Tribuna, iunie 1911 (Anul 15, nr. 118-141)

1911-06-01 / nr. 118

14 Iunie n. 1911 „TRIBUNA“ lecte este însă şi acela de a-i deprinde pe toţi să jertfească, în­ măsura puterilor lor pentru ali­narea suferinţelor omeneşti. * • Ziarele româneşti, cât şi cele străine s’au esprimat în termini elogioşi despre aeroplanul inventat de aviatorul Brumărescu. Acest în­­­drăsneţ spirit inentiv a fost mai întâi funcţionar la un minister, de unde eşind, şi-a întocmit un atelier, în care confecţiona fel de fel de jucării pentru copii. Fără a avea studii speciale, el are la activul lui o serie de invenţii cât se poate de interesante. Din ziare şi reviste a aflat despre progresele, pe cari aviaţia le face în Apus. Şi atunci s’a apucat să-şi construiască şi el un aero­plan, după un sistem propriu al lui. Ziariştii şi inginerii cărora le-a arătat schiţa aeroplanului său, au recunoscut că în adevăr erau în faţa unei invenţii serioase. S-a deschis o colectă pentru ajutorarea inven­tatorului şi Brumărescu a plecat la Paris, unde şi-a construit aeroplanul, cu care întorcându-se la Bucureşti, a făcut zilele acestea încercări cu iui rezultat satisfăcător. Vineri spre seară dl Brumărescu a făcut prima ascensiune mai în­­drăsneaţă. S-a ridicat până la o înălţime de opt metri. Un accident nenorocit­­ a făcut însă să renunţe pentru câtva timp la zborurile lui. Mo­torul având unele defecte, pe cari nu le obser­vase, aviatorul a fost aruncat de vânt şi izbit de crengile unui salcâm cu atâta putere, încât a suferit o gravă lovitură la piciorul stâng. Intr’o convorbire, pe care a avut’o cu un ziarist, Brumărescu a declarat că accidentul nu-1 descurajează. El e forte satisfăcut că a dovedit că şi Românii pot face ceva. „De mi-aşi fi rupt piciorele amândouă, a zis el, nu m’aş plânge. Căci am dovedit tuturor acelora, cari n’au avut încredere în mine, că pot ceva”. Dl Brumărescu îşi va relua zborurile imediat după­ ce se va face bine. In public se observă o deosebită simpatie pentru dânsul. Căci, după Vlaicu, până acuma numai el a avut curajul să se înalţe cu un aparat inventat şi construit de dânsul. * O chestie, care preocupă, acum în preajma vacanţelor, toate cercurile pedagogice, este aceia a coloniilor şcolare. De câţiva ani încoace, gra­ţie stăruinţelor câtorva oameni de inimă, copiii stabiliţi din şcoalele primare au început a fi trimişi prin diferitele staţiuni climaterice, unde, graţie îngrijirei părinţilor şi a aerului curat, îşi recăpătau sănătatea şi viociunea. Obiceiul acesta n’a fost abandonat. Şi acum se fac sforţări pentru adunarea fondurilor ne­cesare spre a se putea trimite un număr şi mai mare de elevi săraci în „colonii”. Spre acest scop s’au întrunit azi directorii şi directoarele ocoa­lelor primare din capitală, discutând măsurile ce ar trebui luate pentru ajungerea scopului lor. S’a hotărît a se organiza mari serbări popu­lare, cari se vor ţinea sub patronajul dnei D. Do­­brescu, în zilele de z1 şi 12 iunie în Cişmigiu. La festivitatea aceasta va lua parte şi familia princiară română. Evenimentele din Albania n’au rămas fără răsunet în cercurile Albanezilor stabiliţi în Ro­mânia. Cu deosebire la Bucureşti, unde Alba­nezii au câteva societăţi bine organizate, se ob­serva o vie mişcare printre dânşii. Cei mulţi cred că acţiunea pornită de dânşii va triumfa. Mulţi dintre tinerii albanezi, mai inimoşi, s’au dus să ia parte la lupte. In sufletele tuturor a încolţit nădejdea îndeplinirei unui vis, pe care l-au mo­ştenit din generaţie în generaţie. Primele ştiri despre succesele răsculaţilor au produs un adevă­rat entuziasm între Albanezii de aici. Societăţile lor au luat iniţiativa de-a sărbători pe eroii, cari au pornit lupta. Nu se cunosc sumele cu cari ei au contribuit pentru susţinerea celor cari luptă pentru libertatea ţării lor. In ori­ce caz cunoscut fiind spiritul de jertfă al Albanezilor pentru che­stia lor naţională, aceste sume trebuie să fie de­stul de mari. Corespondent. De la Academia română. — închiderea sesiunii generale. — Bucureşti, 29 Mai­­. Vineri s-a închis sesiunea generală a Acade­miei Române. La începutul şedinţei dl Iacob Negruzzi, r­re­­şedintele Academiei, a cetit scrisori de mulţă­­mire din partea dlor profesori Atanasiu şi Dr. Cantacuzino pentru alegerea lor ca membri co­respondenţi. Se mai face cunoscut academicianilor că dl Em. Kretzulescu a descoperit un sarcofag roman într’un sat din Ilfov, sarcofag pe care îl pune la dispoziţia Academiei. Dl preşedinte Negruzzi spune că s’au acordat lipremii în valoare totală de lei 66.500. Arată numărul lucrărilor prezintate pentru aceste pre­mii şi regretă că foarte puţine au concurat cu su­biectele propuse de secţiile Academiei. Totuş s-au premiat două din aceste lucrări. D-sa dă cetire premiilor acordate şi felicită pe premianţi, dintre cari unii se află în sală. Se trece apoi la cetirea rapoartelor pentru lucrările premiate de Academie. Dl profesor Dr. Marinescu ceteşte raportul privitor la lucrarea „Dicţionarului Sănătăţii”, a dlui Dr. Vasile Bianu din Buzău, premiată cu premiul „Ucrăscu-Năsturel de 4000 lei. Dl Simionescu ceteşte raportul asupra lucră­­rei dlor Vhiriţescu şi Râşnoşanu, premiată cu premiul didactic de 1500 lei, iar dl Spiru Haret ceteşte raportul privitor la cartea dlui Burileanu „Teoria generală a calculului probabilităţilor”, premiată cu premiul divizibil „Adamachi” de 5000 lei. După cetirea tuturor rapoartelor asupra căr­ţilor premiate, dl Iacob Negruzzi declară închisă sesiunea generală de primăvară a Academiei. Scrisori din Iaşi. O nouă societate literară. ..Asociaţia cultu­rală Iaşi", „împotriva tuturor curentelor de învrăjbire şi disimilare( ?), Asociaţia noastră va impune ac­ţiunea de consolidare prin cultură şi va lupta pe toate căile pentru ridicarea nivelului moral al tuturor păturilor sociale din ţară”. Aşa ne grăieşte în puţine cuvinte şi în prea mari făgăduinţi, programul de luptă cu care se prezintă noua asociaţie, formată în cea mai mare parte din studenţi. Ni­ se promite pentru la toamnă tipărirea unei reviste lunare, precum şi a unei biblioteci „Apollo". Primul număr din bibliotecă a şi ieşit de sub tipar, cuprinzând tra­ducerea unui poem dramatic de Albert Samain „Polyphen”. — Minunat — Foarte frumos — Aşa da — Bravo lor studenţi — Ce tot politică şi agitaţii — La carte! — Foarte frumos —..... şoptea sala. Nu sunt răutăcios. N’aşi fi răutăcios faţă de membrii „asociaţiei culturale” cari, în cea mai mare parte îmi sunt buni prieteni. Dar. Este un dar. Trebuie să fim drepţi. Serata a fost cât se poate de slab alcătuită. A fost cu siguranţă o com­promitere pentru mersul bun al societăţii. Nu-i aşa ? Prevăzusem dinainte acest lucru. Nu puteam însă interveni eu, cu un cuvânt hotărîtor. Erau alţii pentru aceasta. Când am văzut sala pe la 9*/2 prevederea mea devenise faptă. Erau prea mulţi evrei, înţelegeţi ? De ce să mai insist atunci în expunerea ace­stei dări de seamă. E un motiv. Şi încă unul pu­ternic. Vreau să arăt, până unde poate duce nai­vitatea câtorva tineri — cu talent şi merituoşi de altfel — cari, păşind pe o cale greşită, se lasă a fi conduşi de oameni c’o pornire inteligentă dacă vreţi, dar c’o fire şi c’un ideal cu totul opus, idealului şi firei noastre. Când le-am spus eu aceste toate n’au vrut să mă asculte. Am tăcut. Am rămas cu ei tot prieteni, aşteptând ca, odată, faptele ziselor mele să mă răsbune. Şi ele m­’au răsbunat. Nu exagerez nimic. Câţiva membri din „asociaţie” mi-au mărturisit sincer, că au plecat decepţionaţi de la serată. Vedeţi! Ei aveau drep­tate. Simţeau ei de sigur că în sala aceea goală, rece, întunecată lipsea cu totul entuziasmul ace­­luiaş avânt, comunitatea sufletească, zâmbetul de voe bună care să sboare voios din gură în gură. In feţele acele străine, indiferente nu puteau să găsească prietenia ce-o căutau. Nu în atmosfera aceasta de stângace gesturi, doreau să vadă pri­mul debut literar al prietenului Raşcu. Prie­tenia mea îi rezerva un alt loc. Mai potrivit şi mai demn puternicului său talent. Nu în voia tuturor scrîşnirilor de patimi şi-a gesturilor desperate. Pentru versurile tale cu­rate, sculptate în statuie de piatră, în zugrăviri de apoteoze, cu o vrajă neînţeleasă în ele, cu acorduri mistice, divine... se cerea un public... cu lacrimi calde î n gene... Acelaş public îl merita şi dl M. Codreanu şi dl Bacovia. Nu l-au căutat. Cu atât mai rău. In partea a doua a programului seratei, dl Dr. Zosim — dl Ds. Zosim care, acum vre­o două săptămâni, ţinuse în localul nu ştiu cărei şcoli evreieşti o conferinţă despre „Scopul şi idealul vieţii”, dl Dr. Zosim îşi desvoltă cu mult antreu, în mijlocul aplauzelor delirante şi a muţămirei generale , conferinţa sa: „Rasă şi naţionalitate". După o repede, sumară şi erudită expunere a diferitelor rase omeneşti ce trăesc pe pământ — dl Dr. Zosim ne-a spus că pe pământ trăesc 5 rase de oameni — albii, galbenii, negrii, măs­liniii şi australienii — dl Dr. Zosim vorbeşte de subrasele latine, slave, germane, de unghiul fa­cial al craniului, de... şi tre­ce violent la plagia­tul dlui A. C. Cuza, la Chestia evreiască, de na­­ţionalizmul scăpătat etc. etc... Dior, începe a se aprinde oratorul, toţi Ro­mânii sunt naţionalişti! Nu poate cineva să­ zică: numai eu îmi iubesc ţara! Şi eu sunt naţionalist; şi d-voastră sunteţi naţionalişti — aplauze. — Politica antisemită e o politică nefastă, de 50 de ani de când se duce campanie contra evreilor, vedeţi vre-un progres înfăptuit? Nu. E o poli­tică de ură aceasta. Alţi bărbaţi mai luminaţi, N. Bălcescu, Alecu Russo, Mihail Eminescu, s’au pronunţat pentru o colaborare cu evreii! Vreţi dovadă. Apoi unghiul facial... pardon... apoi un Niculae Bălcescu a fost acela care într’un viitor oarecare, vedea unificarea tuturor naţiunilor! Bietul Bălcescu! Părintele naţionalismului ro­mân — autorul „istoriei lui Mihai­ Viteazul”,­­„istoriei armatei române”, autorul celebrului ar­ticol „România viitoare” — scris în foaia pri­begilor la Paris, pus la contribuţie în susţinerea teoriei asim­ilărei evreeşti! Bietul Bălcescu! D’apoi Alecu Russo! Autorul „Cântărei Ro­mâniei”, cel ce a exclamat cândva: „O! Vlad Ţepeş, pentru ce nu eşti aici ca să împodobeşti cum trebuie toate aceste ţepi înfipte în pământul român, de inimicii Românilor!” Alecu Russo evreofil! Nu mai vorbim de Mihail Eminescu. Dl Dr. Zosim a uitat când a învăţat în şcolile primare şi gimnaziale poezia „doina lui Eminescu”! Nu-i vorbă e cam mult de atunci. S’o reînveţe! Ii va sluji. Da, dlor, asimilarea evreilor se impune, o asi­milare însă care, mai întâi să pornească pe teren Pag. 5 Dr. Balázs Emil Institut pentru consultaţiuni medicale, TIMIŞOARA, Városház­ utcza 14. Operează şi vindecă boli de piele şi sexuale cu razele Röntgen. Operarea polipilor şi a altor formaţiuni cu aceleaşi raze. Electroliză Metode electrice de vindecare. Massage electrice. Vin­decarea bolilor de beşică prin electricitate. Consultaţiuni pentru operare şi boli de piele dela 8—9 ore a. m. şi dela 2-5 p. m Pentru boli cronice separat. (Cutarisire specifică). consultaţiunii dela 10—12 ore a. m. Con­­— — — — — — sultaţiunile Ie execută Dr. Kálmán Róth. — — — — — — Celor din provincie, cărora se recere îngrijire mai îndelungată, le stă la dispoziţie camere confortate anume

Next