Teatrul, 1964 (Anul 9, nr. 1-11)
Numerele paginilor - nr. 6 - 34
rescu ? Şi pe urmă, se miră că n-am mai dat pe la „Junimea“ ? Ce-i pasă lui, dacă eu vreau să mă însor cu ea ? SLAVICI (îi pune mina pe braţ, pentru a-l calma): Nu vrei să-mi citeşti ? EMINESCU: Ba da. (Reia articolul.) „La noi este însă cu putinţă ca lucrătorul să nu se bucure nici de duminică, nici de sărbătoare. Mania de a trata pe om ca...“ (Intră Caragiale, cu pălăria moale de pai dată pe ceaţă. E însoţit de Chibici.) CARAGIALE : Nu vi s-a mai acrit cu taraba asta ? CHIBICI : Ne-a apucat ploaia pe Regală... CARAGIALE : Şi-i zic lui Chibici : ia să vedem ce mai fac mangafalele alea, tot robi la boieri au rămas ? SLAVICI : Şi... cine să le scrie gazeta ? CARAGIALE : Să şi-o scrie singuri, mă ! Ei să şi-o scrie, ei să şi-o citească ! EMINESCU : O clipă, Iancule... tocmai citeam un final. (Continuă.) „Mania de a trata pe om ca simplă maşină... este întîi tot ce poate fi mai... mai neomenos...“ (Oftează. Își strînge fruntea între degete.) CARAGIALE (cu blîndețe): Vrei să citesc eu, Eminache ? EMINESCU: Nu, lasă... „Ne-a trebuit această expunere... pentru a caracteriza... soarta lucrătorilor Regiei Mono... Tutunului... muncind 12 și 14 ore pe zi... încît chestiunea socială... (de-abia se mai aude) ...trebuie s-o re... s-o revedem noi... în forma ei cea mai... cea mai... mai crudă“... (li alunecă capul cu bărbia în piept.) CARAGIALE : Mihai ! CHIRICI : Ți-i rău, Mihai ? EMINESCU (murmură, sfîșiat) : Nu mai pot... Capul... Parcă văd literele... nu pe hîrtie... ci în creier... și acolo... acolo... se amestecă între ele... SLAVICI (îl mîngîie) : Ești obosit... la noapte o să te odihnești bine... EMINESCU (alunecă cu capul pe masă) : Să dorm... să dorm... (11 privesc un moment.) SLAVICI : L-am convins să se mute la mine. CARAGIALE : A adormit... SLAVICI : De trei-patru zile, nu-mi place deloc. CHIRICI : îşi pierde şirul... e extenuat... SLAVICI : Trece de la violenţă la deprimare... (Apare Creangă, care abia îşi poate strecura pălăria şi pîntecul, pentru a intra.) CREANGA : Bucuroşi de oaspeţi ? CARAGIALE : SLAVICI : Creangă ! CHIRICI : ! CREANGA : Eu îs : un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu! (Le strînge mîinile, însă ochii lui îl caută pe Eminescu.) Bădiţă ! (Îl vede dormind.) SLAVICI : L-a răzbit... CARAGIALE : Abia de la noapte îşi are un culcuş... CREANGA (îşi trage clipind basmaua din buzunar şi şi-o apasă uşurel pe coada ochiului. Se apropie de Eminescu) : Ce-a făcut din tine Bucureştiul, măi bădiţă... (Îşi lipeşte buzele de fruntea lui.) EMINESCU (deschide ochii) : Bădiţă ! (Se îmbrăţişează.) CREANGA (îl ţine în braţe, îl scutură) : Decît c-acum trebuie să te trezeşti, bădiţă! Nu ţi-o fost bine în bojdeuca mea, hai ? Slugă la cioflingari ţi-o trebuit să te bagi ? Să te găsesc cu pleoapele căzute şi cu ochii intraţi în fundul capului ? Nu ţi-o plăcut sarmalele mele şi plăcintele cu poale-n brîu ? Ţi s-a făcut lehamite de pustiul odihnitor al Ciricului ? Hai cu mine, în leşul nostru cel oropsit... hai, vino, frate Mihai, căci fără tine sînt şi eu străin acolo ! CARAGIALE : Eu ce-i spun ?! Eu ce le spun la amîndoi ?! EMINESCU : Şi cum să-mi cîştig pîinea acolo, bădiţă ? Că doar ştii de cînd aleargă Veronica degeaba... CHIRICI: Dar aşa te distrugi, Mihai ! EMINESCU : Mi-a promis Millo nişte bani... CARAGIALE : Vorbe ! CREANGA : D-apoi vorba ceea : dacă nu toarnă cu cîrnaţi, răcoriţi-vă cu apă de ploaie ! CARAGIALE : Vorbe !... Ca să rămîneţi mai departe robi la ocna asta, unde se pisează sare amară ! Voi nu vedeţi, mă, că baraca asta e şubredă, că partidul le e pe dric ? (Bate în spătarul şi în picioarele unui scaun.) Uite partidul! Cap de lemn, picioare de lemn! Nu gîndeşte, nu mişcă ! Asta le e partidul, lemn uscat... fără rădăcini în pămînt ! Decît să dau lustru boierilor prin gazetă, mai bine le văruiesc ghetele în Piaţa Teatrului ! Cel puţin acolo, e limpede .