România literară, ianuarie-martie 1976 (Anul 9, nr. 1-13)
1976-02-05 / nr. 6
Faima lui Turner • La o licitaţie londoneză, emisarii vestitului muzeu din München „Neue Pinakothek“ au achiziţionat o operă de seamă din creaţia tirzie a lui Turner. Tabloul a fost compus in 1844. Pînă acum, muzeele din R.F.G. aveau in posesia lor o singură pînză a pictorului englez, la „Kurpfälzische Museum“ din Heidelberg (oraş vizitat şi iubit de Turner). Lady Agatha • După moartea celebrei Agatha Christie, tot soiul de comentarii apar in presa dornică de mare tiraj. De exemplu, datele asupra „expansiunii“ operei ei pe toate meridianele: 350 miliarde exemplare. Adică Lady Agatha a fost scriitorul cel mai citit din întreaga lume... Aceasta, în viață fiind... După moarte, a intrat în legendă. De vorbă cu A. Sadeţki şi Aida Sadeţkaia • DOI apreciaţi cunoscători ai culturii române, sosiţi de la Moscova pentru o călătorie de studii în ţara noastră, ne-au vizitat la redacţie : A. Sadeţki — traducător, editor, critic, — şi prof. dr. doc. Aida Sadeţkaia. Aida Sadeţkaia conduce lectoratul de limbă şi literatură română de la Academia Unională de Studii Economice. In 30 de ani de activitate — mai întîi la Institutul pentru relaţii internaţionale — a publicat 15 volume : cursuri şi manuale de limba română, lucrări de gramatică română, culegeri de texte literare româneşti. A fost, de asemeni, redactor ştiinţific al Dicţionarului româno-rus — apărut la Moscova (ediţia I, 1953, ediţia a II-a, 1955). Se mai adaugă la toate acestea numeroase articole privind metodologia de predare a limbilor străine, cercetări comparative asupra limbilor română şi rusă. — Cum au fost apreciate lucrările dv. de către colegii români ? — Amintesc recenziile purtînd semnătura unor oameni de ştiinţă ca acad. Iorgu Iordan sau acad. Al. Graur. In anul 1971 am ţinut la Universităţile din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi o serie de prelegeri de metodologie organizate pe lingă catedrele de limba şi literatura rusă. ...De peste 20 de ani, A. Sadeţki îmbină cu asiduitate activităţile de traducător, editor (redactor principal la Editura Hudojestvennaia literatura) şi alcătuitor de culegeri şi antologii, toate privind literatura română. — Citeva date din bogatul dv. bilanţ de traducător din literatura română... — Aş aminti, mai întii, tălmăcirea romanului Răscoala de Liviu Rebreanu, apărut şi in „Biblioteca literaturii mondiale“ (in care au mai apărut şi Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Slavici, Coşbuc, Sadoveanu). Am tradus foarte multe nuvele începind cu Odobescu şi terminind cu Fănuş Neagu şi Corneliu Ştefanache. Apoi, Poveştile lui Creangă, din Caragiale, Petre Ispirescu, Tudor Arghezi, Nuvele de Rebreanu, multe cărţi pentru copii, în total, am tradus din peste 30 de autori. — Cu ce v-aţi început activitatea de alcătuitor de culegeri ? — Cu Antologia poeziei române, apărută in anul 1958. Au urmat 3 volume de Nuvele româneşti (1960) ; o Antologie a basmului românesc (1961) ; Vlahuţă (nuvele şi poezii) ; Versuri de Tudor Arghezi (...volum pe care am avut onoarea să i-l înmînez maestrului, la Bucureşti, în 1960, cu ocazia sărbătoririi a 80 de ani de la naştere ; mi-a dăruit mai tirziu un exemplar rar din Cuvinte potrivite, dintr-o ediţie de autor în 85 de exemplare...) . Poezii de Eminescu , apoi din nou Arghezi in colecţia Tezaurul liricii mondiale ; alte volume de nuvele, printre care culegerile Vară şi viscol şi Aldion, diavolul alb , nuvele de Delavrancea, dramaturgia şi nuvelele lui Caragiale. ...Am mai tradus Take, Ianke şi Cadir şi Mitică Popescu, pentru o antologie acomediei româneşti.— Care este ultima carte la care aţi lucrat ? — Volumul de Nuvele româneşti contemporane, recent apărut, în alcătuirea şi cu prefaţa mea... Sub tipar am o monografie Liviu Rebreanu. — La ce lucraţi in prezent ? — E vorba de o lucrare mai mare, la care colaborează 4 edituri : o serie de 15 volume in cadrul Bibliotecii literaturii române postbelice, în care vor apărea Sadoveanu, Călinescu, Stancu... Mai dificil de realizat vor fi antologiile : Antologia poeziei române postbelice, o Antologie a dramaturgiei, o Antologie a nuvelei. — Care dintre traducerile din literatura română vi s-au părut cele mai reuşite ? — Ca redactor, v-aş spune că mi-e mai uşor să scot o carte de poezie decît una de proză... Dintre traducerile in proză, excepţională mi s-a părut versiunea dată de Sofia Kulmanova romanului Ion de Liviu Rebreanu. Tălmăciri de calitate înaltă dau in mod constant traducători ca Kirill Kovaldji, Iuri Kojevnikov (şi în poezie), Zlata Potapova. — Dar in poezie 7 — In poezie s-au impus numeroşi traducători, printre care cîţiva mari poeţi : Anna Ahmatova, L. Martînov, V. Levik, D. Samoilov, Bella Ahmadulina, Serghei Servinski, Nikolai Stefanovici, Valentin Kolceaghin, Aleksandr Revici. — Care dintre cărţile traduse s-au bucurat de mai mult succes ? — Cărţile de proză — toate. Dintre volumele de poezie, mai ales cele ale lui Eminescu, Arghezi (din care urmează să apară a 4-a ediţie), Topîrceanu (recitat foarte des la festivaluri), Magda Isanos, Mihai Beniuc. Cred că şi viitorul volum de poezie românească va cunoaşte un succes deosebit d e o culegere din opera a patru poeţi : Blaga, Bacovia, Minulescu, B. Fundoianu. Rep. La 17 ani . Prima carte a lui Georges Simenon, scrisă la vîrsta de 17 ani și apărută in anul 1921 la Liege, căzută apoi in uitare, a fost editată de către Editions d’Aujourd’hui. Romanul, cuprinzînd 80 de pagini, editat sub pseudonimul Georges Sim, se intitulează Lingă podul din Arches, purtînd subtitlul „mic roman umoristic despre moravurile din Liége“. Caietele Céline • Un volum de studii consacrate lui L. F. Céline, coordonate de Jean-Pierre Dauphin, apărut la Editura Lettres Modernes-Minard, inaugurează caietele ce vor fi dedicate acestui scriitor. Volumul schiţează liniile generale ale „unei poetici celineniene“. Cercetarea se orientează în jurul temelor obsesive ale autorului şi ale artei sale novatoare. Se găsesc în acest volum interesante reflecţii asupra acelei „muzici unice“ a scrierilor autorului, asupra modificării sintaxei şi lexicului, asupra rolului argoului în opera sa. „Divina comedie" într-o viziune scenică • Teatrul „Studio“ din Varşovia a prezentat transpunerea scenică a Divinei comedii de Dante Alighieri. Spectacolul atrage atenţia asupra unor grave probleme ale contemporaneităţii : pericolul fascismului, cinismul, comformismul, goana după bunăstarea personală. „Dante e minunat — spune regizorul Józef Szayna — el a ştiut să vadă frumuseţea lumii, chiar sfişiată de tragedii“... O enciclopedie • Edmund Osmanczyk, ziarist şi om de ştiinţă polonez, este autorul unei importante lucrări : „Problemele internaţionale şi enciclopedia O.N.U.“. Cartea cuprinde 1 044 pagini, 4 091 termeni şi 60 de pagini de bibliografie. Ea a fost editată, în afară de polonă, şi în limbile rusă, engleză, franceză şi spaniolă. Autocritică ? • Isidore Isou, fondatorul mişcării letriste, a susţinut în faţa unor foruri universitare la Vincennes o teză asupra ansamblului lucrărilor sale, definind letrismul ca o poezie a literelor şi nu a cuvintelor. In vîrstă de 50 de ani, el a petrecut — după cum mărturiseşte — jumătate din viaţă construind, graţie letrismului, o filosofie proprie, de-a lungul a 200 de volume şi plachete. La sfîrşitul susţinerii tezei, Isou a strigat juriului : „Spuneţi-mi, vă rog, e oare viaţa mea un eşec ?“ America văzută de artişti europeni • National Gallery din Washington a deschis recent o expoziţie de desene, picturi şi gravuri realizate de artişti europeni din secolele XV şi XVI. Este vorba despre viziunea acestor artişti asupra Lumii Noi descoperite de Cristofor Columb. O gravură in lemn executată in anul 1493 la Florența este cea mai veche reprezentare despre Columb în America. Cele 350 de opere de artă, reunite sub titlul Viziunea europeană asupra Americii vor poposi în continuare la Cleveland și apoi la Paris. r ATLAS DESPRE CULORI • CRED că mai mult decit vechiul cartier francez, mai mult decît gura largă și lină a vărsării Mississippi-ului chiar, la New Orleans ne-a impresionat faptul că in centrul orașului — pe străzi, in magazine, in localuri publice — negrii reprezintă peste optzeci la sută — poate şi mai mult — din populaţie. Sínt negri-negri şi negri cafenii, şi negri cu pielea abia umbrită ca de un fum mai întunecat, şi negri aproape albi, dar cu trăsături negroide şi mai ales cu acel pâr des sirmos care apare in toate amestecurile. Sínt negri cu faţa aceea caracteristică, rotundă, bucălată, cu buze groase, cu fruntea bombată, şi negri cu trăsături prelungi, cu pomeţii proeminenţi, cu muşchii arcuiţi fin ; sunt negri înalţi şi negri scunzi, negri sclipind de inteligenţă şi negri abia ieşiţi din ceaţa înfrunzită a tropicelor. Nu aparţin, evident, aceloraşi grupuri etnice, aşa cum e evidentă deosebirea dintre italieni şi germani, dintre englezi şi ruşi, dintre francezi şi greci. Au fost aduşi poate din diferite părţi ale Africii, s-au amestecat poate în mod diferit. După pasta albastră-cenuşie a albilor îmbrăcaţi in aproape uniformele lor de bluejeans, atent fiecare doar să fie cit mai nedeosebit, cit mai anonim, cit mai neobservabil în grupul indiferent şi asemănător, această explozie de culori şi contraste cromatice era un adevărat şoc, o desmeticire bruscă a simţurilor căzute în toropeală şi indiferenţă. In primele clipe intri intr-un fel de nervozitate vizuală, simţi nevoia să-ţi mişti ochii de pe un trecător pe altul pentru a te familiariza şi, mai ales, pentru a te convinge că ceea ce vezi este aici familiar. Au, evident, un gust general înnăscut al formelor şi culorilor şi nu cred că am văzut un negru (bărbat sau femeie, nu are importanţă, pentru că bărbaţii sunt la fel preocupaţi de latura vestimentară şi estetică a înfăţişării lor ca şi femeile) îmbrăcat de prost gust sau cu nuanţele culorilor prost combinate, chiar dacă adesea erau prea extravaganţi pentru gustul meu. Mari pălării vopsite violent, cu panglici late în nuanţe complementare, strinse de catarame strălucitoare şi complicate, pelerine imense, volane exuberante, dantele explozive, întreaga stradă este palpitantă şi scinteietoare, abia domolită de contrapunctul sobru al fețelor întunecate, totul pare aranjat în vederea unui carnaval, totul pare coborit dintr-or scenă de operă. Un element in plus contribuie la caracterul nefiresc al întregului spectacol — perucile, perucile purtate de femei intr-un număr impresionant de mare, la orice vîrstă, la orice îmbrăcăminte, la orice oră din zi sau din noapte. N-am înţeles ce ciudată pudoare (părul lor nu e cu nimic mai urît decît al albelor) determină purtarea perucilor — ca şi a băştilor pălăriilor, căciulilor, turbanelor, şepcilor, cipilicilor, la băieţi — o continuă tendinţă de a şi-l ascunde, in orice caz, sau de a şi-l transforma In afară de peruci există o mulţime de substanţe fixative, capabile să-l descreţească, să-l decoloreze, să-l întindă, să-l lipească de craniu. Dar asta nu se descoperă decit cu timpul, nu se observă decît la o privire mai îndelungată, mai analitică. La început nu e decît o continuă beţie de culori nemaivăzute, de asocieri nemaiîndrăznite, o explozie de lumini atit de bruscă şi de neaşteptată, încît prejudecăţile şi sensurile se grăbesc şi ele să explodeze. Ana Blandiana ____________________________| -\ in cadrul ,,Zilelor culturii portugheze" . Expoziţie de ESPRE arta portugheză modernă se cunoşteau destul de puţine lucruri la noi. Cite ceva despre Maria-Elena Vieira da Silva, pictoriţa care a contribuit substanţial în ultimele decenii la succesele lirismului nonfigurativ în lume, şi cam a fii. . Cuprinzătoarea expoziţie de gravuri din perioada 1956—1975 deschisă în sala din clădirea Teatrului Naţional ne apare, in aceste condiţii, ca o dublă revelaţie : prin noutatea, dar şi prin strălucitele ei calităţi. O noutate „interioară“ întrucît se afirmă surprinzător, aproape în exclusivitate în cadrul tehnicilor tradiţionale ale gravurii: aquaforte, pointe-sèche şi litografie. Nici formatele lucrărilor nu depăşesc, de cele mai multe ori, dimensiunile mici sau mijlocii, obişnuite in practica seculară a genului. Inovaţia se petrece în interiorul imaginii, cu mindria desăvîrşirii meşteşugăreşti, dar deloc cu ostentaţia ei. Firesc, fără nici o crispare, artiştii portughezi au trecut şi trec prin experienţele artistice ale secolului XX; mai toate îşi fac simţite prezenţa. Şi totuşi ispita clasificărilor nu pindeşte pe nimeni. Curentele identificabile — suprarealism, simbolism, abstracţionism geometric, realism, romantism, cubism, orfism, conceptualism — acţionează ca stimulente şi nu se constituie ca un cadru ordonator în care personalităţile s-ar înscrie. Coerenţa şi rigoarea care domină ansamblul expoziţiei, claritatea căutărilor şi poziţiilor vin dinlăuntrul fiecărei imagini, unde interacţiunea dintre procesul de asimilare al influenţelor şi originalitatea invenţiei personale se exercită cu acea stăpînire de sine şi luciditate ascuţită in plin brio temperamental, caracteristică marii creaţii artistice portugheze de-a lungul veacurilor, incepind cu ilustrul Nuno Goncalves (sec. al XV-lea), ale cărui picturi nu mai dispar niciodată din memoria cui le-a văzut, şi pînă la iscusiţii decoratori ai arhitecturii portugheze de exterior şi interior. Tocmai aici stă concepţia originală — şi fertilă — a şcolii contemporane de gravură portugheză asupra raporturilor cu tradiţia : nu preluarea de motive sau stiluri asigură continuitatea dintre trecutul şi prezentul unei puternice culturi naţionale, ci păstrarea, cu dezvoltarea în forme noi, a virtuţilor spirituale specifice care au determinat traiectoriile acestei culturi. Aşa ne apar, nu în dialogul lor cu lumea contemporană, pe care-l susţin acum gravură deschisă după ce ani îndelungi au făcut-o cu permanente sacrificii — calităţile artistice ale gravurilor portugheze : intensitatea trăirii, dar şi aşezarea ei solidă, energia concentrată şi stăpinită a limbajului, virtuozitatea elegantă, fină a execuţiei tehnice Fie că sunt artişti maturi ca Armada Negrieios, ale cărui siluete gravate cu alb in fonduri colorate ori negre unesc austeritatea cu pasiunea. Carlos Botelbo, un zulu al litografiei peisagistice, sau sint atiști mai tineri ori foarte tineri — peste cincizeci de nume — care ar merita, fiecare, o apreciere deosebită (să cităm dintre ei pe Matilda Martal, pe Gil Texeira Lopez Bartolomeu Cid, pe Man, pe Menez), toţi confirmă realizările şi perspectivele gravurii portugheze. Eforturile tuturor acestor artişti nu au însă numai un caracter individual Asocierea lor, in 1956. in ..Societatea cooperativă a gravorilor portughezi“, sprijinită de publicul amator de artă şi de fundaţia Gulbenbian, a deschis un orizont larg social unei activităţi. In acelaşi timp artistice, didactice, şi implicit, de o înaltă ţinută umană. Amelia Pavel ANTONIO MENDES : Serigrafie România literară 23