Revista Muzeelor și Monumentelor, 1974 (Anul 11, nr. 1-3)
1974 / nr. 3
MUZEELE ETNOGRAFICE ȘI DE ARTĂ POPULARĂ - PREZENTĂ CONTEMPORANĂ Dr. Georgeta STOICA, Nicolae UNGUREANU In cadrul acțiunii de creștere a rolului muzeului în societatea socialistă, un loc de reală însemnătate îl reprezintă muzeele etnografice și de artă populară. Pornind de la ideea că muzeul este o instituție cu caracter științific-educativ, în serviciul comunității, în care instituțiile de profil menționat îmbracă forme diferite — muzee pavilionare, muzee în aer liber, puncte conservate in situ, rețeaua muzeistică a cunoscut în ultimii 30 de ani, prin grija forurilor de partid și de stat și prin efortul specialiștilor, o dezvoltare considerabilă. De la cele cîteva muzee mai importante, existente în 1944 — Muzeul satului și Muzeul de artă populară al R.S. România din București, Muzeul etnografic al Transilvaniei- Cluj-Napoca și foarte puține muzee în centre județene, în genere sărace în patrimoniu și neconturate — rețeaua actuală de muzee etnografice și de artă populară se prezintă ca un tot închegat, numărînd peste 100 de unități, reprezentative pentru principalele zone și pentru diferite capitole și genuri ale creației populare. Ele acoperă armonios teritoriul țării și tezaurizează activ un patrimoniu de peste 300.000 obiecte de certă valoare documentară și artistică, patrimoniu aproape înzecit față de moștenirea timpurilor antebelice. într-o primă etapă, obiectivul principal al politicii muzeale etnografice, politică, despre care se poate vorbi cu deplin temei, exclusiv pentru aceste ultime 3 decenii, l-a reprezentat constituirea și dezvoltarea, la proporții și semnificații determinate, a patrimoniului de valori și a rețelei de instituții de gen care să înfăptuiască această politică. Sînt premisele care au decis în final conținutul și configurațiile actuale ale rețelei muzeelor etnografice de pe cuprinsul țării. Instituțiile cu tradiție, ca cele nominalizate mai sus, au trecut la cercetări sistematice, sporindu-și substanțial colecțiile și arhivele documentare, după cum unitățile nou înființate din toate județele țării și în foarte multe dintre așezările urbane și rurale și-au subordonat programul în genere aceleiași idei. Astfel se explică apariția a numeroase muzee de patrimoniu și ca atare de prezență științific-educativă, cum ar fi muzeele de la Sighetul Marmației, Oradea, Reghin, Zalău, Alba Iulia, Orăștie, Lugoj, Cristuru Secuiesc, Brașov, Craiova, Slatina, Focșani, Iași, Suceava, Gura Humorului, Rădăuți, Cîmpulung Moldovenesc ș.a. în aceeași categorie, sub raportul patrimoniului și mai cu seamă în sfera salvării și valorificării unor monumente de arhitectură și tehnică populară, de cuprindere națională sau zonală, se includ muzeele etnografice în aer liber apărute în acest răstimp și ajunse în stadii diferite de dezvoltare, ca de exemplu Muzeul tehnicii populare din Dumbrava Sibiului, Muzeul viticulturii și pomiculturii de la Golești, jud. Argeș, respectiv muzeele arhitecturii de la Gorj, Vîlcea, Timișoara, și Bran. Proiecte pentru care sînt create toate condițiile în vederea constituirii unor muzee etnografice în aer liber se află în atenția factorilor competenți județeni (este vorba despre muzeele proiectate la Sighetul Marmației — pentru Maramureș, Baia Mare — pentru nord-vestul Transilvaniei, Iași — pentru Moldova, și Suceava pentru nordul Moldovei). Lucrările pentru realizarea noilor muzee etnografice în aer liber s-au desfășurat în paralel cu o intensă preocupare pentru ampla dezvoltare a singurelor muzee de acest gen înființate înainte de anul 1944—Muzeul etnografic al Transilvaniei — Cluj-Napoca și Muzeul satului București Toate aceste muzee, enumerate pînă aici, cărora li se adaugă zeci de alte muzee deținătoare de autentice valori (Negrești-Oaș, Baia Mare, Beiuș, Lupșa, Vidra, Arad, Galeș-Săliște, Rășinari, Cîrțișoara, Făgăraș, Rupea, Săcele, Sf. Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Năsăud, Caransebeș, Drobeta , Tr. Severin, Corabia, Stoenești-Florești, Buzău, Rm. Sărat, Tulcea, Galați, Brăila etc.), alcătuiesc o rețea care se susține astăzi și sub aspect turistic, reprezentînd mijloace prețioase prin intermediul cărora originalitatea, specificul, forța de a demonstra ființa și vigoarea creației poporului român se evidențiază manifest. S-au conturat deja trasee muzeistice complexe, în cadrul cărora muzeele etnografice dețin un rol de recunoscută importanță. Unele trasee permit legătura dintre București și diferite centre ale țării pe circuit mai lung sau mai redus (Buc.-Golești, Rm. Vîlcea, Tg. Jiu, Craiova-Buc. ; Buc.-Bran- Sibiu, Alba Iulia, Orăștie, Tg. Jiu, Craiova, Slatina, Golești, Buc. ; Buc.,Focșani, Iași, Suceava, Gura Humorului, Rădăuți, Cîmpulung Moldovenesc, Sighetul Marmației, Negrești-Oaș, Satu-Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Rm-Vîlcea, Golești, Buc. ș.a.m.d). Alte trasee privesc zone de interes etnografic (Suceava, Solca, Rădăuți, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Suceava , Baia Mare, Sighetul Marmației, Negrești-Oaș, Satu Mare, Baia Mare , Alba Iulia, Remetea, Lupșa, Vidra, Alba Iulia , Sibiu, Dumbrava Sibiului, Rășinari, Cristian, Gura Rîului, Galeș-Săliște, Poiana Sibi- 18