Evenimentul Zilei, noiembrie 2013 (Anul 22, nr. 6945-6970)

2013-11-27 / nr. 6967

Silviu Sergiu Opinii 27.11. EDITORIALUL EVZ C­riticii “ Evenimentului zi­lei“ au obosit. Parcă nu mai sunt creativi ca odinioa­ră. Poate n-au fost nicio­dată. Nu știu. Nu i-am urmărit nici­odată cu atenție. Observ însă că, de ceva vreme, trag cu gloanțe oarbe. Recent, plecarea șefului Secției sport a „Evenimentului zilei“, din motive pur „tehnice“, a fost transformată în­­tr-un grav atentat la adresa libertății de expresie și un act de servilism față de... Victor Ponta și PSD. „Șoc! Șoc! Șoc! N-o să-ți vină să crezi ce a făcut EVZ! Te va durea mintea cînd vei citi! O să rămâi prost după ce vei afla! “ Cunoașteți stilul. Senzaționalism gol de conținut, dar și o dovadă că nu toți românii se pricep la fotbal și po­­­litică. S­ummit-ul de afaceri româno-chi­­nez a fost un bun prilej pentru c­ibiți de a-și face încă o dată numă­rul. Majoritatea dintre ei nu cumpă­ră „Evenimentul zilei“, nu-l citesc de fel, dar nu ratează nicio ocazie să pre­tindă că știu ce se întâmplă cu ziarul, doar pentru a ne împroșca cu noroi. Mai trist este că unii sunt foști ziariști ai EVZ. Unii au publicat chiar recent. Și ei acuză „Evenimentul zilei“ că a avut o abordare triumfalistă în pre­zentarea Summit-ului. Obișnuiți ca EVZ să fie foarte contondent cu pre­mierul Victor Ponta și guvernul său, au rămas, probabil, perplecși când au constatat că ziarul nu a tratat acest EVZ și chinezăriile de presă eveniment într-o notă critică; în opi­nia lor, o astfel de atitudine este o do­vadă de triumfalism, în condițiile în care, în ultimele două zile, summit­­ul nu a fost subiect principal în ziar, iar titlurile au fost: „China, investito­rul de miliarde de dolari, vine în Ro­mânia“ și „Ponta și premierul chi­nez și-au luat angajamente economi­ce“. Unde este triumfalismul? Unde a scris „Evenimentul zilei“ că, odată cu venirea chinezilor, va curge lapte și miere pe străzi? din miliardele vin în România, domnilor, ci doar investi­torul. „Angajamente“ înseamnă cer­titudini? Poate ar trebui să verificăm DEX-ul. Ce altă dovadă mai bună că, în aceste zile, s-a fabulat masiv pe această temă decît editorialul lui Ion Cristoiu de astăzi, în care tonul este critic și rezervat față de posibilitatea de a fi invadați de banii Beijingului? L­ucrurile astea au contat prea puțin. Important pentru chibiți a fost doar că ziarul nostru a publicat, pe prima pagină, steagul Chinei lipit de Bulina roșie. „Iată dovada! !!“ au strigat în cor. Atenția pentru aceste detalii trădează o mentalitate comu­­nistoidă, când responsabilii cu cen­zura erau vigilenți ca nu cumva au­gusta persoană a Tovarășului Nicolae Ceaușescu să nu fie umbrită de vreo virgulă prost pusă. Chiar dacă n-au lucrat în presa co­munistă, e posibil ca foștii noștri co­legi să fi rămas marcați de vremuri­le în care în EVZ se strecurau multe fonfleuri, cum îi place domnului Ion Cristoiu să numească informațiile inventate. Cîte o găină cu pui vii. Ar trebui să depășească acest moment. Nu de alta, dar, anul trecut, BBC a publicat o știre similară: găina cu pui vii există cu adevărat. M­ă întreb ce ar fi făcut foștii noștri colegi dacă ar fi fost și astăzi în conducerea EVZ. Ar fi prezentat un summit, în care s-au făcut promisiuni de investiții importante, drept un eșec răsunător al Guvernului, în condițiile în care majoritatea știrilor despre in­vestitori străini marchează plecarea acestora din România ? E firesc ca unii să încerce să câștige notorietate burzuluindu-se la „Evenimentul zilei“, chiar și atunci când nu e cazul. Prefer să cred că este doar atît. Aș fi dezamăgit să con­stat că au intrat în hora detractorilor pentru a-și salva propria piele, în­tr-o vreme în care actuala putere dă tot mai multe semne că vrea închi­derea „Evenimentului zilei“ și a altor publicații critice. PĂREREA LUI TERENTE tft1 DICTATURA CULTURII U­nii se intreaba cum a fost adevă­ratul Eminescu. Prin 1997, revis­ta “Dilema“ a dedicat lui Mihai Emi­nescu un număr întreg. A l’époque, s-a stîrnit zarvă mare. Pentru prima dată miticul poet național era discu­tat în termenii zilei, poate cu nuanțe de iconoclasm decent, dar în de­plin respect. Ei bine, străjerii spiri­tului național, vigilenții de serviciu ai României cu pieptul umflat, iubi­torii de patrie din convocatorul pro­­tocronismului ceaușist, n-au putut suporta. Au decretat teza majestatea culturală și au pornit la executarea unor sentințe dure împotriva celor care semnaseră texte în acea “Dile­ma“. Succesul nebun al revistei (luni de zile mai tîrziu, numărul cu prici­na circula printre studenții de la Li­tere fotocopiat!), recunosc, s-a da­torat și valului de indignare pe care l-a produs printre “patrioți“. Ei­­amintesc că unul dintre textele so­cotite infamante era semnat de Mir­­cea Cărtărescu, deja consacrat drept vîrful de lance al optzecismului. Au­torul articolului nu făcuse decît să Cum era adevăratul Eminescu preia una dintre cele mai vii descri­eri ale lui Eminescu, scrisă de Mite Kremnitz: “mai mult scund decît în­alt, mai mult voinic decît svelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru sta­tura lui, cu înfățișarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea căr­nos la față, nebărbierit, cu dinți mari, galbeni, murdar pe haine și îmbră­cat fără nici o îngrijire... eram atît de decepționată încît mă durea deose­birea dintre adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea...“ Mite Kremnitz (1852 - 1916), a ve­nit în România în 1875, după ce cu­noscuse destul de bine mediul inte­­­lectual și politic românesc - docto­rul Kremnitz, soțul Mitei, era cum­natul lui Titu Maiorescu. La invitația lui Maiorescu, de altfel, Kremnit­­zii se stabilesc la București. El, de­vine medic al familiei regale. Ea, se apropie de Regina Elisabeta, devi­ne doamna ei de companie și scrie, împreună cu Regina, cîteva roma­ne. Mite Kremnitz a scris amintiri­le ei Eminescu,inclusiv această re­latare a primei impresii, în 1893, la insistențele lui Tzigara-Samurcaș. între Mite Kremnitz și Eminescu, spune ea, nu a fost nimic. Doar cîte­va scene memorabile. De pildă, scena în care Eminescu a sărutat-o pentru prima dată, grăbit, potențîndu-și în­drăzneala cu citirea faimosului Cînt din Infernul lui Dante în care Pao­lo Malatesta o sărută pe Francesca de Rimini, este epocală! Textul întreg al Mitei, alături de multe altele, se găsește într-un volum impozant, dar fermecător, recent apărut la Huma­­nitas, sub direcția lui Cătălin Cioabă: “Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani.“ Cătălin Cioabă a pornit la alcătuirea acestui volum sub spiritul unui curs al lui Petru Creția (1927 - 1997) des­pre felul în care Eminescu a fost edi­tat în cultura noastră - de la Maiores­cu la Perpessicius -, pe care l- a audi­ de Sever Voinescu at la Universitate, la începutul anilor 90. Cele spuse atunci de profesorul Creția au luat forma unei cărți pos­tume: “Testamentul unui eminesco­­log“ (Humanitas, 2000). Aici, Pe­tru Creția își exprimă convingerea că trebuie făcut portretul lui Eminescu din ansamblul mărturiilor de primă mină, ale celor care l-au cunoscut di­rect. Astfel, volumul editat de Cătălin Cioabă adună alături de textele bine știute despre Eminescu scrise de Ca­­ragiale, Slavici, Creangă sau Maio­rescu și multe altele, purtînd semnă­turi care nu mai spun nimic astăzi, dar care mărturisesc pe Eminescu “la pri­ma mînă“. Rezultă un portret amplu și nuanțat. Dacă cineva se aștepta ca adunarea acestui gen de mărturii să-l demitizeze pe Eminescu, a greșit. Am sorbit pagină cu pagină cartea și, la fi­nal, în inima mea, Eminescu a rămas tot Eminescu. Doar că, acum, știu mai multe despre el, în ceea ce privește pe adevăratul Eminescu, rău, chiar nu vă dați seama cît de copilărească e în­trebarea “cum era adevăratul Emi­nescu?“

Next