Telegraful Român, 2008 (Anul 156, nr. 1-48)

2008-01-01 / nr. 1-4

3 Cercul Militar Sibiu OMAGIU LUI BĂLCESCU Joi, 29 noiembrie 2007, în cadrul progra­­mului dedicat Zilei Naţionale a României, per­­sonalul Academiei Forţelor Terestre ״ Nicolae Bălcescu" a comemorat 155 de ani de la trecerea în veşnicie a marelui istoric, patriot şi revoluţio­­nar român Nicolae Bălcescu, patronul spiritual al instituţiei academice de învăţământ militar din Sibiu. Amintim faptul că de la 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotărârii guvernului nr. 836 din 7 noiembrie 1961 privind înfiinţarea şcolilor militare supe­­rioare de ofiţeri, şcoala a trecut la învăţământul de 4 ani, luând denumirea de Şcoala militară de ofiţeri ״ Nicolae Bălcescu" şi pregătea cadre pen­­tru armele şi specialităţile infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenţă, finanţe, topografie, căi ferate, tehnicieni constructori, RC.I. (pompieri) şi securitate - pază. începând din anul şcolar 1968/1969, şcoala a primit sarcina de a pregăti şi elevi pentru specialitatea grăniceri (ofiţeri). Acestui con­­glomerat de specialităţi (exceptând pregătirea ofiţerilor în specialitatea tancuri şi auto şi ae­­ronavale) în limbajul curent neoficial se utiliza cuvântul de ״ combinat" care era justificat dacă avem în vedere profilul specialităţilor în care erau pregătiţi viitorii ofiţeri. Comemorarea s-a desfăşurat printr-un cere­­monial militar religios la care au participat în­­tregul personal al Academiei Forţelor Terestre, cea care poartă cu cinste şi onorează numele acestui patron spiritual, invitaţi din mediul universitar, persoane publice, cadre active şi în rezervă din Sibiu, foşti elevi şi dascăli ai presti­­gioasei şcoli militare care a pregătit şi continuă să pregătească şi în prezent cadre ofiţereşti pentru necesităţile armatei şi apărării ţării. în deschiderea ceremonialului, muzica militară a garnizoanei a interpretat "Marşul funebru" de Chopin, după care It. col. Miron Brezoi, ofiţerul de relaţii publice al instituţiei gazdă, a evocat personalitatea lui Nicolae Bălcescu cu referiri la obligaţia cadrelor şi studenţilor de a fi mândri şi demni pentru numele ce-i poartă instituţia, Ni­­colae Bălcescu, onorând această datorie morală patriotică prin fapte demne ostăşeşti. în cadrul ceremonialului militar religios, preotul militar al garnizoanei Călin Sămărghiţan a săvârşit o slujbă de veşnică pomenire a patro­­nului spiritual al academiei. în acordul Imnului Eroilor au fost depuse la statuia lui Nicolae Bălcescu coroane şi jerbe de flori. Ceremonialul comemorativ s-a încheiat cu defilarea subunită­­ţilor de studenţi care au dat onorul lui Bălcescu. Prezent la acest emoţionant ceremonial dedicat memoriei patronului spiritual al acestei insti­­tuţii de învăţământ mi-au venit atunci în gând cuvintele profetice ale lui Nicolae Bălcescu rostite cu peste 155 de ani în urmă: ״ O! Mândră oaste va avea România când îi va veni şi rândul pe lume!" Nu peste mult timp, aşa cum a dorit Nicolae Bălcescu, România avea şi are şi astăzi o mân­­dră oaste. Iar cei ce trudesc astăzi - comandant, cadre universitare, studenţi­­ în Academia For­­ţelor Terestre ״ Nicolae Bălcescu" se dovedesc prin faptele obţinute că sunt demni de acest patron spiritual iar privirile lui din statuia de bronz care tronează aleea pe care toţi îşi poartă zilnic paşii, le sunt călăuză în tot ceea ce gândesc şi întreprind în slujirea patriei. Cu acel ceremonial în hronicul academiei s-a mai adăugat o filă acum când instituţia a păşit în al 88-lea an de existenţă în oraşul de pe Cibin dar şi purtătoare a tradiţiilor primei şcoli de ofiţeri din România înfiinţată în 1847 cu 160 de ani în urmă care a dat oştirii un corp de ofiţeri de elită care şi-a înscris numele cu jertfe la înfăptuirea marelui ideal al lui Bălcescu: independenţa, suveranitatea şi unitatea tuturor românilor. A consemnat Col. (r) Victor NEGHINĂ Nr. 1-4 /1 și 15 ianuarie 2008 TELEGRAFUL ROMAN Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel - membru de onoare al Academiei Române în data de 19 decembrie 2007, Adunarea generală a Academiei Române l-a ales, prin vot secret, pe Prea Fericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membru de onoare al acestui înalt for de cultură. Propu­­nerea a fost făcută de către prezidiul Academiei Române, format din Domnii academicieni: Ionel Haiduc-preşedinte, Dan Berindei, Florin Filip, Marius Iosifescu, Marius Sala-vicepreşedinte şi Ioan Păun Otiman-secretar general al forului. După alegere, preşedintele Academiei Române a ţinut să precizeze importanţa eve­­nimentului spunând: ״ Este o alegere făcută de Academia Română a unei personalităţi impresionante a vieţii spirituale româneşti. Se respectă în acest fel o tradiţie, pentru că în Aca­­demia Română au fost aleşi anterior ca membri de onoare patriarhul Teoctist şi alţii înaintea sa, iar noi am considerat util, necesar şi important să acordăm această cinstire noului patriarh, pentru că relaţia noastră cu Biserica Ortodoxă Română este importantă şi apreciată". Concomitent cu Prea Fericirea Sa a fost ales ca membru de onoare şi Majestatea Sa Regele Mihai. Din datele furnizate Redacţiei „Telegrafului Român" de părintele prof. dr. Mircea Păcura­­riu, care a făcut parte din plenul Academiei Române, în calitate de membru corespondent al acesteia, am reţinut câteva nume de alte personalităţi eclesiastice care, pe lângă pa­­triarhul Teoctist, au fost alese ca membri de onoare. Astfel, în 1990 au fost aleşi mitropoli­­ţii: Antonie Plămădeală al Ardealului, Nicolae Corneanu al Banatului şi Nestor Vornicescu al Olteniei. în 2001 au fost aleşi Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului. Tot în 2001 a fost ales şi arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu. Ca un fapt demn de luat în considerare, dorim să arătăm că Prea Fericitul Patriarh Daniel este al 30-lea între ierarhii, profesorii de Teologie şi absolvenţii Facultăţii de Teologie ״ Andrei Şaguna" din Sibiu, care au fost aleşi în înaltul for academic, pe parcursul anilor. Pe faţada clădirii facultăţii sibiene se află o placă de marmoră, cu numele înscrise a acelor 29 de membri ai Academiei Române, proveniţi dintre cei care au avut legătură cu această facultate. Acum se va adăuga şi cel de al 30-lea nume, care este al Prea Fericirii Sale. Menţionăm că i-a avut antecesori, pe lângă patriarhul Teoctist, şi pe patriarhii Miron Cristea şi Nicodim Mun­­teanu. Dintre aceşti 30 de membri, 5 au fost membri titulari ai Academiei, 6 au fost membri corespondenţi iar 19 membri onorari. Redacţia ״ TELEGRAFULUI ROMÂN" Inedit omagiu poetului naţional MIHAI EMINESCU La numai 6 ani de la mutarea în veşnicie, poetului naţional Mihai Eminescu i s-a adus un inedit omagiu. La Facultatea de Litere şi Filozo­­fie a Universităţii din Budapesta a fost susţinută o teză de doctorat cu titlul: "Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu". Autorul tezei a fost cel care va deveni primul patriarh al României, Elie Miron Cristea. Acesta, după ce a absolvit Institutul Teologic din Sibiu, a urmat şi cursurile facultăţii menţionate, din Budapesta, pe care le-a încunu­­nat, în 1895, cu titlul de doctor în Litere. Teza de doctorat a lui Elie Miron Cristea a fost publicată, în traducere românească, de mitropolitul Antonie Plămădeală, ca ״ Adden­­da" la volumul: ״ Pagini dintr-o arhivă inedită", Editura Minerva, Bucureşti, 1984. Spicuim, în cele ce urmează, câteva dintre reflecţiile teologului şi admiratorului poetului nepereche al românilor. Referindu-se la principala sursă de inspiraţie a poetului, Elie Miron Cristea arată că ״ Şcoala la care s-a format Eminescu a fost poezia po­­pulară... Ca şi alţi poeţi de renume din secolul lui, a studiat atent poezia populară, găsind şi înţelegând ceea ce are mai viu în ea, frumuse­­ţea ei nepieritoare. A înţeles întocmai gândirea poporului şi a intrat în ritmul ei cu o uşurinţă genială. Poeziile sale de inspiraţie populară sunt adevărate modele ale genului" (p. 263). Pe lângă studiul poeziei populare, Eminescu s-a adâncit şi în lecturile din cronicari, care i-au dezvoltat posibilităţile de exprimare. Hrănindu-se sufleteşte din aceste două surse, ״ el a făcut limba română mlădioasă, ridicând-o pe cele mai înalte culmi. I-a dat flexibilitate şi astfel a abilitat-o pentru exprimarea celor mai subtile noţiuni şi simţăminte" (p. 285). în poeziile sale, Eminescu a pus accent deosebit ״ pe elementul muzical şi coloristic". Din această cauză, ״ când citim din poeziile sale, e ca şi cum am asculta o melodie superbă" (p. 287). în creaţia eminesciană perfecţiunea formei măreşte efectul pe care îl provoacă frumuseţea conţinutului. Ca exemplificare, Elie Miron Cris­­tea se referă la poezia "Ce te legeni codrule?", pe care citind-o sau ascultând-o cântată pe note muzicale, te transpui într-o realitate a succesiunii implacabile a anotimpurilor. Muzicalitatea poeziilor lui Eminescu ״ este întregită şi de rimă, care în limba română, ca şi în cea italiană, este atât de perfectă" (p. 288). Bogăţia gândurilor şi a simţămintelor revăr­­sată în creaţia poetică a lui Eminescu, o înalţă pe aceasta pe culmile cele mai înalte. Natura, iubirea, eroismul, patriotismul ("Ce­­ţi doresc eu ţie, dulce Românie") au fost teme mereu abordate în creaţia poetică a lui Emi­­nescu. N-a lipsit revolta împotriva nedreptăţilor sociale. Satira a constituit de asemenea o armă pe care a mânuit-o cu multă dibăcie Eminescu. Elie Miron Cristea caracterizează satirele emi­­nesciene drept ״ adevărate perle ale literaturii româneşti" (p. 267). Preocupat de filozofie, va aborda şi teme specifice acestui domeniu al cunoaşterii umane. N-a ocolit problemele metafizice, sufletul lui năzuind să descifreze tainele vieţii şi ale lumii. Se vorbeşte, şi pe bună dreptate, şi de pesimismul lui Eminescu. Proza lui Eminescu este apreciată de Elie Miron Cristea ca fiind de mare valoare, chiar dacă nu egală cu poezia. El, Eminescu, n-a fost nici în acest domeniu al creaţiei literare ״ un au­­tor de fraze goale", ci un creator al unor scrieri de substanţă. Remarcabilă este activitatea de jurnalist a lui Eminescu, încheindu-şi studiul asupra vieţii şi operei eminesciene, E.M. Cristea conchide: ״ Influenţa lui Eminescu asupra tineretului român este foarte mare. Operele lui sunt citite şi citate, el devenind un idol al românilor" (p. 288). Mai mult decât atât: "Datorită genialităţii sale, Eminescu ocupă locul meritat printre cei mai mari poeţi ai acestui secol" (sec. al XIX-lea). Cuvintele acestea sunt cu adevărat impresi­­onante, cu atât mai mult cu cât au fost scrise la foarte scurtă vreme după începutul marii călătorii a lui Eminescu în veșnicie. Prin rostul lui Elie Miron Cristea, Biserica, numită de Emi­­nescu atât de inspirat ca fiind "Maica poporului român", i-a adus genialului poet prinosul ei de dragoste şi aleasă cinstire. Pr. prof. dr. Dumitru ABRUDAN Taina Bobotezei - Taina Sf. Treimi (urmare din p. 1) pe cei ce erau împreună cu el de la moarte (1 Petru 3, 20-21). Taina Botezului Domnului este taina arătării în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat pentru ca întreaga făptură să vadă mântuirea pregătită prin El tuturor popoarelor. Se pune întrebarea: De ce oare s-a botezat Mântuitorul Hristos, bineştiind că El era fără de păcat? Unii dintre Sfinţii Părinţi răspund precizând că Mântuito­­rul s-a botezat ca să dovedească prin aceasta lumii dumnezeirea Sa. Alţii consideră că prin botezul Său, Mântuitorul Hristos a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri pe care le-a curăţit în apele Iordanului şi pe care le va ispăşi apoi deplin prin jertfa Sa pe Cruce. ״ Botează-Mă pe Mine şi întru Mine se vor cu­­răţi păcatele oamenilor", spune Mântuitorul prin glasul imnografului creştin, arătând astfel aspec­­tul recapitulativ al operei Sale de mântuire. Prin botezul Său Hristos curăţeşte păcatele neamului omenesc, dar totodată ne dă şi nouă pildă ca să ne botezăm - spune Sf. Ioan Gură de Aur. Prin botezul nostru, urmând pilda Mântuito­­rului Hristos ne renaştem la o viaţă spirituală nouă, ״ fiind înnoiţi prin apă şi prin Duh" (Ioan 3, 5) şi fiind încorporaţi în trupul tainic al Lui care este Biserica. Prin Botez am primit drep­­tul la fericirea cerească şi calitatea de fii ai lui Dumnezeu căci ״ Cel ce crede şi se va boteza se va mântui" (Marcu 16,16) şi va moşteni împărăţia Cerurilor. Prin Botez, Duhul Sfânt S-a coborât asupra noastră iar Tatăl Ceresc ne-a mărturisit pe fiecare dintre noi fii ai Săi preaiubiţi, astfel încât sufletul nostru şi trupul nostru au devenit „temple ale Dumnezeului celui Viu”, în care adu­­cem­ jertfa cea bine plăcută Domnului, faptele cele bune şi ״ roada buzelor", adică cugetarea smerită şi sfânta rugăciune. Prin botezul creştin noi murim cu Hristos şi înviem cu El ״ trăind pen­­tru Dumnezeu în Hristos Iisus Domnul nostru, şi umblând întru înnoirea vieţii" (Romani 6,11). Se cade aşadar într-o zi ca aceasta când Soarele Dreptăţii se cufundă în apele râului Iordan şi când întreaga fire se curăţeşte şi se sfinţeşte să ne curăţim şi noi şi să medităm mai adânc la taina petrecută atunci cu Domnul în Hristos şi la taina petrecută cu noi în apa botezului nostru. Să cugetăm la darurile cele mari pe care le-am primit atunci şi pe care, prin ajutorul harului Sfântului Duh, să le punem în lucrare în aşa fel încât în noi Hristos să ia chipul nostru şi să de­­venim făptură nouă, căutând să nu întristăm ״ pe Duhul Sfânt în care am fost pecetluiţi" (Efeseni 4, 30) şi mărturisind de-a pururi ״ un Domn, o credinţă şi un Botez" (Efeseni, 4, 5). Să-L rugăm pe Dumnezeu ca Taina Bobote­­zei să ne-o descopere mereu în inimile noastre şi luminaţi de ea să cântăm şi noi cu întreaga Biserică. ״ A Treimii arătare la Iordan s-a făcut, că însăşi firea mai presus de Dumnezeire, Tatăl a strigat: Acesta ce se botează este Fiul Meu cel iubit. Şi Duhul a venit la Cel asemenea, pe Care îl binecuvântează popoarele şi-L preaînalţă întru toţi vecii" Amin !

Next