Rampa, ianuarie 1925 (Anul 8, nr. 2155-2178)
1925-01-31 / nr. 2178
VHIOIL Vili NC. 2178 4 PAGINI 3 LEI pw ZILNIC urmtor: M. FAUST MOHR. Prim-Redactor: 3GARLAT FR90A. Storeurita : Bacaretti, str. Strindar 1, etajul 1. Telefoane: Olraada 47/33; Radaala si Admirstratia: 1/SS* Premiile Academiei da ION SORUN Este veche, si de multe ori repetata constatarea, că premiile Academiei n’au constituit un stimulent remarcabil pentru activitatea literară, ceaace ar fi fost scopul si menirea lor, — (între altele, fiindcă acele premii sunt de multe si variate forme). S’au sfiit scriitorii să se apropie de înalta instituţie ? — s’ar putea şi aceasta, după ce, de pildă, un Caragiale a fost respins cu opera lui, dela un premiu pe care l’ar fi meritat de o sută de ori. Fapt este că, abia în anii de mai curând, unii scriitori şi-au învins totuşi sfiala şi au venit la solicitarea unei recunoaşteri a muncii şi Meritelor lor literare, căci premiile şi atunci, canumerar erau foarte modeste. Im aduc aminte că un academician spunea că premiile sunt mari, prea marii Acest academician era în acelaş timp şi un fel de ministru plenipotenţiar „in partibus infidalium“, a cărui leafă lunară întrecea premiul ce s’ar fi dat unui scriitor pentru un an. Bau poate pentru viaţa întreagă, căci cu greu s’ar mai fi întâlnit cu el şi a doua oară. Nu erau premiile prea mari, ci era înţelegerea prea mică. Fărâmături ! — aceistea erau de aruncat scriitorilor, pe când erau şi fărâmăturile acelea, drămuite din tot felul de consideraţii, de cele mai multe ori străine de adevărata valoare artistică a operei. Să venim la actualitate, căci e întotdeauna mai interesantă decât reminiscenţele. Am în faţa mea lista „publica- Hunilor prezintate la concursurile premiilor pentru sesiunea generală din Aprilie-Mai 1925“ , nu mă interesează aci decât operele prezintate pentru scrierile literatare. Prin numificaţia înţelegătoare a guvernului, vechiul „premiu al Statului“ Eliade Rădulescu, ce era până acum de 5000 de lei, va fi în anul acesta, şi desigur şi în cei următori, de 50.000 ; el e destinat plinei cărţi literare, dintre cele tipărite în decursul anului 1924 şi 3 se decerne prin secţiunea literară. Se prezintă 9 scrieri, fiecare cu oarecari merite literare. Majoritatea sunt versuri. Dar dacă versurile tinerilor, şi chiar complicările şi reeditările de vechi texte „în formă definitivă", cu indice de nume şi glosar“, ar merita sprijin şi încurajare, nu cred că ele ar putea fi de piept, de astădată, studiului d-lui Virgil Cioflec, despre Luchian. Nici romanul d-nei H. V. Stahl „Voica“ nu că ar putea dispută întâietatea acelei opere capitale pentru istoria noastră culturală, care este scrierea plină de înţelegere şi de rágóst®, a d-lui V. Cioflec, despre opera genialului Luchian. „Marele premiu Năsturel“, deşi ca sumă mai modest (12.000), are o însemnătate istorică şi tradiţională şi mai mare. Acesta s’ar putea numi premiul prin escelenţă, cel dintâi dintre premiile Academiei. In deosebi „marele premiu", care se decerne la fiecare patru ani, fusese destinat, după dorinţa testatorului şi după hotărîrile din vremuri ale Academiei, anume pentru încoronarea unei activităţi literare mai susţinute, mai merituoase, iar nu numai pentru o anumită scriere. Aşa a fost, când s’a încoronat, cu acest premiu, opera unui V. Alexandri, A. Odobescu, G. Coşbuc... Uneori însăşi Academia s’a cam abătut dela acest principiu, cu toate că nu s’ar putea spune c’ar fi premiat vr’odată opere lipsite de merit. Incoronarea unei activităţi literare cred că s’ar cuveni de astădatăt, dintre concurenţi, scriitorului Ion Minulescu. Premiul nefiind divizibil, e regretabil dacă, o parte din el n’ar putea reveni scriitorilor de talent G. Tutoveanu şi M. Lungrinu, singurii dintre literaţi cari mai concurează acuma la acest premiu. Trebue să ne mirăm, şi de astădată ca de atâtea ori, de închipuirea ce-şi fac unii despre rostul marelui premiu Năsturel. De pildă , se prezintă o carte despre „Istoria Dentară a României“, opera poate“ să fie valoroasă din punct de vedere ştiinţific, dar nu vedem ce ar putea aface cu marele premiu Năsturel. Tot e un progres, căci altădată se prezintau la acest premiu tot felul de broşurele ridicole. Ceilalţi concurenţi prezintă, de astădată, ce e drept, scrieri cari pot să fie merituoase. —insă n’au ştiut să găsească adresa potrivită, care putea să fia la alta premii, ca premiul divizibil Adamachi, etc — căci dacă nu sunt „destule“, totuşi mai sunt câteva. Rog să fiu scuzat că mă amestec — cum s’ar zice unde nu-mi fierbe oala, — dar văd că acuma scriitorii se interesează, şi îşi dau părerea (eu cred că foarte bine fac) asupra unor hotărîri cari, în ultima instanţă, sunt de resortul autorităţilor literare oficialmente constituite. Ambasadele culturale de GR. TAUŞAN Este o plângere care a devenit prin repetire, o banalitate. E plângerea că nu facem destul pentru a fi cunoscuţi în străinătate, ci că viaţa noastră sub feluritele ei aspecte să fie apreciată şi cântărită după valoarea ei... Şi cum totdeauna cei ce se plâng sau critică se cred bine informaţi, ie insoțesc aceste plângeri cu cifre şi cu comparaţii: „Iată ce au făcut lugo-Slavii...",etc. Nu negăm în parte adevărul acestor plângeri, pentru că socotim că In materie de propagandă e posibil să se fi făcut mai mult de cât s'a făcut. Dar în afară de concursul statului Incontestabil că propaganda este şi In funcfie de temperamnt national. Noi nu ştim să ne lăudăm, şi nu lipseşte acea elocvenţă comercială, acel dor de-a pune in vitrină ceea ce de multe ori lipseşte în prăvălie... Un lucru, însă, trebue să-l afirmăm, cu convingere, că atunci când se suţin imperfectul« porpagandei noastre in străinătate, se uită valoarea occidentală a celor ce ne represintă în afară; şi se mai uită că nu toate statele mai mici — libere şi mărite după război — pot avea ambasadori culturali de valoarea oamenilor noştri de ştiinţă ale căror comunicări academice in Paris sau aiurea sunt deosebit de preţuite. Se mai uită că atunci când o ţară are artişti cum avem noi, acci o ţară care are artişti cu suflet de elită cum eUşoara Ventura, că o ţară care are pe un N.Iorga ce disertează in cele mai închise foruri culturale ale apusului, a făcut pentru propaganda ei culturală ceea ce alte state nu au fost in măsură să o facă. Avem astfel ambasadori culturali cu care ne putem mândri, şi pe cari— modestia la o portei — nu toate statele mai mici ii pot avea la acelaşi nivel. Şi de aceea la plângerea că nu avem o propagandă organizată în străinătate noi putem răspunde cu toată încrederea: — Nu o avem organizată această propagandă ca o oștire teutonă, dar o avem representată în câteva suflete mari ce pot vorbi apusului de puterile latente ale neamului nostru și de realizările ce el le-a făcut pe terenul culturei adevărate şi mari. Iar valorificarea neamurilor în balanţa istoriei se face în primul rând după contribuţia culturală ce ■ele au putut-o da lumei... IiSmAuAuSi Baletul Operei Mari din Viena la Budapesta Baletul Operei Mari din Viena va da sub conducerea maestrului de balet Kröller, două reprezentaţii la Opera de Stat din Budapesta în zilele de 14 şi 15 Februarie. Se vor da cu această ocazie baletele „Schlagobers“ şi „Scheherazade“. Un monument Iul Eminescu la Bucureşti In capitala României Întregite — in Bucureştiul unde atât de des se desvăluie cu solemnitate — ha piaţete sau grădini publice — monumente ridicate oamenilor mari ai ţarii — Mihail Eminescu, n’are monument. Nu e mult timp de când — bălăriile ii năpădiseră şi mormântul — umil şi anonim — prizărit printre cavourile şi monumentele pompoase de la cimitirul Bellu. In faţa lumii civilizate — Indolenţa sau nepăsarea noastră ia proporţii de necuviinţă şi impietate. Iată de ce — apelul lansat de cercul cultural „Gândirea” pentru ridicarea unul monument In capitală lui Mihail Eminescu, este un gest frumos pentru cel cari l’au plăsmuit, reamintirea unei datorii pentru orice român şi o palmă dată pe drept acelor cari au închis sistematic ochii şi şi-au vătuit urechile, atunci când a mai fost vorba de un monument lui M. Eminescu. Un comitet de iniţiativă compus din: Preşedinte: General Traian Moroiu; vicepreşedinţi: Mihail Sadoveanu şi Titus Enacovici; membri: Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Pauţl Şeicaru, Adrian Maniu, Lucian Blaga, lt.-col. Anton Popescu, Ionel Teodoreanu, căpitan Nicolae C. Popescu, a lansat următorul apel: APEL Să glorificăm pe Mihail Eminicu printr'un monument. Să împodobim Capitala ţării cu luminosul lui chip de Titan al graiului românesc. Iată finta acestor liste de subscripţie. Oricine şi-a simţit inima legănată în cadenţa poeziei lui eterne, ca ritmul etern al mării, d cine se simte revoltat ori ruşinat de unanima noastră ingratitudine faţă de memoria lui, să contribue, să subscrie. Găndiţi-vă, România nu are încă un monument de artă vrednic de cel mai mare şi mai nefericit erou al simţirei şi al cugetărei româneşti. E timpul să ştergem acest ponos pe care îndestul l-am meritat. Subscrieţi! Nădăjduim că apelul acesta nu va rămâne fără răsunet. Că toţi bunii români, cu sufletul plin de pieste pentru marele poet şi cugetător al neamului se vor grăbi, să-şi îndeplinească datoria sfântă ce o au faţă de Mihail Eminescu. R.IBBBlNlKRaBaRBBIRai SCRIITORII NOŞTRI Desen de lordache PRIN OCHELARII NEGRI In sfârşit, prietenii lor cei mai buni — Dora şi Paul Triandafil — isbutiseră să-l convingă. Radu Goruneanu avea să-şi ducă soţia la bal mascat. Joi, venise întâia Dora. Trecuse strada — căci erau vecini — cu haina de astrahan îmbrăcată peste capot, cu un fichiu de mătase înfăşurat în grabă pe cap. Gina, în bucătărie, încerca o „reţetă“ de pesmet pe care i-o dăduse M-me Dobjansky, venerabila văduvă a senatorului, renumită în tot cartierul prin inimitabilele prăjituri pe care le servea invitaţilor la „turfixul“ său săptămânal şi prin faimoşii cozonaci moldoveneşti despre cari se vorbea cu admiraţie in toate gospodăriile cunoscuţilor, mai ales în timpul sărbătorilor de Crăciun şi Paşte. Cele două prietene s-au sărutat fără să se îmbrăţişeze, fiindcă Gina era murdară de făină pe mâini. — Dragă - am primit bileţelul tău şi-am venit imediat!.. Nu se poatei... Un concept... Trebuie să mergi la Balul Artiştilor!... — Nu vrea Radu... şi pace!... Nici nu mai stărui... El e turc; când zice vorba, e zisăl... _____ Dora se gândi puţin privind cu tandreţă şi compătimire pe buna ei prietenă. — Ştii ce, Gina? Am să-l rog oul... — Mi-e teamă c'o să te refuze...“ — Nu e nimic! Eu încerc!...“ Peste câteva minute, cele două prietene erau un salonaș. — Nu'ți lăsa treaba, dragă, că nu stau! E aproape unu și trebuie să vie Paul la masă. — Numai cinci minute... poate vine Radu!... Gina râmase pe gânduri... apoi dispăru repede spre bucătărie și se întoarse cu fața îmbufnată. — Uitasem „foaia“ în cuptor. Dacă nu-mi aduceam aminte o găseam scrum.“ — Ei, vezi c'ai treabă!...“ — Nu... acum i-am dat grijă servitoarei!... Stai puțin!... Poate vine Radu, să-i spui!...“ Urmă o pauză lungă, după care Gina, se apropie afectuos de amica ei — Știi ce Dora? Dacă o fi să mergem.... Trebuie să ne costumăm... altfel n‘are „chic“. Firește!.. — Bine-bine, dar cum ne costumăm? Asta e chestia, vorba lui Hamlet“. — Eu am o idee strașnică.«“ — Și eu am una!“ — Ia spune-o!“ — Spune-o tu întâi!“ — Uite, eu m'am gândit să mă costumez în papagal şi tu într-un flaşnetar sdrenţăros... O să pregătim de-acasă nişte bileţele cu apropouri şi unde vedem pe cineva cunoscut, ne oprim, tu cânţi un vals la flaşnetă şi pe urmă îmi zici mie să scot eu ciocul din cutie o „planetă“ — Vai ce nostimi..." Nu e aşa?...“ — O! o să fim cele mai originale!“ — Şi de spirit!...“ — Poate luăm şi premiul de cinci mii de lei!“ — Câte două mii cinci sute de fiecare...“ — Na-am scoate şi cheltueala cu costumele şi ne-ar mai şi rămâne!“ — Ce-ar fiii... — Dar dacă Radu n‘o să vrea să mergem!?“ — Trebuie să vrea!...“ — Dacă se încăpăţânează şi nu-mi face plăcerea asta... să ştii că eu divorţez...“ — Nu vorbi aşa, frate...“ — Tu ştii cum sunt eu. Ştii de la şcoală. E mult până îmi vede cineva din coş, pe urmă...“ — Lasă, lasă - o să vrea!... In ziua aceea pe la unu şi un sfert Paul Triandafil a venit acasă şi aflând să soţia lui e peste drum s'a dus s'o ia. Intre timp sosise şi Radu. Gina i-a oprit la masă şi la cafea a adus vorba pe departe de bal. — Voi vă duceţi Sâmbătă la bal, Dora?“ — Sigur. Ar fi şi păcat să-l pierdem. O să fie cel mai frumos din carnaval“. Paul — care se obligase să intervie și el în favoarea Ginei, găsi momentul potrivit. — O să petrecem admirabil. Tu în ce te costumezi?... Radu — care citea atent o revistă literară — ridică ochii. — Noi nu mergem!... Nu pot să sufăr balurile mascate! —Gina nu se putu stăpâni — Nu poți să Îi suferi tu!... Mie însă îmi plac!...“ — N'ai decât să te duci... cu Dora şi cu Paul“ Paul interveni. — De ce? Mergem cu toții... Nici eu nu mâ amuz la bal mascat, totuş merg...“ — Gina stărui şi ea. — Trebuie să mergi Radule! Fără tine n'o să ne putem distra cum intenţionăm...“ Radu răspunse scurt. — Inutil să stăruiți!... Nu merg... nu mergi... Joi spre Vineri, Gina a plâns toată noaptea. Radu a stat până târziu închis în birou. De dimineață la cafea n'au schimbat nici un cuvânt. El obosit de nesomn — se lungise câteva ceasuri pe canapea — ea cu ochii plânşi, încercănaţi. Erau Invitaţi la masă la Paul! Dora hotărâse să mai Încerce odată să joace ultima carte. Pe la unu, Radu — cu paltonul pe umeri şi pălăria în cap — a Intrat —de data asta ciocănind la uşă —în odaia Ginei. Ea şedea cuibărită într'un fotoliu, răsfoind o revistă franţuzească. — Mergi la masă, la Gina.—“ Ea se uita In altă carte — Nul“ — Eu mă duci... — Drum bun! Şi totuş, cinci minute după plecarea lui Gina s'a dus. La 3 după câteva maliţioase păhărele de liqueur lucrul era aranjat — Radu consimţise să meargă la bal. Se obligase chiar să procure flaşneta necesară— realizării planului lor. — Ei, aşa îţi stă bina...“ îi suusaaa Dora. — Bravo! şefule — 11 bătuse pe umăr Paul, nițel cam „asupra chefului''. Cât despre Gina, se aruncase de gâtul lui și-l sărutase mult, mult cum sărută soţiile tinere — când legitimul le face câte un capriciu. Sâmbătă de dimineață — costumul papagalului era aproape gata. Flașneta se repauza pe masă in salon. Cele două prietene — era extrem de aferate cu ultimele preparative. Mai erau doară câteva ceasuri până la bal. — Vii, și ne'mbrăcăm la minei...“ — Pe la șease...“ — Numai să avem timp“. — A vorbit Paul să vie manucurista şi coiffeurul?“ — A vorbit de eri“. — De n'ar uita Radu... să-mi cumpere penele verzi...“ — Eu zic să-ţi pui ghete bărbăteşti... O să te cunoască că eşti femes. Flaşnetar sdrenţăros şi cu ghete de damă!...“ — Nu pot să umblu, dragă. Ale lui Paul mi sunt mari...“ — Am eu în pod — nişte ghete mai mici — rămase dela bietul frate-meu — Săracul!... dacă ar fi trăit mergea şi el acum!... — Nu-mi mai aduce aminte că-mi face răul... Să nu uiţi să-ţi scoţi cerceii... — Eu zic să mergem pe la 10“. — Prea devremela zece începe... N'are sens să fim primele sosite.“ — Nu, începe la 9“. — Ba la zece!“ — Hai să ne uităm în jurnal...“ Gina, trecu repede în biroul lui Radu, scotoci pe masă și se întoarse repede cu „Universul“, întoarse paginele în grabă...! — A! uite!... scris cu litere mari..., „Balul Artiștilor“... nu apucă însă să citească tare că dădu un ţipăt şi căzu moaie într'un fotoliu alături. — Dora se repezi la jurnal şi citi: „Balul Mascat şi Costumat al Artiştilor, care urma să aibă loc astăseară Sâmbătă, nu va mai avea loc din cauze neprevăzute. Costul biletelor vândute se va restitui la cerere“. TUDOR MUSATESCU Budapesta teatrală 300 de reprezentaţii cu Aiglon. — Copiii-artişti. — Noul Idol. — Fata Morgana. — Un succes al piesei Cyrano de Bergerac. S'a celebrat deunăzi la Budapesta o mare sărbătoare a teatrului unguresc dela Budapest: se reprezenta pentru a trei suta oară l’Aiglon piesa lui Rostand. Succesul incomparbil al acestui poem dramatic, de un spirit pur franţuzesc dar de o valoare cosmopolită, ar fi poate puţin Înţeles. Totul se explică insă dacă ne gândim că sentimentul de scumpă libertate tinerească al Vulturului, îl va încerca tinereţea de totdeauna. E un Hamlet galic, mai puţin profund dar mai pasionat decât fratele său danez. Dar geniul lui Rostand este pentru mulţi stigmatizat mai mult în Cyrano care reprezintat la Teatrul Naţional de alei a atins o sută de spectacole cu un public entuziast. Cyrano este o operă demnă de cele mai mari scene din lume. Şi cu toate aste, in Răsărit se joacă foarte puţin. Poetul Emile Ábrányi a făcut acestei piese o traducere de o supleţă şi o exactitate perfectă. L‘Aiglon a fost creat la Budapesta, pentru prima oară în 1904 de Sarah Bernhardt şi de trupa ei. In a trei suta oară a reprezintărei acestei opere acest rol a fost jucat de Eugen Teorzs care juca în rol pentru a 267-a oară- El a fost primul interpret ungur al personagiului Imi Rostand, în 1908.* De câtăva vreme copiii-artiști devin din ce în ce mai numeroși. Ii prezintă ecranul, teatrul modern, strada... Este cu siguranţă un semn al vremii. Părinţii găsesc că e bine să se exploateze de timpuriu gingăşia şi inteligenţa copilului. Iată de curând, la Budapesta, un copil de nouă ani, mica lii Szoyer.*Marcus a, debutat interpretând cu o insenţă şi o siguranţă remarcabilă arii strălucite din opere dintre cele mai poete. Ea a făcut mai ales proba unei dispoziţii muzicală surprinzătoare, adăugând rolului o notă de gingăşie copilărească, lucru pe care alte actriţe, cu oricât de mult talent şi technică nu-l putea face. Provenind dintr-o familie de muzicanţi (tatăl său e şef de orchestră la Operă şi mama sa cântăreaţă la aceeaş Operă) avem toate garanţiile că frumoasele calităţi artistice ale fetiţei vor fi menajate cu precauţiune. Mica actriţă are, de altfel, foarte frumoase proeote. După ce a luat parte la mai multe concerte din Budapesta, a fost invitată la Viena, Berlin şi Londra. Laîntoarcere ea va avea un rol important de jucat în Pelleas şi Melisandra care va fi una din viitoarele premiere ale Operei de aici. * Teatrul de Aplicaţie al Teatrului Naţional de aici, a reprezentat Noul rol al lui Fr. de Curci După Shaw, Pirandello, Gerhardt Hauptmann, drama de idei a lui de Curci a avut un succes consisiderabil tat Noul Idol al lui Fr. de Curci, reprezentată în ungureşte. Publicul dornic de un teatru fondat pe o idee adânca şi serioasă a răsplătit îndeajuns greutăţile acestei piese. Dintre actori D-l Jules Graf a întrebuinţat tot talentul său în complexul rol al soţului. D-na Elena Csatho-Aozel a dovedit multă sensibilitate în rolul soţiei. * Am avut săptămâna aceasta premiera unei piese originale ungureşti Fata Morgana datorită d-lui Ernest Vajda, care s’a reprezentat la Teatrul Veseliei. Nu e o premieră decât în sensul local al cuvântului. Această piesă deşi a unui dramaturg ungur, s’a reprezntat multă vreme la New- York şi la Londra, după ce fusese mulţi an dearândul refuzată la Budapesta. Succesul ei în străinătate să fi schimbat gustul publicului sau ,,domnii’’ cari primesc sau resping piesele şi-au primenit părerile . Intriga piesei nu e complicată. O doamnă tânără şi elegantă (astăzi nu se prea face mare has de frumuseţe) ducându-se în provincie să-şi vadă rudele, nu găseşte decât pe fiul lor de optsprezece ani care se îndrăilosteşte de ea cu ardoarea celui dintâiu amor. El vrea să se căsătorească cu ea, dar femeea care priveşte aceasta numai ca o aventură trecătoare, pleacă a treia zi cu soţul ei şi uită de tânăr’’. E aproape o tragedie interioară. Subiectul pare plat. A fost însă tratat cu atâta fineţe psichlogică, încât Fata Morgana, rămâne o perlă a literaturii dramatice ungare. E. II. MARŞUL NUPŢIAL LA TEATRUL REGINA MARIA BBBBBBBBBBBBBBQBBBI jmP. Desen de Kapralik D-na Tanbrt Bogdan de la Teatrul Naţional in Suzane Lechatelier Sâmbătă 31 iaiuarie 1025 în fiecare seară, la tetrul Carol cel Mare Eforia DUMINECA MATINEU marele succes ȚIN’TE BINE! REVISTA DE NICK ȘI KEOPS Biletele la cassa teatrului. Cronica dramatică de SCARLAT FRODA Teatrul Popular: Spectacolele Teatrului Maghiar . Când se anunţase spectacolele „Teatrului Maghiar“ de sub conducerea d-lui dr. Eugen Ianovics, am scris în ziarul nostru un editorial din care reproducem următoarele: Propaganda prin teatru sa dovedeşte a fi cea mai eficace. Şi cu drept cuvânt Fiindcă nici o manifestare de artă nu lucrează mai direct asupra massei ca teatrul, nici una nu răscoleşte şi sugerează atâtea emoţii, nici una nu creiază atâtea stări sufleteşti determinate, ca o operă făcută printr'o propagandă teatrală priceput alcătuită. Acest lucru l-a Înţeles d. profesor Nicolae Iorga, care într'un articol din Neamul Românesc, dă semnalul acestei apropieri, care astăzi mai mult ca niciodată, nu trebue să întârzie. D-sa invită trupa maghiară din Cluj să dea o serie de reprezentata la Teatrul Popular. Îndemnând publicul să asiste la aceste spectacole şi apelul acesta îl face astăzi în numele „Ligii culturale“ al cărei preşedinte este, spunând că deacum pe steagul Ligei, stă scris: înţelegere şi înfrăţire ! Ne asociem din toată inima la cuvintele marelui nostru istoric, fiindcă suntem convinşi că numai prin cunoaşterea limbei şi a literaturii populaţiilor minoritare, vom ajunge să realizăm opera de unificare sufletească. Propaganda în acest caz se va efectua în mod firesc printr'un proces de înţelegere, fără silnicie şi numai prin întâlnirea sufletească în domeniile artei pure. Şi noi voim să contribuim după puterile noastre la această apropiere culturală. Astăzi după ce am asistat la toate reprezentaţiile date de trupa d-lui dr. Eugen Ianovics, după ce am văzut o sală întreagă vibrând entusiast trei seri dea rândul la toate spectacolele, între care erau şi două lucrări originale româneşti, după ce am constatat interesul pe care această trupă a reuşit să-l deştepte nu numai în cercurile ungureşti dar printre toţi cunoscătorii de teatru, vom recunoaşte fără falsă modestie, dreptatea afirmaţiunilor noastre. Trupa d-lui dr. Ianovics a făcut un serviciu mult mai mare pentru apropierea culturală dintre noi şi unguri decât ar fi putut-o realiza zeci de broşuri de propagandă şi sute de declaraţii platonica de dragoste reciprocă. Artiştii maghiari, jucând în ungureşte au făcut cunoscut publicului maghiar două piese româneşti dintre care una din literatura noastră clasică (Caragiale) şi alta din moderni (N. Iorga). Şi d. dr. Ianovics declară că e deabia la începutul activităţii sale pe acest teren. D-sa lucrează da multă vreme în această direcţie şi totuşi după câte anunţă se socoteşte deabia la Începutul dificilei sale misiuni. Iată ce spune: „Pentru mine, invitaţia d-luî profesor Iorga, este o mare satisfacţie. Căci un mare savant român şi un bărbat de stat de primul rang al ţării, vine să recunoască în mod public şi încă atât de elogios, că la teatrul pe care eu îl conduc se munceşte serios şi cu înalte preocupări artistice. La teatrul maghiar din Cluj, nu facem nici şovinism, nici iredentism, ci artă în toate variatele ei aspecte. Luăm din orice ţară, ce credem noi că e bun, că va stârni interesul marelui public. Pe lângâ piese şi operete maghiare, jucăm şi piese şi operete şi opere franceze, italiene, din orice literatură, tot ce credem engleze, germane. Iar ce loc larg am dat noi la teatrul maghiar lucrărilor româneşti, e destul să vă recapitulez din repertoriul nostru din ultimii trei ani următoarele opere: Caragiale: Scrisoarea pierdută; Victor Eftimiu: Prometeu, ambele lucrări traduse de apreciatul literar Emerich Kadar, apoi in traducerea ruea personală s'a jucat la teatrul maghiar „Patima roșie" de Sorbul. Năpasta de Caragiale, îndrăzneaţă operă dramatică a d-lui Lucian Blaga, Zomolxe, ce n'a jucat'o încă un teatru românesc, la teatrul ce-l conduc s'a reprezenta! Tot aşa dintre operile muzicale româneşti, am reprezentat „Luceafărul“ şi acum de curând „Revolta omului de lut“ două compoziţii meritoase ale d-lui Bretan. După reprezentarea piesei d-lui Iorga, „Fatalitatea învinsă“, mai pregătim reprezentarea şi a altor piese româneşi: „Fântâna Blanduziei“ de Alecsandri, o comedie a d-lui A. de Herz şi o tragedie a d-lui Victor Eftimiu. Iată o activitate pentru care nu ştim cum să mulţumim. • Relevăm din spectacolele jucate, „Năpasta“ lui Caragiale şi Antonia de Lenghyel, ca având o deosebită valoare din punct de vedere actoricesc. Şi în celelalte, am fost impresionaţi de ritmul nou, viu, nervos şi suggestiv al unui ansamblu din cele mai omogene. Dar în aceste piese, creaţiunile protagoniştilor au depăşit cadrul unor simple realizări. Ion din Năpasta, în Interpretarea d-lui Lad. Mihalyfy aduce o concepţie nouă. Un fel de fatalitate antică planează asupra nefericitului erou, care se ridică astfel prin suferinţele lui In rândul marilor crucificaţi. In Antonia, o piesă modernă de Melchior Lenghyel, pe scena atât de lipsită de mijloace a Popularului, am văzut una din cele mai reuşite realizări de ansamblu. Şi ce ritm, ce viaţă, ce căldură, ce antren ! Trăim toate amănuntele cu o strălucire de viaţă rar întâlnită, ca într'un colţ, desprins dintr'o plină realitate. D-na Lily Poor în Antonia s'a dovedit o artistă cu mari resurse, dintre cele mai bune. Accentele de dramă se împleteau fericit cu intonaţiile de comedie, gesturile spuneau mai mult decât cuvintele cele mai elocvente, paşii erau ca notele dintr'o simfonie, surâsul o lumină, cuvântul unguresc, capătă la d-na Lily Poor o expresie clară, vocalizată limpede ca într'un vers latin. Şi câte nuanţe! Voim să credem că dr. Eugen Ianovicz nu ne va lăsa numai cu acest strălucit debut al trupei sale. II cerem să mai revie. SCARLAT FRODA Desen de Kapralik D-na Lily Poor Desen de Kapralik D. Âladar Iliász Reprezentaţia de gala de la Opera Mare din Viena Reprezentaţia de gală cu „Voevodul ţiganilor“, care se va da la 31 Ianuarie la Opera Mare din Viena promite, din ce în ce, să fie un eveniment monden de primul rang. Toate sălile de festivităţi ale Operei vor fi accesibile publicului. Pauze mult mai lungi ca de obicei vor permite desfăşurarea numerelor de atracţie ale acestei serate. O deosebită senzaţie vor provoca noile costume din epoca împărătesei Maria Theresa, care au fost confecţionate după tablouri din epoca respectivă, găsite în arhivele Operei. Ele nu vor fi cu nimic inferioare costumelor din epoca marei împărătese. Beneficiul acestei reprezentaţii va fi întrebuinţat, după cum am anunţat, pentru ajutorarea celor lipsiţi de lucru din branşa modei. BBtaBBBKBiilBBttHiâiHMF „ŢIN’TE BINE“ LA EFORIE Desen de lordaeh© Taraka Dansatorul indian