Evenimentul Zilei, decembrie 2018 (Anul 27, nr. 8381-8397)
2018-12-04 / nr. 8382
14 Actualitate Interviu Evenimentul zilei, marți, 4 decembrie 2018 Muzeul Satului nu este în stare să reconstruiască gospodăriile basarabene distruse de sovietici Roland Cătălin Pena catalin.pena@evz.ro Sorin Andreiana sorin.andreiana@evz.ro 1 Domnule Liviu Petrina, înțeleg că aveți mari amărăciuni cu privire la abandonarea continuă a Basarabiei din partea guvernanților noștri. Să le luăm pe rând. Să începem cu reconstruirea caselor basarabene la Muzeul Național al Satului din București. Liviu Petrinai La Muzeul Național al Satului,,Dimitrie Gusti“ din București au fost cândva case din Basarabia, iar acum Asociația Casa Gratis Pro Deo acționează pentru reconstruirea lor. Au fost trei case și câteva mori de apă Acum patru ani, în primăvară, exact la 30 aprilie 2014, am mers la celebrul Muzeu al Satului din nordul Bucureștiului să văd o casa din Basarabia, preconizam deschiderea unei librării dedicate cărților/ revistelor ce apar în Basarabia și Bucovina și mă gândeam să construiesc o casă tipic basarabeană, care să adăpostească librăria. M-am adresat unui custode ce se plimba prin muzeu; era chiar director-adjunct. Mi-a spus că nu mai sunt casele basarabene, nici morile din Basarabia. Au fost demolate prin 1948, aruncate la groapa comună. M-am cutremurat și mi-am spus: Așadar, precum au fost aruncați în închisoare, apoi la Groapa Comună, Bărbații Neamului Românesc, un Iuliu Maniu, un Pan Halippa, Brătienii, Elita Română ce a refăcut Unirea la 1918, tot așa și Casele și Morile Basarabe, toate au fost arestate / demolate / aruncate la Groapa Comună, în Siberia întinsă peste întreaga Românie ocupată de țariștii sovietici! Casele și morile din Basarabia au fost demolate la ordinul unui ofițer sovietic originar din ținutul dintre Prut și Nistru, care, plimbându-se prin Muzeul Satului, s-a enervat foarte tare că regimul I comunist de la București nu ^si e pure isconu i tioinanici---------------- - Extraordinar! Nu aț încăput de casele noastre? Ce ați făcut aflând asta? -în primul rând am simțit o vinovăție împovărătoare, o tristețe dureroasă. Mi-am reproșat că nu am știut despre acea sălbatică demolare, că, la un sfert de secol de la Evenimentele din 1989 și la o jumătate de secol de la „Declarațiade Independență față de Uniunea Sovietică“, proclamată, cum a fost, încă de regimul comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1964, Casele Basarabe și Morile-de-Apă de- Vânt de Dincolo-de-Prut nu au fost încă re primite pe plaiurile Muzeului Național al Satului Povară, tristețe, durere Asociația Casa Gratis Pro Deo (GPD) apără, între altele, prin Statut, tradițiile, obiceiurile, însemnele și tot ceea ce constituie componente ale identității naționale a Românilor, precum și al minorităților ce viețuiesc în România. Apără clădirile de patrimoniu care reprezintă valori perene pentru comunitate, precum și monumentele naturale sau făcute de om. Am scris imediat, în aceeași zi, conducerii Muzeului, o scrisoare strașnică prin care rugăm să fie readuse, în Sanctuarul din Capitala României, Casele și Morile Basarabe, fără întârziere. Iată Scrisoarea din 30 Aprilie 2014: „Din datele pe care le avem -inclusiv din frumosul Album ce lau dedicat Muzeului Național al Satului- am înțeles că în cadrul Muzeului, între cele 346 de monumente (2009) nu este nici unul din Basarabia! Am înțeles că, până la ocupația sovieto-comunistă, existau trei case din Basarabia (din județele Lăpușna, Orhei și Cetatea Albă), iar mai înainte erau și opt mori de vânt și de apă din această Provincie a României Desigur, este trist să constatăm că, după un sfert de secol de la căderea comunismului (după o jumătate de secol de la „Declarația de Independență față de URSS“ din 1964), nu s-a restituit Muzeului Satului comoara Basarabeană. Vă rugăm respectuos, dar stăruitor- să faceți fără întârziere demersurile necesare pentru a rezolva această gravă, inacceptabilă situație. Vă sugerăm să recurgeți la un Proiect bazat pe fonduri europene, dacă Bugetul Țării nu poate oferi imediat sumele necesare pentru aducerea și reconstruirea caselor Basarabe. Dacă ilustrul Dimitrie Gusti a construit Muzeul Satului în două luni (29 de gospodării), credem că și urmașii săi de astăzi ar putea rezolva problema (2-3 gospodării) în două săptămâni...“. Am alertat totodată și Instituțiile Statului, Ministerul Culturii, în seară acelei zile am deplâns situația la postul de televiziune Nașuî, cerând celor responsabili o rapidă soluționare. 1] Promisiunea din 2014 Cum au evoluat lucrurile? După câteva luni, prin 18 August 2014, am primit un răspuns datat... 17 Iunie 2014 ! Un răspuns de la managerul Muzeului, doamna conf. univ. dr. Paulina Popoiu Un răspuns pozitiv? Un răspuns birocratic, nițel infatuat. Eram asigurați că „Muzeul Național al Satului a avut deja în vedere reprezentarea arhitecturii Românilor din afara granițelor (Bucovina, Basarabia, Banat) și considerăm că un loc deosebit trebuie să îl aibă reprezentarea Basarabiei în expoziția permanentă.“ Ea nu se mai spunea: „Mai mult, chiar din anul 2011 (trecuseră peste 20 de ani de la căderea comunismului) s-a realizat o cercetare de teren în cadrul proiectului de cercetare multianual al Muzeului - Repertoriul arhitecturii vernaculare, în regiunea Orhei. Cercetarea a avut în vedere aprofundarea cunoștințelor [asupra] arhitecturii în piatră, specifice Basarabiei, în vederea repertorierii și viitoarei reprezentări în Muzeu (prin transfer sau reconstrucție). în acest sens, s-a luat contact și cu specialiști de la muzee din Chișinău, care și-au oferit sprijinul de specialitate în cadrul unui asemenea proiect.11 Deși se mai arătam Răspunsul Conducerii Muzeului că Zona Basarabă a Muzeului a fost cândva acaparată de Primăria București și se așteaptă eliberarea ei, am avut inițial speranța că s-au pornit lucrurile în direcția bună. Eram anunțați că Muzeul va demara „un nou Proiect de investiție ce va viza refacerea / reprezentarea în Muzeu a unor asemenea obiective reprezentative, pe care le considerăm de mare importanță etc. etc.” Din păcate, au trecut peste patru ani și suntem în același punct al neputinței! V-ați descurajat? Ce ați mai întreprins ș Nu, nu m-am descurajat, dimpotrivă m-am străduit să identific soluții cât mai rapide de rezolvare. Am revenit cu insistențe mereu la Muzeul din București, la Ministerul Culturii. Am cerut sprijin de la „Ambasada R. Moldova la București“ Am vorbit la Televiziune etc. Muzeul parcă a amuțit, nu știe ce să spună, dar nu face nimic și timpul trece. In aprilie 2017, am avut ocazia să-i întâlnesc la un spectacol oficial, stând în loje apropiate, pe cei doi miniștri ai Culturii, de la București și din Provincia Basarabă. Le-am prezentat, într-o scurtă convorbire, problema și-am prevenit că le voi trimite detalii în scris. Așa am făcut chiar a doua zi; ambii demnitari - doamna Monica Babuc și domnul Ionuț Vulpescu - mi-au confirmat în scris primirea scrisorilor mele Ambele ministere s-au arătat dispuse să sprijine acțiunea. Vorbind despre această problemă cu fie iertatul Alexandru Moșanu, vrednicul Președinte al Parlamentului Unionist, dânsul s-a oferit să o încurajeze pe doamna Babuc: „Mi-a fost studentă, lăsați că vorbesc eu cu dânsa, o să rezolve fără întârziere“. Deși grav bolnav, marele Bărbat-de-Stat octogenar găsea energie să mai contribuie cu ceva la vindecarea rănilor rămase după ocupația străină