Revista de Etnografie şi Folclor, 1992 (Anul 37, nr. 1-6)
1992 / nr. 3
3 Contribuția lui Mihai Eminescu 215 Colecția de folclor a lui Mihai Eminescu este alcătuită, sub raport metodologic, din două secțiuni: o secțiune în care sunt notate texte transcrise de poet și culese de el nemijlocit din gura povestitorilor și cîntăreților populari și o alta alcătuită din texte folclorice copiate din ziare și reviste sau colecții manuscrise ale altor cărturari interesați de folclor. Ambele secțiuni își au importanța lor atît pentru istoria folcloristicii, cit și, mai ales, pentru propriul laborator de creație al poetului, în comentariile la ediția operelor integrale. Perpessicius, cunoscutul eminescolog, aduce argumente convingătoare prin care demonstrează că unele basme populare din colecția de folclor a lui Mihai Eminescu au fost culese direct de poet din gura povestitorilor populari, ,,cu fidelitatea unui magnetofon”, ca să reproducem formularea exactă a lui Perpessicius. Este vorba, între altele, de basmele populare Călin Nebunul, Frumoasa lumii, Borta viatului, Finul lui Dumnezeu, Vasilie-Finul-lui-Dumnezeu. Trebuie notat — și această adnotare are o importanță științifică extraordinară —, Mihai Eminescu este acela care, pentru prima dată în folcloristica românească, folosește metoda culegerii și transcrierii textului direct după povestitor sau dictat, păstrînd și respectînd particularitățile de limbaj și stil ale creatorului popular, notîndu-le cu exactitatea despre care s-a vorbit; în acest fel, Mihai Eminescu înfăptuiește o operă de pionierat, introducînd o metodologie modernă, ce își va face loc tot mai insistent în practica culegerilor de folclor de mai tîrziu. Cea de-a doua secțiune a colecției de folclor a lui Mihai Eminescu este alcătuită din lirică populară, balade, texte din ciclul obiceiurilor, proverbe și cimilituri, cîntece de lume și irmoase. Un loc aparte îl ocupă „Caietul anonim” aflat în manuscrisele poetului, o colecție de cîntece copiate de altcineva și transmise poetului de Vasile Conta prin intermediul lui Anastasie Fătu, cunoscutul autor al primei sinteze de istoria științelor în România; în întregul său, colecția de folclor a lui Mihai Eminescu reprezintă una dintre culegerile cu caracter antologic, cu texte ce i s-au părut mai semnificative din toate categoriile folclorului românesc, îndeplinind, în primul rînd, o funcție estetică, dar și una documentară pentru fixarea întinselor cunoștințe ale lui Mihai Eminescu în materie de folclor. Cu această colecție, cu inovațiile pe care le introduce în metodologia culegerii basmului popular, Mihai Eminescu își înscrie cu autoritate și definitiv numele în istoria folcloristicii românești. La fel de interesante, deși nu foarte numeroase, sunt și contribuțiile teoretice ale lui Mihai Eminescu în domeniul folcloristicii. Despre aceste contribuții s-a vorbit mai puțin și cu rețineri nejustificate, după cum tot nejustificate sunt și rezervele pe care unii dintre folcloriști le-au avut față de colecția de folclor. Trebuie spus de la bun început și cu toată obiectivitatea necesară că opera teoretică a lui Mihai Eminescu în domeniul folcloristicii este una închegată, abordînd cultura populară din multiple unghiuri, aducînd elemente noi, contribuții originale, relevabile prin modernitatea lor. Eminescu și-a exprimat opiniile despre folclor cu diferite prilejuri. Publicistica în mod deosebit ne oferă date convingătoare asupra contribuției teoretice de excepție a lui Eminescu la dezbaterea unora dintre problemele de fond cu care se confrunta folcloristica contemporană vremii