Foaia Românească, 2019 (Anul 69, nr. 1-52)

2019-08-02 / nr. 31

2 AUGUST 2019 I EVOCARE I FOAIA www.foaia.hu romaneasca. Bicentenar Nicolae Bălcescu (1819-1852) La 29 iunie 2019 s-au împli­nit 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu, figură istorică emblematică a luptelor revolu­ţionare din 1848-1849, simbol al convieţuirii paşnice dintre popoare. Aşadar, un nume ro­mânesc, care la noi, la românii cărora li s-a dat să trăiască în Un­garia, sună bine. Este, probabil, cel mai cunoscut şi apreciat nume românesc, deşi, mai nou,în viaţa publică se vorbeşte despre el mai puţin decât despre Eminescu. Eminescu a fost numit de Titu Maiorescu „poet naţional”, iar poezia lui este considerată o întruchi­pare a „soartei poporului român”.­ Bălcescu a fost istoric şi politician revoluţionar, dar, înainte de toate, un gânditor, un om cu idei noi care au generat mari conflicte, dar din care a răsărit o societate română nouă. Bălcescu în perioada paşoptistă se angajează, în Muntenia, conform spiritului epocii, la fapte şi acţiuni vitale pentru devenirea naţiunii sale, se numără printre primii mari deşteptători de neam, care a adus o contribuţie de seamă la conştientizarea conceptului de conştiinţă naţională, de importanţa ei în devenirea poporului român, în mobilizarea şi aducerea pe scena istoriei a forţelor politice care cu ceva mai târziu vor încununa lungul proces de închegare a poporului în naţiune. Azi vorbim despre istoricul, înfăptuitorul şi scriitorul de istorie şi ne îndreptăm atenţia spre ideile care stau la temelia capodoperei sale. Românii sub Mihai-Voievod Viteazul, numită de Eminescu „evan­ghelia neamului”2, fără a subestima opere cum ar fi bunăoară Puterea armată..., Despre starea socială a muncitorilor plugari... (1845), Despre împroprietărirea țăranilor (1848), Mersul revoluţiei în istoria românilor (1850) sau Reforma socială la români (1853). Autorul lucrării Românii sub Mihai-Voievod Viteazul porneşte de la o idee cu adevărat revoluţionară atunci: „Să luminăm poporul, dacă vrem să fim liberi.”3 O altă idee călăuzitoare apare şi un alt discurs istoric începe şi la români odată cu apariţia gândirii revoluţionare a lui Bălcescu, în Muntenia, şi a lui Mihail Kogălniceanu,în Moldova. Dar cine a fost Nicolae Bălcescu? Se naşte la Bucureşti în 1819, „provenea dintr-un neam obscur, era fiul unui fost căpitan de seimeni, lipsit de avere.”4 Prin 1832, Bălcescu devine elevul Colegiului Sf. Sava. Aici „petrecea zi­le întregi cufundat în studiul documentelor”, mai ales ale cronicilor. De la I. Chica ştim că „era dotat cu înlesnire şi aplicaţie la studii, inteligent, ardent şi entuziast.”5 După absolvirea acestei şcoli, în 1838, la vârsta de 19 ani, intră în armată cu gradul de juncher, adică cadet. Elevul şcolii militare organizează pentru subofiţeri cursuri de limbă, de scris şi citit, de aritmetică şi geografie. Şcoala militară cu subofiţeri analfabeţi era simbolul lumii feudale care urma să fie dărâmată. Reformele sociale nu mai puteau fi amânate nici în această parte a Europei, chiar dacă cătuşele despotismului erau încă solide. Primele mişcări conspirative apar prin anii 1840. Şi Bălcescu participă la conspiraţia care este iniţiată de boierul Dimitrie Filipescu, printre membrii căreia se află şi bănăţeanul Eftimie Murgu, profesor de filo­zofie, unul dintre marii noştri înaintaşi. Societatea secretă urmărea cucerirea independenţei Munteniei şi lichidarea regimului feudal. Membrii societăţii secrete sunt arestaţi şi condamnaţi la mulţi ani de ocnă sau închisoare. Bălcescu, fiind minor, este internat pentru trei ani la mănăstirea Mărgineni, unde stă în condiţii care îi vor ruina sănăta­tea.­ După eliberare (1843), Bălcescu participă la toate evenimentele politice şi culturale mai importante din pragul revoluţiei de la 1848, îl găsim printre membrii Societăţii literare, în dosul căreia se pun bazele organizaţiei revoluţionare Frăţia, care avea lozinca „dreptate”, „frăţie", făcând aluzie la revendicările Revoluţiei Franceze, în 1845, împreună cu August Treboniu Laurian, scoate la Bucureşti prima revistă istorică din Ţara Românească. Magazin istoric pentru Dacia, în care Bălcescu îşi publică câteva din cele mai importante opere şi care a adus o considerabilă contribuţie la cristalizarea ideologiei paşoptiste, la întărirea conştiinţei naţionale şi, nu în ultimul rând, la dezvoltarea istoriografiei moderne româneşti. începând cu anul 1846, Bălcescu petrece tot mai mult timp la Paris, fiind preocupat de strângerea materialului documentar pentru monumentala lui lucrare Românii sub Mihai-Voievod Viteazul, ia parte la manifestările revoluţionare din Paris (februarie 1848), considerând că „libertatea lumii s-a mântuit”. Tinerii moldoveni şi munteni care se găseau în capitala Franţei (Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Constantin A. Rosetti etc.) încep pregătirile pentru declanşearea mişcărilor revoluţionare din ţările româneşti în fruntea cărora se pun în primăvara anului 1848. Muntenii sunt mai bine organizaţi, reuşesc să-şi elaboreze un program susţinut de ţărănimea din mai multe regiuni ale ţării. Cele 21 de puncte ale Proclamaţiei de la Izlaz constituiau temelia cotiturii de modernizare politica şi socială spre care se îndreptau şi românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. în cele trei luni de conducere revoluţionară, Bălcescu a dat dovadă de o atitudine fermă, lucidă şi intransigentă­, dând prioritate măsurilor antiiobăgeşti, înproprie­­tăririi ţăranilor în primul rând, de care depindea viitorul revoluţiei politice şi sociale, cum o definea marele nostru revoluţionar. Rolul deosebit de important pe care Bălcescu l-a jucat în calitate de secretar al guvernului provizoriu în această scurtă etapă revo­luţionară dintre 11 iunie —13 septembrie 1848 se explică, înainte de toate, ideilor sale reformatoare, de înnoire a societăţii româneşti. Care sunt acestea? în scrisoarea adresată la 4 martie 1850 lui Al. G. Golescu, spune următoarele despre programul revoluţiei de la 1848­: • continuarea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din 1821; • democratizarea societăţii; • dezrobirea ţărănimii, făcând-o proprietară. Ştiut este că problema fundamentală a românilor era lipsa de unitate politică şi independenţă naţională, în acest context interesantă este remarca pe care o face în scrisoarea adresată lui Golescu. „Noi, constată Bălcescu, n-am făcut o revoluţie nici împotriva turcilor, nici împotriva ruşilor. Dreptul de a introduce unele reforme era asigurat prin Regulamentul organic, chiar dacă era deseori încălcat. După reuşita acestei revoluţii, continuă Bălcescu, ne mai rămâneau altele două de făcut: o revoluţie pentru unitatea naţională şi mai târziu una pentru idependenţa naţională... Este deci limpede pentru toţi cei care înţeleg ce este progresul şi dezvoltarea istoriei că revoluţia viitoare nu se va mărgini a fi democratică şi socială, ci, conform cu tendinţele actuale ale ideilor din întreaga Europă şi în special dintre români, ea se va face pentru unitatea naţională.” Marele vizionar al epocii paşoptiste este fără îndoială Nicolae Bălcescu, pentru care „Unirea Ţării Româneşti cu Moldova e un fapt câştigat în faţa lumii întregi şi nu poate întârzia să fie realizat. Valahii din Austria, bizu­­indu-se pe constituţia din 4 martie şi pe promisiunile făcute, cer cu toţii şi cu multă insistenţă să fie constituiţi într-o singură naţiune de 3 milioane şi jumătate, şi până la urmă vor reuşi. Deci, când două mari grupe de 4 milioane şi 3 milioane şi jumătate de români vor fi alcătuite alături, cine va putea să le înpiedice unirea.”9 (Continuare în pagina a 9-a) Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu

Next