România literară, iulie-septembrie 2019 (Anul 51, nr. 29-42)

2019-07-19 / nr. 32

20 ON rH o CM 'CV 3 On CM CO i c­on c­ura E o at t­eologul Victor Grozavu şi-a imaginat în adolescenţă şi tinereţe că traversează poduri. Nu şi-a explicat niciodată atracţia pentru ele. Nici n-a încercat. Un bărbat din sat, Sfântul Dumitraş Gunoieru, fost călugăr la o mănăstire moldovenească, venetic în satul de pe malul Jiului, a încercat să-l iniţeze în tot felul de taine pe care Victor Grozavu ori nu le-a înţeles, ori nu le-a dat importanţă, de ce apele curgătoare se strecoară, de obicei, printre plaje nisipoase, de ce ne scârbesc gunoaiele în care şobolanii reiterează dintr-o perspectivă exclusiv materialistă Geneza, îi vorbeşte despre păcatul de a curăţa murdăria cu apă, şi imitarea glasului păsărilor ce trăiesc în sălbăticie, îi vorbeşte despre o mulţime de minuni pe care Victor Grozavu nu le-a înţeles niciodată, ori le-a ignorat fiindcă nu i s-a vorbit despre ele nici acasă şi nici la şcoala din sat iar, mai târziu, a bănuit că nici pe preotul cel bătrân, fratele vitreg al tatei, nu-l preocupau astfel de lucruri... Numai podurile... Poveştile despre poduri - chiar adevăruri fiind, cum îi sugera irealitatea imediată, vorba lui Blecher­­, îl îndepărtau chiar de miezul legendelor povestite atât de frumos de fostul călugăr... Maturizându-se, Victor Grozavu a încetat să-şi mai cultive interesul pentru legendele lui Dumitraş Gunoieru, dar interesul pentru poduri a rămas. Şi-a imaginat mituri noi. Tânăr, cu puţină cultură - absolvise un liceu teoretic dintr-un târg de provincie -, chiar credea că poveştile inventate de el sunt pure emanaţii ale imaginaţiei sale, ale unui talent nativ - cum îi explicase fostul învăţător-, dar, de fapt, îşi aveau originea în reminiscenţe ale istorioarelor lui Dumitraş Gunoieru, între timp întors la mănăstirea moldovenească din care, vremelnic, evadase în regiunea nisipoasă a râului Jiu. într-o după-amiază, după o ploaie cu clăbuci, tânărul, reîntors în grădina părăsită în grabă la revărsarea potopului - metafizic spus -, a rămas uluit la zărirea curcubeului, îl observase şi-n alte rânduri, dar acum culorile i se păreau mult mai intense. Neiniţiat în semnificaţia culorilor cerului, şi-a abătut mintea de la ele, dar imaginea curcubeului i s-a revelat ca­­ o punte sau ca un pod între pământ şi cer, prin care sufletele bunilor săi şi, de curând, ale părinţilor, s-ar fi putut strecura în lumea de dincolo. Fixat în azur, fără piloni de sprijin, podul plutea. Este posibil ca instabilitatea arcului peste cer să-i fi refuzat o percepţie mai clară a ceea ce se petrecea în momentul acela pe pod. E posibil ca sufletele drepţilor pământeni din satul lui şi din satele din jur să păşească, nevăzute, spre împărăţia lui Dumnezeu. Ce să însemne culorile? s-a întrebat... Niciun răspuns. Şi de ce sunt împreună?... Punând întrebările preotului din sat - un tinerel care, duminicile, după slujba religioasă, urca în maşina lui hârbuită şi frecventa discotecile din Metropola -, acesta, la început, a râs. Pe urmă, luându-şi seama că este preot şi sfătuitor al comunităţii care-l bănuieşte de har şi înţelepciune, a imaginat un răspuns: „Curcubeul este într-adevăr podul pe care păşim spre Domnul, spre judecata Lui. Fiecare cu păcatele sale. Culorile reprezintă, fără îndoială, căile de acces, marcate de faptele noastre pe pământ, mai iluminate de credinţa ce I-am purtat-o în viaţă sau mai adumbrite de păcat...“ Victor Grozavu n-a cerut explicaţii, dar a încercat să interpreteze cuvintele părintelui cu mintea lui. Unirea celor cinci culori ale curcubeului este semnul armonizării speciei umane, cu bunele şi relele ei. Unirea contrariilor alcătuiesc podul spre cer şi dincolo de cer de unde nimeni nu s-a întors ca să spună ce este. Nici preoţii... Nici Papa, venerat de drepţi şi de păcătoşi, în aceeaşi măsură... Biblia face din curcubeu materializarea legământului dintre Dumnezeu şi Fire, ceea ce, intuitiv, a sesizat şi preotul pasionat de barurile metropolitane şi visătorul Victor Grozavu în lungile sale momente de revelaţie. Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: „Iată, ca semn al legământului pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi, din neam în neam şi de-a pururi. Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. " (Facerea, 9,12-13). Podul şi scara, reprezentate de curcubeu, sunt simboluri ale legăturii dintre divinitate şi creaţia sa... S-a întâmplat ca teologul Victor Grozavu să se îmbolnăvească grav. A consultat mai mulţi medici. Fiecare îl diagnostica altfel. Nopţile i-au devenit un coşmar. Nu lipseau, în schimb, podurile... într-un ţinut mlăştinos a trebuit să treacă peste un pod îngust ca un tăiş de cuţit, dintr-un material inedit, fier şi aramă. Strecurându-se între braţele lui, a fost cuprins de o beznă atât de densă, încât a devenit conştient că nu va mai putea continua. Dar a facut-o, iar la­ capătul lui, lumina a devenit brusc roşie, terorizându-l mai mult decât întunericul dinainte. în vis­­ era încă seminarist -, s-a mărturisit călugărului-grădinar din incinta seminarului. Nu a îndrăznit să se adreseze unui prelat-profesor fiindcă ar fi fost, cu siguranţă, batjocorit şi i s-ar fi imputat că mintea şi sufletul i se abat de la cuvântul Scripturii - de aici, vedeniile coşmareşti... Bătrânul călugăr l-a ascultat cu atenţie, sprijinit în coada lopeţii, l­a sfârşit spunându-i că tocmai parcursese un traseu iniţiatic dinspre nord înspre sud, ceea ce profanii numesc viaţă reală iar teologii încercările Domnului. (într-un studiu publicat la Paris în prima treime a secolului XX, R. Guenon aminteşte de un astfel de pod prin care se facilitează trecerea de la contingenţă la nemurire, de la lumea sensibilă la cea supersensibilă). După spovedania atipică făcută călugărului cultivator de roşii şi cartofi, varză şi fasole şi câteva răsaduri de căpşuni - fructele preferate de părintele stareţ -, teologul Victor Grozavu a încercat să-şi clarifice în minte explicaţia bătrânului călugăr, dar mintea lui necoaptă pentru aprofundări spirituale s-a dovedit neputincioasă. Trezit din vis, a realizat că trecuseră ani buni de la absolvirea seminarului şi că între timp, călugărul-grădinar murise. Pe urmă, sănătatea lui începu să se amelioreze, la început internat într-o clinică din reşedinţa metropolitană a regiunii, apoi în căsuţa lui ticsită cu cărţi profane din satul de pe Jiu. Pasiunea pentru poduri reveni mai puternică decât oricând... Un pod ciudat i s-a revelat teologului ziua-n amiaza mare. Ziua, în sine, a fost ciudată. Dimineaţa devreme a răsărit soarele, neobişnuit de fierbinte. Brusc, a fost acoperit de nori negri - burdufuri cu apă de ploaie. După câteva ceasuri, norii se îndepărtară, redându-i libertatea. Şi din nou întuneric; pe urmă, lumină... Teologul Victor Grozavu se baricadează în casă, înţepeneşte în scaunul său pliant, cu privirile fixate înspre fereastră. Nu aşteaptă nimic. Curând, începe să moţăie... încearcă să traverseze un pod. Nu este convins că trebuie s-o facă, încotro?... Habar n-are... Să renunţe?... Dă gândul la o parte... Cele două stări interioare devin dorinţe aflate într-un conflict pe care nu-l înţelege. Nici nu încearcă s-o facă... Totuşi, imaginea podului îl ispiteşte. N-a mai cunoscut unul la fel. O mulţime de arce trimit la ingineria anticilor. Asta îi trece prin minte, oscilând, la intrarea pe pod, dacă ar fi bine să nu răspundă ispitei. Are o iluminare. Părintele Ignaţie, confidentul seminariştilor, le vorbise despre Iad şi Rai în termeni care sfidau logica Scripturii. Victor Grozavu uitase detaliile, îşi mai amintea vag că Părintele asemuise Iadul cu o apă neagră în care drăcuşorii, luând chipuri drăgălaşe, se zbenguiau, râdeau, plesnindu­­se în glumă cu codiţele peste coapse... In drumul lor spre Rai, îngeraşii, curioşi, zburau uneori atât de aproape de suprafaţa apei, încât drăcuşorii reuşeau să le smulgă din braţe sufletele celor adormiţi de curând şi să le ducă în sălaşul lor din adâncuri. Peste apa aceea, nu se afla un pod pe care, trecând spre Rai, aleşii Domnului să se afle în siguranţă... Şi aşa mai departe... Curând, Părintele Ignaţie fusese exclus din Seminar, pentru legendele lui mincinoase ce puneau în pericol şi mintea şi imaginaţia adolescenţilor seminarişti, pregătiţi să-l slujească pe Dumnezeu în litera Scripturii... Astăzi, teologul Victor Grozavu a păstrat numai curiozitatea unui mirean, ce poate descoperi pe malul opus, ascuns de o încrengătură de sălcii schimnice?... In aceeaşi măsură, arcele îl ispitesc să le afle rostul. Le contemplă, în trecere. Masivitatea lor îl impresionează în mică măsură. Anticii, probabil, au ştiut ei ce fac - îşi vorbeşte. (Tânărul teolog se înşeală, desigur, în privinţa anticilor. Şi fiindcă lumea este mică şi imaginaţia ei este rar influenţată de revelaţie, despre un pod cu şapte arce vorbeşte Dominique Sourdel, într-un studiu mistic publicat la Paris pe la mijlocul secolului trecut. El atribuie celor şapte arce semnificaţia unor îndatoriri pe care muritorul nu trebuie să le încalce, dacă vrea să evite infernul, credinţa, practica rugăciunii, a pomenii, a pelerinajului la locurile sfinte, a curăţiei rituale şi a dragostei filiale.­ Deocmadată, Victor Grozavu a adormit, răsturnat în scaunul său pliant, iar la trezie constată că afară nimic neobişnuit nu s-a petrecut. Pe cer, luna se hârjoneşte cu stelele, semn că dormise câteva ceasuri bune... Obsedat de poduri şi ajungând să şi le imagineze în fel şi chip, ziua şi noaptea, teologul­­mirean ajunge la revelaţii. Visează la marile poduri, ignorându-le pe acelea cu origine cunoscută, opera unor constructori celebri. Le numeşte, cinic, punţi peste apele mari şi podeţe peste pâraie, într-o zi caniculară de vară, căutând fructe în livada sa pârjolită de focul pedepsitor al cerului (mai gândeşte, deşi mai rar, ca un teolog), privirile îi sunt orbite de fascicolul de raze ale soarelui. Câteva secunde­ îşi acoperă ochii cu palmele. Şi vede... I se năzare că razele iau forma unui pod, o cale deschisă lui spre înlegerea lumii adevărate. Pornind din lumină, podul conduce spre o altă lumină, la care nu văzătorii, ci orbii ajung cu relativă uşurinţă... Refuzându-li-se lucrurile perceptibile, cunoaşterea intelectivă, li se oferă revelaţii numai lor accesibile. Pentru cei mai mulţi indivizi, soarele rămâne numai un astru, pentru orbi - astru şi spirit, între astru şi spirit, legătura se face printr-un pod imaginar, dar niciodată dobândind concreteţe... Deşteptare bruscă... Fostul teolog bâjbâie. Transparenţa visului se-nnegurează, dar o vreme, Victor Grozavu refuză să se smulgă din visul revelator. Presimte sau ştie că lucidităţii îi vor lipsi podurile pe care, neputincios, a încercat să le treacă, căutând nălucirile unei lumi transcendente. Sunt două lumi opuse, care-l împart între conştient şi inconştient sau este aceeaşi lume între ale cărei jumătăţi credinţa lui oscilează? (Involuntar, s-a apropiat de figurarea podului semnificând Sinele, care leagă aceste lumi, împiedecându-le să se împrăștie, după cum se arată în Chandogya Upanishad-în comentariul lui Jean Danielou, Le mystere de l’Avent, Paris, 1948. Trecându-i, noaptea devine aidoma zilei, căci lumea aceasta a Nesfârşitului nu este decât lumină), întrebarea fostului teolog rămâne fără răspuns. Probabil, abstras revelaţiilor de acest fel, se va orienta către poduri mai practice şi pe deplin accesibile... •

Next