Iaşul Literar, 1964 (Anul 15, nr. 1-12)
1964-06-01 / nr. 6
ZORNEA Eminescu şi junimismul Raporturile dintre marii noştri scriitori ai secolului trecut şi Junimea au constituit un capitol permanent discutat şi disputat. Generaţiile de junimişti şi postjunimişti au tins să anexeze opera acestor scriitori capitolului junimist al istoriei literare, considerind-o o incarnare a idealurilor junimiste. Respingind exagerările interesate, trebuie să subliniem în mod ştiinţific, că Junimea a exercitat influenţe vădite asupra unora dintre aceştia, a contribuit adeseori la realizarea unei atmosfere favorabile creaţiei artistice, a sprijinit material şi moral pe scriitori — chiar dacă nu întotdeauna dezinteresat. Bursele şi stipendiile acordate lui Eminescu, Slavici, Cerna etc., ajutorul dat lui Eminescu în timpul bolii sunt exemple concludente. Fruntaşii scrisului românesc nu au devenit membri ai cenaclului din întîmplare. Ei au găsit aici mai totdeauna un mediu favorabil creaţiei, opinii competente asupra lucrărilor citite chiar dacă nu au acceptat in întregime principiile estetice, ideologice sau social-politice ale junimismului, iar judecăţile de valoare formulate în şedinţele de cenaclu ca şi în anumite lucrări au influenţat negreşit — şi nu odată pozitiv — asupra evoluţiei lor. Aceste fapte de importanţă deosebită pentru înţelegerea operei lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici etc. trebuie menţionate şi apreciate cu obiectivitate ştiinţifică, respingîndu-se exagerările de orice fel. Edificatoare cu totul în acest sens este istoria raporturilor dintre Eminescu şi junimism. Poetul consacrat, dacă se poate spune aşa, şi cu consecvenţă promovat de Junimea, membru activ al cenaclului, redactorul uneia din publicaţiile oficioase ale grupării politice junimiste, nu poate fi studiat fără a aşeza aceste fapte la locul cuvenit în examenul analitic. Exegeza ştiinţifică a operei eminesciene trebuie să ofere imaginea reală a acestor raporturi spre a se explica măsura în care opera poetului reflectă idealurile grupării ieşene, a se clarifica lucrurile şi a se restabili adevărul. Pretenţia fruntaşilor junimişti, după care opera lui Eminescu ar fi fost o încarnare artistică a credinţelor propovăduite de gruparea conservatoare se dovedeşte de foarte multe ori nefondată. A îmbrăţişat fără rezerve Eminescu concepţiile social-politice ale junimismului? A fost el — cum s-a susţinut — un junimist integral în activitatea politică ? Nu relevăm nimic nou cînd spunem că începuturile lui Eminescu, anii formaţiei sale intelectuale au stat sub influenţa puternică a paşoptismului. Tânărul care-l venera pe dascălul său Aron Pumnul, participant la revoluţia de la 1848 şi refugiat apoi în Bucovina, s-a format în spiritul ataşamentului faţă de idealurile democratice, al respectului faţă de tradiţia revoluţionară. Publicistica lui Eminescu, poezia sa din „prima perioadă", cum o denumeşte Ibrăileanu, dovedeşte aceasta, fără putinţă de tăgadă. Dar întrebarea este : a dezavuat poetul idealurile, tradiţiile paşoptismului în anii de după întîlnirea cu Junimea ? Fără îndoială, nu. Publicistica social-economică a lui Eminescu abundă în lucări de atitudine care se deosebesc sensibil de punctul de vedere oficial afirmat de Carp sau Maiorescu. Divergenţele între Eminescu şi şefii Junimii s-au ivit chiar de la începuturile colaborării , Eminescu nu-şi putea abandona opiniile. Epigonii e un exemplu edificator, poezia păstrînd în întregime amprenta concepţiei sale din faza prejunimistă şi antijunimistă. Cum poezia exprima un punct de vedere radical opus tezelor maioresciene