Împreună, 2000 (Anul 10, nr. 94-102)

2000-01-01 / nr. 94

2 TÎLMJ LP J3 li UJJ LKJ , Anul X Numărul 1 (94.) 2000 „Drumurile istoriei acestei naţii trec prin inima lui Eminescu Serata omagială Mihai Eminescu în data de 12 ianuarie a.c., în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti, Asociaţia Culturală şi de Prietenie „Együ­tt­ împreună” şi publicaţia culturală bilingvă cu acelaşi nume au organizat o serată omagială închinată poetului Mihai Eminescu cu prilejul celei de-a 150-a aniversări a naşterii sale. Spectacolul nostru artistic - literar a fost sprijinit de către Departamentul Informaţiilor Publice din cadrul Guvernului român, precum şi de către ing. Matei Vintilă, manager general al Grupului de firme „Conimpex”. La reuşita seratei au contribuit şi Organizaţia P.D.S.R. din sectorul 6 al capitalei şi Organizaţia PDSR a judeţului Ilfov,­precum’şi filiala Frontului Democrat din România a municipiului Bucureşti. Spectacolul a fost deschis de academicianul Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, care a omagiat opera lui Mihai Eminescu. Redactorul şef Hajdú Győző a salutat publicul în numele Asociaţiei Culturale şi de Prietenie „Együ­tt-împreună” şi al revistei noastre bilingve. Au citit din lirica proprie poeţii Mircea Micu, Grigore Vieru şi Romulus Vulpescu. Invitatul din Ungaria al seratei noastre a fost Simor András a dat citire mărturiei sale lirice despre Eminescu şi a unei traduceri proprii din lirica eminesciană. După c a omagiat geniul poetic al lui Mihai Eminescu, Adrian Păunescu şi-a prezentat mai multe poezii în varianta lor muzicală împreună cu Tatiana Stepa, Cristian Buică şi Andrei Păunescu, membrii ai Cenaclului „Totuşi Iubirea”. Au recitat din lirica eminesciană actorii: Olga Bucătaru, Rodica Mandache, Eusebiu Ştefănescu şi studenta la actorie Bianca Anghel. Actriţa târgumereşeană Adăm Erzsébet şi-a prezentat microrecitalul eminescian în trei limbi: română, maghiară şi engleză. Actorul şi folkistul Tudor Gheorghe a prezentat noul său microrecital eminescian. Sub conducerea profesorului Radu Cozorescu, corul şi orchestra „Canon” ale Şcolii „Alexandru Odobescu” din Bucureşti au prezentat cântece eminesciene şi din creaţia lui Radu Cozorescu. Spectacolul a fost prezentat de actriţa Radu Doina Diana. Nivelul spectacolului literar­­artistic a fost demn de memoria marelui poet. Publicul care a umplut până la refuz Sala Amfiteatru a răsplătit cu aplauze de înaltă gratitudine atât prestaţia poeţilor, cât şi pe cea a artiştilor, ridicând­u-se în repetate rânduri în picioare. Eminescu, gânditor politic Judecate estetic, articolele lui Eminescu surprind prin nota lor pamfletară şi, în acelaşi timp, mesianică. O combinaţie rară. Pamfletarii elimină de re­gulă profetismul, sunt zeflemişti ca I.L. Caragiale, ca Arghezi, o mitologie sau o utopie neagră, cu personaje care se îndepăr­tează de modelele reale. Eminescu este, dimpo­trivă, puţin interesat de efectele artistice, el este preocupat în cel mai înalt grad de demonstraţia ideologică sau sociolo­gică, este fanatizat de o idee şi de aceea este intolerant şi pustiitor ca profeţii vechiului Testa­ment, gândeşte lumea reală în funcţie de o sche­mă ideală (statul arhaic, statul natural, ţărănesc, etnic) şi nu arată nici o îngăduinţă faţă de omul formelor fără fond care introduce rele legi străine şi nesocoteşte bunele legi tradiţionale. Repetate până la obsesie, aceste fantasme prefigurează şi ele o mitologie sau, mai degrabă, două mitologii distincte şi ostile: una negativă, mai pregnantă, în care intră adversarii statului natural şi, în Eugen Simion preşedintele Academiei Române (Continuare în pag. 4.) , morţii J Nendurătoare. Odă (în metru antic) Nu credeam să-nvăţ a muri cu toate vreodată. Apele mării. Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, De-al meu propriu vis, Ochii mei nălţăm visători la J mistuit mă vaiet, steaua Singurătăţii. Pe-al meu propriu rug, mă Când deodată tu răsărişi în topesc în flăcări... care-mi, Pot să mai renviu luminos Suferinţă tu, dureros de din el ca dulce... Pân-în fund băui voluptatea Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii turburători din cale, Jalnic ard de viu chinuit ca Vino iar în sân, nepăsare Nessus, tristă, Ori ca Hercul înveninat de Ca să pot muri liniştit, pe haina-i, mine Focul meu a-l stinge nu pot Mie redă-mă! Mulţumim lui Eminescu îndeplinesc o datorie de onoare prin faptul că voi exprima salutul Asociaţiei Culturale şi de Prietenie „Együ­tt-împreună” şi al redacţiei publicaţiei bilingve „Egyi­tt-împreună” tuturor celor care în această seară au venit aici pentru a omagia opera celui mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu, precum şi pentru a aniversa 150 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti. Ne închinăm în faţa spiritului ce emană din lirica sfântului fără de prihană al poeziei româneşti, aşa cum l-a denumit un alt poet de frunte al românilor, Tudor Arghezi, în persoana lui Mihai Eminescu, noi venerăm pe acel geniu naţional al românilor despre care nu e permis să uităm - aşa cum spunea Nichita Stănescu - că a fost un om viu şi că ar putea fi aici cu noi. Un singur lucru trebuie să uităm - ne imploră autorul Necuvintelor - că Mihai Eminescu a trăit înaintea noastră. Deoarece Mihai Eminescu e şi astăzi e cu noi. Spiritul său nu a murit, fiind şi astăzi, şi de-a pururi conteporanul nostru şi al generaţiilor viitoare. Marele erudit Nicolae Iorga spunea cândva că drumul naţiunii române trece prin inima lui Eminescu. Acest drum este înălţător şi nu duce către Europa, ci se află deja în Europa. Să-i mulţumim lui Mihai Eminescu pentru acest drum. Hajdú Győző „... Caietele lui Eminescu nu pot fi străbătute decât în întregime, cu sentimentul că te afli în faţa omului deplin al culturii româneşti”. Constantin Noica „Eminescu a sosit în momentul în care poetul se mai putea sprijini pe tradiţiile sacrosante, pe convenţiile cu valoare unitară şi unanim acceptate. Tot ce a fost denumit poezie vreme de mai multe milenii rămăsese încă valabil, lată de ce a putut deveni poetul reprezentativ al poporului său, realmente măreţ şi realmente cel mai popular.” Székely János „Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre, o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari­­ la aceste ferestre ale sufletului se vede că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vede scrisul unor chinuri viitoare.” I.L Caragiale

Next