Orizont, 1970 (Anul 21, nr. 1-12)
1970-05-01 / nr. 5
NICOLAE ȚIRIOI BUCURIA CUVINTELOR ÎN ARTA LUI CREANGĂ G. I. TOHANEANU : „STILUL ARTISTIC AL LUI ION CREANGA" *) In studiile de cercetare științifică asupra operei unui scriitor clasic, despre care s-au spus toate caracterizările posibile, două atitudini pot antrena eforturile de a contura personalitatea creatoare a acestuia, fie aceea de a aduce date și argumente noi și de a întări astfel însușirile ce i-au fost atribuite, fie aceea de a contrazice, prin idei noi, ipotezele preformulate. Cred că, în ceea ce privește literatura noastră, în cazul unor scriitori ca Eminescu, Caragiale sau Creangă, ar fi o extravaganță hazardată din punct de vedere științific, nu diletant sau paradoxal, deci respectînd o anumită metodă riguroasă și verificabilă, să adoptăm atitudinea originalității cu orice preț. Desigur, un punct de vedere nou, o interpretare mai adîncită, dar mai ales o optică științifică legată de o disciplină care se impune printr-o nouă arie de cercetări, cum ar fi stilistica, conține în esență posibilități de analiză inedite, dacă bineînțeles cercetătorul este înzestrat și serios în munca lui, fapt ce îi confirmă maturitatea, însă a aștepta descoperiri revelatorii în caracterizarea artei unui mare scriitor înseamnă a contesta capacitatea de investigație a tuturor celor ce au sîrguit, cu inteligența și cu meticulozitatea lor, la cunoașterea celor mai reprezentative forțe de creație ale literaturii române. Lucrarea lui G. I. Tohăneanu despre Stilul artistic al lui Ion Creangă mi se pare cu totul remarcabilă, tocmai fiindcă, întrebuințînd instrumentele și criteriile noi ale analizei stilistice, demonstrează, cu un lux de amănunte uimitor, tezele cele mai cunoscute în caracterizarea prozatorului humuleștean. Afirmațiile unor critici, lingviști și esteticeni ca Iorgu Iordan, Jean Boutière, G. Ibrăileanu, Tudor Vianu, G. Cälinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Al. Graur și alții, care se limitaseră la cîteva aspecte analitice în valoroasele lor sinteze de istorie și de limbă literară, sînt de astădată exemplificate pe larg, cu neîndoioasă competență și putere de pătrundere a valorii literare. Deosebit de interesante pentru metoda folosită, cît și pentru pasiunea cu care a receptat opera lui Creangă și și-a alcătuit acest studiu cercetătorul timișorean, mi se par Notele de la sfîrșitul cărții, fiindcă ele dovedesc luciditatea autorului în hotărîrea sa fermă de a-și struni libertatea interpretării și a specula t Ed. Științifică, Buc. 1969, 236 pag. 77