Luceafărul, ianuarie-iunie 1984 (Anul 27, nr. 1-26)

1984-06-09 / nr. 23

4­ I­ I Zilele Caragiale la Craiova şi Ploieşti Z­ilele Caragiale" manifestare orga­nizată anual de Societatea Cul­turală Caragiale cu sprijinul Tea- ' * * trului Naţional din C­raiova, a Co­mitetului de cultură şi educaţie socialistă Dolj, Asociaţiei oamenilor din instituţiile teatrale şi muzicale, a prilejuit la fiecare ediţie a sa prezentarea unui important material de cerce­tare asupra operei caragialiene sub raport spectacologic şi teoretic. Manifestare singulară in contextul vieţii teatrale româneşti „Zilele Caragiale“ prin pro­gramul şi modul său de organizare poate fi apropiat, fără să se poată discuta de o per­fectă asemănare, de unele evenimente inter­naţionale prin care se omagiază opera şi per­sonalitatea unor nume fundamentale ale lite­raturii dramatice. Ne gîndim la seminarul Brecht din R.D. Germană, la festivalul Sha­kespeare din Anglia, la cel consacrat drama­turgului G.B. Shaw din Canada la „Festivalul de dramaturgie naţională Sterje Popovic“ din R.S.F. Iugoslavia şi altele. In acest an diploma de onoare a societăţii a fost acordată Tea­trului Naţional din Craiova care a reuşit pe parcursul celor opt ediţii să realizeze pre­mierele celor patru comedii şi alte cinci spec­tacole colaj de scenete şi schiţe dramatizate, cărora li se adaugă un recital de poezie şi muzică intitulat „Pe un franc poet“. Intervievat de noi, Ion Zamfirescu, prof. dr. docent, s-a asociat impresiei noastre apreciind activitatea Societăţii Caragiale în datele sale esenţiale : — Noi, românii, trebuie să ştim că avem prin Caragiale — sau dacă se poate spune aşa prin entitatea Caragiale — un privilegiu. Un privilegiu, poate, pe care numeroase alte cul­turi şi alte literaturi şi l-ar dori. Rareori, in­tr-adevăr, un scriitor atît de înzestrat şi de avizat pentru misiunea ce avea s-o îndepli­nească, un artist cu atîtea rădăcini in epoca sa şi cu atîta capacitate de a sesiza ; un spirit scrutător, cu o atît de sagace şi exactă pu­tere de observaţie ; un talent literar, atit de capabil ca în­­ fapte cu înfăţişare obişnuită să includă totuşi semne reprezentative, înţelesuri, esenţe ; o minte în măsură să discearnă critic, atît de severă în principiile ca şi în procedeele sale de artă ; un condei peremptoriu, aparent atît de tributar actualităţii, totuşi, atît de apt ca în registrele acestei actualităţi să sublimeze datele durabile şi deschideri spre configurări general-umane. Este un privilegiu acesta care obligă. Activi­tatea societăţii de la Craiova, prin tot ce o constituie şi o reprezintă, se înscrie în acest climat de înţelesuri şi preocupări. In sesiunile ştiinţifice, care de regulă au însoţit festivalurile „Caragiale“, s-au făcut comunicări de seamă, puţind să intereseze şi să intre cu autoritate în însăşi exegeza problemei. Intre timp, într-o formă sau alta, unele din aceste contribuţii au văzut lumina tiparului , altele desigur vor urma. Sediul societăţii — mai bine zis jocul de în­­tîlnire al manifestărilor — şi spectacolelor în cauză — este Teatrul Naţional din Craiova. Faptul nu este intimplător. In viaţa acestei instituţii, repertoriul Caragiale însumează va­lori şi semnificaţii tutelare, în stagiunile sate arareori s-a întimplat să nu figureze ceva din acest repertoriu. Fiecare generaţie de actori care s-a perindat de-a lungul vremii, pe scena acestui teatru, şi-a constituit o datorie de cul­tură românească, şi un titlu de prestigiu pro­fesional, din a scrie ceva nou, pertinent,­in această vocaţie şi tradiţie a instituţiei. Astăzi, atit ca principiu de program, cit şi ca omagiu într-o perioadă jubiliară a teatrului lui Cara­giale, Teatrul Naţional din Craiova deţine în repertoriul său permanent întreaga operă dra­matică a scriitorului. In ediţia recentă a Festi­valului Caragiale, Teatrul Naţional din Craiova a prezentat, sub direcţia de scenă a regizorului Mircea Cornişteanu, o nouă versiune a piesei „D-ale carnavalului“. O realizare expresivă, sigură, convingătoare,­slujită de o echipă acto­ricească matură sub raport profesional, bine sudată, cu experienţa stilului şi coloritului ca­­ragialian. E posibil ca actul al doilea, balul, să fi părut oarecum sărac, în ce priveşte mişca­rea, înfierbîntarea carnavalescă, zăpăceala spi­ritelor, o anume atmosferă de grotesc in dez­lănţuire. Presupun două explicaţii. S-a avut în vedere o economie de mijloace materiale, in­clusiv figuraţia. Mai plauzibil, însă, îmi pare o intenţie regizorală : aceea ca piesa să nu fie încărcată cu elemente exterioare, aşa incit ima­ginea caracterelor şi înţelesurile socio-psiholo­­gice ale piesei să piardă ceva din relieful lor necesar. — Consideraţi eficient şi durabil ceea ce s-a realizat în exegeza Caragiale pînă in acest mo­ment prin activitatea societăţii şi prin climatul pe care aceasta l-a instaurat ? — Despre Caragiale s-a scris mult şi conti­nuă să s­e scrie. Opera lui, departe ca prin trecerea vremii să intre în conuri de umbră, dimpotrivă continuă să dezvolte interes şi pre­ocupare. Exegeza asupra acestui autor şi asu­pra acestei opere, intr-adevăr spune mult şi denotă întinderi vaste : biografii, ediţii critice, comentarii, raportări şi interpretări pluridisci­plinare, lucrări de poetică şi stilistică drama­tică, istorie teatrală, caiete de regie ş.a.m.d. Totuşi... lucrarea aceea de sinteză, în care omul şi opera să poată apărea în integralitatea lor, cu ceea ce reprezintă in cultura naţională şi cu ceea ce pot figura în cultura lumii — lucra­rea aceasta nu o avem încă. Pînă ce faptul să devină posibil, în reţeaua de factori şi iniţia­tive menite să-i pregătească, activitatea socie­tăţii de la Craiova, prin idealul sub semnul căruia s-a născut şi prin însufleţirea celor ce o slujesc, poate însemna un pion, o chemare, chiar şi o certitudine. Al doilea sediu al Societăţii I. F. Caragiale este Ploieştiul şi Teatrul municipal Ploieşti îm­preună cu care organizează anual, pe data de 9 iunie, data naşterii marelui dramaturg, a Zi Ca­ragiale. Anul acesta, programul ploieştean va cuprinde o vizită in satul de naştere a scriito­rului, azi I. F. Caragiale, o întîlnire cu elevii şi profesorii liceului I. F. Caragiale din Ploieşti, un microspectacol Caragiale, susţinut de ama­tori ploieşteni, iar seara, recenta premieră a tea­trului ploieştean cu D-ale carnavalului. De la Craiova la Ploieşti Zilele Caragiale continuă. Liana Cojocaru luu­i Ulei de Benone Şuvăilă r POSTA REDACŢIEI de Ion Gheorghe VII IONIŢA VIOREL : Pentru cele trimise săptă­­mîna trecută, aţi primit răspunsul cuvenit. Acum ziceţi: „Sper ca şi rîndul, trecut să ajungă la dv. (poezia) iar dacă corespunde conform cerinţelor aş vrea să o publicaţi, ca fiecare om care publică am şi eu aceeaşi idee ; nu scriu pentru mine ci pentru cei din jurul meu şi de aceea mă impulsionează acest simţ al publici­tăţii“. Cum să nu vă impulsioneze ? In Vremn pace, aceste versuri : „Din vise mi-am făcut palat / Şi umbrele m­i-l îngrijesc / Un înger blond m-a-ncoronat / Dîndu-mi un univers să stăpînesc /.../ Pomi de diamant strălucesc în soare / Şi pămîntu-i numai perle / Plin de iarbă şi de floare / Plin de cîntecul de mierle“. Insă prea corespund şi prea conform cerinţelor, mai cu deosebire în versurile : „Cu multă ştiin­ţă şi un pic de-atom / Distrugeţi vieţi frumoase de om“. Nu ştim cit de ambiţios este la dv. acel simţ al publicităţii, şi pînă unde vă cereţi impulsionat. Dacă mai doriţi, mai trimiteţi. NICOLAE HORIGA : Din Cibernetica junglă acestea : „Dezorientat ca o busolă / Alături de-o bucată de metal“ ; din Ziua care a trecut: „Ziua care a trecut / a fost o clipă, / um­an ori un secol / orice dar mai ales / fata moartă / a unui lac de munte“ ; şi­ acestea, din Flori de vişin : „Plină de lumină / ninsoarea unor vişini / ne va acoperi / pină tîrziu, tîrziu cînd şi noi / vom fi doar două flori de vişin“. Atît din cele zece, însă pentru data viitoare, tragem nădejde la mai mult. Numai dacă de la celălalt capăt al nădejdii, trageţi şi dv. Că nu s-o rupe ca gumilasticul. CLAUDIU KOTTYSS : Ştiţi inscripţia de pe fiara din tezaurul de la Hagighiol : „Acestea, ale mele de la mine, Kotys“, însă de la Claudiu nimic. ARGUS : Iu fragmente : Odă : „Ocol să dau Hecatei căţea cu trei / capete de căţea cînd ziua marelui port da îndărăt (...) Să dau ocolirii de trei ori ocol / Să dau de trei ori fiecare cap de căţea ocol / Să dau ogrăzii... ocol să-mi dau cele trei capete / de căţea ocol patruped ! Şi toate cît mai firesc posibil să le fac“ — pentru năuceala magică bine ajunsă. WALPURGIS : „Adeseori / pierzîndu-mă prin­­ albastre păduri nesfîrșite fără / cărări mă re­găsesc în orașul Walpurgiei obosit / lunatic lingă spînzurători căci pădurile-s / din spânzu­rători — o capră / încornată, o capră / spînzu­­rată de-o coadă de balaur-laur / o lună capră la capricorn şi iată / o capră încornată şi lată şi lăţoasa (...) pierzîndu-mă cu luna capră al­bastră / fecioară mă leagăn in / stejarul balaur mă leagăn / încornată capră într-un stol de ciori“ — orgia dacică este veridică, după cît ne este nouă sprijin fondul documentar. Insă nu parodiaţi că vă usucă zeul mîna. Ce e prea mult, batjocoreşte : nu extindeţi formula. ANDREI BARZU : Un întreg val, dar nu in întregime : „Dacii cînd plecau de acasă / cu vreo treabă, / Călcau apăsat de se văitau mun­ţii / Cîte două săptămîni oblojind / Rănile o­­pincilor lăţoase / Purta fiecare în cămaşe / Sau în căciulă, sau poate un cojoc / Ţărină adu­nată din tindă / Călcată în picioare, cu dra­goste /.../ Doar pe Zamolxe cel cu barbă lungă / 11 lăsau să-l aştepte pe-o piatră“ — fiind o vi­ziune la care aveţi dreptul şi oarece drepta­te , însă exageraţi cu opinci lăţoase, faţă de multele care de aur prădat de ocupantul vre­melnic. In întregime , Marele cal a luat tot: „Calul troian / I-a învins pe învingători / El a înghiţit tot ce era mai dulce : / Gustul vic­toriei / Iar în pocalele biruitorilor / N-a mai rămas decît... apă şi fiere / Marele cal a luat tot“ — o viziune a timpului, la care, să facem ochii mari. Mai trimiteţi. CONSTANTIN BUICIUC : Acest ciot de Sabie romană : „Admir minerul săbiei închipuite / tăişul arzător taie moleculele de aier / sfîrîind, uşor , în timp ce braţul meu e dezvelit / se mişcă în cer. / Voi despica visînd / o apă de izvor“, şi întreg şi nevătămat. Numai Orfeu : „De vei sufla în piatra de coral,­­ aerul va clipoci prin pori / şi va ieşi dincolo un cîntec / Bolovanul portocaliu / in miinile tale se va şlefui / frecat de melodi olimpiene / şi, in timp ce te vor urma / oceanele faunilor / coralul se va transforma / în cochilia melcului ameţit de spirale / iar cîntul, ieşind din fructul lui, / va fugi prin pădure“. Instrumentele de coral, făcură o corală , însă în loc de frecuş merita şlefuire. Evitaţi abstracţiunile şi mai trimiteţi. I. GH. I. — ION IOSIF — cel din Brădeanu. Vă urează sănătate şi spor, I. Gh. din Florica, tot Buzău, pentru: Vîrful cu dor. Aniversare. Acum pot să vin. Inscripţie pe aripile unei libelule. Logos, Pe mal. Muntele, Amintire despre acolo, Miraj. Această poştă, apărînd în­­tr-un număr de Luceafăr din iunie, va publica aceste poezii, urmînd ca în iulie sau în toamnă să treceţi pe la redacţie. Ce bine ! EMANOIL FLOR : Acest capăt de jos din Rădăcină : „doar ea împleticită dedesupt , lu­mina intuieşte-n starea oarbă / în care putre­zind spre minereu / arzînd apoi în flăcări din lumina­­ ce-a conceput-o în adîncul greu — / căznită-n torsiune-rădăcina“. Celelalte n-au nici tensiunea nici lucrarea de cuvînt de-o seamă cu acest fragment. GHEORGHE TODOR : Fragment din Veghe de noapte : „Mi se răstignea privirea / Sterpe­­zită, tulburată. Tu erai sub arcul ei / Pîlpîind, abia văzută / Şi din cînd în cind scîntei / Te albeau în răscocire“. Oprim pentru „Antologia poştei" : Zare de vis, Ninsoare în amiază, E­­chinox, Cîntec. Insă Vînătoare de cerbi, aşa, fără prima strofă : „Ca o veghe ca o stare / înălţîndu-se cu fală / Ei stau roată şi cu stele, / Rănile, încet îşi spală / Noaptea lungă îi­­străbate / Printre crengile subţiri / Cerbii-n­­cetini se răz­bună / Doar cu glonţul din priviri / Ştiu că harul lor de m­oarte / îi aşteaptă între zori / Cînd din soarele de ziuă / S-or porni schi­je de flori“. Rămâneţi sub ochii noştri. DAN EMILIAN ROŞCA : Ne este bine că nu v-aţi supărat pe noi. Am oprit poemele : Na­poleon în sfînta elena, Graal, Păunul şi ceaţa, Lecţia de... Facem o întrebare la tehnicul nostru, dacă-l interesează acel soi de desen. Rămîneţi cu noi. BURLAN ION: Această Viaţă: „E ca un trandafir / a trăit / cît trăiesc trandafirii / O singură dimineaţă“. Depinde şi de soiul tran­dafirului, dar altceva mai bun n-am găsit. SERBA MIHAELA. Intr-acel bilet ne scrieţi: „La 20 de ani (aproape) mă jenez să vorbesc despre emoţiile mele şi nu îndrăznesc să te numesc decît jucării. De aceea nici nu pot să dau fiecăreia titlul ei“. Reţinem din prima „jucărie“ : „şi-am să-ţi întind mîna­­ peste masă / şi viaţa voi începe din nou / mai fru­moasă“. Şi dint­r-a doua „jucărie“ : „In pădure, urme grele / crengi troznite, frunze moarte / şi departe / rîndunele / nori de piatră. I Insera­re / In fereastră, chip de ceară (...) Foc de paie, fum şi scrum / şi felii de cer in drum /.../ chip de ceară, frunze moarte / şi depar­te / nepăsare“. Jucaţi-vă, tot jucaţi-vă şi din cînd în cînd trimiteţi-ne şi nouă jucării. Insă transcrise, nu pe coală galbenă cu pixul roşu. Cel puţin, de data aceasta, nu ne-am obosit ochii degeaba. Deci, nu vă jenaţi la 20 de ani; vorbiţi despre emoţiile dv. şi lăsaţi-ni-le jucării. GHEORGHE TODOR Cîntec A venit un fel de vamă Inima ca să mi-o cearnă, Intre verdele din ierbi Şi sărutul de la cerbi; Şi-a venit un fel de sbor Impletindu-mi ochiu-n dor. Cu un fel de fel de rîu Mirosind a bob de grîu; Şi-a mai venit doamne-o cîmpie Şi m-a ales dintr-o mie, Şi m-a dus, hăt in albastru Pe un roib focos, măiastru; Toate cele au venit într-o inimă de seară, Drept în trupu-mi răsucit Ca mirosu-n primăvară. Stare de vis Eşti aici in somnul crud Lungul drum ce mă străbate, Şi imparţi fără sfială Trupul meu în jumătate. Pe o parte tu, subţire. Ca un dangăt răsucind Sternul meu, din care iată-ţi Ies privirile-nflorind. Altă parte ce rămîne Să mai port din trup prin vise, Eşti tot tu ca o vîltoare-n Calea bărcii lui Ullyse. Şi mă porţi aşa in taină Lungul drum din cli­n-n clipă Pînă cind se scurge somnul, Precum sborul sub aripă. Şi dispari ca ziua-n noapte Şi rămii in nici o parte. Ninsoare în amiază Priveşte Iubita incepe ninsoarea Şi-n ţurţuri ne-nghiaţă, iată, pe timpie Albă distanţa, tristă uitarea Mareea zăpezilor ce-or să se-ntimple. E albul prea pur intre noi Pe care o haită de lupi îl străbate, Fantome-ale copacilor goi Arindu-ne drumul la jumătate. Tu pe o parte, eu pe o parte Albiţi, tremurînd sub zăpezi, Eu jumătate, tu jumătate, Clepsidra ninsorii acestei amiezi. Priveşte iubito, se scurge ninsoarea Prin trupurile noastre pe timple-ngheţate Această distanţă, tristă uitarea. Eu jumătate şi tu jumătate. Echinox Tu erai, o aburindă Veşnica străluminare, Chipul meu într-o oglindă Răsucit ca o ţigare. Pe traseul glorios al Armatei române • In cinstea celei de a 40-a aniversări a revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, din iniţiativa Uniunii Scriitorilor din R.S.R. şi a Consi­liului Politic Superior al M.A.N., luni, 4 iunie a.c., a început o amplă călătorie de documentare pe locurile unde, cu 4 decenii în urmă, ARMATA ROMANA s-a acoperit de glorie în luptele împotriva trupelor hitleriste. Un numeros grup de scriitori, autori ai unor cunoscute lucrări dedicate istoricelor evenimente de acum 40 de ani, scriitori veterani din cel de al doilea război mon­dial, şi tineri scriitori din toate asociaţiile scriitoriceşti din ţară, in frunte cu preşedin­tele Uniunii Scriitorilor din R.S.R., Dumitru Radu Popescu, însoţiţi de reprezentanţi ai Editurii Militare şi ai Centrului de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară au vizitat pînă în prezent locuri istorice de pe traseul Bucureşti, Valea Prahovei, Braşov, Doboli-Bara­ll, Ilieni, Sfîntu Gheorghe, Oarba de Mureş, Iernut, Luduş, Turda. Cu acest prilej, au fost vizitate monumente is­torice şi obiective economice ale con­strucţiei socialiste, au avut loc discuţii despre dezvoltarea economică şi socială a zonelor respective în anii de după eliberare, s-au organizat intilniri cu veterani din războiul antifascist. La Casele Armatei din Braşov şi Tîrgu Mureş au avut loc ample şezători literare la carte ,scriitori au citit din lucrările Ilor dedicate momentului Elibe­rării şi succeselor construcţiei­­ socialiste. Călătoria continuă prin Apahida, Huedin, Ciucea, Gherla, Dej, Moisei, Satu Mare, Cărei, Oradea, Salonta, Păuliş. Pasiunea sintezei Urmare din pag. a 3-a in colo, cartea lui Anton Cosma va înainta prin analiza succesivă a romanelor reprezentative. „Moromeţilor“ li se acordă aproape 20 de pagini şi, pentru a nu lungi scrisul, ultimul roman de o importanţă asemănătoare căruia eseistul îi acordă un spaţiu egal este „Princepele“ de Eu­gen Barbu. Acestea sunt cele două repere ale cărţii, „Moromeţii“ prilejuindu-i autorului majo­ritatea consideraţiilor despre clasicism iar „Princepele“ — despre baroc, între ele se eta­lează o gamă foarte largă de analize — majo­ritatea romancierilor sunt reprezentaţi in minu­ţioasa clasificare întreprinsă (17 tipuri de roman a căror simplă înşiruire ar lua mult spaţiu ; de altfel, este, desigur, o clasificare provizorie — oricum, numai orientativă). Concluzia lu­i Anton Cosma este că romanul românesc de azi „între­vede două posibilităţi fundamentale, două mo­dele stilistice universale, modelul baroc şi cel clasic.“ Altfel spus, tot de către autor : „roma­nul nostru actual hrăneşte pe de o parte un secret vis al clasicismului şi se simte pe de altă parte atras de «anarhia» barocului“. Eseistul este unul dintre cei care au anunţat şi impulsio­nat studiile despre barocul românesc din ultimii ani. Ajungînd la momentul actual şi analizînd orientarea către spiritul baroc in romanul rea­list, el face, apoi, distincţia necesară : peste ba­rocul autentic pare a încerca să se suprapună un „barochism“ de ultimă oră, o imitaţie palidă căreia critica trebuie să-i bareze drumul spre ierarhii. Este momentul cărţii cînd autorul iese direct in scenă angajînd o sănătoasă polemică împotriva imitaţiilor, a inculturii şi lipsei de ta­lent în literatură. Comentată puţin şi parţial la apariţie — dar intrată in bibliografia problemei şi citată des „la subsol“ de lucrări similare — cartea lui An­ton Cosma, „Romanul românesc şi problematica omului contemporan“, rămîne una dintre lucră­rile importante, un debut in critica literară de excepţie, imbrăţişînd intr-un stil alert, fără supralicitarea unui limbaj de specialitate dar lăsînd amprenta cercetătorului pasionat, o arie largă de probleme ale literaturii contemporane, reuşind definiţii memorabile şi invitînd spiritul critic către sinteze similare. ION IOSIF Aniversare Vîrful cu dor Treceam peste linia ferată prin faţa locomotivelor de luni în care mecanicii îşi fierbeau ceaiul şi-l aruncau pe fereastră, treceam amindoi intr-o singură umbră singerată pe margini cu aceeaşi statornică nepăsare de marţi şi de miercuri, treceam albaştri de nepăsare pe lingă Vila Muzelor de joi pe lingă unica staţie de benzină ; apoi urcam pe o şosea cu brazi, treceam de colina lui vineri şi urcam prin aerul tare de simbătă şi prin ceata de duminică urcam, pînă ajungeam la Vîrful cu dor... Şi acolo ne despărţeam ca două pietre rostogolite pe două povirnişuri, ca două pietre — şi totuşi , fiecare tinind după sine un praf de sfărimături de la celălalt.» Pentru că ochiul tău, frumosul, a intrat, femeie, în primăvară, eu şi cu tine vom sărbători privirea... Să bem din ceaşca pictată cu frunze mai insingerate decît gura păsării colibri, să bem din paharul zilelor la rind, să ne bem colecţia de nervi. Miraj Eram inţepeniţi, în picioare, Şi tineri intr-un frig boreal — fără dorinţă ne contemplam De la o piatră moartă La un ochi ireal. Ne contemplam cu privirile îngheţate Visînd la exploziile de magmă Din tot mai fierbintele trecut. Eram înţepeniţi de curenţi De trecerea iernii eram inţepeniţi In timp ce Buzău­ ne spăla rădăcinile Copacilor de noi neiubiţi. Balcanice STEVAN TONTICI Cine ce face Dumnezeu a scris Pămîntul şi Cerul ceva o mică Alegorie Cu o maşină rece de fier eu scriu tristeţea şi ce-a mai rămas Femeia mea pregăteşte prinzul din neant din muzică şi din carne In viaţa de dincolo de mormint In aceeaşi clipă foamea şi liniştea hălăduiesc. Caravana trece d­inii latră celelalte jivine mirite şi urlă fasciştii dau tricoale iubirii sufletul — nemuririi. Din burta maşinii răsună in acelaşi timp lătratul şi şoapta Dumnezeu şi cu mine suspinăm in antichitatea liniştii Sărăcia focului Pentru pămint ai — trupul Pentru aer — sufletul Precum apa exişti — curgi ! Dar pentru foc — sărăcie N-ai nimic ! “ tTi! Ϋiîj % $ 1 gn rc|... ..x n p/nTî ft ii L«.1.J ns tfirfca kvEto&rS m&f In românește de Dumitru M. Ion OMAGIU LUI EMINESCU Muzeul Literaturii Române organizează, in întimpinarea comemorării a 95 de ani de la moartea poetului naţional, o seară omagială de muzică şi poezie. Despre virstele variantelor poeziei eminesciene şi despre proiecţiile muzicale ale acesteia vor vorbi Petru Cretia şi Doru Popovici. In con­tinuare, va urma un recital poetic-muzical susţinut de prestigioşi actori şi interpreţi ai sce­nelor bucureştene. Manifestarea va avea loc luni, 11 iunie a.e„ orele 18, la sediul muzeului din str. Fundaţiei nr. 4 (lingă Piaţa Romană). IN CURIND : 'Idtmtc HeetucccUite • O CHEIE DE BOLTA PENTRU ETERNITATE • MIRON COSTIN : EXECUTIE ORI ASASINAT­­ • RICHARD AL lll-LEA - INOCENT­­ • ATLANTIDA - UN CONTINENT CARE-SI SCHIMBĂ LOCUL • BLESTEMUL CLOSTII CU PUII DE AUR • TERENTE: „REGELE BĂLȚILOR'1 - UN HAIDUC MO­DERN ” • MAFIA - UN LANT FARA SFIRSIT • CIVILIZATIILE PRECOLUMBIENE • CINE L-A UCIS PE BARBU CATARGIU • DISPARITII MISTERIOASE • DESCIFRAREA ENIGMEI FRONTULUI DE LA SALONIC • IN CĂUTAREA PIETREI FILOSOFALE • KAMIKAZE­­ • AGATHA CHRISTIE : PĂSĂRILE . C­ ondiţionarea creaţiei româneşti de ideea emigrării nu se face însă, la „Europa liberă“, decît arareori în baza „operei“ pe care ar fi dat-o cite unul din grupul parizian ; in majoritatea cazurilor ilustrările se fac pornind de la istoria literaturii şi mai puţin de la cîţiva contemporani într-ade­­văr celebri. Pe scurt, ideea e că în tradiţia cul­turii româneşti „exilatul“ ar fi un personaj care apare frecvent. Aşadar, „exilul creator“ ar fi exemplificat de un lung şir de creatori. Aşa o fi, însă, mă întreb, cît de lung , în privinţa aceasta, răspunsul nu este atît de greu de dat. Un „exilat“ serios ar fi fost, susţine Vlad Geor­­gescu. Ion Codru Drăguşanu „care a trăit foarte mulţi ani în străinătate“. Să admitem că ar fi aşa, dar să ne întrebăm mai înti­­rit de însem­nat scriitor este acesta. Nu e decît un minor, aceasta o va admite şi Vlad Georgescu. In al doilea rind, „creaţia“ lui e doar un jurnal de călătorie, creaţie adevărată nu a făcut , dacă nu călătorea , probabil că nu scria. Mulţi inşi cu biografie aventuroasă au făcut la fel, aici a funcţionat, ca să zic aşa, o fatalitate a operei : fără viaţă furtunoasă nu exista „opera“ şi nici nu mai putea fi vorba, nu e aşa ?, de „exil“. Caz clasat. „Exilat“ ar fi, după N.C. Munteanu, şi Nico­­lae Bălcescu. Să nu se prefacă jurnalistul de la „Europa liberă“ că nu ştie ce era cu „exilul“ lui Bălcescu : el devenise un lider revoluţionar eu­ropean şi era obligat să trăiască la Paris şi in alte părţi din pricina relaţiilor rele cu căimăcă­­mia valahă. Dar, să Întrebăm, ce a scris N. Băl­cescu, a produs el vreun articol in care să atace pe români ? A promovat el „sincronismul“, „oc­­cidentalizarea“, a povăţuit pe cineva să se dez­naţionalizeze ? Nu cred că se poate răspunde altfel decît negativ. Mă mir că uneori in grupul „Europei libere“ este invocat George Enescu : despre el, Virgil Ierunca scrisese, după cum se ştie, ca despre un plagiator. Insă de unde „pla­­giase“ Enescu ? Din folclorul românesc, susţine procurorul occidentalist : iată cît de creator a fost, la acesta, „exilul“. Cu Brâncuşi, evocat şi el în chip de exilat, nu se întîmplă altfel, şi s-au făcut studii asupra originilor româneşti, poporane, ale sculpturii lui (poate că se ştie cite ceva la „Europa liberă“ pe această temă). „Exilul“ i-a folosit, poate, biografic, dar pentru operă nu s-ar zice că a modificat cu aceasta ceva. Caragiale şi Panait Istrati, foarte des exempli­ficaţi mai recent, prezintă două cazuri care merită un examen separat : mă rezum să observ că I.L. Caragiale işi încheiase practic opera cînd s-a stabilit, ca moștenitor al unei averi, la Ber­lin iar Panait Istrati a făcut carieră mai ales pentru că venea cu o lume nouă în proza euro­peană a momentului. Adevărul e că astfel de exemple nu spun ni­mic mai mult și nu pot avea, pentru o minte lucidă, nici un fel de însemnătate. Dacă, să zicem, iar Codru Drăguşanu a scris fiindcă s-a „exilat“ (dar nu aşa stau lucrurile) N. Filimon nu s-a exilat nicăieri. Nu s-au exilat nici Haş­­deu, nici Maiorescu, nici Slavici, nici Eminescu. Să mai citez ? Aş cita întreaga literatură româ­nă. Cu doi-trei scriitori care au ajuns întîmplă­­tor în Occident nu se dau nicidecum exemple concludente. Dar să mai întreb ceva : de ce nu sînt invo­caţi, cînd e vorba de „exil“, Nicolae Milescu şi Dimitrie Cantemir, plecaţi şi ei din aceste teri­torii, e drept că spre... Răsărit ? Să răspund tot eu : nu „exilul creator“ interesează grupul „Eu­ropei libere“ ci exilul către Occident. Aceste ilustrări de biografii canonice nu sînt decît mici fabule cu tîlc antiromânesc, descifrabile uşor cînd le aşezăm alături de teze arhicunoscute cum ar fi, de exemplu, „sincronizarea“ şi „uni­versalismul“ etc. Aşadar, ideea aceasta este : creatorul trebuie să se „exileze“ dar numai în Occident, adică acolo unde grupul verificat abia aşteaptă să pre­­numere încă un „argument“. Asemenea liste de scriitori români care azi, pasă-mi-te, s-au „eli­berat“ se fac citeodată, una din ele a şi citat-o Virgil Ierunca , dar era o listă foarte cara­ghioasă, într-adevăr, să punem alături pe An­drei Ujică, „prozator“ român de la Paris, cu Eu­gen Barbu şi să ne ţinem, cu eroism, insul. Cred însă că în realitate cei care spun asemenea pră­păstii ştiu bine că ei vorbesc pe pustii, dar mese­ria, ce să-i faci, e meserie. Ca să convingă oa­menii că exilul e într-adevăr „creator“ oamenii „Europei libere“ au făcut, să fim sinceri, efor­turi dintre cele mai nebuneşti. în primul rind au convocat fel şi fel de inşi să le spună, prin cite un interviu, rit de bine e cind te deznaţio­nalizezi : unul, Vlad Mugur, se lăuda că în Oc­cident va deveni „mare“. N-a devenit nimic. Apoi, tot felul de indivizi au fost chemaţi să facă exegeze asupra gazetelor de exil : îndărăt­nicul Nemoianu s-a sforţat aproape un ceas să ne convingă că nişte foi „multigrafiate“ sunt,­in viziunea lui de estet, „reviste“. Dar unde nu e nici Dumnezeu nu cere : în schimb, oamenii „Europei libere“ insistă intr-un chip aproape deznădăjduit. O categorie propagandistică aparte e aceea a recenziilor dirijate : pe mulţi creatori ajunşi prin alte părţi grupul „Europei libere“ îi comen­tează bine, cu condiţia bineînţeles, să ilustreze tezele diversiunii. Dacă te-ai fi luat după co­mentariile divulgate de comilitani asupra lui Paul Goma ai fi crezut că Occidentul şi-a găsit în fine „omul“. Dar să ne întrebăm mai întîi care sînt cei care scriau ce scriau , am văzut, recenzenţi din mediile „dizidenţei“. Nu s-a citat insă nici o obiecţie, ca şi cum vocile ar fi sunat unanim. Obiecţii însă au fost, numeroase. Nici atracţia notorietăţii nu mai rezistă ; veni la rind, bineînţeles, teza universalităţii. Limba română, zicea Virgil Ierunca, nu e „universală“ şi nici „oficială“, scriitorul român ar trebui să scrie într-o limbă străină. Un număr de cama­razi fuseseră convocaţi să explice cît de bine e cînd nu mai scrii româneşte (Virgil Tănase, I.P. Culianu, Miron Kiropol). Insă numai o „limbă străină“ nu era de ajuns, trebuia şi adap­tarea la diversiune : nu eşti „universal“ dacă nu faci şi pe dizidentul, cam aceasta era ideea. „Ori de cîte ori — zicea Monica Lovinescu — o lite­ratură din Est, închisă într-o limbă neuniversală, a atras asupra ei atenţia Occidentului, a fost din motive care ţin de o etică a scriitorului mai mult decît de o estetică a operei“. Despre „etică“ scria şi Horia Stamatu, scriau şi alţii, înlocuind „etica“ prin „contestaţie“, ,,curaj“, „intransi­genţă“. Asemenea apeluri au rămas însă fără ecou, teza „exilului creator“, o inovaţie cu date vechi, a „Europei libere“ nu este decît încă o prostie. Artur Silvestri PSEUDO-CULTURA PE UNDE SCURTE Adaptări: «exilul creator» 9 IUNIE 1984

Next