Viaţa Romînească, 1906 (Anul 1, nr. 1-6)
1906 / nr. 3
SCRISORI DIN BASARABIA 471 doveni“ vorbesc mai ales nişte nenorociţi, «dezertori», fugiţi de bătăile şi chinurile din „meliţie“... O, dacă gradaţii din Romînia şi-ar da seama ce crime săvîrşesc ei zilnic in cazarmă.... Deasupra acestei mase sînt, în primul rînd, «boierii». Unii din aceştia poartă nume vechi «moldoveneşti», alţii nişte nume, cari sună străin pentru urechea ţăranului; dar şi unii şi alţii vorbesc în relaţiile lor de familie şi viaţa lor publică excluziv în limba rusă sau poloneză; şi unii şi alţii pot vorbi o «moldovenească» stîlcită, abia îndestulătoare în relaţiile cu slugile, şi cu muncitorii la moşie,—şi încă in aceste din urmă sunt ajutaţi de «vatafi» şi «vechili», cari servesc de intermediari, şi ştiu să vorbească cu ţăranii şi cu boerii, cu fiecare «în limba lui»... Pentru această «elită socială»,—cu extrem de puţine excepţiuni, — Regatul român nu prezintă nici un interes, ca un mic stat „balcanic“, care şi-a însuşit o constituţie, a desfiinţat titlurile de nobleţă, şi a proclamat egalitatea tuturor în faţa legii, şi care duce o politică ciudată de duşmănie în contra statului, care «Га liberat», din jugul turcesc,—a Rusiei. Telegramele venite prin Viena, Berlin și Petersburg, îndestulează toată curiozitatea: la minister acolo vine din cînd în cînd un Catargiu, un Cantacuzino, sau se alege preşedinte de Cameră un Rosetti (Roznovanu), — din «familia mareşalului judeţului X»... Aceştia, de cele mai multe ori n’au auzit nici despre Alexandri, nici despre Eminescu, —cu atît mai puţin despre Coşbuc, Creangă, Vlăhuţă sau Caragiale... La mijloc, între aceste straturi ale societăţii din Basarabia, se află negustorul, «jupînul», care vorbeşte destul „moldoveneşte“, ca să poată cumpăra de la ţăran produsele lui la tîrg, şi destul ruseşte, ca sa le poată revinde la Odessa. Aceştia îşi aduc aminte despre existenţa Regatului român, doar după vre-o ispravă a d-lui P. Cruşevan sau a altor «huligani»,— spre a fugi peste graniţă. Şi pentru aceasta n’au nevoe de veşti din Romînia, —iar în alte timpuri nici telegramele venite prin Viena, Berlin şi Petersburg nu-i interesează. Intre aceste elemente sociale de căpitenie ale Basarabiei, sunt preoţii săteşti, cari trăesc în contact cu ţăranii, ce nu cunosc altă limbă decit cea «moldovenească», şi preoţii cunosc această limbă mai cultivată din cărţile bisericeşti; sunt răzeşii, cari au trecut prin şcolile ruseşti, şi au utilizat aceasta pentru a învăţa să cetească cărţile noastre bisericeşti. Aceştia ştiu că sunt „Romîni“, adună cu sfinţenie toate ştirile ce le pot veni de „dincolo", şi string prin fundul lăzilor, alături de vechile hrisoave domneşti, cîte un volum de poezii sau nuvele, cine ştie cum rătăcit din Romînia. Intre copiii acestor din urmă, din cînd în cînd se naşte cîte un curent mai naţionalist,—sub înrîurirea mişcării revoluţionare... ruseşti! Curent naţionalist, —fără nici un gînd de deslipire de Rusia,—ci numai ca apropiare de masa cea mare a poporului care nu ştie decît „limba lui“... Ochiul vigilent al administraţiei ştie