Foaia Noastră, 1961 (Anul 5, nr. 1-24)

1961-01-15 / nr. 2

IUSTIN NASTASE: BUCIUM ASUL. Prezentarea unui nou film românesc la Budapesta Corneliu Mănescu, ambasadorul R.P. Romíné la Budapesta cu ocazia celei de-a 13-a aniversări a proclamării R.P. Romíné a organizat o reuniune la restaurantul Gundel, în cadrul căreia a fost prezentat noul film românesc în culori, intitulat „Dardée”. Filmul prezintă viaţa cântăreţei Dardée, născută cu o sută ani în urmă şi lupta dusă pentru crearea operei române. La reuniune au luat parte Rónai Săndor, preşedintele Adunării de Stat, Somogyi Miklós, preşedintele Consiliului General al Sindicatelor, membru în Biroul Politic al P.M.S.U., Nagy Dániel, vicepreşedintele Consiliului Prezidenţial, dr. Sik Endre, ministru de externe, Nagy Józsefné, ministru al industriei uşoare, KisháziÖdön, ministru al muncii, Szakasits Árpád, preşedintele Uniunii Ziariştilor Maghiari, precum şi mulţi reprezentanţi ai vieţii politice, economice şi culturale maghiare. Au mai participat mai mulţi şefi şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice din Budapesta. Noi filme documentare romîneşti în 1961 Anul acesta studioul „Al. Sahia ’ va produce 70 de filme documentare, 35 de ştiinţă popularizată şi 15—18 titluri de reportaje cinematografice. Varietatea tematică a producţiilor din 1961 este spanianana de anul trecut. Dintre cele mai importante filme care vor apărea pe ecrane în acest an amintim: Hidrocentrala „V. I. Lenin”, „Dispecerul naţional energetic”, „Un student pleacă la practică”, „Ritm şi construcţie”, „Cintecul Birzavei”, „Calea Griviţei ieri şi azi” (color în cinemascop), „Locul nostru în viaţă” (despre brigăzile muncii socialiste). Printre filmele de ştiinţă popularizată subliniem cele două producţii care vor fi realizate cu prilejul eclipsei totale de soare din 15 februarie, în scopul răspîndirii cunoştinţelor de ştiinţă şi tehnică, precum şi de informare asupra noutăţilor tehnice, studioul va produce o serie de filme care vor înfăţişa utilitatea practică a unor materii prime începînd cu siliciul şi pînă la cocs. Un film de informare tehnică va fi consacrat turnării de piese mari. Un loc de seamă îl vor ocupe preocupările agricole. Filme ca de pildă „Cultura legumelor în sere” şi altele vor fi destinate extinderii şi introducerii unor metode avansate în producţia agricolă. O mai mare contribuţie la educaţia sanitară şi socială a publicului cinefil o va da studioul prin filme ca „Nu răsfăţaţi copiii”, „Pofta de mîncare”, „Cura de soare şi de aer”, în domeniul educaţiei estetice, anul acesta vor fi realizate pentru prima oară filme privind istoricul şi valoarea unor instrumente („Povestea pianului” şi „Concert pentru orchestră”). Totodată va fi continuată seria filmelor pe teme de artă plastică ilustrate cu creaţii de artă plastică universale din colecţiile noastre, ca de pildă „Cum să privim un tablou” (compoziţie, desen, culoare). După succesul înregistrat în anii trecuţi cu filmele documentare despre natura ţării vecine, anul acesta vor fi realizate filme privind atît relieful cît şi flora şi fauna R. P. Romíne. Dintre ele amintim „Detunata”, „Lacuri alpine”, un film despre pelicani etc. Pentru cei mici vor fi realizate, de asemenea, filme interesante pe măsura înţelegerii lor („Urme pe zăpadă” şi altele). ŞTIRI CULTURALE Cunoscutul scriitor şi activist pe tărîm obştesc Romulo Galegos din Venezuela a fost propus candidat la Premiul Nobel pentru literatură de către un mare grup de scriitori din America Latină. Printre ei, Carlos Fuentes (Mexic), Nicolas Guillen (Cuba), Otero Silva (Venezuela) şi alţii. Pînă acum premiul Nobel pentru literatură a fost acordat doar o singură dată unui scriitor din America de Sud, şi anume poetei chiliene Gabriela Mistral.* Numărul biletelor de cinema vîndute în Franţa a scăzut în numai doi ani de la 411 milioane la 352 milioane. Cauza? Excesiva scumpire a biletelor. * Ornamentica populară din Noua Zeelandă a trezit din nou un interes susținut al etnografilor, mai ales în urma tipăririi volumului „La capătul lumii”, o culegere de fotografii etnografice reprezentînd sculpturi populare din cele mai interesante. LITERATURA!'* AKIK ? IRONICA ^7/ICLE Copilăria „La vie de la femme est dure”, — a fost unica maximă adevărată a reginei Elisabeta (Carmen Sylva). Doar căt regina poeta (?) „omitea” să completeze maxima ei, arătînd că viața dură a femeii se datorește tocmai nedreptei orînduiri, al cărei bastion a fost monarhia. Această viaţă dură a secolului XIX a simţit-o din plin gingaşa Veronica Micle, muza inspiratoare a lui Mihai Eminescu, o femeie cultă şi de rară frumuseţe, şi una dintre cele mai ilustre poete ale secolului lui Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Topîrceanu şi Macedonsky. Tatăl poetei, Ilie Cîmpeanu din Năsăud — prieten intim cu tînărul cancelist de la Tabla din Mureş—Oşorhei, Avram Iancu — luînd parte activă la luptele revoluţionare transilvănene din anii 1848—49, în urma rănilor primite în revoluţie a murit în scurt timp înaintea naşterii Veronicăi. Mama poetei, moaşa Ana Cîmpeanu, după ce-şi naşte fiica — în ziua învierii a anului în care s-a născut şi Eminescu — se mută în curînd în străvechea capitală voievodală a Moldovei, în cartierul Tătăraşi din Iaşi. Veronica însă este crescută mai mult de către vecini, nişte ardeleni inimoşi, maică-sa fiind ocupată mai toată ziua şi în deosebi noaptea cu moşitul. Adolescenţa Veronica Cîmpeanu urmează apoi Şcoala primară şi Şcoala centrală de fete din Iaşi, alături de Academia Mihăileană cele mai vestite institute şi focare de cultură ale Moldovei de odinioară. Aici, Veronica însuşeşte o frumoasă cultură generală, printre altele filozofia, logica, limba franceză şi cea germană. Colegele ei, domnişoarele ieşene, nu o numesc însă Veronica, ci Corina. Întrezărind oare într-însa o variantă feminină a poetului roman originar din Sulmona, surghiunit în urmă cu aproape două milenii de la Roma la Tomisul de pe Pontul Euxin? Ori presimţind încă de pe atunci că colega lor va deveni cîndva şi ea muza celui mai mare poet al epocii? Ar fi greu de precizat! Cert este că încă de pe băncile şcolii Veronica Cîmpeanu scrie — cu multă măiestrie — un poem într-un act întitulat „Dante”, precum şi două nuvele „Plimbare de mai în Iaşi” şi „Rendez-vous” ce vor apare mai tîrziu, în anul 1872, în revista Noul Curier Român — redactată de Ion Scipione Bădescu, Theodor Codrescu şi I. M. Codrescu — purtînd pseudonimul poreclei date de către colegele ei de liceu, Corina. Căsnicia Cu nimic n-ar fi mai uşor de stabilit, dacă la examenul ei de bacalaureat eleva Veronica Cîmpeanu l-a fermecat pe profesorul universitar Ștefan Micle, membru al comisiei de examinare — mai în vîrstă decît dînsa cu treizeci de ani — prin inteligenţa ori prin frumuseţea ei, deopotrivă de sclipitoare. Cu toată deosebirea de vîrstă, căsnicia soţilor Micle a fost cît se poate de armonioasă. Veronica şi-a dedicat viaţa — integral — soţului şi celor două fiice: Virginia şi Valeria. După moartea soţului — la 4 august 1879 — Veronica Micle, rămasă văduvă de numai 29 de ani, este disperată şi distrusă. Durerea o copleşeşte. Dar cum nenorocirea de obicei nu vine niciodată singură, curînd, foarte curînd se îmbolnăveşte grav şi una dintre fiicele Veronicăi. Exasperată, o duce pentru tratament la Viena. Şi aici... ... Aici tînăra, frumoasa şi inteligenta văduvă face cunoştinţă cu tînărul student la filozofie, Mihai Eminescu.. Literata întorcîndu-se în patrie, talentata Veronica Micle — sub influenţa prieteniei cu Eminescu — se dedică tot mai mult literaturii şi publică — din ce în ce mai des — poezii în „Trompeta Carpaţilor” din Bucureşti — condusă de Cezar Bolliac —, „Convorbiri literare” din Iaşi — cea mai veche revistă beletristică din Romînia —, „Familia” — foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni din Pesta, apoi din Oradea, la care a debutat şi Mihai Eminescu —, „Revista Nouă” din Bucureşti — redactată de Bogdan Petriceicu Haşdeu, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă —, „Columna lui Traian” — redactată de Bogdan Petriceicu Haşdeu —, „Revista Literară” din Bucureşti, „Noul Curier Român” şi altele, poezii lirice ori pline de duioşie maternă, ca „Povestea crinului” purtînd delicata dedicaţie „copilei mele Virginia” sau „Laci oglindă” purtînd nu mai puţin gingaşa dedicaţie „copilei mele Valeria”. Iubire... Intre timp se întoarce în ţară şi Mihai Eminescu şi între poetă şi poet se înfiripează o dragoste fierbinte şi nemărginită. „Atît de mult te iubesc, îneît, mai lesne aş îţelege o lume fără soare, decît pe mine fără ca să nu te iubesc”, scrie Mihai Eminescu Veronicăi. Iar Veronica Micle scrie către Eminescu: „Miţulică dragă, te iubesc ca o nebună şi e o nebunie atît de dulce şi atît de scumpă sufletului meu, că doresc ca niciodată să nu scap de ea.” Pe Copou din Iaşi, la numai cîţiva paşi de teiul lui Eminescu — locul atîtor tainice întîlniri dintre Veronica şi Mihăiţă — stă statuia frumoasei şi suavei Veronica Micle, pe soclul căreia sînt săpate cu litere de aur: „Adesea stau şi mă gîndesc ce-ar fi fost viaţa-mi fără tine? Tu Veronica mea, muză inspiratoare, te-ai coborît pe pămînt, învăluind totul cu raze albe şi strălucitoare. M. Eminescu.” Idila ieşeană dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu este întreruptă însă brusc prin concedierea lui Eminescu de către „canalialiberală” — cum scrie dînsul Veronicăi Micle — din funcţiile de director al bibliotecii din Iaşi şi revizor şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui. Constrîns de împrejurări, pentru a putea cîştiga o pîine, Mihai Eminescu se mută în Bucureşti. Fără a sta pe gînduri măcar o singură clipă, Veronica îşi vinde casa în curtea căreia stau cei cinci plopi, care i-au inspirat lui Eminescu gingaşa poezie „Lîngă plopii fără soţ” — casa situată în strada ce poartă astăzi denumirea de „Aleea Veronica Micle” — şi pleacă şi dînsa în Bucureşti, pentru a putea sta alături de bărbatul iubit şi adorat. ... şi intrigă Impresionat de gestul femeii adorate, Eminescu hotăreşte să o ia de soţie. „Patronul” lui Eminescu, Titu Maiorescu, ţese însă intrigi. Defăimează dragostea sinceră şi dezinteresată, plină de abnegaţie a Veronicăi Micle pentru Mihai Eminescu. O calomniază ca fiind amanta lui Caragiale. Eminescu îl crede. Intr-însul se prăbuşeşte o lume întreagă. Dar tocmai sub impresia acestei decepţii, sub impresia acestei cataclisme dezastruoase, Eminescu aşterne pe hîrtie opera sa de căpetenie, o profundă poezie filozofică, desăvîrşitul „Luceafărul”, în ale cărui cele 96 de strofe fiecare cuvînt constituite cîte o perlă deosebit de preţioasă, deosebit de frumos cizelată a limbii şi literaturii române. Mai puternică decît Eminescu, gingaşa femeie Veronica Micle nu se clatină cîtuşi de puţin sub povara potopului de minciuni, intrigi, calomnii şi defăimări, ci declară cu mîndrie: „Mai bine sînt metresa lui Eminescu, decît legitima soţie a unui principe!” Iar dragostea dintre Veronica Micle şi Eminescu continuă şi fără consfinţirea organelor lumeşti ori bisericeşti. VERONICA MICLELUI X Virful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge .. . Lîngă acest colos de piatră vezi tu cît de mică sînt, astfel tu-n a cărui minte universul se resfrînge, al tău geniu peste veacuri rămînea-va pe pămînt. Şi doreşti a mea iubire .. . Prin iubire pin’ la tine să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg, cum să fac? Cînd eu micimea îmi cunosc atît de bine, cînd măreaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg. Geniul tău planează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii, şi numai din depărtare cînd şi cînd să te privesc, martora măririi tale să fiu pîn’ la pragul morţii şi ca pe-o minune-n taină să te-ador, să te slăvesc. Cîntul lebedei Pe Veronica n-o poate despărţi de Eminescu, pînă nici internarea acestuia în ospiciul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti. Ca un cînt al lebedei, un cînt al profeţiei, Veronica Micle scrie ultima şi cea mai impresionanta ei poezie, întitulată „Raze de lună”, purtînd dedicația pe cît de gingaşă, tot atît de sugesti(continuare în pag. 7.)