Viaţa Românească, 1979 (Anul 32, nr. 1-12)
1979 / nr. 5
46 VIAŢA ROMÂNEASCA văzut din felul cum apare literatura în ochii criticii literare ! Autorul de literatură pentru copii nu-i o chelăreasă care ţine doar cheia pedagogiei la brîu, pentru a descuia misterul literaturii. Ne întrebăm ce a întreprins, oare, editura care publică literatura destinată copiilor pentru a stimula scrierea acestei literaturi şi discutarea ei îndată după apariţie ? S-ar părea că unicul criteriu de apreciere — care nu vine de la critică — rămîne vandabilitatea cărţii pentru copii sau simpla şi întîmplătoarea orientare a redactorului de editură, care poate de multe ori să se înşele. După ce criterii se judecă această literatură (în afara celor pedagogice) şi cine anume o judecă ? Există oare un număr de critici literari afiliaţi vreunei edituri sau vreunei reviste cu profil propriu pentru a emite judecăţi de valoare ? Bineînţeles că nu, iar scriitorul de literatură pentru copii pare un naufragiat pe oceanul literaturii. Atunci cînd scrie despre o carte de literatură destinată copiilor, critica evită să discute problemele specifice ale acestei părţi a literaturii, limitîndu-se la comentariul amical asupra unei cărţi sau asupra unui autor. Dar şi mai grav ni se pare un alt fapt. Dacă imediat după eliberare au existat unii stimuli şi un interes oarecare pentru gen ca atare, s-ar părea că în ultima vreme nu există o generaţie nouă de literaţi care să se dedice acestui fel de literatură. Dacă vreun tînăr scriitor care a scris „literatură serioasă“ nu este publicat cu cîte o aşchie rămasă de la „marea lui carte“, el se supără teribil pe editorul sau revista care-1 respinge, fiindcă o editură sau o revistă de copii nu trebuie să publice aşchii sau firimituri de literatură „mare“ ! Interesul sporadic pe care îl acordă de pildă, după cîte ştiu, revista Cutezătorii creatorilor copii sau elevi din clasele mari nu este preluat de revista Luceafărul sau de vreo altă revistă literară a Uniunii Scriitorilor ori de editura Ion Creangă. E necesară existenţa unui fir de interes care să străbată şi să lega toate aceste etape şi organisme, cîte sînt, pentru a urmări şi promova creşterea unei generaţii noi de creatori de literatură pentru copii. Nu există, după cîte ştim, un premiu al editurii tutelare — editura Ion Creangă — care să încurajeze nu numai literatura pentru copii ci şi pe eventualii comentatori ai acestei literaturi. Nu mai vorbim de faptul că premiile aferente secţiei de literatură pentru copii de la Uniunea Scriitorilor au fost adesea luate şi distribuite altor secţii... Nu există nici măcar un cenaclu al secţiei de literatură pentru copii, cu o publicaţie trimestrială. Tocmai de aceea ne apare ca demnă de remarcat, cu această ocazie, o primă încercare a editurii Ion Creangă de a stîrni interesul pentru literatura dedicată copiilor şi de a dovedi că avem o tradiţie pe care ea s-a axat şi care trebuie preluată şi dezvoltată. E vorba de Bibliografia de literatură română pentru copii de Viniciu Gafiţa, apărută anul trecut. Cifrele pe care le oferă autorul acestei Bibliografii în studiul său introductiv sunt de-a dreptul impresionante. Cererea sporită de cărţi pentru copii s-a concretizat în decurs de două decenii (1948—1969) astfel : „... s-au tipărit aproape 4000 de titluri în cca 96 milioane exemplare, lucrări în limba română, maghiară, germană, întrecînd ca număr de titluri şi exemplare producţia unui secol anterior acestei perioade“. Tirajele obişnuite ale cărţilor pentru copii se ridică în medie la 30 000 (literatura contemporană) şi de la 50 000 la 300 000 de exemplare ediţiile din Eminescu, Creangă, Caragiale etc. Bibliografia lui Viniciu Gafiţa arată prin titlurile parcurse că scrisul pentru copii datează la noi de mult şi că începuturile le-au făcut nişte mari scriitori care se numeau : Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Coşbuc ş.a.m.d. Fără pretenţia de a fi exhaustivă, Bibliografia lui Viniciu Gafiţa însumează cca 770 de autori, de la Ion Creangă, la Gellu Naum şi Nicolae Labiş sau de la Eminescu şi Arghezi la Constanţa Buzea, înregistrînd sub forma unui dicţionar pe toţi autorii care au publicat pînă în 1975 inclusiv. Evident, Bibliografia are unele lacune (ea nu cuprinde toate titlurile unui autor şi nu indică, de pildă, premiile cu care au fost distinse unele lucrări menţionate), dar aremarele merit de a fi cea dintîi care semnalează şi impune opiniei publice acele cărţi şi acei autori ce s-au dedicat unei ramuri a literaturii pe nedrept lăsate la o parte. Bibliografia lui Viniciu Gafiţa indică un gest plin de responsabilitate care ar trebui cercetat mai cu atenţie şi urmat, pentru a stîrni atenţia comentatorilor de literatură pentru copii din ţara noastră. EUGENIA TUDOR ANTON • DIALOG DESPRE PRUDENŢĂ ŞI IUBIRE. — Există în Apărarea lui Galilei (Cartea Românească, 1978) o secvență re-