Scînteia Tineretului, iunie 1960 (Anul 15, nr. 3435-3460)

1960-06-29 / nr. 3459

(Continuare In pag. 6-a) Printr-un ordin al ministrului învâţămîntului fi Culturii s-au stabilit centrele şi preşedinţii comisiilor pentru examenele de maturitate de la şcolile medii de cultura generala şi exame­nele de stat de la şcolile pedagogice şi insti­tutele pedagogice de învăţători din sesiunea iulie mo. Examenele încep în toată ţara în ziua de 1 Iulie 1960, la orele 9 dimineaţa cu proba scrisă la limba literatura romînă. In vederea pre­gătirii lucrărilor examenului preşedinţii comi­siilor se vor prezenta la centrele la care au fost numiţi, în cursul zilei de 29 iunie a. c. Dăm mai jos centrele unde vor funcţiona co­misiile, şcolile ai căror elevi se vor prezenta la fiecare centru, precum şi preşedinţii comi­siilor. Oraşul Bucureşti Şcoala medie „I. L. Caragiale“ — Co­misia nr. 1 — secţia reală. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie „I. L. C­aragiale" (curs de zi). Pre­şedinte Mihoc Gheorghe, prof. univ. ma­tematică Univ. C. I. Parhon, Bucureşti Şcoala medie „I. L. Caragiale“ — Co­misia rar. 2 — secţia reală. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie „I­ L. Caragiale“ (curs de zi). Pre­­şedinte Ghermănescu Mihai, prof. univ. matematică Inst. Construcţii, Bucureşti. Şcoala medie „I. L. Caragiale" — Co­misia nr. 3 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie »I. L. Caragiale (curs de zi). Pre­şedinte Pruteanu Maria, prof directoa­rea şcolii medii nr. 16, Bucureşti. Şcoala medie „I. L. Caragiale“ — Co­misia n­r. 4 — secţia reală. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie „I. L. Caragiale“ (curs seral). Pre­şedinte Ionescu .’Haralambie, conf. univ matematică last, ştiinţe economice Buc. Şcoala medie „I. L. Caragiale" — Comisia n­r. 5 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie „I. L. Caragiale“ (curs fără frecvenţă). Preşedinte Burcescu Teodor, prof. di­rectorul şcolii medii nr. 28, Bucureşti. Şcoala medie nr. 5 Herăstrău — Comi­sia nr. 6 — secţia mixtă. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 5 (curs de zi). Preşedinte Mihăi­­lescu Eugen, prof. univ. Universitatea C. I. Parhon — matematică, Bucureşti. Şcoala medie „Dr. Petru Groza" — Co­misia nr. 7 — secţia mixtă. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şc. medie ,,Dr. Petru Groza” (curs de zi) şi de la Şc. medie nr.­­35 sportivă (curs de zi). Preşedinte Mihăilă Nicolae, conf. univ. matematică Institutul Pedagogic, Bucu­reşti. Şcoala medie „Dr. Petru Groza“ — Comisia nr. 8 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. muncii, de 3 ani nr. 1. preşedinte Gligor On­iţa, prof. dir. adj. Şc. medie nr. 7, Bucu­reşti. Şcoala medie serală I.R.E.B. — Comisia nr. 9 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie se­­rală T.R.E.B. şi de la Şcoala medie se­rală C.P.V.S. Preşedinte Săvulescu Ma­ria, prof. dir. Şc. medie nr. 19, Bucu­reşti. Şcoala medie nr. 32 „F. Sîrbu" — Comisia nr. 10 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie „F. Sîrbu“ (curs de zi). Preşedinte Gri­g­­oriu Bernard, conf univ. pedagogic net. Maxim Gorki, Bucureşti, Şcoala medie nr. 10 „Zoie Kosmodemianskaia“ — Comisia nr. 11 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 10 (curs de zi şi restanţieri). Pre­­şedinte Galbură Gheorghe, conf. univ. matematică Univ. C. I. Parhon, Bucu­reşti. Şcoala medie nr. 10 „Zoia Kosmo­demianskaia" — Comisia nr. 12 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 10 (curs de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Vena Călin, conf. univ. filolog. Univ. C. I. Parhon, Bucu­reşti. Şcoala medie nr. 10 „Zola Kos­modemianskaia“ — Comisia nr. 13 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. muncii, de 3 ani nr. 2 (cursuri serale şi fără frecvenţă). Preşedinte Si­­mionescu Chică, prof. dir. şc. medie se­­rala F. C. Gh. Gheorghiu-Dej, Bucu­­reşti. Şcoala medie nr. 11 „D. Cante­­mir" — Comisia nr. 14 — secţia um­a- Tristă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 11 (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Leca Viorica, dir. şc. medie nr. 7 „I. L. Caragiale“, Bucu­­reşti. Şcoala medie nr. 11 „D. Cante­­mir" — Comisia nr. 15 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 11 „D. Cantemir“ (curs de zi). Preşedinte Neculce Mihai, prof .univ. matematici Univ. C. I. Parhon, Bucu­reşti. Şcoala medie nr. 1­ „D. Cantemir" — Comisia nr. 16 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 11 „D. Cantemir“ (cursuri serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Sudan Gabriel, prof. univ. matematică Inst. arhitect., Bucureşti. Şcoala medie nr. 12 — Comisia nr. 17 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. me­­die nr. 12 (cursuri de zi). Preşedinte Bogoescu C-tin, conf. univ. Şt. nat. Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 12 — Comisia nr. 18 — sec­ţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 12 (cursuri serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Iliescu Victor, prof. dir. Şc. medie nr. 22. Bucureşti. Şcoala medie nr. 34 — Comisia nr. 19 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 34 (curs seral şi restanţieri). Pre­şedinte Iordache Alexandru, prof. dir. Ş c medie nr. 17, Bucureşti. Şcoala me­le nr. 8 — Comisia nr. 20 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 8 şi de la Şc. medie nr. 14 cu limba de predare greacă (cursuri de zi). Preşedinte Marinescu Himu Ma­ria, lector univ. filologie. Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 8 — Comisia nr. 21 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie serală F.R.B şi de la Şcoala medie nr. 8 (curs seral). Preşedinte Bărbu­­lescu Nicolae, conf. fizică Inst. con­strucţii, Bucureşti. Şcoala medie nr. 13 „Mihai Viteazu“ — Comisia nr. 22 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc., medie nr. 13 (curs de zi). Preşedinte Vasilescu Tom­a, lector univ. filologie. Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 13 „Mihai Viteazu" — Comisia nr. 23 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 13 (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Barbu Virginia, prof. univ. geologie, Inst. petrol, gaze şi geologie, Bucureşti. Şcoala medie nr. 13 „Mihai Viteazu“ — Comisia nr. 24 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala nr. 13 (curs se­ral şi restanţieri). Preşedinte Voinea Radu, conf. univ. matematică Inst. Poli­­tehnic, Bucureşti Şcoala medie nr. 13 „Mihai Viteazu“ — Comisia nr. 25 — secţia mixtă. Se vor prezenta candida­ţii de la Şc. medie nr. 13 (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Coşni­­ţă Cezar, conf. univ. matematică Inst. Construcţii, Bucureşti. Şcoala medie nr. 15 „Elena Sîrbu“ — Comisia nr 26 — secţia reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şc. medie nr. 15 (curs de zi) Preşedinte Zapan Mihai, prof. univ chimie, Inst Petrol, gaze şi geologie, Bucureşti. Şcoala medie nr. 15 „Elena Sîrbu“ — Comisia nr. 27 — secţia rea­li. Se vor prezenta candidaţii de la re. medie nr. îS­­(curs de zi şi resten­­ieri). Preşedinte Niculescu Alexandru, prof. univ. matematică Inst. Petrol, f­aze şi geologie, Bucureşti. Şcoala med­ie nr. 15 „Elena Sîrbu" — Comisia nr. 28 — secţia umanistă Se vor pre­zenta candidaţii de la Şc. medie nr. 15 (curs de zi). Preşedinte Albert Fran­­cisc conf. univ. chimie, Inst. Politehnic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 15 „Elena Sîrbu“ — Comisia nr. 29 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 15 (curs seral şi restan­ţieri). Preşedinte Cristu Jana, prof. di­rectoare Şcoala medie nr. 10, Bucu­reşti Şcoala medie muncitorească „23 August“ — Comisia nr. 30 — sec­ţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie serală „23 August“ (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Stăncescu Dumitru, prof. director Şcoa­­la medie nr. 26, Bucureşti. Şcoala me­die nr. 16 „G. Coşbuc" - Comisia nr. 36 , secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 16 şi de la Şcoala muncii, de 3 ani nr. 3 (cursuri de zi, serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte conf. univ. mate­­matică Constan­tinescu Victor, Inst. Con­­strucţii, Bucureşti. Şcoala medie nr. 16 „O. Coşbuc“ — Comisia nr. 37 — sec­ţia umanistă. Se vor prezenta candida­ţii de la Şcoala medie nr. 16 şi de la Şcoala muncii, de 3 ani nr. 3 (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Răşcan Miza, prof. dir. adj. la Şc. medie nr. 1, Bucureşti. Şcoala me­die nr. 17 „M. Basarab“ — Comisia nr. 38 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şc. medie nr. 17 „Ma­­tei Basarab“ (curs de zi). Preşedinte Isopescu Alexandru, conf. univ. chi­mie, I.S.E. Buc. Şcoala medie nr. 17 „Matei Basarab" — Comisia nr. 39 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 17 „Matei Basa­rab“ (cursuri serale şi fără frecvenţă). Preşedinte Kreind­er Oscar, prof. univ. matematică Inst.­ Politehnic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 17 „Matei Basarab“ — Comisia nr. 40 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 17 „Matei Basarab“ (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Io­­niţă Gheorghe, şef lucrări chimie In­stitutul Politehnic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 26 „Al. I, Cuza" — Comisia nr. 41 — secţia reală Se vor prezenta candidaţii de la­’ŞC. mede nr. 26 „Al. I. Cuza“ (curs de zi). Preşedinte Rişavi Iosif, conf. univ. chimie. Institutul Pe­dagogic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 26 „Al. I. Cuza“ —­ Comisia nr. 42 — sec­ţia umanistă. Se vor prezenta candi­­daţii de la Şc. medie nr. 26 „Al. I. Cu­za“ (curs de zi). Preşedinte Dreama Nicolae, conf. univ. geografie I.S.E. Buc. Şcoala medie nr. 26 „Al. I. Cuza“ —Comisia nr. 43 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Sc. medie nr. 26 şi 39 (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Murgoci Elena conf. univ. Şt. naturale, Univ. C. I. Parhon, Buc. Şcoala muncitorească „7 Noiem­brie" — comisia nr. 44 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii şcoli­lor muncitoreşti „7 Noiembrie“ şi „Tim­puri Noi“ (curs seral). Preşedinte Bu­ruiană Lascăr, prof. univ chimie Insti­tutul agronomic N. Bălcescu, Bucureşti. Şcoala medie nr. 1S „M. Eminescu" — Comisia nr. 45 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 18 „M. Eminescu" (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Răileanu Grigore, prof. univ. geografie Univ. C. I. Perhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 18 „M. Eminescu“ — Comisia nr. 46 secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. media nr. 18 ,,M. Eminescu“ (curs seral). Preşedinte Giurgea Margareta, conf. univ. fizică, Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 18 „M. Eminescu" — Com­i­­sia nr. 47 — secţia reală. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şc. medie nr. 18 „M. Eminescu" (cursuri de zi f. frec­venţă şi restanţieri). Preşedinte Con­­drea Sergiu, prof. univ. matematică, Inst Politehnic, Buc. Şcoala medie nr. 19 „I. Creangă“ — Comisia nr. 48 — secţia umanistă. Se vor prezenta can­didaţii, de la Şc. medie nr. 19 „I. Crean­­f­ă“ (curs de zi şi restanţieri). Preşe­­nte Ion Constantin prof. univ. fizică Inst. Agronomic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 19 „I. Creangă" - Comisia nr­ .49 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 19 „I. Creangă“ (curs de zi). Preşedinte Pîrvu Aurel, prof. univ. matematică, Inst. Construcţii, Buc. Şcoala medie nr. 20 „Gh. Şincai“ — Comisia nr. 50 — sec­ţia umanistă Se vor prezenta candida­ţii de la Şc. medie nr. 20 „Gh. Şincai" (cursuri de zi). Preşedinte Petrescu Gheorghe, prof. univ. astronomie, Univ C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 20 „Gh. Şincai" — Comisia nr. 51 — secţia umanistă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şc. medie nr. 20 „Gh. Şincai“ (cursuri de zi, f. frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Ionescu Mir­cea prof. univ. chimie. Inst Agronomic, Buc Şcoala medie nr. 20 „Gh. Şincai“ — Comisia nr. 52 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 20 (cursuri de zi). Preşedinte Tilenschi Silviu, conf. univ. chimie, Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 20 „Gh. Şincai“ — Comisia nr. 53 — sec­ţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 20 „Gh Şincai“ (curs de zi). Preşedinte Bodnariuc Ni­colae, conf. univ. şt. naturale Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 20 „Gh. Şincai“ — Comisia nr. 54 — secţia reală. Se vo­r prezenta can­­didaţii de la Şc. medie nr. 20 „Gh. Şincai“ (curs seral). Preşedinte Raicu Petre conf univ. şt. nat., Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 20 „Gh. Şincai“ — Comisia nr. 55 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 20 „Gh. Şincai“ (cursuri fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Oprea Flore­a, conf. univ. chimie Inst. Politehnic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 22 „Gh. Lazăr“ — Comisia nr. 56 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie „Gh Lazăr“ (curs de zi). Preşedinte Ionescu Viorica conf univ. matematică. Univ. C. I. Parhon, Buc. Şcoala medie nr. 22 ,,Gh. Lazăr" — Comisia nr. 57 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 22 ,,Gh. Lazăr" (curs de zi). Preşe­dinte Mancaş Mircea, prof. univ filolo­gie Inst. Teatru Buc Şcoala medie nr 22 „Gh. Lazăr“ — Comisia nr. 58 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 22 „Gh. ba­zi" (curs seral). Preşedinte Herman Gheor­ghe, prof. univ. şt. naturale Inst. Me­­dico Farmaceutic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 22 „Gh. Lazăr — Comisia nr. 59 — secţia mixtă Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 22 „Gh. Lazăr“ curs seral, fără frecvenţă şi res­­tanţieri). Preşedinte Niculescu Ioan prof. univ. chimie Univ. C. I Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 22 „Gh. Lazăr" — Comisia nr. 60 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 22 „Gh. Lazăr (curs de zi) Preşedinte Barbu Nicolae prof. univ., Univ C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 22 „Gh. Lazăr“ — Comisia­­nr. 61 — secţia­ umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la şcolile medii nr. 22 şi 23 (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Ausländer Iosif, prof. univ. fizică Inst. politehnic Bucureşti. Şcoala medie nr. 23 „D. Bolintineanu“ — Comisia nr. 62 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 23 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Almaş Dumitru, conf. univ. istoric. Univ . I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 27. — Comisia nr. 63 - secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 27 (cursuri serale şi f. frecvenţă). Pre­­şedinte Flexi Sofia, conf. univ. matem­a­­tică Inst politehnic Buc. Şcoala medie az- 27 Comisia nr. 64 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 27 (cursuri de zi şi f frec­venţă). Preşedinte Grigoriu Laura conf univ. chimie, I. P., Bucureşti Şcoala medie serală „Gr. Preoteasa“ — Comisia nr. 65 — secţia reală Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie serală „Gr. Preoteasa" (curs senal şi restanţieri) Preşedinte Maria Sîrbu prof. univ. geografie, Univ C. I. Par­­hon, Bucureşti. Şcoala medie serală „Mao Tze Dun“ - Comisia rar. 66 - secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie serală „Mao Tze Dun“ (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Teodorescu Ileana prof. dir. Şc. medie ar. 11 Bucureşti. Şcoala medie nr. 1 „N. Bălcescu“ - Comisia nr. 68 — secţia umanistă. Se vor prezenta can­­didaţii de la Şcoala medie nr. 1 „N. Băl­­cescu“ (curs de zi). Preşedinte Paucă Ana, conf. univ. ştiinţe naturale, Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 1 „N. Bălcescu" — Comisia nr. 69 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 1 „N. Bălcescu“ (curs de zi). Preşedinte Claudian Vir­gil, prof. univ. matematică Inst. agro­nomic „N. Bălcescu“, Bucureşti Şcoala medie nr. 1 „N. Bălcescu" — Comisia nr. 70 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 1 „N. Bălcescu“ (cursuri de zi şi restanţieri). Preşedinte Armeanu Virgil, prof. univ. chimie I.S.E., Bucureşti. Şcoala medie nr. 1 „N. Bălcescu“ — Comisia nr. 71 — secţia reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şc. medie nr. 1 „N. Bălces­­cu“ (curs seral). Preşedinte Mironescu­ Stela, conf. univ. matematică la Inst. construcţii. Buc. Şcoala medie nr. 2 „T. Vladîm­irescu" — Comisia nr. 72 — secţia umanistă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şc. medii nr. 2 şi 25 şi de la Şc. medie F.C. Gh. Gheorghiu- Dej (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Moruzzî Con­stanţa conf. univ. şi naturale, Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 2 „T. Vladîm­irescu“ — Comisia nr. 73,­­ secţia reală. Se vor prezenta can­didaţii de la Şc. medie nr. 2 „T. Vladî­­mirescu“ (cursuri de zi şi f. frecvenţă). Preşedinte Timotin Alexandru, conf. univ. matematică Institutul politehnic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 24 „V. Alecsandri“ — Comisia nr. 74 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 2 „V. Alecsandri“ (cursuri de zi, f. frecvenţă şi restan­ţieri). Preşedinte Todoran Romulus conf. univ. filologie, Univ. Babeş,Bolyai, Cluj. Şcoala medie nr. 24 „V. Alecsan­dri“ — Comisia nr. 75 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 24 „V. Alecsandri“ (cursuri de zi, f. frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Şa­bac Ion conf. univ matema­tică, Institutul politehnic, Bucureşti. Şcoala medie nr. 25 - Comisia nr. 76 — secţia mixtă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şc. medie rar. 25 (cursuri de zi şi serale). Preşedinte Vla­siu Gheor­ghe, conf. univ matematică Inst. con­­strucţii Buc. Şcoala F. C. Gh. Gheor­­ghiu-Dej — Comisia nr. 77 - secţia reală Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie F.C. Gh. Gheorghiu-Dej (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Atanasiu Traian lector univ. matematică de la Inst. politehnic Bucureşti. Şcoala medie nr. 21 cu limba de predare ger­­mană — Comisia nr. 78 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 21 (cursuri de zi fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Izbăşescu Mihai, lector univ. filologie. Inst .Cons.­strucţii, Buc. Şcoala medie nr. 3 „I. Ne­­culce" — Comisia nr. 79 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 3 „I. Neculce" (curs de zi). Preşedinte Munteanu Octav, conf. univ. şt. nat. Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 3 „I. Neculce“ — Co­­misia nr. 80 — secţia mixtă Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 3 „I. Neculce“ (curs sera) şi restanţieri). Preşedinte Alecu Viorel prof. dir Şc. medie nr. 8 Bucureşti. Şcoala medie nr. 4 „Aurel Vlaicu“ — Comisia nr. 81 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie rar. 4 „Au­rel Vlaicu“ (curs de zi). Preşedinte Steoppe Ion, conf. univ. şt. nat. Univ. C I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 4 „Aurel Vlaicu“ — Comisia nr. 32 — secţia reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şc. medie nr. 4 „A Vlaicu“ (curs de zi). Preşedinte Ionescu Ha­ralambie, conf. univ. matematică Inst politehnic Bucureşti. Şcoala medie nr. 4 „Aurel Vlaicu“ — Comisia nr. 83 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii­­ de la Şc. medie nr. 4 „A. Vlaicu“ (curs­­ de zi). Preşedinte Racoveanu Nicolae.­­ conf. univ. matematică Inst. petrol şi gaze Bucureşti. Şcoala medie nr. 4 „Aurel I Vlaicu“ — Comisia nr. 84 secţia reală Se vor prezenta candidaţii de la Şc medie nr. 4 „A. Vlaicu“ (cursuri de zi şi serale). Preşedinte Teodorescu Geor­­­ geta — şefă lucrări fizică de la Instit­i­tutul agronomic, Bucureşti. Şcoala me­die nr. 6 „Hie Pintiile“ — Comisia nr 85 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 6 „Ilie Pintilie" (cursuri de zi, fără frec­­venţă şi restanţieri). Preşedinte Tănă­sescu Ileana, prof. dir Şcoala medie nr. 15, Bucureşti Şcoala medie nr. 6 ,„Ilie Pintilie“ — Comisia nr. 36 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şc. medie nr. 6 „Ilie Pintilie" (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri) Preşedinte Anicei Gheorghe, prof dir. Şcoala medie nr. 23, Bucureşti. Şcoala medie nr. 6 „Ilie Pintilie" — Comisia nr. 87 — secţia reală.. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 6 „Ilie Pintilie“ (curs seral). Preşedinte Flondor Dumitru, conf. univ matern, inst. politehnic, Bucureşti. Şcoala me­die nr. 11 C.F.R. — Comisia nr. 88, — secţia reală. Se vor prezent­a candidaţii de la Şcoala medie nr. 11 C.F.R. (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Valen­­stein Bention, prof. dir. Şcoala medie nr. 33, Bucureşti. Şcoala medie nr. 9, cu limba de predare maghiară — Co­­misia nr. 89 secţia mixtă. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 9 (cursuri de zi), fără frecvenţă şi restanţieri) Preşedinte Balaş Alexan­­dru, lector şt­ sociale. Univ. Babeş, Bolyai, Cluj. Regiunea Bacău Şcoala medie Adjud — Comisia nr. 1 — secţia reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şcoala medie Adjud şi Şcoala medie Zele­tin (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Popovici Maria, prof. dir. Şcoala medie nr. 2 din Bacău. Şcoala medie nr. 1 Bacău — Comisia nr. 2 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1 Bacău (curs de zi). Preşe­dinte Burlacu Gheorghe, prof. univ. chimie Inst. Politehnic Iaşi. Şcoala me­die nr. 1 Bacău — Comisia nr. 3 — secţia mixtă. Se vor prezenta candi­­daţii de la Şcoala medie nr. 1 Bacău (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţi­­eri). Preşedinte Grigoriu Geta, prof. dir., şcoala medie nr. 2 Piatra Neamţ. Şcoala medie nr. 2 Bacău — Comisia nr. 4 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 (curs de zi) Preşedinte Branişte Con­stantin, conf. univ. chimie Inst. Poli­­tehnic Iaşi. Şcoala medie nr. 2 Bacău — Comisia nr. 5 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Stoica Maria şefă lucrări naturale de la Univ. C. I. Parhon, Bucureşti. Şcoala medie nr. 2 Bacău — Comisia nr. 6 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 Bacău şi Şcoala me­die Buhuşi (cursuri de zi, fără frec­­venţă şi restanţieri) Preşedinte prof. Rusu Stela, dir. şcolii medii serale Steagul Roşu Bacău. Şcoala medie nr. 2 Bacău — Comisia nr. 7 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 secţia serală Bacău şi Şcoala serală „Steaua Roşie“ Bacău (cursuri serale şi restanţieri). Preşe­dinte Curcevici Ion, conf. univ. chimie, Inst. politehnic Iaşi. Şcoala muncito­rească Bacău — Comisia nr. 8 — secţia serală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala muncitorească Bacău (cursuri serale şi fără frecvenţă). Preşedinte Radulian Virgil, prof. dir. şcolii medii Bicaz. Şcoala medie Comăneşti — Co. ,­misia nr. 9 — secţia reală. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie din Comăneşti şi Şcoala serală Bo­ştea (curs de zi, serale şi restanţieri). Pre­­şedinte Alioaie Gheorghe, şef lucrări fizică. Inst. politehnic Galaţi. Şcoala medie Bicaz — Comisia nr. 10 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Bicaz şi de la Şcoala medie din Borca, (cursuri de zi, serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­­şedinte Luca Ion conf. univ. fizică Inst. Agronomic Iaşi. Şcoala medie Moineşti — Comisia nr. 11 — sec­­ţia mixtă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie din Moi­­neşti, (cursuri de zi, serale, fără frec­venţă şi restanfieri). Preşedinte Copil Liviu, lector univ. şt. sociale, Univ. Al. I. Cuza. Iaşi Şcoala medie Oneşti — Comisia nr. 12 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Oneşti (cursuri de zi, serale, fără frec­venţă şi restanţieri). Preşedinte Spul­ber Domnica, prof. directoarea şcolii medii Zeletin. Şcoala medie nr. 1 Piatra Neamţ — Comisia nr. 13 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1, P. Neamţ (cursuri de zi). Preşedinte Martiniuc Constantin conf. univ. geografie, Univ. ,, Al­­. Cuza", Iaşi, Şcoala medie nr. 1, Piatra Neamţ - Comisia rar 14 - secţia mixtă Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1. P. Neamţ şi Şcoa­la serală Râsnov, (cursuri serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Luca Emil, prof. univ. fizică, inst. poli­­tehnic Iaşi. Şcoala medie nr. 2, Piatra Neamţ — Comisia rar. 15 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2. P. Neamţ (cursuri de zi şi restanţieri). Preşedinte Grigoriu Olga lector univ. St. Soc. Inst. Pedagogic Iaşi. Şcoala medie Roman — Comisia nr. 16 — secfia umanistă. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie Roman (cursuri de zi şi restanţieri). Preşedinte Popescu Petre prof. directo­rul şcolii medii nr. 1, din Bacău. Şcoala medie Roman — Comisia nr. 17 — sec­­ţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Roman (cursuri de zi). Preşedinte Ritau Ion, şef lucrări fizică, Inst. politehnic Iaşi. Şcoala me­die Roman — Comisia nr. 18 — secţia mixtă Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Roman (cursuri serale, fără frecvenţă, restanţieri şi muncito­­reşti). Preşedinte Teodorescu Ecate­­rina, lector univ. filologie. Univ. Al. I. Cuza. Iaşi Şcoala medie Tg. Neamţ — Comisia nr 19 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie din Tg. Neamţ (cursuri de zi fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Botez Constantin, lector univ. Şt. sociale. Univ. Al. I Cuza Iaşi. Şcoala medie Tg. Ocna — Comisia nr. 20 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie din Tg. Ocna (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restan(ieri). Preşedinte Gafencu Ana, şef lucrări univ. Şt. naturale, Inst. Agronomie Iaşi, Regiunea Baia Mare Şcoala medie nr. 1 — cu limba de predare română, Baia Mare — Comisia nr. 1 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1 Baia Mare (curs de zi şi seral). Pre­­şedinte Cîmpeanui Eugen lector univ. filologie de la Univ. Babeş,Bolyai, Cluj. Şcoala medie nr. 1 — cu limba de predare română. Baia Mare — Co­misia nr. 2 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die nr. 1 Baia Mare (curs de zi) şi de la Şcoala medie Tg. Lăpuş (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Scridan Gavril conf. univ. filologie la Univ. Babeş,Bolyai, Cluj. Şcoala medie nr. 1 — cu limba de pre­­dare română — Baia Mare — Comisia nr. 3 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1 Bai­a Mare (cursuri fără frecvenţă) şi de la Şcoala muncitorească de 3 ani (cura seral şi fără frecvenţă). Preşe­dinte Ciurdăreanu Cornel directorul şcolii medii Satu Mare. Şcoala medie nr. 1 — Baia Ma­re, secţia cu limba de predare maghiară—Comisie nr. 4. — secţia umanistă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie nr. 1 Baia Mare (curs de zi). Preşedinte Gali Ion lector univ. şi sociale Univ. Babeş- Bolyai. Cluj. Şcoala medie nr. 1­­ Baia Mare. — secţia cu li­mba de pre­dare maghiară — Comisia rar. 5 — secţia reală. Se, vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1 B­aia Mare (curs de zi, seral şi fără frecvenţă). Preşedinte N­agy Ioan directorul şcolii medii Satu Mare. Şcoala medie nr. 1 — cu limba de predare română S­atu Mare — Comisia nr. 6 — secţia reală. Se vor prezenta ca­ndidaţii de la Şcoa­la medie n­r. 1 — Satu Mare (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Săndulac­he Alexandru, şef de lucrări geografie, Univ. Babeş,Bolyai, Cluj. Şcoala medie nr. 1 — cu limba de predare română Satu Mare. Comi­sia n­r. 7 — secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die nr. 1 Satu Mare (curs de zi şi fără frecvenţă) şi de la Şcoala medie nr. 2 S­atu Ma­re (curs de zi). Preşe­dinte Chifu Emil lector univ. chimie Univ. Babeş»Bolyai. Cluj. Şcoala me­die nr. 2 — cu li­mba de pred­are româ­nă S­atu Mare — Comisia nr. 8 — sec­ţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 Satu Mare (curs de zi, seral şi restanţieri) Pre­şedinte Rîpea­nu Andrei, conf. univ. matern. Inst. Politehnic Cluj. Şcoala medie nr. 2 — S­atu Mare — secţia cu limba de predare maghiară — Comisia nr. 9 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şco­ala medie nr. 2 Satu Mare (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gyurka Ştefan conf. univ. Şt. naturale de la Univ. B­abeş-Boly­ai Cluj. Şcoala medie nr. 2 Satu Mare — secţia cu limba de predare maghiară — Comisia nr. 10 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 Satu Mare (cursuri serale şi fără frecvenţă) şi de la Şcoala me­­die nr. 3 Satu Mare (restanţieri). Pre­şedinte Rak­saniff Ştefan director ad­junct la Şcoala medie din Baia Mare. Şcoala medie nr. 3 — cu limba de pre­dare maghiară Satu Ma­re — Comisia nr 11 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 3 Satu Mare (curs de zi şi fără frec­venţă). Preşedinte Soosz Pal conf. univ. chimie I.M.F. Tg. Mureş. Şcoala medie nr. 3 — cu limba de predare­­ma­ghiară Satu Ma­re — Comisia nr. 12 — secţia umanistă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie nr. 3 Satu Mare (cu­rs de zi) şi de la şcoala me­die nr. 2 Satu Mare (curs de zi). Pre­şedinte Barabaş Bel­a şef lucrări chi­­mie de la I.M.F. Tg. Mureş. Şcoala medie nr. 1 — cu limba de predare ro­­mână Sighet — Comisia nr. 13 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1 Sighet (cursuri de zi, serale şi fără frecvenţă şi res­­tanţieri). Preşedinte Goi­na Elena şefă lucrări chimie de la I.M.F. Cluj. Şcoala medie nr. 2 — cu limba de predare m­aghia­ră Sighet — Comisia nr. 14 — secţia reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şcoala­­medie nr. 2 Sighet (curs de zi, fără frecvenţă şi restan­ţieri). Preşedinte Toth Margareta conf. u­niv. ştiinţe sociale de la Univ. Babeş-Bolyai, Cluj. Şcoala medie nr. 3 — cu limba de predare ucraineană — Sighet. Comisia nr. 15 — secţia rea­­lă. Se vor prezenta ca­ndidaţii de la Şcoala medie nr. 3 Sighet^ (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri) şi can­didaţii de la Şcoala pedagogică cu lim­­ba de predare ucraineană Sighet (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Drap­aca Constantin lector univ. filolo­gie Univ. C. I. Parhon Bucureşti. Şcoala medie nr. I Cărei cu limba de predare română — Comisia nr. 16 — secţia mixtă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie nr. 1 Cărei (curs de zi, seral, fără frecvenţă şi restanţieri) şi de la Şcoala medie Tăşnad (cursuri serale şi fă­ră frecven­­ţă). Preşedinte Varhanioschi Lucia di­rectoare adjunctă la şcoala pedagogică din Sighet. Şcoala medie nr. 1 Cărei — secţia cu limba de predare maghiară — Comisia nr. 17 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die nr. 1. Garei (curs de zi, seral, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşe­dinte Ujvary Iosif conf. geografie de la Univ. Babeş-Bolyai — Cluj. Şcoala medie nr. 1 — cu limba de predare română. Negreşti — Comisia nr. 18 — secţia reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şcoala medie rar. 1 Negreşti (cursuri de zi, serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Sălăgeanu Va­sile dir.­­dl. Şcoala medie din Satu Mare. Şcoala medie nr. 1 Vişeu — cu limba de predare romînă — Comisia nr. 19 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1 Vi­­şeu (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Petreuş Vasile directorul şcolii medii din Sighet. Şcoala medie nr 1 — cu limba de pre­­dare romînă, Soncuta — Comisia nr. 20 secţia reală. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie nr. 1 Soncu­­ta (curs de zi) şi de la Şcoala medie Cehul Silvaniei (curs de zi). Preşedin­te Pop Magdalena directoare adju­nctă la Şcoala medie di­n Baia Mare. Regiunea Bucureşti Liceul „Unirea" Turnu Măgurele — Comisia nr. 1 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Liceul „Uni­rea" (curs de zi). Preşedinte Radu Ni­colae lector matematici Inst. de ştiin­ţe economice. Bucureşti. Liceul „Uni­rea" Turnu Măgurele — Comisia nr. 2 — secţia reală. Se vor prezenta can­didaţii de la liceul Unirea (cursu­ri de zi, serale şi fără frecvenţă). Preşedin­­te Drăgănescu Mihai conf. univ. matema­tică inst. politehnic Bucureşti. Şcoala medie nr. 1 Călăraşi — Comisia nr. 3 — secţia reală. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie nr. 1 Călă­raşi (curs de zi). Preşedinte Chiriac Elen­a şef lucrări şt. nat. Univ. C. I. Parhon Buc. Şcoala medie nr. 2 Călă­raşi — Comisia nr. 4 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la şco­lile medii nr. 1 şi nr. 3 Călăraşi (cursuri de zi şi restanţieri). Preşe­dinte Vlaicu Petru, prof. dir. Şcoala medie nr. 2 Giurgiu Şcoala medie nr. 1 Călăraşi — Comisia nr. 5 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la şcolile medii n­r. 1 şi nr. 2 Călăraşi (curs de zi,­­serale, fără frecvenţă). Preşedinte Raşcă Ion, prof. dir. Şcoala medie Buftea Bucureşti. Şcoala medie nr. 1 Giurgiu — Comisia n­r. 6 —­­sec­ţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la şcolile medii nr. 1 şi nr. 2 Giur­giu (curs de zi). Preşedinte Druc Emilia, prof. dir Şcoala medie n­r. 2 Călăraşi. Şcoala medie nr. 1 Giurgiu — Comisia rar- 7 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la şcolile me­dii nr. 1 şi nr. 2 Giurgiu (curs de zi şi seral). Preşedinte Barbu Encea, şef lucrări matern. Inst. Politehnic Bucu­reşti Şcoala medie nr. 2 Giurgiu — Comisi­a nr. 8 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la şcolile medii nr. 1 şi nr. 2 Giurgiu (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Zamfir Zoran, lector univ. Istorie Univ. C. I. Parhon Buc. Şcoala medie Ro­­şiori — Comisia nr. 9 secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de l­a Şcoala medie Roşiori (curs de zi). Preşedinte Luşojan Simion, lector univ. geografie Univ. C. T. Parhon Bucureşti. Şcoala medie Roşiori — Comisia nr. 10 — secţia, mixtă. Se vor prezenta candi­­daţii de l­a Şcoala medie Roşiori şi de la Şcoala medie Videle (curs de zi, serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Brăescu Ion lector univ. filologie Univ. C. I. Parhon Bucureşti. Şcoala medie Alexandria — Comisia nr. 11 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Alexan­­dria (curs de zi şi restanţieri) şi de la Şcoala medie Zimnicea (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Murgu Gheorghe lector universitar şi. sociale I.S.E. Buc. Şcoala medie Alexandria — Comisia nr. 12 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die Alexandria şi de l­a Şcoala medie Zimnicea (curs de zi, serale şi fără frecvenţă). Preşedinte :Soru Eugenia, conf. univ. chimie Inst. medico-far­­maceutic Bucureşti. Şcoala medie Ol­teniţa — Comisia n­r. 13 — secţia mix­tă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Olteniţa şi de la Şcoala medie Bolintin (curs de zi, serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşe­dinte Bedighlan Ohanes, lector filolo­gie I.S.E. Bucureşti. Şcoala medie Slo­bozia — Comisia nr. 14 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoa­­la medie Slobozia (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Matei Constantin, prof. dir. Şcoala medie Urziceni. Şcoala medie Urzi­­ceni — Comisia nr. 15 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoa­­la medie U­rziceni şi de la Şcoala me­die Fierbinţi (curs de zi, fără frecven­ţă şi restanţieri). Preşedinte Profeanu Nicolae, prof. dir. Şcoala medie nr. 1 Giurgiu. Şcoala medie Buftea — Comi­sia nr. 16 — secţia mixtă. Se vor pre­zenta candidaţii de la Şcoala medie Buftea şi de la Şcoala medie Titu (curs de zi, fără frecvenţă şi restan­ţieri). Preşedinte Chiţimla Ion, lector u­­niv. filologie Urato. C. I. Parhon Bucureşti. Regiunea Cluj Şcoala medie nr. 1 Cluj — Comisia nr. 1 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala muncitorească de 3 ani. Preşedinte Guparencu Livia. Conf. u­niv. filologie Univ. Babeş- Bolyai — Cluj. Şcoala medie nr. 1 Cluj — Comisia nr. 2 — secţi­a mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoa­la medie nr. 1 (curs de zi). Preşedinte Bogdan Andrei conf. univ. geografie de la Univ. B­abeş-Bolyai — Cluj. Şcoala medie „G. Coşbuc" — Cluj — Comisia nr. 3 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­­die ,,G. Coşbuc“ (curs de zi). Pre­­şedinte Drăghici Gheorghe directorul şcolii medii ,,Gh. Bariţiu“ Cluj. Şcoala medie „Emil Racoviţă" — Cluj — Co­­misia nr. 4 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie „Emil Racoviţă“ (curs de zi). Preşe­dinte Bode­a Cornel prof. univ. chimie Inst. Agronom. Cluj. Şcoala medie „Emil Racoviţă" — Cluj — Comisi­a nr. 5 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie „Emil­ Racoviţă" (cursuri fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Bodor Andrei conf. univ. istorie Univ. Babeş-Bolyai Cluj. Şcoala medie „Gh. Bariţiu" Cluj — Comisia nr. 6 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie „Gh. Bariţiu“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Todoran Ilea­na, lector univ. matern. Univ. B­abeşi Bolya) Cluj. Şcoala medie „Gh. Bari­ţiu" — Cluj — Comisia nr. 7 —­ secia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie „Gh. Bariţiu“ (cu­rs seral şi restanţieri). Preşedinte Baciu Ion conf. u­niv. şt. nat. I.M.F. Cluj. Şcoala medie „N. Bălcescu" — Cluj — Comisia nr. 8 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die „N. Bălcescu" şi de la Şcoala me­die ,,M. Eminescu" (curs de zi şi res­­tanţieri). Preşedinte Radu Avram conf. univ. şt. nat. I.M.F. Cluj. Şcoala me­­die „M. Eminescu" — Cluj — Comisia nr. 9 — secţia umanistă. Se vor pre­­ze­nta candidaţii de la Şcoala medie „M. Eminescu" şi de la Şcoala medie „N. Bălcescu" (cu­rsuri de zi). Preşe­­dinte Ciobanu Augusta director şc. medie „Gh. Coşbuc" din Cluj. Şcoala medie nr. 14 Cluj — Comisia nr. 10 — secţia reală. Se vor prezen­ta candi­daţii de la Şcoala medie n­r. 14 (curs seral) şi de la Secţiile serale ale Şco­lii de 7 ani nr. 23 şi nr. 1. Preşedinte Bal Lascu conf. univ. matemat. Univ. Babeş-Bolyai — Cluj. Şcoala medie „Avram lancu" — Aiud — Comisia rar. 11 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoal­a medie „Avram lancu« Aiud (cursuri de zi, serale, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Pleşca Constantin, prof. directorul şco­lii medii „P. Maior" din Gherla. Şcoala medie Ocna Mureş raionul Aiud — Co­misia nr. 12 — secţia mixtă. Se vor prezente candidaţii de la Şcoala me­die Ocna­­Mureş (cursuri de zi, serale şi restanţieri). Preşedinte Racoveanu Ilie conf. univ. filologie Univ. Babeş- Bolyai — Cluj. Şcoala medie Bistriţa — Comisia nr. 13 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Bistriţa şi de la Şcoala medie Beclea­n (cursuri de zi şi serale). Pre­şedinte Neamţu Gheorghe prof. direc­­torul Şcolii medii nr. 1 Cluj. Şcoala medie Bistriţa — Comisia nr. 14 sec­­ţi­a mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie Bistriţa şi de la Şcoala medie Beclean (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Opreanu Aurel lector univ. şt. soc. de la Inst. Politehnic Cluj. Şcoala medie „Horia, Cloşca şi Crişan" Abrud raionul Câm­­peni — Comisia nr. 15 secţia mixtă. Se vor prezente candidaţii de la Şcoala medie „Horia, Cloşca şi Criş­an" şi de la Şcoala medie Bai­a de Arieş (cursuri de zi şi fă­ră frecvenţă). Preşedinte Onişor Teodor conf. univ. geografie de l­a Univ. Babeş Bolyai — Cluj. Şcoala medie nr. 1 — Dej — Comisia n­r. 16 — secfia mixtă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie Dej (cursuri de zi şi restanţieri). Preşedinte Ilieşu Ludovic prof. dir. Şcolii medii nr. 2 Năsăud. Şcoala medie nr. 1 Dej — Co­misia nr. 17 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die Dej (cursuri de zi, serale şi fără frecvenţă). Preşedinte Lemne­anu Ale­xandru lector univ. şt. sociale de la Univ. Babeş-Bolyai — Cluj. Şcoala medie „Petru Maior" Gherla — Comi­sia nr. 18 secţia mixtă. Se vor prezen­­te candidaţii de la Şcoal­a medie „Pe­tru Maior" Gherla (cursuri de zi, se­­rale, fără frecvenţă şi rest­anţieri). Preşedinte Nuşfeleanu Ion prof. direc­­torul şcolii medii „­ Eminescu" din Cluj. Şcoala medie nr. 1 „Ana Ipătescu" Oraşul Gherla — Comisia nr. 19 — secţia mixtă Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie „Ana Ipătescu" (cu­rs de zi şi restanfieri). Preşedinte Flores,­cu Maria şefă lucrări chimic de la Inst. Agronomic Cluj. Şcoala medie Huedin — Comisia nr. 20 — sec­ţia mixtă. Se vor prezenta candi­­daţii de la Şc. medie Huedin (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Florea Vasile prof. directorul şcolii medii „Emil Racoviţă" din Cluj. Şcoala medie Luduş — Comisia nr. 21 — secţia mixtă. Se vor prezente can­didaţi­ de la Şcoala medie­­ Luduş (cursu­ri de zi, fără frecvenţă şi res­tanţieri).: Preşedinte Bulencea Athanas­sie prof. univ. şt. nat. de la Inst. A­­gronomic Cluj. Şcoala medie „G. Coşbuc" Năsăud — Comisia nr. 22 — secţi­a mixtă. Se vor prezenta candid­­aţii de la Şc. medie „G. Coşbuc* şi de la Şc. medie nr. 2 Năsăud (cursuri de Zi,­­fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedin­te Ţăranu Eugen prof. de matema­tică dir. Şcolii medii nr­. 13 Cluj. Şcoala medie Cîmpia Turzii raionul Turda — Comisia nr. 23 — secţia mix­tă. Se vor prezente candidaţii de la Şcoala medie „Cîmpia Turzii“ (cursuri de zi, serale, fără frecvenţă şi restan­ţieri). Preşedinte. Isac Du­mitru ,conf. univ. şt. soc. de la Univ. Babeş.Bolyai Cluj. Şcoala medie „Mihai Viteazu* Turda — Comisia nr. 24 — secţia reală Se vor prezente candidaţii de la Şcoala medie „Mihai Viteazu* Turda (cursu­ri de zi şi serale). Preşedinte Zdrenghea Mircea conf. univ. filologia de la Univ. B­abeş,Bolyai — Cluj. Şcoala medie „Mihai Viteazu“ Turda — Comisi­a n­r. 25 — secţi­a mixtă. Se­­vor prezente candid­aţii de la : Şcoala medie „Mihai Viteazu“ Turda (cursuri de zi, serale şi restanţieri). Preşedinta Nemeş Marian conf. univ. şt. nat. de la Inst. Agronom. Cluj. Şcoala media nr. 2 Turda — Comisia nr. 26 — sec­­ţia mixtă. Se vor prezente candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 Turda (cursuri de zi şi restanţieri). .Preşe­dinte Ciobanu Ion conf. univ. şt. na­turale de la U­niv. B­abeş-Bolyaj Cluj. Şcoala medie „Simion Bărnuţiu Zalău — Comisia nr. 27 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die „Simion Bărnufiu" Zalău (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinta Pa­mfil Constantin şef lucrări univ. şi naturale de la Inst. Agronom. Cluj. Şcoala medie nr. 1 Cluj — limba de predare maghiară — Comisia nr. 28 — secţia mixtă. Se vor prezente candi­daţii de la Şcoala medie nr. 1 (cursuri de zi). Preşedinte Szecheli Carol prof. univ. şt. naturale de la I.M.F. Tg. Mureş. Şcoala medie nr. 1 Cluj — lim­ba de predare maghiară — Comisia nr. 29 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Secţia serală a Şco­lii de 7 ani nr. 23, de la Şcoala me­die nr. 14 Cluj — secţi­a serală şi de l­a Şc. muncitorească de 3 ani. Pre­şedinte Bereţchi Tiberiu — conf. univ. chimie Inst. Politehnic Cluj. Şcoala medie nr. 3 Cluj — limba de pred­are maghiară — Comisia nr. 3, secţia mix­tă. Se vor prezenta­­ candidaţii de la Şc. medie nr. 3 Cluj, (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Maroş Dezide­­riu conf. univ. matematică de la Inst.. Politehnic Cluj. Şcoala medie „Brassai Samuel“ Cluj — limba de predare maghiară. Comisia nr.31 — secţia mixtă. Se vor­­prezenta candidaţii de la Şcoa­la medie Brass­ai Samuel (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Kis Arp­ad conf. univ. chimie de le Inst. M.F. Tg. Mureş. Şcoala medie „Brassai Samuel" — Cluj limba de predare m­agh­i­ară. Comisia rar. 32 — secţia reală. Se vor prezen­ta candidaţii de la Şcoala, medie Bras­sai Samuel (curs seral).­­ .Preşedinte G­all Iuliu, lector univ. şt, . sociale I.M.F. Tg. Mureş Şcoala medie ,,Bras­sai Samuel" — Cluj — H­ruba . de pre­dare maghiară — Comisia rar. 33 — secţia mixtă. Se vor prezente candi­daţii de la Şcoala medie „Brass­ai Sa­muel“ (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Tóth Tosif prof. univ. şt. sociale de la Univ. Babeş.Bolya, Cluj. Şcoala medie nr. 11 Cluj — Limba de pred­are maglv­iră — Comisia nr. 34 secţia mixtă. Se vor prezente candi­daţii de la Şcoala medie nr. 11 Cluj (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Kiss Ernest conf. univ. matematici de la Univ. Babeş.Bolyai Cluj. Şcoala medie „Bethlen Gabor" Aiud — limba de pred­are maghiară — Comisia rar. 35 secţia mixtă. Se vor prezenta can­didaţii de la Şcoala medie „Bethlen Gabor" Aiud şi de la Şcoala medie „Mihai Viteazu“ Turda (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gali Dionis­­e, directorul Şcolii medii „Brassai Sa­muel“ din Cluj. Şcoala medie nr. 1 Dej — Limba de pred­are maghiară Co­misia nr. 36 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoal­a medie nr. 1 Dej, Şcoala medie „Petru M­aior“ Gherla şi de la Şcoala medie Bi­striţa (cursuri de zi, serale şi rest­anţieri). Preşedinte Molnár Eugen, conf. univ. geografie de la Univ. Babeş-Bolyai — Cluj. Şcoala medie Huedin — Limba de predare maghiară — Comisa­r nr. 37 — secţia mixtă. Se vor prezente candidaţi: de la Şcoala medi­e Huedin (cursuri serale­­şi restanţieri). Preşe­dinte Debreczi Alexandru, conf. univ. filologie de la Univ. Babeş-Bolyai Cluj. Şcoala medie „Ady Endre" Za­lău — Limba de pred­are maghiară — Comisia rar. 38 — secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­die „Ady Endre“ Z­alău (cursuri de zi, serale şi fără frecvenţă). Preşedi­nte I­anczs Ştefan conf. u­niv. şt. soc. de la Univ. Babeş,Bolyai Cluj. Oraşul Constanţa Şcoala medie nr. 1 oraşul Constanţa — comisia nr. 1 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala me­­die nr. 1 din oraşul Constanţa (curs de zi). Preşedinte Atanasiu Marcel, conf. univ. fizică Inst. Politehnic Ga­­laţi. Şcoala medie nr. I oraşul Con­stanţa — comisia nr. 2 — secfia um­a­­ni­stă. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 1 şi de la Şcoala medie nr. 2 din oraşul Constanţa (curs de zi). Preşedinte Ionescu Gheorghe, lector univ. istorie Univ. C. I. Par­hon Buc. Şcoala medie nr. 2 oraşul Constanţa — comisia nr. 3 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de la Şcoala medie nr. 2 din oraşul Con­stanţa (cursuri de zi). Preşedinte Lu­n­­gu Ion, prof., dir. Şcoala medie n­r. 3 Constanţa. Şcoala medie nr. 3 oraşul Constanţa — comisia nr. 4 — secţia reală. Se vor prezenta candidaţii de l­a Şcoala medie nr. 3 oraşul Constanţa (curs de zi). Preşedinte Petrescu Şte­fan, conf. univ. matematici Inst. de Construcţii Bucureşti. Şcoala medie nr. 3 oraşul Constanţa — comisi­a nr. 5 — secţia mixtă Se vor prezenta candi­daţii de la Şcoala medie nr. 3 oraşul Constanţa şi Şcoala medie Vasile Ro­aită (cu­rs de zi). Preşedinte Ceachir Nicolae, lector univ. istorie Univ. C. I Parhon Buc. Şcoala medie nr. 2 oraşul Constanţa — comisia nr 6 — secţia reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şc. medie nr. 2 secţi­a reală oraşul Constanţa. Preşedinte Fnangu Radu, conf. univ. matematică Inst. Politehnic Galaţi. Şcoala medie nr. 2 oraşul Constanţa - comisia nr. 7 — secţi­a reală. Se vor prezenta candi­daţii de la Şcoala medie nr. 2 oraşul Constanţa secţia reală. Preşedinte­ Năst­ase Anton, lector univ. geografie Univ. C. I. Parhon Buc. Şcoala medie nr. 3 oraşul Constanţa - comisia nr. 6 , secţia mixtă. Se vor prezenta ca:­ CENTRELE ŞI COMISIILE examenului de maturitate din sesiunea iulie 1960

Next