Magazin, iulie-decembrie 2022 (Anul 65, nr. 27-52)

2022-08-04 / nr. 31

Nr. 31 (3361) din 4 august 2022 I I uri ci films Filme în care (aproape) toată lumea moare Deși cei mai mulți dintre noi iubim filmele cu ,Jlappy end”, există multe pelicule în care la final aproape niciunul dintre protagoniști nu mai este în viață s­ unt chiar superproducții cu buget uriaș, ca 300 sau filme „de cult”, ca Easy Rider, care pur și simplu elimină majori­tatea, dacă nu chiar toata dis­tribuția principală, spre uimirea și în dese rânduri dezamăgirea cinefililor... 300 Adaptat după seria de benzi desenate cu același nume a lui Frank Miller, fil­mul 300 spune povestea soldaților spar­tani care se angajează într-o încleștare împotriva uriașei armate persane invada­toare la Termopile. Este un film consi­derat a fi extrem de violent, filmat în alb­­negru și nuanțe de sepia tocmai pentru a nu șoca prin prezentarea râurilor de sânge care se scurg peste tot. Cine moare. Aproape toți cei 300 de spartani, inclusiv Leonidas al lui Gerard Butler, precum și un număr incalculabil de soldați persani. Cine supraviețuiește. Dilios, un sol­dat rănit care este trimis înapoi în Sparta de Leonidas, supraviețuiește pentru a spu­ne marea poveste a celor 300 de soldați care s-au opus perșilor, pierind cu toții. (Reservoir Dogs). Poate că filmul de de­but al lui Tarantino nu a avut un succes la fel de mare ca Pulp Fiction sau Kill Bill, dar toate aspectele caracteristice stilului său regizoral erau deja prezente. Thrillerul polițist despre un jaf de bi­juterii care merge prost prezintă scene lungi de dialog, referiri la cultura pop și multă violență exagerată. Cine moare. Fiecare membru al grupă­rii „Câinilor” este ucis până la sfârșitul fil­mului. Ei bine... aproape fiecare membr. Cine supraviețuiește. Domnul Pink (interpretat de Steve Buscemi) este sin­gurul membru al echipei de jefuitori care scapă cu viață­­ deși este arestat de poliție. Cârtița Martin Scorsese. Jack Nicholson. Leonardo DiCaprio. Matt Damon. în ciuda mai multor înjurături și violențe decât se poate închipui, cu nume ca aces­tea pe afiș era practic imposibil ca acest film din 2006 să nu fie un succes major. Un remake al filmului Afaceri infer­nale, din 2002, Cârtița spune povestea a doi informatori - unul infiltrat în mafia irlandeză din Boston, celălalt în poliția din Boston - care încearcă să se desco­pere reciproc. Cine moare: Cam toate personajele principale, inclusiv Frank Costello (Jack Nicholson), Billy Costigan (Leonardo DiCaprio), Colin Sullivan (Matt Damon) și căpitanul Queenan (Martin Shee). Chiar și soldatul Brown (Anthony Anderson) primește un glonț fatal. Cine supraviețuiește­ în ultima scenă a filmului, Sean Dignam (Mark Wahlberg) îl ucide pe personajul lui Matt Damon în propria casă, ceea ce pune capăt vărsării de sânge și îl lasă pe Dignam ca unic supraviețuitor al întregii echipe. Scarface Scris de Oliver Stone și regizat de Brian De Palma, Scarface este un remake din 1983 al filmului clasic omonim din 1932, al lui Howard Hawks. Cu un afiș care a împodobit dormitoarele din întreaga lume timp de decenii și un scenariu citat la nesfârșit încă de la lansare, Scarface spu­ne povestea lui Tony Montana (interpretat de Al Pacino), un refugiat cubanez care se folosește de traficul de narcotice pen­tru a ajunge extrem de bogat, înainte de a fi ucis în culmea succesului. Scarface este îndrăzneț, extravagant, iar fanii nu se mai satură de excesul său de zel. Cine moare. Pe lângă numeroasele personaje care își pierd viața de-a lungul filmului, Tony, sora sa Gina și numeroși acoliți își întâlnesc Creatorul în timpul punctului culminant iconic al filmului. Cine supraviețuiește: Stăpânul impe­riului drogurilor Alejandro Sosa, fosta soție a lui Tony, Elvira, mama lui Tony, Georgina, și asasinul lui Sosa, „Craniul”, se numără printre puținele personaje care rămân în viață la finalul filmului. Hamlet Au existat numeroase adaptări ale lui Hamlet de-a lungul anilor, dar cu sigu­ranța nu a existat asta ca versiunea din 1996 a lui Kenneth Branagh. Este o adaptare integrală care durea­ză peste patru ore, a fost filmată pe peli­culă de 70 mm și are o distribuție plină pâ­nă la refuz de actori celebri: Kenneth Branagh, Billy Crystal, Gérard Depardieu, Kate Winslet, Julie Christie etc. Cine moare. Cam toată distribuția prin­cipală moare, deoarece piesa este una din­tre cele mai neiertătoare tragedii ale lui Shakespeare. Toată lumea, de la Polonius la Ofelia și de la Claudius la Hamlet în­suși, are parte de sfârșituri care de care mai terifiante. Cine supraviețuiește, Horatio este, în esența, singurul personaj principal care rezistă pe toată durata spectacolului, deși o mulțime de personaje secundare supra­viețuiesc, de asemenea. o pagină realizată de GABRIEL TUDOR­ ­ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]ИИ­И­И­И I Ne-a părăsit recent una dintre marile doamne ale scenei românești: Camelia Zorlescu, o actriță cu har, făcând parte din galeria monștrilor sacri ai teatrului autohton. Camelia Zorlescu s-a născut la Galați, în 1938 și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorilor Dina Cocea, Ion Cojar și Ion Olteanu. A fost repartizată la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, unde tocmai se înfi­ințase secția în limba română. Acolo a luat și primul premiu important, pentru­­ rolul din „Doi pe un balansoar”, specta­col în care îl avea partener pe Constantin­­­ Diplan. Din 1965, a fost actriță a Teatru­lui Nottara, venind aici prin concurs, ală­turi de Ștefan Iordache și Gilda Marinescu, sub directoratul lui Horia Lo­vinescu. Primul ml a fost în 1966, în specta­­l corul ,Au fost odată două orfeline”, în regia Sandei Manu, alături de o distri­­­­buție remarcabilă — Liliana Tomescu, Melania Cârje, Ștefan Tapalaga. A urmat o carieră construită cu multă migală, dăruire și iubire. Camelia­­ Zorlescu a făcut parte din distribuția unor spectacole redutabile, pe scena de­­ la Nottara, precum „Meșterul Manole ”­­ de Octavian Goga, „Othello” de Willliam Shakespeare, „Ultima oră” de­­ Mihail Sebastian, „Timon din Atena” de William Shakespeare, „Ji­aramazovii” de Horia Lovinescu,„ Jocul de-a vacanța ” de Mihail Sebastian, „Brățara­­ falsă” de Paul Everac,„floarea de cactus” de Pierre Barillet și Pierre Gredy, „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, „Prințul negru ” de Iris Murdoch, „întâlnire la Senlis” de Jean Arnouilh, „Soțul păcălit” de Molière, „Titanic vals”de Tudor Mușatescu. A jucat și în numeroase filme, semnate­­ de regizori importanți - Manole Marcus,­­ Sergiu Nicolaescu, Nicolae Corjos, Nae , Caranfil. Pentru mlul din Ulmul,Medalia­­ de onoare”, regia Călin Peter Netzer, a fost nominalizată la Premiile Gopo, pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar într-un film de lungmetraj. Profesioniștii crimei Nu l-am fi avut pe Quentin Tarantino de astăzi fără Profesioniștii crimei Am citit de curând, mai bi­ne mai târziu decât niciodată, un articol semnat de Alin Ion în 2017, în presa din Târgu Jiu, intitulat sugestiv Iubirile lui Eminescu de la Flore­ști. Vacan­ța la moșie care l-a inspirat să creeze unele dintre cele mai mari poezii. In acest articol autorul se oprește la „sejurul” Florești, de Gorj, despre care scriam săptă­mâna trecută, atunci când am preluat câteva informații intere­sante din ultimul volum al emi­­nescologului Zenovie Cârlugea. Deocamdată, să reamintesc în treacăt episodul Florești, despre care puțină lume știe. In vara anului 1878, Eminescu avea să-și petreacă vacanța la Florești, pe Valea Gilortului, la conacul junimistului Nicolae­­ Mandrea. Motivele acceptării­­­ invitației lui Mandrea pot fi găsite în Amintirile lui Slavici: „Eminescu s-a îmbol­năvit în cele din urmă de o boa­lă care mie îmi părea foarte pri­mejdioasă: i se umpluserâ pi­cioarele de niște bube urâte, ca­re se întindeau”. Examinat de dr. Kremnitz, i se recomandă să plece la țară, la moșia Florești, „unde avea aer curat și apă bună”. Dar, pentru că Eminescu „nu putea sta de pomană”, continuă să-și amintească prietenul său, „comisia însărcinată cu proble­ma documentelor rămase de la baronul Hurmuzachi, i-a dat, în urma stăruințelor lui Theodor Rosetti, traducerea în românește a unui volum din Fragmente”, scria publicația Gorjeanului 2017. De aceea pare interesant ar­ticolul lui Alin Ion, pentru că descoperim că nu doar munca de traducător din germană l-a acaparat pe Mihai Eminescu la conacul din Florești, ci și iubi­rea. „Ah, iubirea, o chestie atât de stângace”, cum ar zice azi poetul urban. Pomenind vacanța de vară a lui Eminescu la Florești, Alin Ion scrie: „Aici, Eminescu și-a re­căpătat forțele, a iubit, a îndrăgit natura locului și a creat unele dintre cele mai valoroa­se poezii din opera sa. Zoe Mandrea, fostă Bălcescu, și soțul ei, Nicolae Mandrea, erau proprietarii moșiei din Florești, din județul Gorj, unde Mihai Eminescu avea să petrea­că o vacanță de neuitat. Zoe Mandrea (Bălcescu) este fiica Elenei Aman, nepoata marelui pictor Theodor Aman, și a lui Barbu Bălcescu, fratele revolu­ționarului Nicolae Bălcescu. Zoe și Nicolae Mandrea, jurist, au construit pe moșia de la Florești un conac foarte frumos. Nicolae Mandrea a fost ales parlamentar în mai multe legisla­turi din partea Partidului Conser­vator, după care a lucrat la Curtea de Apel din Iași, iar apoi la Curtea de Casație din București și Craiova. Zoe era deosebit de frumoasă și era înzestrată și cu talentul desenului, astfel că a devenit o apreciată pictoriță. Multe dintre lucrările sale sunt realizate chiar la moșia de la Florești. După Titu Maiorescu, născut în Craiova, trei lucruri meritau să fie văzute în capitala Olteniei: „Grădina Bibescu, Biserica Sf. Dumitru și fetele lui Bălcescu”. După Războiul de Independență, Zoe și cu soțul ei locuiau în București și participau la seratele literare organizate de Titu Maiorescu. Casa familiei Mandrea a de­venit un loc de întâlnire pentru scriitorii vremii: Ioan Slavici, D. Zamfirescu, I.L. Caragiale și alții. In acest fel, cei doi soți l-au cunoscut pe marele poet Mihai Eminescu cu care au legat o prietenie sinceră și durabilă. Marele poet trecea printr-o situație foarte grea. El fusese dat în judecată de către Bi­blioteca din Iași, al cărei direc­tor fusese până în anul 1877, pentru așa-zise nereguli. De asemenea, Eminescu reușise să imprime ziarului „Timpul” o nouă orientare în favoarea țără­nimii, astfel încât se dorea înde­părtarea sa de la conducerea ziarului. (Continuare în numă­rul viitor) GEORGE CUȘNARENCU,

Next