Rampa, ianuarie 1925 (Anul 8, nr. 2155-2178)

1925-01-31 / nr. 2178

VHIOIL Vili NC. 2178 4 PAGINI 3 LEI pw­ ZILNIC urmtor: M. FAUST MOHR. Prim-Redactor: 3GARLAT FR90A. Storeurita : Bacaretti, str. Strindar 1, etajul 1. Telefoane: Olraad­a 47/33; Radaala si Admirstratia: 1/SS* Premiile Academiei da ION SORUN Este veche, si de multe ori repe­tata constatarea, că premiile Aca­demiei n’au constituit un stimu­lent remarcabil pentru activitatea literară, ceaace ar fi fost scopul si menirea lor, — (între altele, fiind­că acele premii sunt de multe si variate forme). S’au sfiit scriito­rii să se apropie de înalta insti­tuţie ? — s’ar putea şi aceasta, du­pă ce, de pildă, un Caragiale a fost respins cu opera lui, dela un premiu pe care l’ar fi meritat de o sută de ori. Fapt este că, abia în anii de mai curând, unii scrii­tori şi-au învins totuşi sfiala şi au venit la solicitarea unei recu­noaşteri a muncii şi Meritelor lor literare, căci premiile şi atunci, ca­­numerar erau foarte modeste. Im aduc aminte că un acade­mician spunea că premiile sunt mari, prea marii Acest academi­cian era în acelaş timp şi un fel de ministru plenipotenţiar „in partibus infidalium“, a cărui leafă lunară întrecea premiul ce s’ar fi dat unui scriitor pentru un an. Bau poate pentru viaţa întreagă, căci cu greu s’ar mai fi întâlnit cu el şi a doua oară. Nu erau premiile prea mari, ci era înţelegerea prea mică. Fărâ­mături ! — aceistea erau de arun­cat scriitorilor,­­ pe când erau şi fărâmăturile acelea, drămuite din tot felul de consideraţii, de cele mai multe ori străine de adevărata valoare artistică a operei. Să venim la actualitate, căci e în­totdeauna mai interesantă de­cât reminiscenţele. Am în faţa mea lista „publica- Hunilor prezintate la concursurile premiilor pentru sesiunea gene­rală din Aprilie-Mai 1925“ , nu mă interesează aci decât operele prezintate pentru scrierile liter­atare. Prin numificaţia înţelegătoare a guvernului, vechiul „premiu al Statului“ Eliade Rădulescu, ce era până acum d­e 5000 de lei, va fi în anul acesta, şi desigur şi în cei ur­mători, de 50.000 ; el e destinat pli­nei cărţi literare, dintre cele ti­părite în decursul anului 1924 şi 3 se decerne prin secţiunea literară. Se prezintă 9 scrieri, fiecare cu oarecari merite literare. Majorita­tea sunt versuri. Dar dacă versu­rile tinerilor, şi chiar complicările şi reeditările de vechi texte „în for­mă definitivă", cu indice de nume şi glosar“, ar merita sprijin şi în­curajare, nu cred că ele ar putea fi de piept, de astădată, studiului d-lui Virgil Cioflec, despre Lu­­chian. Nici romanul d-nei H. V. Stahl „Voica“ nu că ar putea dis­pută întâietatea acelei opere capi­tale pentru istoria noastră cultu­rală, care este scrierea plină de înţelegere şi de rágóst®, a d-lui V. Cioflec, despre opera genialului Luchian. „Marele premiu Năsturel“, deşi ca sumă mai modest (12.000), are o însemnătate istorică şi tradiţio­nală şi mai mare. Acesta s’ar pu­tea numi premiul prin escelenţă, cel dintâi dintre premiile Acade­miei. In deosebi „marele premiu", care se decerne la fiecare patru ani, fusese destinat, după dorinţa testatorului şi după hotărîrile din vremuri ale Academiei, anume pentru încoronarea unei activităţi literare mai susţinute, mai meri­tuoase, iar nu numai pentru o anumită scriere. Aşa a fost, când s’a încoronat, cu acest premiu, o­­pera unui V. Alexandri, A. Odo­­bescu, G. Coşbuc... Uneori însăşi Academia s’a cam abătut dela a­­cest principiu, cu toate că nu s’ar putea spune c’ar fi premiat vr’o­­dată opere lipsite de merit. Incoronarea­ unei activităţi lite­rare cred că s’ar cuveni de astă­­datăt, dintre concurenţi, scriitoru­lui Ion Minulescu. Premiul nefiind divizibil, e regretabil dacă, o parte din el n’ar putea reveni scriitorilor de talent G. Tutoveanu şi M. Lun­­grinu, singurii dintre literaţi cari mai concurează acuma la acest premiu. Trebue să ne mirăm, şi de astă­dată ca de atâtea ori, de închipui­­rea ce-şi fac unii despre rostul marelui premiu Năsturel. De pil­dă , se prezintă o carte despre „Is­toria Dentară a României“, opera poate“ să fie valoroasă din punct de vedere ştiinţific, dar nu vedem ce ar putea aface cu marele premiu Năsturel. Tot e un progres, căci altădată se prezintau la acest pre­miu tot felul de broşurele ridicole. Ceilalţi concurenţi prezintă, de astădată, ce e drept, scrieri cari pot să fie merituoase. —­insă n’au ştiut să găsească adresa potrivită, care putea să fia la alta premii, ca premiul divizibil Adamachi, etc — căci dacă nu sunt „destule“, to­tuşi mai sunt câteva. Rog să fiu scuzat că mă amestec — cum s’ar zice unde nu-mi fier­be oala, — dar văd că acuma scriitorii se interesează, şi îşi dau părerea (eu cred că foarte bine fac) asupra unor hotărîri cari, în ultima instanţă, sunt de resortul autorităţilor literare oficialmente constituite. Ambasadele culturale de GR. TAUŞAN Este o plângere care a devenit prin repetire, o banalitate. E plângerea că nu facem destul pentru a fi cunos­­cuţi în străinătate, ci că viaţa noas­tră sub feluritele ei aspecte să fie a­­preciată şi cântărită după valoarea ei... Şi cum totdeauna cei ce se plâng sau critică se cred bine informaţi, ie insoțesc aceste plângeri cu cifre şi cu comparaţii: „Iată ce au făcut lugo-Slavii...",etc. Nu negăm în parte adevărul aces­tor plângeri, pentru că socotim că In materie de propagandă e posibil să se fi făcut mai mult de cât s'a făcut. Dar în afară de concursul statului Incontestabil că propaganda este şi In funcfie de temperamnt national. Noi nu ştim să ne lăudăm, şi nu lip­seşte acea elocvenţă comercială, acel dor de-a pune in vitrină ceea ce de multe ori lipseşte în prăvălie... Un lucru, însă, trebue să-l afir­măm, cu convingere, că atunci când se suţin imperfectul« porpagandei noastre in străinătate, se uită valoa­rea occidentală a celor ce ne repre­­sintă în afară; şi se mai uită că nu toate statele mai mici — libere şi mărite după război — pot avea am­basadori culturali de valoarea oame­nilor noştri de ştiinţă ale căror co­municări academice in Paris sau aiurea sunt deosebit de preţuite. Se mai uită că atunci când o ţară are artişti cum avem noi, a­cci o ţ­ară care are artişti cu suflet de elită cum e­­Uşoara Ventura, că o ţară care are pe­ un N.Ior­ga ce disertează in cele mai închise foruri culturale ale apusului, a făcut pen­­tru propaganda ei culturală ceea ce alte state nu au fost in măsură să o facă. Avem astfel ambasadori culturali cu care ne putem mândri, şi pe cari­­— modestia la o portei — nu toate statele mai mici ii pot avea la ace­laşi nivel. Şi de aceea la plângerea că nu a­­vem o propagandă organizată în străinătate noi putem răspunde cu toată încrederea: — Nu­ o avem organizată această propagandă ca o oștire teutonă, dar o avem representată în câte­va su­flete mari ce pot vorbi apusului de puterile latente ale neamului nostru și de realizările ce el le-a făcut pe te­renul culturei adevărate şi mari. Iar valorificarea neamurilor în balanţa istoriei se face în primul rând după contribuţia culturală ce ■ele au putut-o da lumei... IiSmAuAuSi Baletul Operei Mari din Viena la Budapesta Baletul Operei Mari din Viena va da sub conducerea maestrului de ba­let Kröller, două reprezentaţii la O­­pera de Stat din Budapesta în zilele de 14 şi 15 Februarie. Se vor da cu această ocazie baletele­­ „Schlagobers“ şi „Scheherazade“.­­ Un monument Iul Eminescu la Bucureşti In capitala României Întregi­te — in Bucureştiul unde atât de des se desvăluie cu solemni­tate — ha piaţete sau grădini pu­blice — monumente ridicate oa­menilor mari ai ţarii — Mihail Eminescu, n’are monument. Nu e mult timp de când — bă­lăriile ii năpădiseră şi mormân­tul — umil şi anonim — priză­rit printre cavourile şi monu­mentele pompoase de la cimitirul Bellu. In faţa lumii civilizate — In­dolenţa sau nepăsarea noastră ia proporţii de necuviinţă şi im­pietate. Iată de ce — apelul lansat de cercul cultural „Gândirea” pen­tru ridicarea unul monument In capitală lui Mihail Eminescu, este un gest frumos pentru cel cari l’au plăsmuit, reamintirea unei datorii pentru orice român şi o palmă dată pe drept acelor cari­­ au închis sistematic o­­chii şi şi-au vătuit urechile, a­­tunci când a mai fost vorba de un monument lui M. Eminescu. Un comitet de iniţiativă com­pus din: Preşedinte: General Traian Mo­­roiu; vicepreşedinţi: Mihail Sado­­veanu şi Titus Enacovici; membri: Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Pauţl Şeicaru, Adrian Maniu, Lu­cian Blaga, lt.-col. Anton Popescu, Ionel Teodoreanu, căpitan Nicolae C. Popescu, a lansat următorul a­­pel: APEL Să glorificăm pe Mihail Emini­­cu printr'un monument. Să împodobim Capitala ţării cu luminosul lui chip de Titan al gra­iului românesc. Iată finta acestor liste de sub­scripţie. Oricine şi-a simţit inima legănată în cadenţa poeziei lui eterne, ca rit­­mul­ etern al mării, d­­ cine se simte revoltat ori ruşinat de unanima noastră ingratitudine faţă de memo­ria lui, să contribue, să subscrie. Găndiţi-vă, România nu are încă un monument de artă vrednic de cel mai mare şi mai nefericit erou al simţirei şi al cugetărei româneşti. E timpul să ştergem acest ponos pe care îndestul l-am meritat. Subscrieţi!­ ­ Nădăjduim că apelul acesta nu va rămâne fără răsunet. Că toţi bunii români, cu sufletul plin de pieste pentru marele poet şi cugetător al neamului se vor gră­bi, să-şi îndeplinească datoria sfân­tă ce o au faţă de Mihail Eminescu. R.­IBBBlN­lKRaBaRBBIRai SCRIITORII NOŞTRI Desen de lor­dache PRIN OCHELARII NEGRI In sfârşit, prietenii lor cei mai buni — Dora şi Paul Triandafil — isbuti­­seră să-l convingă. Radu Goruneanu avea să-şi ducă soţia la bal mascat. Joi, venise întâia Dora. Trecuse strada — căci erau vecini — cu hai­na de astrahan îmbrăcată peste ca­pot, cu un fichiu de mătase înfăşurat în grabă pe cap. Gina, în bucătărie, încerca o „re­ţetă“ de pesmet­ pe care i-o dăduse M-me Dobjansky, venerabila văduvă a senatorului, renumită în tot car­tierul prin inimitabilele prăjituri pe care le servea invitaţilor la „turfi­xul“ său săptămânal şi prin faimo­şii cozonaci moldoveneşti despre cari se vorbea cu admiraţie in toate gos­podăriile cunoscuţilor, mai ales în timpul sărbătorilor de Crăciun şi Paşte. Cele două prietene s-au sărutat fără să se îmbrăţişeze, fiindcă Gina era murdară de făină pe mâini. — Dragă - am primit bileţelul tău şi-am venit imediat!.. Nu se poatei... Un concept... Trebuie să mergi la Balul Artiştilor!... — Nu vrea Radu... şi pace!... Nici nu mai stărui... El e turc; când zice vorba, e zisăl... _____ Dora se gândi puţin privind cu tandreţă şi compătimire pe buna ei prietenă. — Ştii ce, Gina? Am să-l rog oul... — Mi-e teamă c'o să te refuze...“ — Nu e nimic! Eu încerc!...“ Peste câteva minute, cele două pri­etene erau un salonaș. — Nu'ți lăsa treaba, dragă, că nu stau! E aproape unu și trebuie să vie Paul la masă. — Numai cinci minute... poate vine Radu!... Gina râmase pe gân­duri... apoi dispăru repede spre bu­cătărie și se întoarse cu fața îmbu­f­nată. — Uitasem „foaia“ în cuptor. Dacă nu-mi aduceam aminte o găseam scrum.“ — Ei, vezi c'ai treabă!...“ — Nu... acum i-am dat grijă servi­toarei!... Stai puțin!... Poate vine Radu, să-i spui!...“ Urmă o pauză lungă, după care Gina, se apropie afectuos de amica ei — Știi ce Dora? Dacă o fi să mer­gem.... Trebuie să ne costumăm... alt­fel n‘are „chic“. Firește!.. — Bine-bine, dar cum ne costu­măm? Asta e chestia, vorba lui Ham­let“. — Eu am o idee strașnică.«“ — Și eu am una!­“ — Ia spune-o!“ — Spune-o tu întâi!“ — Uite­, eu m'am gândit să mă costumez în papagal şi tu într-un flaşnetar sdrenţăros... O să pregătim de-acasă nişte bileţele cu apropouri şi unde vedem pe cineva cunoscut, ne oprim, tu cânţi un vals la flaşne­tă şi pe urmă îmi zici mie să scot eu ciocul din cutie o „planetă“ — Vai ce nostimi..." Nu e aşa?...“ — O! o să fim cele mai originale!“ — Şi de spirit!...“ — Poate luăm şi premiul de cinci mii de lei!“ — Câte două mii cinci sute de fie­care...“ — Na-am scoate şi cheltueala cu costumele şi ne-ar mai şi rămâne!“ — Ce-ar fiii... — Dar dacă Radu n‘o să vrea să mergem!?“ — Trebuie să vrea!...“ — Dacă se încăpăţânează şi nu-mi face plăcerea asta... să ştii că eu di­vorţez...“ — Nu vorbi aşa, frate...“ — Tu ştii cum sunt eu. Ştii de la şcoală. E mult până îmi vede cineva din coş, pe urmă...“ — Lasă, lasă - o să vrea!... In ziua aceea pe la unu şi un sfert Paul Triandafil a venit acasă şi aflând să soţia lui e peste drum s'a dus s'o ia. Intre timp sosise şi Radu. Gina i-a oprit la masă şi la cafea a adus vorba pe departe de bal. — Voi vă duceţi Sâmbătă la bal, Dora?“ — Sigur. Ar fi şi păcat să-l pier­dem. O să fie cel mai frumos din car­naval“. Paul — care se obligase să intervie și el în favoarea Ginei, găsi momen­tul potrivit. — O să petrecem admirabil. Tu în ce te costumezi?... Radu — care citea atent o revistă literară — ridică ochii. — Noi nu mergem!... Nu pot să su­făr balurile mascate! —Gina nu se putu stăpâni — Nu poți să Îi suferi tu!... Mie însă îmi plac!...“ — N'ai decât să te duci... cu Dora şi cu Paul“ Paul interveni. — De ce? Mergem cu toții... Nici eu nu mâ amuz la bal mascat, totuş merg...“ — Gina stărui şi ea. — Trebuie să mergi Radule! Fără tine n'o să ne putem distra cum in­tenţionăm...“ Radu răspunse scurt. — Inutil să stăruiți!... Nu merg... nu mergi... Joi spre Vineri, Gina a plâns toa­tă noaptea. Radu a stat până târziu închis în birou. De dimineață la ca­fea n'au schimbat nici un cuvânt. El obosit de nesomn — se lungise câteva ceasuri pe canapea — ea cu ochii plânşi, încercănaţi. Erau Invitaţi la masă la Paul! Dora hotărâse să mai Încerce odată să joace ultima carte. Pe la unu, Radu — cu paltonul pe umeri şi pălăria în cap — a Intrat —de data asta ciocănind la uşă —în odaia Ginei. Ea şedea cuibărită în­­tr'un fotoliu, răsfoind o revistă fran­ţuzească. — Mergi la masă, la Gina.—“ Ea se uita In altă carte — Nul“ — Eu mă duci... — Drum bun! Şi totuş, cinci minute după pleca­rea lui Gina s'a dus. La 3 după câ­teva maliţioase păhărele de liqueur lucrul era aranjat — Radu consimţi­se să meargă la bal. Se obligase chiar să procure flaşneta necesară— realizării planului lor. — Ei, aşa îţi stă bina...“ îi suusaaa Dora. — Bravo! şefule — 11 bătuse pe u­­măr Paul, nițel cam „asupra chefu­lui''. Cât despre Gina, se aruncase de gâtul lui și-l sărutase mult, mult cum sărută soţiile tinere — când le­gitimul le face câte un capriciu. Sâmbătă de dimineață — costu­mul papagalului era aproape gata. Flașneta se repauza pe masă in salon. Cele două prietene — era ex­trem de aferate cu ultimele prepara­tive. Mai erau doară câteva ceasuri până la bal. — Vii, și ne'mbrăcăm la minei...“ — Pe la șease...“ — Numai să avem timp“. — A vorbit Paul să vie manucuris­ta şi coiffeurul?“ — A vorbit de eri“. — De n'ar uita Radu... să-mi cum­pere penele verzi...“ — Eu zic să-ţi pui ghete bărbă­teşti... O să te cunoască că eşti fe­mes. Flaşnetar sdrenţăros şi cu ghete de damă!...“ — Nu pot să umblu, dragă. Ale lui Paul mi sunt mari...“ — Am eu în pod — nişte ghete mai mici — rămase dela bietul frate-meu — Săracul!... dacă ar fi trăit mer­gea şi el acum!... — Nu-mi mai aduce aminte că-m­i face răul... Să nu uiţi să-ţi scoţi cer­ceii... — Eu zic să mergem pe la 10“. — Prea de­vremel­a zece începe... N'are sens să fim primele sosite.“ — Nu, începe la 9“. — Ba la zece!“ — Hai să ne uităm în jurnal...“ Gina, trecu repede în biroul lui Radu, scotoci pe masă și se întoarse repede cu „Universul“, întoarse paginele în grabă...! — A! uite!... scris cu litere mari..., „Balul Artiștilor“... nu apucă însă să citească tare că dădu un ţipăt şi căzu moaie într'un fotoliu alături. — Dora se repezi la jurnal şi citi: „Balul Mascat şi Costumat al Ar­tiştilor, care urma să aibă loc astă­­seară Sâmbătă, nu va mai avea loc din cauze neprevăzute. Costul biletelor vândute se va res­titui la cerere“. TUDOR MUSATESCU Budapesta teatrală 300 de reprezentaţii cu Aiglon. — Copiii-artişti. — Noul Idol. — Fata Morgana. — Un succes al pie­sei Cyrano de Bergerac. S'a celebrat deunăzi la Buda­pesta o mare sărbătoare a tea­trului unguresc dela Budapest: se reprezenta pentru a trei suta oară l’Ai­glon piesa lui Rostand. Succesul incomparbil al acestui poem d­ramati­c, de un spirit pur franţuzesc dar de o valoare cos­mopolită, ar fi poate puţin În­ţeles. Totul se explică insă dacă ne gândim că sentimentul de scumpă libertate tinerească al Vulturului, îl va încerca tinere­ţea de totdeauna. E un Hamlet galic, mai puţin profund dar mai pasionat decât fratele său danez. Dar geniul lui Rostand este pentru mulţi stigmatizat mai mult în Cyrano care reprezintat la Teatrul Naţional de alei a a­­tins o sută de spectacole cu un public entuziast. Cyrano este o operă demnă de cele mai mari scene din lume. Şi cu toate aste, in Răsărit se joacă foarte puţin. Poetul Emile Ábrányi a făcut a­cestei piese o traducere de o su­­pleţă şi o exactitate perfectă. L‘Aiglon a fost creat la Buda­pesta, pentru prima oară în 1904 de Sarah Bernhardt şi de trupa ei. In a trei suta oară a repre­­zintărei acestei opere acest rol a fost jucat de Eugen Teorzs care juca în rol pentru a 267-a oară- El a fost primul interpret ungur al personagiului Imi Rostand, în 1908.* De câtăva vreme copiii-artiști devin din ce în ce mai numeroși. Ii prezintă ecranul, teatrul mo­dern, strada... Este cu siguranţă un semn al vremii. Părinţii găsesc că e bine să se exploateze de timpuriu gin­găşia şi inteligenţa copilului. Iată de curând, la Budapesta, un copil de nouă ani, mica lii Szoyer.*Marcus a, debutat inter­­pretând cu o insenţă şi o sigu­ranţă remarcabilă arii strălucite din opere dintre cele mai poete. Ea a făcut mai ales proba unei dispoziţii muzicală surprinzătoa­re, adăugând rolului o notă de gingăşie copilărească, lucru pe care alte actriţe, cu oricât de mult talent şi technică nu-l pu­tea face. Provenind dintr-o fami­lie de muzicanţi (tatăl său e şef de orchestră la Operă şi mama sa cântăreaţă la aceeaş Operă) a­vem toate garanţiile că frumoa­sele calităţi artistice ale fetiţei vor fi menajate cu precauţiune. Mica actriţă are, de altfel, foarte frumoase proeote. După ce a luat parte la mai multe concer­te din Budapesta, a fost invitată la Viena, Berlin şi Londra. La­­întoarcere ea va avea un rol im­portant de jucat în Pelleas şi Me­­lisandra care va fi una din vii­toarele premiere ale Operei de aici. * Teatrul de Aplicaţie al Teatru­lui Naţional de aici, a reprezen­tat Noul rol al lui Fr. de Curci­ După Shaw, Pirandello, Gerhardt Hauptmann, drama de idei a lui de Curci a avut un succes consi­­siderabil tat Noul Idol al lui Fr. de Curci, reprezentată în ungureşte. Publi­cul dornic de un teatru fondat pe o idee adânca şi serioasă a răs­plătit îndeajuns greutăţile aces­tei piese. Dintre actori D-l Jules Graf a întrebuinţat tot talentul său în complexul rol al soţului. D-na E­­lena Csatho-Aozel a dovedit multă sensibilitate în rolul soţiei. * Am avut săptămâna aceasta pre­miera unei piese originale ungu­reşti Fata Morgana datorită d-lui Ernest Vajda, care s’a reprezentat la Teatrul Veseliei. Nu e o premieră decât în sensul local al cuvântului. Această piesă deşi a unui dramaturg ungur, s’a reprezntat multă vreme la New- York şi la Londra, după ce fusese mulţi an dearândul refuzată la Bu­dapesta. Succesul ei în străinătate să fi schimbat gustul publicului sau ,,domnii’’ cari primesc sau resping piesele şi-au primenit păreri­le . Intriga piesei nu e complicată. O doamnă tânără şi elegantă (as­tăzi nu se prea face mare has de frumuseţe) ducându-se în provin­cie să-şi vadă rudele, nu găseşte decât pe fiul lor de optsprezece ani care se îndrăi­losteşte de ea cu ar­doarea celui dintâiu amor. El vrea să se căsătorească cu ea, dar fe­­meea care priveşte aceasta numai ca o aventură trecătoare, pleacă a treia zi cu soţul ei şi uită de tâ­năr’’. E aproape o tragedie interioară. Subiectul pare plat. A fost însă tratat cu atâta fineţe psichlogică, încât Fata Morgana, rămâne o per­lă a literaturii dramatice ungare. E. II. MARŞUL NUPŢIAL LA TEATRUL REGINA MARIA BBBBBBBBBBBBBBQBBBI jmP. Desen de Kapralik D-na Tanbrt Bogdan de la Teatrul Naţional in Suzane Lechatelier Sâmbătă 31 ia­iuarie 1025 în fiecare seară, la tetrul Carol cel Mare Eforia DUMINECA MATINEU marele succes ȚIN’TE BINE! REVISTA DE NICK ȘI KEOPS Biletele la cassa teatrului. Cronica dramatică de SCARLAT FRODA Teatrul Popular: Spectacolele Teatrului Maghiar . Când se anunţase spectacolele „Teatrului Maghiar“ de sub condu­cerea d-lui dr. Eugen Ianovics, am scris în ziarul nostru un editorial din care reproducem următoarele: Propaganda prin teatru sa dove­deşte a fi cea mai eficace. Şi cu drept cuvânt Fiindcă nici o mani­festare de artă nu lucrează mai di­­rect asupra massei ca teatrul, nici una nu răscoleşte şi sugerează a­­tâtea emoţii, nici una nu creiază a­­tâtea stări sufleteşti determinate, ca o operă făcută printr'o propagan­dă teatrală priceput alcătuită. Acest lucru l-a Înţeles d. profe­sor Nicolae Iorga, care într'un arti­col din Neamul Românesc, dă sem­nalul acestei apropieri, care astăzi mai mult ca niciodată, nu trebue să întârzie. D-sa invită trupa maghiară din Cluj să dea o serie de reprezentata la Teatrul Popular. Îndemnând pu­­blicul să asiste la aceste spectacole şi apelul acesta îl face astăzi în nu­mele „Ligii culturale“ al cărei pre­şedinte este, spunând că deacum pe steagul Ligei, stă scris: înţelegere şi înfrăţire ! Ne asociem din toată inima la cu­vintele marelui nostru istoric, fiind­că suntem convinşi că numai prin cunoaşterea limbei şi a literaturii populaţiilor minoritare, vom ajunge să realizăm opera de unificare su­fletească. Propaganda în acest caz se va efectua în mod firesc printr'un proces de înţelegere, fără silnicie şi numai prin întâlnirea sufletească în domeniile artei pure. Şi noi voim să contribuim după puterile noastre la această apropie­re culturală. Astăzi după ce am asistat la toate reprezentaţiile date de trupa d-lui dr. Eugen Ianovics, după ce am vă­zut o sală întreagă vibrând entu­­siast trei seri dea rândul la toate spectacolele, între care erau şi două lucrări originale româneşti, după ce am constatat interesul pe care acea­stă trupă a reuşit să-l deştepte nu numai în cercurile ungureşti dar printre toţi cunoscătorii de teatru, vom recunoaşte fără falsă modestie, dreptatea afirmaţiunilor noastre. Trupa d-lui dr. Ianovics a făcut un serviciu mult mai mare pentru apropierea culturală dintre noi şi unguri decât ar fi putut-o realiza zeci de broşuri de propagandă şi su­­te de declaraţii platonica de dragos­te reciprocă. Artiştii maghiari, ju­când în ungureşte au făcut cunoscut publicului maghiar două piese ro­mâneşti dintre care una din litera­tura noastră clasică (Caragiale) şi alta din moderni (N. Iorga). Şi d. dr. Ianovics declară că e deabia la în­ceputul activităţii sale pe acest te­ren. D-sa lucrează da multă vreme în această direcţie şi totuşi după câ­te anunţă se socoteşte deabia la În­ceputul dificilei sale misiuni. Iată ce spune: „Pentru mine, invitaţia d-luî pro­fesor Iorga, este o mare satisfacţie. Căci un mare savant român şi un bărbat de stat de primul rang al ţării, vine să recunoască în mod pu­blic şi încă atât de elogios, că la teatrul pe care eu îl conduc se mun­ceşte serios şi cu înalte preocupări artistice. La teatrul maghiar din Cluj, nu facem nici şovinism, nici iredentism, ci artă în toate variate­le ei aspecte. Luăm din orice ţară, ce credem noi că e bun, că va stârni interesul marelui public. Pe lângâ piese şi operete maghiare, jucăm şi piese şi operete şi opere franceze, italiene, din orice literatură, tot ce credem engleze, germane. Iar ce loc larg am dat noi la teatrul maghiar lucrărilor româneşti, e destul să vă recapitulez din repertoriul nostru din ultimii trei ani următoarele o­­pere­: Caragiale: Scrisoarea pierdută; Victor Eftimiu: Prometeu, ambele lucrări traduse de apreciatul literar Emerich Kadar, apoi in traducerea ruea personală s'a jucat la teatrul maghiar „Patima roșie" de Sorbul. Năpasta de Caragiale, îndrăzneaţă operă dramatică a d-lui Lucian Blaga, Zomolxe, ce n'a jucat'o încă un teatru românesc, la teatrul ce-l conduc s'a reprezenta! Tot aşa dintre operile muzicale ro­­mâ­neşti, am reprezentat „Luceafă­­rul“ şi acum de curând „Revolta o­­mului de lut“ două compoziţii meri­­toase ale d-lui Bretan. După reprezentarea piesei d-lui Iorga, „Fatalitatea învinsă“, mai pregătim reprezentarea şi a altor pie­se româneşi: „Fântâna Blanduziei“ de Alecsandri, o comedie a d-lui A. de Herz şi o tragedie a d-lui Victor Eftimiu. Iată o activitate pentru care nu ştim cum să­­ mulţumim. • Relevăm din spectacolele jucate, „Năpasta“ lui Caragiale şi Antonia de Lenghyel, ca având o deosebită valoare din punct de vedere actori­cesc. Şi în celelalte, am fost impre­sionaţi de ritmul nou, viu, nervos şi suggestiv al unui ansamblu din cele mai omogene. Dar în aceste piese, creaţiunile protagoniştilor au depă­şit cadrul unor simple realizări. Ion din Năpasta, în Interpretarea d-lui Lad. Mihalyfy aduce o concep­ţie nouă. Un fel de fatalitate antică planează asupra nefericitului erou, care se ridică astfel prin suferinţele lui In rândul marilor crucificaţi. In Antonia, o piesă modernă de Melchior Lenghyel, pe scena atât de lipsită de mijloace a Popularului, am văzut una din cele mai reuşite realizări de ansamblu. Şi ce ritm, ce viaţă, ce căldură, ce antren ! Trăim toate amănuntele cu o stră­lucire de viaţă rar întâlnită, ca în­tr'un colţ, desprins dintr'o plină rea­litate. D-na Lily Poor în Antonia s'a do­vedit o artistă cu mari resurse, din­tre cele mai bune. Accentele de dra­mă se împleteau fericit cu intona­ţiile de comedie, gesturile spuneau mai mult decât cuvintele cele mai elocvente, paşii erau ca notele din­tr'o simfonie, surâsul o lumină, cu­vântul unguresc, capătă la d-na Lily Poor o expresie clară, vocaliza­tă limpede ca într'un vers latin. Şi câte nuanţe! Voim să credem că dr. Eugen Ia­­novicz nu ne va lăsa numai cu a­­cest strălucit debut al trupei sale. II cerem să mai revie. SCARLAT FRODA Desen de Kapralik D-na Lily Poor Desen de Kapralik D. Âladar Iliász Reprezentaţia de gala de la Opera Mare din Viena Reprezentaţia de gală cu „Voevo­­dul ţiganilor“, care se va da la 31 Ianuarie la Opera Mare din Viena promite, din ce în ce, să fie un eve­niment monden de primul rang. Toate sălile de festivităţi ale Ope­rei vor fi accesibile publicului. Pau­ze mult mai lungi ca de obicei vor permite desfăşurarea numerelor de atracţie ale acestei serate. O deosebită senzaţie vor provoca noile costume din epoca împărăte­sei Maria Theresa, care au fost con­fecţionate după tablouri din epoca respectivă, găsite în arhivele Ope­rei. Ele nu vor fi cu nimic inferioa­re costumelor din epoca marei îm­­părătese. Beneficiul acestei repre­zentaţii va fi întrebuinţat, după cum am anunţat, pentru ajutorarea celor lipsiţi de lucru din branşa modei. BBtaBBBKBiilBBttHiâiHMF „ŢIN’TE BINE“ LA EFORIE Desen de lordaeh© Taraka Dansatorul indian

Next