Romanul, mai 1898 (Anul 42, nr. 76-98)

1898-05-01 / nr. 76

t Anul 42-iea Voesce și vei putea 5 "batezi în toată țara Abonamente. In țară 5 lei pe trimistru In Streinătate 10 lei pe tri­mistru Redacția Str. Șelari 17 (colț cu str. Carol). Fondat de C. A. Rosetti O lecție meritată Suntem, odată, și noi de părerea unor conservatori. Credem, ca și „l’Indépen­­dance Roumaine“ că „este forte întristător a constata iutela cu care bărbații noștri­ politici se acusă reciproc de cele mai u­­râte acțiuni“. Credem, ca și d. A. Marghi­loman, că „ l?ri ședințele consi­liului a făcut o declarație care a liniștit consciința nóstrá“ și ca și d-sa, „avem convingerea că afirmația ministrului strein este inexactă“. Cu tote acestea avem regre­tul d’a constata și noi ușurința cu care d. Take Ionescu a acu­­zat de trădare națională pe d. Sturdza și a dat credăment afirmațiunilor unor streini. Dacă am urma pe d. Ionescu, în procedările sale, ar trebui să dăm și noi alarma și să stri­găm că trădarea națională s’a făcut de ministerul conservator, din care făcea parte d. Take Ionescu, căci d. Sturdza a citit în Cameră declarațile Contelui Kalnoky, ministrul de externe al Austro-Ungariei, în sînul de­­legațiunelor, la 7/19 Septembre 1894, relativ la subvenționarea școlelor române din Transilva­nia de către guvernul român și de care ministrul avea selvnță de la chiar guvernul de pe atunci al României, de sub pre­­ședenția d-lui Lascar Catargiu și din care făcea parte și d. Tache Ionescu. Noi nu vom urma pe ad­versarii noștri­ pe tărâmul pe care s’au pus, suntem însă da­tori a recunosce că cele ce a spus d. Sturdza, în discursul de la Orfea, erau deja cunos­cute de guvernul unguresc, care avea stiință că guvernul ro­mân subvenționează sculele ro­mâne și bisericile române. Nu atribuim acestă unor trădări naționale ale guvernului conservator, căci nu avea ne­voie de ele, guvernul din Pesta spre a sti, cea ce d. Tache Ionescu credea că este un se­cret de stat. Era suficient a citi budgetele nóstre și s’ar fi vedut că în budgetul pe 1894 și 1895 fi­gura suma de 38.000 lei pen­tru biserica sf. Nicolae din Brașov. Acest fapt singur ar fi fost suficent pentru a face pe con­serva­torii să nu recurgă la arme cari nu sunt demne și să facă pe d. Take Ionescu să nu ne dea durerosul spectacol la care am asistat Marți și să primescă blamul pe care ÎI l’a dat d. A. Marghiloman, afirmând de pe tribuna Camerei că nu se in­dorsee de sinceritatea preș­din­­telui nostru de consiliu și că are convingerea că inexactități a spus ministrul strein, nu cel român. Secțiunea a fost aspră, dar meritată, pentru d. Take Io­­nescu care se încrede mai mult în stroini, în dușmanii decla­rați ai româ­nismului. ECOURI ♦ Ministerul cultelor și instrucțiu­­nei publice a comandat pictorului O­­bedeanu un mare tablou, representînd pe Ștefan-cel-mare la Rahova. .Acest tablou va fi destinat pentru exposiția universală din Paris, unde va fi expus, și apoi va fi dat univer­­sităței din Iași. ♦ D-na Elena Gantemir, soția d-lui Enache Cantemir, deputat a închetat din viață la 28 Aprilie la Buhutî. ♦ Voința Națională anunță că pu­blicul poate găsi pâine în Capitală cu 25 de bani. Ar fi de dorit ca confratele nostru să publice numele și adresa brutarilor cari vând pâinea cu acel preț, spre a ști publicul. ♦ D. Dr. S. Kiriac a fost numit prim asistent al d-rului Assaki la institutul de gynecologie; d. dr. Romano prepa­rator ; d. dr. Gerotie asistat de ana­tomie normală și de patologie experi­mentală și d na Moscova Sion asis­tentă de anatomie patologică. + Comisiunea Dunăreană a decis tăerea marelui M, al brațului Sulina. Lucrările vor începe în curînd. + D. Dragom­ir Dumitrescu, direc­torul cultelor, a câștigat lotul de 8000 lei al lotării Caritas. ♦ Era o delegațiune a lucrătorilor tipografi s’a presentat la directorii de diare cotidiene cari apar dimineața, solicitând în numele lucrătorilor, ca să se renunțe la lucrul de noapte și să se respecte­­ filele de repaos prevăzu­­te de lege. O lămurire Independenței L'Indépendance dând seama de ul­tima ședință a consiliului Comunal spune că consiliul a răspuns „propu­nerea d-lui V. Rosetti fvndend a se ridica monumentul tatălui său în fața Primăriei sau­ a Parlamentului.“ D. Rosetti n’a cerut nimic pentru tatăl său și a dat pre­cari lămuriri pe care era dator să le dea, ca mem­bru în comitetul pentru ridicarea sta­­tuei lui Ion Brătianu. Tot comitetul a iscălit adresa căt­re primărie afară de d. V. Rosetti. Spre a nu se interpeta aceasta în sens greșit, d­. V. Rosetti a spus în consiliul comunal că acel comitet, după părerea sa trebuia să se ocupe numai de statua lui Brătianu, și că nu crede că are calitate a desemna locuri pentru statuele lui Cogâlnicea­­nu și C. A. Rosetti, pentru ridicarea cărora nu s-au strâns fonduri ci nu­mai să vorbesce că se vor ridica de parlament. In acel caz, el va fixa lo­curile cari desigur vor fi mai nemerite în fața Camenilor, sau­ Primării. D-nu V. Rosetti a arătat că dacă parlamentul ridică monumente, el nu face acesta în numele unei clase și deci nu se pute admite ca statua lui C. A. Rosetti să se ridice la sfâr­șitul stradei Lipscani, sub cuvânt că Rosetti a fost negustor, căci nu pen­tru aceasta îi se ridică statul. De alt­fel D. V. Rosetti este con­tra ridicărei unor monumente bărba­ților politici, de către parlament, mai cu seamă când partidul din care fă­ceau­ parte acei bărbați, este la gu­vern. Asemenea monumente se ridică prin subscripțiuni publice, și,— spre a se esclude or­ce posibilitate de ingerințe asupra funcționarilor—când partidul acelor bărbați este în opoziție. Am credut aceste rânduri necesare spre a se fei cari sunt vederile nós­tre, cu privire la monumentul lui Kogâlniceanu și C. A. Rosetti și spre a nu se crede că d. V. Rosetti, în calitate de consilier comunal, a fost preocupat de ideia de a se alege cea mai frumoasă piață pentru ta­tăl său, spre a ne servi de expresia indepen­­dintei.“ VINERI 1 MAI (13­­ Mfiiu] 189­8 O telegramă primită de un confrate, anunță că la 28 Aprili a­­ murit, în Paris N. Gherasi fost ministru. Gherasi s’a născut în Bucure­ti la 1826, la 1841 s’a dus la Atena spre a termina studiul liceal. Reîntorcându-se în țară, la 1844 s’a ocupat cu direcția unei case de bancă până la 1850, când a fost nu­mit procuror la tribuna de Ilfov. La 1861 a fost numit președinte de tribunal, la 1865 judecător la cur­tea de apel, la 1862 prim președinte l­a acea curte, la 1869 judecător la curtea de casație, la 88 președinte la acea curte, la 88 a fost ales se­nator al col. I de Ilfov și la 1889 ministru de justiție în Cabinetul Las­car Catargiu. Un amor al amira­lului Dewey întreg New­ Yorkul, nu vor­­besce astă­zl de­cât de amira­lul Dewey, eroul dilel, învingă­torul de la Manilla și cu aces­tă ocazie circulă o mică dar interesantă istorioară, care e în strânsă legătură cu evenimentul dilel. Se afirmă că amiralul Dewey, trebue să simtă o satisfacție per­sonală deosebită, de o așa stră­­lucită victorie repurtată asupra Spaniolilor. Eroul astă­zi atât de mult serbat, portă o așa ură asupra națiunei Spaniole, cum nu se poate mai mare. Ca­usa acestei uri nasce dintr’o iu­­­­bire nenorocită, care a zguduit anii fericiți ai amiralului, înainte de 2­0 de ani amira­lul Dewey se înamorase de cea mai mare frumusețe a Washingto­nului, Mis Virginia Lovery, dar pasiunea lui, nu găsi ecou în inima tinerei domne care prinsese simpatie, pentru un interesant, atașat al legațiunei Spaniole. Părinții frumusei Miss Lovery nu căzură de acord pentru o căsătorie cu Spaniolul, dar nu putea nici se o îndemne, să ia pe a­miral, partidă care dânșii o doreau. In timpul acesta atașatul Bru­­netti deveni Ministrul spaniol în Mexico, cu toate acestea el o iubea încă. Acum trei ani de abea, a putut în fine, să ducă acasă ca soție, pe frumusa americană. Brunetti astă­di e forte bo­gat și a căpătat titlul de Duce de Arcos. Amiralul Dewey urăște pe Ducesa de Arcos, tot așa cum a iubit-o odată. Nu e minune deci dacă dân­sul a jurat marte și perre la tot ce e spaniol. Zilele trecute a avut loc, pu­nerea pietrei fundamentale a mo­numentului ce se va ridica în a­­mintirea catastrofei de la bazarul de caritate. Era un spectacol în­­fiorător, poate tot atât de înfio­rător ca însuși catastrofa. Se adunaseră aci toți cei iu­­biți de această nenorocire, plân­gând în parte un membru iubit al familiei și în acele plânsete dureroase, apareau ca într’o ceață victimele cu trupurile sdrobite și carbonizate cu craniile odată pli­ne de frumusețe, hidoase rânjind râsul etern al morții. Regina Neapolului se ruga în genuche pentru sora ei, Ducesa d’Alençon, victima sfântă, care a murit pentru că a vrut să vază scăpați întăî pe toți acel neferi­cit care veniră să-și dea obolul lor săracilor flămânzi. Ea muri rugând pe nemilosti­­vul Dumneze­u pentru ertarea su­­fletelor tuturor. După o estradă Cardinalul Ri­card cu crucea în mână a amin­tit cele întâmplate : vocea lui fru­moasă și mișcătoare a fost desin­­treruptă de suspinele și plânsetele mulțimei. O biserică și o monastire în ale cărei ganguri vor fi săpate n­unele tuturor victimilor, va a­­răta secolelor nenorocirea pe care a suferit’o Franța dintr’o operă caritabilă. BUCUREȘTE NE APRILE Zilele frumoase și senine, zilele poeti­cului April trec și la noi, lăsând în i­­nimi amintiri vagi de idile nebunești pe­trecute în iarba de abea răsărită. Nu e om, care să nu fii gustat plăceri sublime în parfumul tainic al florilor de câmp amestecat cu parf­umul exotic al sî­­nurilor ca marmora. Eri mi-am luat iubita- am și eu una și, încă frumoasă —și, ne-am dus departe la spatele Chitiliei, în pădurile atît de iubite de om­ și ce Bucurescean. La marginea lacului ,mi-am plecat ca­pul în poalele ei, ea privea visătoare flo­rile de nufăr, cu visător calmul ochilor ei negrii. Din tufișur­i dese ciripitul pă­sărilor legăna văzduvul și raze aurii de soare sagetau frunsele ude de rouă. Cîte sărutări, cîte vorbe de iubire ne­am șoptit le știe doar taina codrului. Cînd ne-am deșteptat din beția nebu­nelor plăceri în dungi roșatice spre le a­­punea. Cîmpurile erau îmbrăcate într’o ceață ușoară iar pe forturi suna goarna de adunare. Ne-am trîntit obosiți ps canapeaua va­gonului trenului și ni se părea că venim din depărtarea altor țări, țîri din poveste. DIf. Din Călătorie Alger. Sirena lui „L’Etoile“ sueră strident. Luminele farurilor și ale felina­relor se oglindesc departe în largul ușor agitat al mării. O întorsătură bruscă, vaporul se oprește în port­u E cald în Alger și peste zi căldura trebue să fii fost îngro­zitoare îmi spune căp­tanul șter­­gându-și sudoarea. [Liiminézst-te și ve! ű 5 "bserii în toată țara Anunciurî pagina IV linia 40 bani Inserții și reclame 2 leî linia Administrația Str. Șelari 17 (colfmi.stfif*Qa>*arj Director Vintilă C.fAfftol­it* k ’4 y-A -■ 'i ==== *. ■rf", ■ éj­­i V.Y­m De la țârm veneai parclă înă­bușitoare. "V. • fi.­Ne-am luat adio ca doi vechi prieteni, și iată-mă la mal. Voinicul hamal, urmaș demn al Maurilor de odinioară îm poartă bagajul în brațele lui musculoase. ln „Boulevard de la­ Republique“ e hotelul a cărui adresă mi s’a dat din Marsilia. Obosit de 82 de ore petrecute pe drum n’am nici timpul să mă desbrac și deja somnul îmi închide pleoapele. Prima dimineață pe care o văd în Alger e splendidă. Cerul e albastru profund, o adi­ere ușoară clatină palmierii din grădină. Pe stradă trec grăbiți europeni mauri purtând coșuri cu fructe și patrule de soldați. Sunt un om norocos. La fereastra vecină,­­o femeie nostimă, un adevărat tip de frumu­sețe mă privește cu o vădită cu­riozitate. Străinii au succes câte­odată, poate ași fi avut și eu dar mă pre­ocupă alte gînduri. Pe stradă, magazinele de sub­­acorde, luxul și animația te-ar face mai bine să crezi să ești într’un oraș unde civilizația domnește de secole, de­cât în ținuturile aride ale Africei. S'a făcut seară. Orașul sclipește în lumina elec­trică. Se dă „Ernani“ la Theatrul Na­țional. E un mic capo de operă, acest theatru așezat în fundul lui „Place de la Bresson.“ Trupa juca minunat. In special tenorul are o voce superbă. După spectacol, când e să a­­dorm mă deșteaptă o bătae de ușă. O telegramă. Sunt invitat pentru a doua zi la Orleansville, unde mă așteaptă Ba­ronul de Rodenbach care mi-a pro­pus să azist la vânătoare de Sf. Thargelion. Cele­­ zece porunci — Amintire istorică — Pe vremea lui Nicolae Vodă Ma­­vrogheni, iscându-se resboiă între Turci și Austriacî, Muntenia a suferit cumplit din pricina resboiului și­ a slugărniciei lui Vodă. Intre multele greutăți de cari se plângea țara, era mai ales căzătura proviantului din Muntenia pentru fortărețele turcesc­ de pe malul bulgar al Dunării. Nelegiuitul fanariot nu se mulțu­mise să ia pe țeranî de la lucrul câmpului și să-i porte vecinie pe drumuri cu averi încărcate pe care, ci făcuse ce n’au făcut alți Domni pînă la el , silise chiar și pe preoți să îmbrace haine de salahori și să încarce mărfuri în porturi ca hamalii. Bisericile rămaseră pustii, și morții erau îngropați păgânesce, fără preoți, căci preoții erau pe drumuri cu za­­hareaua turcescă. Mitropolitul Cosm­a nu îndrăsnea să spuie lui Vodă că-și face mare păcat punând pe preoți să fie ha­mali , iar marele Vornic Dumitru Ghica—fata lui Grigore Vodă Ghica —nu se ia bietul unde îi stă capul de multe necazuri și nu avea vreme să se gîndescă la preoți. Cine să abată gândul lui Vodă dacă nu îndrăsnea și cei puternici ? Și cu tote acestea Vodă și-a schim­bat gîndul și a poruncit să nu se mai ia preoții în salahorie. Iar cine a îndrăsnit să-î abată gîndul, a fost un preot din Muscel. Și iată cum : Intr’o di Vodă a dat un prînz ba-

Next