Teatrul, 1988 (Anul 33, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 10 - 53

vorbim despre ceea ce ei nu se sfiesc să facă. CARAGIALE : Vorbeam despre altceva. Fii bună, te rog, și du toba înapoi la recuzită. ARISTIZZA : Care tobă ? (Enervată că a fost surprinsă de gluma lui Caragiale.) La toba asta vă referiți ? (Arată spre o tobă imaginară.) Nu numai că n-am s-o duc la recuzită — mi-o voi pune de gît şi voi ieşi pe Podul Mogoşoaiei, iar voi vă veţi încolona în urma mea, ca doi histrioni ce sunteţi. CANDIANO POPESCU (intrind împreună cu Livia Maior­escu): Permiteţi să ne încolonăm şi noi ? ARISTIZZA : Nu. Dumneata eşti gata să te încolonezi la orice, numai coloană să fie. • CANDIANO POPESCU : IJi­mez logica maestrului I. L. Caragiale. Vin ai noş­tri, pleacă-ai voştri. Aşa-i, maestre ? CREANGĂ : Pe mine vă rog să mă scu­zaţi. Trebuie să ajung la gară. CANDIANO POPESCU : Vă ofer trăsura mea. Nu-i grabă, maestre. CREANGA : Şi eu sunt maestru ? CANDIANO POPESCU : Da, maestre. ARISTIZZA : E un abuz de autoritate. CANDIANO POPESCU : Unde e acest abuz pe care-l vedeți dumneavoastră, iar eu nu-1 văd ? ARISTIZZA : în voce, domnule. CANDIANO POPESCU : Să am pardon, doamnă, vocea mea este normală, dar dumneavoastră vă displace în totul persoana mea. ARISTIZZA: Simt în imposibilitate să vă contrazic. CANDIANO POPESCU : Regret, dar am venit din cu totul alt motiv. ARISTIZZA : Pentru acela nu trebuia să vă deranjați. Domnul Caragiale nu va ceda la nici un fel de presiune menită să suprime spectacolele cu Scrisoarea pierdută. Dacă va ceda, eu voi demi­siona. CARAGIALE : Demisia nu ți-o aprob. ARISTIZZA: Ce mai faceţi, domnişoară Livia ? LIVIA : Trebuie să-l asist pe domnul Candiano Popescu. M-a trimis Palatul să îndulcesc discuţia dumnealui cu domnul Caragiale. ARISTIZZA : Straşnică prevedere ! Şi dumneata ai acceptat. LIVIA : Cu aceleaşi gânduri şi sentimente cu care dumneavoastră aţi acceptat să veniţi într-un cufăr în vizită la tata. ARISTIZZA : Doar nu crezi că... şi dum­neata ? ! CARAGIALE : Domnişoară Livia, spu­neaţi că aţi adus nişte dulceaţă. ARISTIZZA: Berare, nu-ţi permit. Vrei să fii galant ? CREANGA : Am zis eu ceva ? ARISTIZZA : Iartă-mă, bădiţă Ioane. Mata n-ai zis nimic. Eu vorbeam cu ’mnealui. Mata eşti atît de bun, zău, că nu ştiu cum de suporţi lumea în care trăieşti... CREANGĂ: Da’ be, am zis eu c-o su­port ? CANDIANO POPESCU : Domnule Cara­giale, dorința unanimă este ca specta­colele cu Scrisoarea pierdută să înce­teze brusc. CARAGIALE : Altfel ? CANDIANO POPESCU : Altfel vor fi an­gajaţi fluieraşi care să te determine să încetezi. ARISTIZZA : Domnule, dacă accepţi, eu îmi dau demisia... CARAGIALE : Zoe, dacă îţi dai demisia, cine-o mai joacă pe Aristizza ? Vino-ţi în fire ! ARISTIZZA : Dacă aud cel mai mic zgo­mot la spectacolul de astă-seară, mi­­ne seară joc teatru la Iași. CANDIANO POPESCU : Palatul n-ar privi cu ochi buni. ARISTIZZA : Eu sunt Aristizza Roma­neses, domnule. Despre ce palat vor­bești ? Eu sunt regina teatrului româ­nesc. CANDIANO POPESCU : Vezi, domnule Caragiale ? Vezi ? CARAGIALE : Ce să văd ? CANDIANO POPESCU : Greșeala dumi­­tale, amice, e greșeala d­um­itale că ai scris ceea ce nu trebuia să scrii. CARAGIALE : Ce-am scris, amice ? CANDIANO POPESCU: Au­ scris „pupat toţi Piaţa Endependenţii“. CARAGIALE : Şi nu-i aşa ? CANDIANO POPESCU : Vezi bine că nu-i. Nu-i ce trebuie. Unii plîng cu zgomot, domnule. Lacrimile lor fac zgomot în Piaţa Endependenţii. CARAGIALE: Şi, ce-aţi vrea, dacă des­pre prefect nu-i voie, despre pupat, nu, despre poliţişti, nu, despre Cameră, nu, atunci despre ce să scriu ? Despre Miţa şi Didina ? CANDIANO POPESCU : Despre Miţa şi Didina. CARAGIALE : Şi ce fac Miţa şi Didina, domnilor ? Ce fac ele ? îşi aruncă vitrion în ochi ?­­* CANDIANO POPESCU : Cum pofteşti, amice. LIVIA : Dumneavoastră dormiţi, domnule Creangă ? CREANGA : Aţipisem. Nu ştiu ce să zic. Eu venisem pentru bădiţa Mihai. L-aţi văzut ? LIVIA: Da. Tata credea că ar fi bine să locuiască o vreme la dumneavoastră.

Next