Radu Ionescu: Don Juanii din București (1861)
de aproape asupra acestei probleme ne arată că sînt multe aspecte neluate în seamă pînă în prezent, multe date de referinţă încă nu îndeajuns de bine cunoscute, în cadrul unei imagini de ansamblu, unitare şi coerente, a scrierilor sale. Pe această linie ne propunem să oferim deocamdată doar unele sugestii care ni se par mai conforme cu adevărul. Astfel dacă în general istoria noastră literară pare să fi ajuns la un anumit consens în ce priveşte recunoaşterea meritelor lui Radu Ionescu în dezvoltarea unor idei de teorie literara modernă în gîndirea estetică românească înaintea lui Maiorescu”, în ceea ce privește aplicarea acestor idei în domeniul concret de atitudine critică se conchide în general negativ : „Afară de studiul asupra lui Doinici, spune Radu S. Dragnea, a mai publicat în Revista română despre Dora d’Istria, unde s-a arătat cîtă nepricepere ascunde aplicarea teoriilor lui critice la analizarea operei unui scriitor“. 2 „Deosebirea dintre Maiorescu şi Radu Ionescu, conchide un critic literar actual, este că, în vreme ce primul face aprecieri în legătură cu Eminescu şi cu Garagiale, al doilea scrie despre Donici şi despre Dora d’Istria, în vreme ce Maiorescu are o conduită, un program, Radu Ionescu nu are nici unul.“ 3 Pentru a aprecia cu nai multă obiectivitate consecvenţa şi valoarea programului critic al lui Radu Ionescu, ar trebui să ne adresăm, după părerea noastră, şi altor izvoare de referinţă decit celor de mai sus. In acest sens o sugestie utilă ne-o oferă chiar Radu S. Dragnea : „în prodigioasa activitate de ziarist, afirmă el, Radu Ionescu a făcut şi un popas literar la Revista română... Prezenţa lui în comitetul de redacţie al revistei şi apariţia în coloanele ei cu încercări de critică literară, erau an i „Acea «deosebire dintre ştiinţe şi arte» pe care o demonstrează Radu Ionescu, anticipează strălucit, într-un mod chiar mai plauzibil, pe aceea a lui Titu Maiorescu din o Cercetare critică asupra poeziei române la 1867“ (George Ivaşcu, Din istoria teoriei şi a criticii literare româneşti, I, Buc., 1967, Introducere, p. 69) ; „Principiile criticei (1861) de Radu Ionescu reprezintă primul articol românesc de adevărată teorie critică“ (Adrian Marino, Introducere în critica literară, Editura tineretului, Buc., 1968, p. 138). 2 Radu S. Dragnea, Un critic sfios din epoca Unirii, în Drum drept, nr. 7—8, 1913, p. 453. 3 Florin Manolescu, Poezia criticilor, Buc., 1971, p. 17.