Împreună, 1998 (Anul 8, nr. 72-76)

1998-06-01 / nr. 75-76

Editat de Asociaţia Culturala şi de EAvrfiT tfeaimeiii. Prietenie együtt * împreuna Anul VIII. Numărul 6-7 (75-76) 8 pagini, IUNIE-IUNE 1998 500 lei „Adevăratul meu ideal călăuzitor este idealul înfrăţirii între popoare, înfrăjire în pofida oricăror duşmănii şi învrăjbiri.“ Nicolae Bălcescu MIHAI EMINESCU: Peste două-trei zile va ieşi de sub tipar Istoria lui Mihai Vodă Viteazul de Nicolae Bălcescu.­­ Limba lui Bălcescu este totodată culmea la care au ajuns românimea îndeobşte de la 1560 începând şi până astăzi, o limbă precum au scris-o Alecsandri, Const. Negruzzi, Donici, şi care astăzi e aproape uitată şi înlocuită prin „păsăreasca” gazetarilor. Deşi Bălcescu se întemeiează pretutindenea pe izvoare şi scrierea lui e rezultatul unei îndelungate şi amănunţite munci, totuşi munca nu se beagă nicăieri de samă, precum în icoanele maeştrilor mari nu se vede amestecul de văpsele şi desemnul îngrijit linie cu linie. O neobicinuită căldură sufletească, răspândită asupra scrierii întregi, topeşte nenumăratele nuanţe într-un singur întreg şi, asemenea scriitorilor din vechime, el îi vede pe eroii săi aievea şi-i aude vorbind după cum le dictează caracterul şi-i ajunge mintea, încât toată descrierea persoanelor şi întâmplărilor e dramatică fără ca autorul să-şi fi îngăduit a întrebuinţa undeva izvodiri proprie ca poeţii. Dumnezeu a fost îndurător şi l-au luat la sine înainte de a-şi vedea visul cu ochii, înainte de a vedea cum contimporanii care au copilărit împreună cu dânsul şi în cercul lui de idei le-au­­exploatat pe acestea ca pe o marfă, cum a introdus formele goale ale Occidentului liberal, îmbrăcând cu dânsele pe nişte oameni de nimic. El s-ar spăimânta văzând cum a fost să se realizeze pe pământul nostru de libertate şi lumină. El ar vedea parlamente de păpuşi neroade, universităţi la cari unii profesori nu ştiu nici a scrie o frază corect, gazetari cu patru clase primare, c-un cuvânt oameni cari, văzând că n-au încotro de lipsa lor de idei, fabrică vorbe nouă, risipind vechea zidire a limbii româneşti, pentru a părea că tot zic ceva, pentru a simula o cultură care n-o au s-o pricepere pe care natura n-au voit să le-o deie. Facă-se această scriere evanghelia neamului, fie libertatea adevărată idealul nostru, libertatea ce se câştigă prin muncă. (24 noiembrie 1877 Fragment) Bălcescu şi urmaşii lui 1848 - „Luceafărul din zori” al poporului român . La 9 martie a.c., în Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti, Asociaţia Culturală şi de Prietenie .Együtt - împreună­, în cadrul unui program literar-artistic, organizat împreună cu Inspectoratul Cultural al Municipiului Bucureşti, a aniversat (aşa cum a făcut-o şi în numerele anterioare ale revistei noastre bilingve) revoluţia maghiară declanşată în urmă cu 150 de ani, la 15 martie. Cinstirea lui martie maghiar, a spiritului revoluţionar al lui Petőfi Sándor, stindard al tineretului Budapestei din martie 1848, poet al libertăţii mondiale, născut cu 175 de ani în urmă. Această manifestare sărbătorească, în deplin consens cu adevărul istoric, s-a împletit cu evocarea evenimentelor revoluţionare din Moldova şi Muntenia, cu evocarea revoluţiilor lui Bălcescu şi Avram Iancu, în acest număr al revistei .Együtt­­ împreună", evocăm cu dreaptă cinstire, două evenimente majore ale istoriei României, două evenimente care reprezintă .Luceafărul din zori’ al istoriei patriei noastre. Adunarea Naţională de la Blaj, care a avut loc cu 150 de ani în urmă, la 15 mai 1848, şi Proclamaţia de la Islaz, născută la 21 iunie cu 150 de ani în urmă, au înălţat steagul revoluţiei poporului român. într-un cuvânt, evocăm furtuna purificatoare care a fost revoluţia însufleţită de idealurile libertăţii, egalităţii şi frăţiei, simboluri ale­­primăverii Europei­ care au cuprins şi Moldova, Muntenia şi Ardealul. Deşi forţele străine din exterior au zdrobit atât revoluţia paşoptistă română cât şi revoluţia maghiară şi deşi, din vina Guvernului maghiar, s-a semnat cu o întârziere tragică la Szeged de către guvernatorul Kossuth, de Bălcescu şi Bolliac, Proiectul de reconciliere (Projet pacification),­­Luceafărul din zori’ al poporului maghiar şi al poporului român, istoria şi învăţămintele din 1848 rămân pe veci un exemplu ce cheamă la solidaritate între popoarele noastre. Aşa cum a fost formulat acest adevăr privitor la revoluţia română, de asemenea, tragica întârziere, de primul ministru maghiar de atunci, Szemere Bertalan, în zilele premergătoare sfârşitului revoluţiei maghiare, şi cuvântarea rostită la 28 iunie 1849: ,Să dea Dumnezeu ca în Moldova şi în Muntenia poporul să-şi dea seama că sub oblăduirea înaltei Porţi trebuie să ne încuscrire, trebuie să se încuscrească cu noi... Să dea Dumnezeu ca popoarele mici ale lumii să înveţe bine, că soarta popoarelor mici, dacă nu se aliază între ele, va fi ori sâ fie date uitării, ori să fie zdrobite de marile naţiuni’. Acest adevăr este luminat cu o forţă aparte de­­Luceafărul din zori, de altădată al popoarelor noastre, în acest anotimp când, în iunie, a trecut in eternitate Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, şi tot în luna iunie, a dispărut (în bătălia de la Albeşti 1849) cel mai mare poet maghiar, Petöfi Sándor. ___ . . Redacţia Mihai Eminescu Scrisoare deschisă domnului Hajdú Győző Stimate Domnule Hajdú Győző, am auzit de dvs. şi sper să am pri­lejul să vă cunosc şi personal. Am citit cu mult interes şi o deosebită plăcere articolul dvs. „Ce fac românii pentru cinstirea celor 150 de ani de la Revoluţia din 1848?” Dacă toţi cetăţenii români de origine maghiară ar gândi ca dvs. nu ar mai exista relaţii conflictuale, cum apar în unele localităţi din Transilvania, între români şi unguri. Trăim alături de peste un mileniu. Am cunoscut, şi unii şi alţii, câţiva ani, apăsătoarea cizmă hitleristă şi mai apoi înde­lungatul calvar - de aproape o ju­mătate de veac - al dictaturii co­muniste, în ambele situaţii am su­ferit deopotrivă românii şi ma­ghiarii, fiindcă dictaturile priveau pe toţi cetăţenii - cu excepţia celor care erau trup şi suflet cu ei - ca nişte roboţi, ca nişte animale de povară. Drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic constituie va­lori numai în statele democratice, în statele de drept Dacă românii şi ungurii, de-a lungul secolelor, de când destinul i-a aşezat alături au fost arşi de acelaşi soare sau bătuţi de aceleaşi furtuni şi troieniţi, de aceleaşi zăpezi, ar lua exemplul celor din S.U.A sau Aus­tralia care muncesc cot la cot şi nu-şi reproşează originea etnica, deşi sunt zeci şi zeci de naţiona­lităţi, nu le-ar merge mai bine? Nu numai teritoriul pe care sălăşluim, dar şi dorinţa să avem un nivel de trai mai ridicat, să ne îmbogăţim cultura, să ne fortificăm sănăta­tea, să trăim în linişte, să înfrun­tăm necazurile împreună, să ne ajutăm în orice împrejurare, sunt tot atâtea motive care ne apropie... De ce americanii şi aus­tralienii, considerându-se toţi numai americani şi numai australieni, deşi nu sunt laolaltă decât de vreo două secole, iar ro­mânii şi maghiarii se găsesc ade­seori pe poziţii adversare cu toate că au în spatele lor o existenţă co­mună cu românii de zece secole? O nenorocită politică de învrăj­bire, lipsită de orice raţiune, a câtorva extremişti promovează suspiciunea şi şovinismul odios! Academician Vasile Glonea (Continuare în pagina a 2-a) Sponsorul revistei noastre ( DaTM DELFIN CONSTRUCT Asociat unic, Ing. Dipl. VIRGIL BECHERI) BANCA COMERCIALA ROMANA Sponsorul acestui număr este

Next