polar al poeziei româneşti“, cum l-a numit cu o inspirată sintagmă. A avut mulţumirea să le vadă realizate, pe unele integral (biografia scrisă de G. Călinescu şi statuia bucureşteană), pe axa parţial (ediţia critică a operelor). L. GRĂURE-CORNEA Mihai Eminescu şi Unirea (Urmare din pag. 1) resc euie, dulce Românie . ..Fiii tăi trăiască numai în frăţie / Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, / Viaţa în vecie, glorii, bucurie, / Arme cu tărie, suflet românesc. / Vis de vitejie, fală şi mîndrie, / Dulce Românie, asta ţi-o doresc!“ Unitatea naţională a poporului român este cheia de boltă în viziunea politică a lui Mihai Eminescu. Intr-o evocare a tragicului destin al lui Grigore Ghica Voievod al II-lea, Eminescu scria: „Popor românesc! Mari învăţături îţi dă ţie această întîmplare. Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna, atunci şi pămîntul tău strămoşesc răminea unul şi nedespărţit“. Fruntaşii marilor lupte politice pentru înfăptuirea Unirii se bucurau de profunda preţuire a poetului. Sunt bine cunoscute versurile sale dedicate lui Vasile Alecsandri. Intr-un prim articol scris la moartea lui Costache Negri. Eminescu nota cu durere: „Constantin Negri reprezenta nu numai cel mai curat patriotism şi caracterul cel mai desinteresat, dar şi o capacitate intelectuală extraordinară căreia-i datorim, în bună parte, toate actele mari săvârşite în istoria modernă a românilor... ca reprezentant al României la Constantinopol a făcut să se recunoască alegerea îndoită a lui Alexandru Ioan Cuza, a pregătit secularizarea moşiilor mănăstireşti şi a înlăturat greutăţile ce se iviseră in urma acestui act“. Intr-un manuscris rămas de la Mihai Eminescu acesta scrie despre sfîrşitul domniei lui Alexandru loan Cuza: „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Alexandru loan Cuza vom afla că aproape toţi complotiştii, afară de cîţiva amăgiţi, erau străini. Străinii au adus un străin“. In 1871, se desfăşoară la Putna serbările prilejuite de împlinirea a 400 de ani a ctitoriei lui Ştefan cel Mare. Iniţiatorul acestor serbări era Eminescu. Reprezentînd o puternică afirmare a ideii de unitate naţională, la aceste serbări erau prezenţi, alături de Eminescu, şi Slavici şi M. Kogălniceanu, în anul în care se sărbătorea împlinirea a 30 de ani de la Unire, în 1889, se stingea din viaţă, intrînd în eternitatea poeziei româneşti M. Eminescu. r CU' SÎM 13.0 işti dr . „Draj ’ desen \ tație i wig ' ' emint \ ra, pi ! Repot ' natele ' artişti \ legăm . Repor ' litică: \ 19,15 , bend ' rial: \ Ninge t muzic } jurnale Televil IN 19,01 19.15 1 pitalei ^ tru vi ’ neanu \ preți i 21,00 ’ mânes i sport; ^ bună ! RDUM \ \ 9.00 ( 9.30 ) ’ Muzica ’ la satu \ Lumeai , dumini ' Fhm si **ț (color), tru cei ' (parțial \ format i diotele' ) Film a \ marilor Melodii I lejurna \ \ 9.00 ( triei - 1 făcut-c ’ 10.00 c \ 10,30 IV l Muzică } ecranul t zicii: T \Mic dielet „Lit 'bul Unt ) TV. : „C ( gp Gent . ca. .â; i TV.; 19 ( Tel era rr / râ: „E 1 20,55 D ( La han ) jurnal. I--------- î \ Socii ) .„*Repuimană cu 5—13 m * motiv: 7 \ coroane ' buzunar @ Aglin mughe esti 1 orele 17 1 chis.