Orizont, 1985 (Anul 36, nr. 1-52)

1985-04-19 / nr. 16

ORIZONT • 2 • DIN IUBIRE PENTRU LIMBA ROMÂNĂ, PENTRU PATRIE, PENTRU PARTID Г [UNK]О'­V­ARIA PAVNOTESCU — Liceul „Nicolae Bălcescu“, BUCUREȘTI Consider că semnificația acestui concurs, integrat în Festivalul național „Cîntarea României", este foarte cuprinzătoare, atît în ceea ce privește pregătirea celor mai buni elevi ai noștri, cît și ca amplă acțiune cul­­tural-educativă în peisajul spiritual al întregii țări, de care, profesori și elevi, deopotrivă, ne apropiem cu un sentiment de profund respect. Semnificativă a fost, după opinia mea, la această ca­rie a concursului, și opțiunea pentru poezie cortemporana, alegerea unor teme vizînd cele mai valoroase creații literar­e ale tim­pului nostru, opere care să stimuleze și să dezvolte elevilor iubirea pentru limba română, pentru patrie, pentru partid. Spre deosebire de alți ani, am constatat, cu bucu­rie, și o largă participare a elevilor, nu numai din clasa a XlI-a, dar și a celei din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a. Cu această ocazie, m­i-am dat seama, spre pildă, cît de apreciată și de iubită este creația poe­tică a lui Nichita Stătescu, printre elevii noștri de liceu, fapt ce mi se pare, de asemeni, semnificativ. Desigur, concursul acesta este un important exa­men pentru acei elevi care vor urma facultatea de filo­logie, dar, totodată, el rămîne și pentru ceilalți un tot atît de prețios examen de viață, un mod de a se raporta la universul culturii romanești, la lumea pe care ne-au transmis-o, prin cărțile lor, marii noștri scriitori. In acest fel, Concursul național de limba și literatura română „Mihei Eminescu" nu este, cred, o competiție în sine, mai ce seamă că, a ajunge con­curent, presupune o muncă, o preocupare de durată, temeinică, pentru limba și literatura română In ce mă privește, m-am străduit, in decursul anilor, să-i învăț pe elevii mei să citească Dau toate multă atenție textului. Doresc ca elevii mei să vorbească frumos, să gîndească frumos și, bineînțeles, să scrie frumos și corect, se implic în literatura comemporană, fără a neglija, însă, cîtuși de puțin. Inestimabila moș­tenire literară lăsată de marii noștri clasici, pentru că, bunăoară, chiar și ace­t concurs poartă numele poetului de geniu Mihai Eminescu a cărui creație în­seamnă, și va însemna întotdeauna, pentru oamenii acestei țări, absolutul Prof. RODICA FIRESCU — Liceul „Nicolae Bălcescu“, CRAIOVA Cu toate că Liceul „Nicolae Bălcescu" are un pro­fil de matematică-fizică, prezența noastră la Concur­sul de limbă și literatură română „Mihai Eminescu" nu este întimplătoare. Există, la mulți dintre elevii noștri, o reală dorință de afirmare în plan spiritual, o dă­ruire pentru ceea ce numim, generic, cultura româ­nească, Oltenia fiind o vetră culturală care a dat țării nume de primă mărime în literatură, dar și în alte arte. Elevii liceului nostru au participat la toate edițiile concursului, unii dintre ei concurînd acum, aici, la Ti­mișoara, a doua sau a treia aciă. In afară de aspectul strict competitiv, concursul acesta, avînd deja o tradiție solidă, are, după păre­rea mea, o foarte mare impo tpr­tă in ceea ce privește schimbul de idei, de opinii între cadrele didactice, între elevi. El este, in același timp, un binevenit pri­lej, pentru, să zicem, un tînăr de 18 ani, care se con­fruntă cu o arie de cultură, producindu-se o apropiere a acestui tînăr de fenomenul literar, dar și de viată, de înțelegerea unor probleme ale existentei. Concursul national­­ de limba și literatura­­ română „MIHAI EMINESCU” Ceea ce urmărim noi, profesorii de la Liceul „Ni­colae Bălcescu", avînd în vedere d­ofilul acestui liceu, este, în primul rînd, formarea unor cititori pasionați, ai unor iubitori de literatură, de cultură românească. Și, prin fenomenul cultural românesc, să le înlesnim accesul la cultura unive­sală. Prof. RODICA BICA — Liceul de filologie-istorie, CLUJ-NAPOCA O confruntare valorice necesară, stimulatoare pen­tru elevi, dar și pentru profesori, de largă respi­rație, pe tărîm ști­nțific și cultural, pt cel al sensibi­lității și al spiritualității. In edițiile anterioare, elevii din Cluj-Napoca, în special cei de la Liceul de filologie istorie, au privit cu toată seriozitatea și responsabiliatea acest concurs. Așa se și explică rezultatele bune obținute de ei ani de-a rîndul, unii situindu­se pe locuri fruntașe, succe­siv, la cinci ediții. Anul acesta, avînd concurenți din toate clasele de liceu, elevi talentați și bine pregătiți, am venit la Ti­mișoara cu mare încredere in fostele noastre Sînt de părere că privind lucrurile intr-o perspec­tivă mai largă, Concursul national de limba și litera­tura română „Mihai Eminescu" contribuie la formarea unui orizont cultural de o excepțională însemnătate pentru evoluția elevilor noștri De bună seamă, re­zultatele imediate ale competiție sunt îmbucurătoare, dar cele ce se vor acumula în timp, printr-un proces previzibil, firesc, dau o semnificație profundă acestei manifestări. în activitatea mea de la catedră, ca și în pregăti­rea unor elevi pentru concurs, am stăruit asupra ana­lizei textului literar, a comentariului de text, a deco­dificării lui, pornind pe Ia ideea că numai o „disec­ție" a textului poate duce la înțelegerea multitudinii de valențe, de sensuri pe care acesta le conține. A­­zil d, în decodificarea textulu literar, de o seamă de elemente psihologice, mă străduiesc să dezvălui elevi­lor cît mai mult am imensa bogăția spirituală aflată în universul limbii și literaturii române. Prof. CRENGUȚA GÎLDAU — Liceul „Mihai Eminescu“, IAȘI A participa la Concursul de limba și literatura ro­mână „Mihai Eminescu" reprezintă, pentru fiecare din­tre noi, o mare cinste un prl­ej de afirmare și, tot­odată, un moment de recunoștință și de manifestare a dragostei fată de patrie. A sluji limba și literatura română înseamnă ceea ce, de fapt, poporul nostru a făcut, cu mari jertfe, de veacuri, păstrarea ființei noastre naționale. Am participat, mai întîi, la acest concurs, ca elevă, in clasa a X-a, cînd am fost distinsă cu premiul I, continuînd astfel o trad­tie de familie - mama mea a fost premiantă a „Tinerimii române". Am fost, atunci, foarte impresionată de frumusețea acestui concurs, așa cum, după ce am devenit profesoară, m-a emoțio­nat de fiecare dată atmosfere, de aleasă emulație spi­rituală ce se instituie cu asemenea prilej. Mi-am propus să cultiv la elevii mei dorința, am­biția de a ști cît mai mul și cît mai bine Am încercat să fac performanță, cum se spune, căutînd să le arăt că nu numai ce se află în manualul școlar în­seamnă limbă și literatură română, ci tot ceea ce este specific românesc, de fc­ folclor și pînă la cele mai înalte culmi ale spiritualității noastre. La Liceul „Mihai Eminescu", care are o vechime de 120 de ani. Luceafărul poeziei românești a fost o vreme profesor și tactul acesta ne obligă enorm. Le spun, din cînd în cînd, elevilor mei să învețe să asculte ecoul pașilor marelui scriitor, a cărui nease­muită operă ne luminează mințile și ne încălzește ini­mile. Prof. OLTEA MUȚIU — Liceul de filologie-istorie, TIMIȘOARA Este o mare cinste și o mare mîndrie să fii profe­sor de limba și literatura română pentru că în această calitate, transmit­ elevilor ginduri, sentimente, adînci semnificații, pregătești pentru viață OAMENI, în ade­văratul înțeles al cuvîntului cetățeni de nădejde ai țării, îi îndrumi pe cei care te vor urma în această frumoasă profesie Concursul național de limba și literatura română „Mihai Eminescu" - început, de fapt, cu un secol în urmă, sub auspiciile „Tinerimii române" - relevă deo­sebita atenție ce se acorde, în zilele noastre prin grija conducerii superioare de partid și de stat, a tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, acestui tezaur al nostru, pe căre i numim limba și literatura română. Dar, în același timp, cu prilejul celor XXVIII de ediții, desfășurate în anii socialismului, concursul a pus în lumină și marele interes al elevilor pentru această mo­dalitate de afirmare și de îmbogățire continuă a cu­noștințelor lor. Ne bucură mult faptul că orașul nostru găzduiește pen­tru a doua oară această importantă manifestare, care cinstește pe poetul nostru național și pe top marii scrii­tori ai patriei. Implicarea noastră, a profesorilor, dar și a elevilor, în universul limbii și lit­erat­uni române este, fără îndoială, și un ac­ ae veritabil patriotism, o in­vestiție continuă de idei dublată în aceeași măsură, de o investiție sufletească In acest sens, concursul oferă și posibilitatea unui fructuos schimb de experiență între cei mai buni profesori practicieni ai țării, oameni care, după ani și ani de muncă obțin rezultate remar­cabile prin cei mai buni dintre elev­vi lor Grupaj realizat de Iosif COSTINAȘ Cu siguranță, luna are la Emi­nescu o semnificație mult ma ambiguă decît la alți poeți ro­mantici. Poetul ar fi voit să-și intituleze un volum proiectat de „versuri lirice" - Lumină de lună, lăsînd între manuscrisele sale cîteva exerciții poetice din­tre care reținem și această strofă : „Cînd mîndra mea doarme cu păru-i bălai / Cînd stelele tre­mură și apele sună, / Rasai, / Lumina de lună". Intre poemele selectate, ar fi figurat Floare albastru Lacul, Sara pe deal, Do­ irța, Lasă-ți lumea ș.a­­ dec poete erotice —, ceea ce ne îndeamnă să cre­dem că lumina selenara conte,­ă, in concepția poetului, unui de­cor oarecare o expresivitate m­a­­terioasă, meditativă în singură­tatea nopții. In poeziile amintite, poetul își cheamă iubita în mij­locul naturii unde luna „plină" poleiește peisajul silvestru, ac­vatic și nocturn. Atmosfera în­tunecoasă, „pătată" de razele lunii, rel­etează un scenariu al­cătuit din lumini și umbre și in care spațiul terestru cade sub vraja astrului cosmic. Popularea distanței dintre cer și pămint (și mare) se face cu razele lunii care, deși adîncesc tablourile în mister, rămîn totuși familiare . „O rază de lună se toarce ușor" (Cînd marea) sau „Razele din alba lună / mi se torc...“ (Mis­terele nopții). Pe măsură ce Eminescu își ra­finează expresia poetică, dînd evident o turnură mai pronunțat abstractă multor motive poetice, luna primește „chip", devenind o imagine iconică și primind cel mai adesea epitetul „bălai". In De ce să mori tu ?, blonda Mar­ta este comparată cu o „lună gînditoare", pe baza asemănă­rilor dintre pârul iubite, și as­pectul rotund „bălai" al astrului. Apoi, în Mortua est, apare în mod semnificativ sintagma „păr lung de raze", iar în Andrei Mu­­reșanu - „luna blondă". Cei doi actanți, prezenți în derularea posibilului scenariu erotic, adică femeia blondă și luna bătaie, își proiectează reciproc caracteristi­cile, astfel că dincolo de suges­tiile metaforice ale imaginilor, acestea se substituie reciproc. Printre colonadele palatului Se­­lenei trece luna cu părul ei blond desfăcut, ce curge în va­luri pe umeri în jos, iar in Egi­petul „lun­a rușinoasa (s.n.) pe sub gene se uită rar la Dochia. In poezia Mortua est și, mai apoi, Memento mori luna este numită „regina lună, blondă". Luna a împrumutat chipul iu­bitei, avînd ochi mari albaștri, fiind îmbrăcată într-o mantie și primind un buchet cu flori de aur și flori azurii. Această „regi­nă blondă", într-o splendidă a­­postrofă din Scrisoarea I alune­că pe bolta lumii ca stăpînă a pustiurilor și a mării : „Peste cîte mii de valuri stă­­pînirea ta străbate / Cînd plu­tești pe mișcătoarea mărilor singurătate". Ca orice regină are nevoie de un palat pe care poe­tul îl încheagă dintr-un nor ne­gru „ce-ncremenește și devine-o domă-ntreagă". Imaginea norilor sub chipul unor palate întune­coase apare și în Mortua est : „Cînd norii cei negri par sum­bre palate / De luna regină pe rînd vizitate". Cele două elemente cosmice, norii și luna, se reliefează reci­proc și în contrast, ultimul ca o biruință a luminii asupra „mîn­­drului întuneric", a dorinței îm­plinite, a fericirii asupra suferin­ței. Plăsmuirea trăsăturilor iubi­tei în substanța astrului nocturn justifică înzestrarea lunii cu epi­tete ce evidențiază frumusețea și delicatețea : „luna pe lume blînd veghează", „a lunei dulci lumine", „lumina blîndei lune". Fata din grădina de aur e „un copil frumos ca luna nopții lunge", iar cea din Luceafărul era mîndră-n toate cele ca „luna între stele" etc. Trecerea din co­drii de aramă în „pădurea de argint" (Călin-file din poveste) înseamnă schimbarea luminii solare în lumină selenară. Apa­riția lunii „nichelează" cu re­flexele sale argintii peisajele te­restre, însăși iarba verde păzind de omăt ; în poezia Diana lui mina cea rărită așează „umbre moi" (splendid epitet) peste am­bianța păduratică. Răsăritul lu­nii „ca un arc de aur", adeseori din mare sau dintre nori, consti­tuie un ferment ce declanșează o stare de vrajă, capabilă să nuanțeze meditația poetului des­pre sufletul său adînc îngîndu­­rat și melancolic. In manuscrisul intitulat de Perpessicius după primul Cînd mîndra mea doarme vers și datat 1882-1883, poetul invocă lumina de lună să verse văpăi : „Privind-o smerită cum șade culcat / Demonic zîmbi­rei, lumi­na vei trece / In pat / Pe-o mar­mură rece". Luna blîndă devine un demon ce zîmbește malefic la capul iubitei „cu părul bălai", acum moartă. Nu e potrivit să căutăm justificativ vreun episod biografic, care să fi determinat schimbarea semnificației simbo­lice a lunii. E cert, însă, că lumi­na selenară, rece și misterioasă, capătă o ambiguitate filozofică, dincolo de alcătuirea unor figuri metaforice. La Eminescu, luna nu potențează un decor roman­tic, ci structurează drumul iubirii. Anton ILICA „LUMINĂ DE LUNĂ” LA EMINESCU

Next