Foaia noastră, 1985 (Anul 35, nr. 1-52)

1985-03-29 / nr. 13

•M VINERI 29 MARTIE 1985 CENTENAR Mateiu Ion Caragiale (1885-1930) Mateiu Ion Caragiale a avut o viaţă ciudată, stranie şi cu to­tul particulară, m­ai ales în ra­port cu condiţiile epocii în care a trăit. Nu mai puţin interesan­tă şi oarecum şocantă este şi o­­pera lui literară, modestă ca vo­lum de pagini, dar originală prin substanţe şi particularităţi ale scriiturii. Autorul, fiu natu­ral al lui I. L. Caragiale şi al Măriei Constantinescu, a văzut lumina zilei la Bucureşti, la da­ta de 25 martie 1885; în 1889, dramaturgul se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly (din aceas­tă căsătorie se naşte Luca, care păşeşte, ca şi fratele său Ma­teiu, pe urmele tatălui. A­­dus în noua sa familie, Mateiu devine una din slăbiciunile tată­lui său, care se ocupă cu stă­ruinţă de educaţia şi formarea celui dintîi copil. Mutat la Berlin, după cum se ştie, în 1904, I. L. Caragiale îşi îndrumă fiul, pe Mateiu, să studieze dreptul; acesta, însă, necunoscînd nici limba germa­nă, neavînd nici atracţie către studii juridice, ci către artă şi lectură, îşi consacră timpul cer­cetării vieţii berlineze. în 1905, revenit la Bucureşti, Mateiu, ca­re prinsese pasiune pentru ge­nealogii şi forme de viaţă no­bilitară, şi locuind la mamă-sa, intenţionează să urmeze şcoala de ofiţeri. Respins la examenul de admitere, se înscrie totuşi la drept, pe care nu-l termină, deşi începuse studiile cu oarecare en­tuziasm. I. L. Caragiale ar fi dorit să dea fiului său instruc­ţia superioară de care el n-a putut avea parte. Mateiu Ion Caragiale a ocupat, după moar­tea tatălui său (petrecută în 1912), diferite slujbe. Sprijinit, probabil, de tatăl său, la redac­ţia revistei Viaţa românească (condusă de Garabet Ibrăilea­­nu), Mateiu publică în 1912 un număr de treisprezece poezii, ca­re marchează debutul său ca scriitor. Un volum, intitulat Pa­­jere, va aduna în 1936 după moartea autorului, poeziile lui Mateiu Caragiale. Căsătorit, în 1923, cu Mari­­ca Sion (fiica poetului Gheorghe Sion), Mateiu Caragiale are po­sibilitatea satisfacerii unei idei fixe care-l stăpînea de multă vremea: aceea a manifestării stă­rii nobiliare (pe casa moşioarei sale arborează chiar un pavilion cu embleme nobiliare, construi­te de el). Mateiu Caragiale s-a stins din viaţă la Bucureşti, în ziua de 17 ianuarie 1936. Creaţia literară a constituit pentru Mateiu Caragiale căuta­rea unui echilibru între perso­nalitatea lui stranie şi din alt veac, anacronică în bună măsu­ră, şi expresia artistică. Ca poet, Mateiu Caragiale es­te modest. Singura culegere, Pa­­jere, a fost editată la scurtă vre­me după moartea poetului, prin grija soţiei lui Marica şi a lui Perpessicius. Cele mai multe poezii ale acestei culegeri sînt sonete, realizate ca un fel de portrete ale unor chipuri din al­te vremuri, în care apar domni­ţe sau voievozi. în a­ceste chipuri de domniţe şi domni, Mateiu Caragiale pare a-şi căuta strămoşii pe care i-a confecţionat heraldic. Justifica­rea scrierii acestor poezii ni se pare explicată în poezia Singu­rătate, în care călătorim pe un­dele de vis ale autorului într-o lume din care nu lipseşte fasci­naţia. Melancolia face un piept u-mi să tresalte Neînţelese doruri, in vreme ce-aţipind Fiinţa mea de astăzi, in locu-i răsar alte Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreaţă se-mpleteşte La murmurul ei sumbru plutind in depărtări, Nostalgică gîndirea în voie-mi pribegeşte Şi nes­fir­şi­t de tristă, se pierde, se topeşte într-un noian albastru de mistice visări. . . Dar, Mateiu Caragiale şi-a cîştigat faimă ca prozator. Două sînt realizările lui mai impor­tante în acest domeniu: Re­member şi Craii de Curtea-Ve­­che. Pentru amîndoi, timpul de gestaţie a fost foarte lung, dacă ne gîndim şi la numărul redus al paginilor. Remember a înce­put să fie redactată din 1911, pentru a fi publicată în Viaţa românească în 1921, iar în vo­lum în 1924. Acţiunea, sau mai bine zis întîm­­plările se petrec la Berlin, într-o atmosferă misterioasă, stranie, ieşită din comun prin modul de comportare al personajului prin­cipal, un sir Aubrey de Vere, un tip enigmatic, ascuns într-o ţesătură de taine. Taina stăpî­­neşte totul în Remember. Tînă­­rul nobil englez, sir Aubrey de Vere, îşi ascunde originea, chiar şi numele său este o taină. Es­te un personaj bizar, stăpînit de vise, dorinţe exotice şi tristeţi incurabile şi preocupări care ţin de ocultism, înfăţişarea, îmbră­cămintea, totul este straniu la Aubrey. Remember este o scriere particulară, prin ca­re se îmbogăţeşte la noi litera­tura misterului, continuîndu-l pe Mihai Eminescu (Sărmanul Dio­nis), Alexandru Macedonski, Dimitrie Anghel, Ion Minules­­cu, Adrian Maniu și Vasile Voi­­culescu. Craii de Curtea-Veche este scrierea care îl reprezintă cel mai bine pe Mateiu Caragiale, fiind opera lui de căpătîi. Mun­cită și aceasta timp îndelungat (o primă schiţă e de prin 1910, fiind tipărită fragmentar în Gîndirea, în 1926-1928, iar în volum, în 1929). Craii de Cur­tea-V­eche nu este un roman, ci o povestire. Pînă la forma de­finitivă, publicată în 1929, scrie­rea a trecut prin mai multe va­riante şi trepte; ea face parte dintr-un proiect mai amplu, pro­iect nerealizat din cauza vieţii neliniştite a autorului şi a stin­gerii lui din viaţă la o vîrstă care se numeşte maturitate Ca­vea doar 51 de ani). S-ar pă­rea că titlul povestirii i-a fost sugerat de o explicare a zicăto­­rii româneşti „Craii de Curtea- Veche”, apărută în revista Vatra (nr. 2, I. 1884), scrisă mai mult ca sigur de George Coşbuc. Tex­tul acestei „explicări” este ur­mătorul: „La ijjo, după mazi­lirea lui Grigore Ghica, Mun­tenia se afla sub un guvern pro­vizoriu. O ceată de mahalagii bucureşteni, în frunte cu grecul Melanos, s-au răsculat şi şi-au ales domn. Toţi ştrengarii din Bucureşti s-au înfrăţit cu revo­luţionarii şi au început să jefu­iască oraşul şi să colinde stra­dele aprinzind şi omorînd. Me­lanos avînd cucă de domn în cap şi toate hainele domneşti­­ pe cari le furase­­ şi călare pe un măgar, mergea în frunte, mort de beat. Aşa a ţinut lucru trei zile şi trei nopţi. Negusto­rii, văzîndu-şi ameninţate vieţi­le şi averile de aceşti „crai”, au alergat la Cotroceni la un agă turc, care a stat în mînăstire cu puţintică oaste. Aga intră în Bucureşti, se luă după „crai”, spînzură pe care-i prindea şi restabili ordinea. Această revo­­luţiune se numeşte „a ape lipsi­­ţilor de la Curtea-Veche”. Dar şi ruinele Curţii-Vechi puteau sugera titlul operei lui Mateiu Caragiale, ca vestigii ale unei lumi vechi spre care aspira au­torul. Povestirea are o construcţie neobişnuită. Întîmplările sînt a­­mestecate, întrerupte de fapte secundare. Eroii principali ai povestirii sînt Paşadia, Pantazi şi Pirgu, ţipi interesanţi şi poe­tici, care duc o viaţă boemă, cu totul neobişnuită. Urmărind în­tîmplările vieţii lor, autorul ne poartă prin boema Bucureştiului din primele trei decenii ale vea­cului nostru. Viciul şi desfrîul unei anumite categorii sociale, aceea a aristocraţiei, constituie fondul naraţiunii. Paşadia şi Pantazi reprezintă elocvent de­căderea iremediabilă a clasei lor aristocratice. Aceştia sînt pro­iectaţi pe un fundal al trecutu­lui, această proiectare fiind me­nită să sublinieze decadenţa lor. Prin oarecare opoziţie, cel de-al treilea, Pirgu, pare a reprezen­ta burghezia care se ridică. Sun­tem­ undeva la graniţa dintre Orient şi Occident, unde apele balcanismului se amestecă cu ce­le ale civilizaţiei occidentale. A­­ceste ape amestecate se reflectă şi în stilul naraţiunii, unde ne întîmpină un limbaj bogat, de o mare distincţie şi rafinament, a­­lături de unul grosolan, nu o dată argotic, pe alocuri chiar vulgar; stilul se acordă cu o mare preciziune mediului zugră­vit, trăirilor personajelor, con­tribuind la caracterizarea lor. Fresca Bucureştiului, începînd cu anul 1990, este foarte boga­tă, urmărind „aventurile” celor trei „ceai”, paleta se deschide larg, spre cele mai variate as­pecte ale vieţii sociale şi politi­ce ale vremii. Craii de Curtea-V­eche, este o realizare din cele mai preţioase ale prozei româneşti interbelice. GAVRIL SCRIDON Premieră la Kaposvâr La Teatrul „Csiky Gergely” din Kaposvâr a avut loc în zilele trecute premiera piesei „Baia de aburi” de Maiakovski, în regia lui Peter Gothăr, în clişeu, moment din spectacol. Renumitul dirijor Antal Dorati conduce soliştii, corul şi orches­tra Casei de opere din Budapesta, dirijînd aici opera „Fidelio” de Beethoven. La 11 martie 1985 în clubul întreprinderii Volan, Păi Liptări, directorul Bibliotecii judeţene a deschis expoziţia sculptorului bu­­dapestan Laszlo Kutas. Aceste plachete şi statuete minunate pot fi văzute pînă la sfîrşitul lunii martie. Expoziția sculptorului Laszlo Kutas Antal Dorâti la Budapesta în clişeu: Antal Dorâti în timpul repetiției.

Next